Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2460/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 2460/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 1215/95/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinta Nr. 2460/2015

Ședința publică de la 21 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Asistent judiciar O. F. P.

Asistent judiciar M. Ș.

Grefier L. M. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești „spor condiții vătămătoare”, formulată de reclamanta L. E. S., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Novaci.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, reclamanta L. E. S. a chemat în judecată pârâta Școala G. Novaci, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta Școala G. Novaci la:

- plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare, începând cu luna iunie 2013, până în prezent;

- diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, începând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) și până la data înregistrării cererii;

- dobânda legală privind sumele solicitate, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

In fapt, reclamanta a arătat că este salariat al unității de învățământ pârâte, îndeplinind funcția de contabil sef.

Reclamanta a menționat că, pârâta Școala G. Novaci a făcut demersurile legale si a obținut buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de munca nr. 168/2012, in vederea stabilirii locurilor de munca care prezintă riscuri de îmbolnăvire a salariaților. A menționat reclamanta că, față de cele precizate in buletinele de determinare prin expertizare emise de către I Direcția de Sănătate Publica Gorj, acesta are dreptul să beneficieze de sporul de 15% pentru condiții vătămătoare.

A precizat reclamanta faptul ca, începând cu luna iulie 2013, acest spor a fost sistat fără temei legal personalului didactic si didactic auxiliar de către parata.

A arătat reclamanta ca are dreptul sa beneficieze de acest spor pe motiv ca este prevăzut in Legea nr. 63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ care, la art. 2 alin. 3 din anexa nr. 5 prevede: ,,Pe lângă salariul de baza definit potrivit alin. 2, se acorda, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practica pedagogica, spor de predare simultana, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime in munca."

Tot reclamanta a precizat că aceleași drepturi se regăsesc transpuse si in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate in Învățământ Preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S sub nr._/02.11.2012 care, in Capitolul IV intitulat „Salarizarea si alte drepturi salariale ", la art.34 alin. l lit. c) prevede:„pe lângă salariul de baza personalul didactic si didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca".

De asemenea, reclamanta a menționat faptul că pana in luna iunie 2013, unitatea de învățământ a întreprins cele necesare pentru ca unii dintre salariații îndreptățiți sa beneficieze de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, dovada fiind buletinul de determinare prin expertizare aferent anilor 2012-2013 in care Direcția de Sănătate Publica Gorj si Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj au constatat ca exista riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați care "lucrează la calculator si xerox fiind expuși la radiații electromagnetice neionizate care pot duce in timp, datorita duratei de expunere, la sindromul asteno - vegetativ, la tulburări cardio-vasculare, la tulburări endocrine, modificări biochimice si tulburări vizuale etc.

Totodată, reclamanta a susținut faptul că in sistemul de învățământ de stat, preuniversitar, nivelul salarizării este scăzut in raport cu importanta naționala a acestui sector de activitate si consideră injust sa nu beneficieze de acest spor atribuit legal, ca urmare a unor decizii ilegale.

In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 2 alin. 3 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 precum si pe art.34 alin. l lit. c din C.C.M. Unic la Nivel de Sector de Activitate in Învățământul Preuniversitar.

Reclamanta a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: C.I, adeverința nr. 4353/08.12.2014, decizia nr. 125/2012, buletinul de expertizare nr. 168/2012, state de plată, extras din CCM Unic la Nivel de Sector de Activitate, buletine de analize sanitare privind rezultatul determinărilor aeromicroflorei.

Deși legal citată pârâta Școala G. Novaci nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul urmează să respingă acțiunea de față cu următoarea motivare:

Reclamanta L. E. S. este contabil sef în cadrul pârâtei Școala G. Novaci, aspect ce rezultă din adeverința nr. 4353/08.12.2014 aflată la fila 6 din dosar.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții vătămătoare sau, ca urmare a desfășurării activității în condiții periculoase. La dosar reclamanta a depus decizia nr. 125/2012, prin care conducerea instituției de învățământ dispunea acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în procent de 15% persoanelor menționate în această decizie.

Instanța constată că reclamanta a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare în anul 2013 în cuantum de 15%, așa cum rezultă din dispoziția nr.125/decembrie 2012 emisă de unitatea de învățământ și statele de plata.

La dosar au fost depuse buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă (nr. 168/2012, întocmite de Direcția de Sănătate Publică Gorj, în cuprinsul acestora fiind recomandată acordarea sporurilor în conformitate cu legislația în vigoare și corespunzător timpului lucrat în locurile respective, extras din CCM.

Începând cu luna iunie 2013, sporul în discuție a fost sistat reclamantei.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 330/2009:

(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.

De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010:

(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.

În cauza de față însă angajatorul a procedat în mod unilateral, fără nici un temei legal, la modificarea unui element esențial al contractului individual de muncă, respectiv salariul reclamanților, dispunând diminuarea acestuia cu suma corespunzătoare sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare acordat prin decizii emise anterior, decizii care au produs efecte juridice și nu au fost anulate . Atâta vreme căt nu există nicio dispoziție prin care să se revină asupra acordării sporului în discuție, instanța apreciază că reclamantele este îndreptățită să beneficieze de acesta.

În consecință și având în vedere faptul că valabilitatea buletinului de expertizare este de un an calendaristic de la data emiterii acestuia, va fi obligat pârâtul să plătească reclamantelor sporul de 15% pentru condiții vătămătoare pentru perioada iunie 2013 – 28.11.2013, actualizat la data plății efective și să respingă restul pretențiilor. Va fi obligată pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei reprezentând sporul de 15%, începând cu data introducerii acțiunii – 25.02.2015 și până la data plății efective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. E. S., CNP_, domiciliat în Baia de F., loc.Cernădia, nr.140, Județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Școala G. Novaci, cu sediul în Oraș Novaci, ., Județul Gorj.

Obligă pârâta să plătească reclamantei sporul de 15% pentru condiții vătămătoare pentru perioada iunie 2013 – 28.11.2013, actualizat la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei reprezentând sporul de 15%, începând cu data introducerii acțiunii – 25.02.2015 și până la data plății efective.

Respinge restul pretențiilor.

Cu apel în termen de 10 de la comunicare care se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015, la Tribunalul Gorj

Președinte,

L. T.

Asistent judiciar,

O. F. P.

Asistent judiciar,

M. Ș.

Grefier,

L. M. B.

M.Ș. 04 Iunie 2015/EX.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2460/2015. Tribunalul GORJ