Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 988/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 988/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 6546/95/2013
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 988/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. R.
Asistent judiciar I. R. G.
Asistent judiciar C. P.
Grefier R. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești formulată de reclamantul S. E. Rovinari pentru membrii de sindicat M. D. C., B. G. și U. M. S., în contradictoriu cu pârâta S. C. Energetic SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta avocat D. F., pârâta fiind reprezentantă de consilier juridic Dungan L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța a pus în discuție cererea precizatoare la acțiune formulată de către reclamat.
Avocat D. F. consideră că prin cererea formulată, nu s-a modificat cerere de chemare în judecată.
Reprezentanta pârâtei a declarat că nu este de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată, întrucât această cerere nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin. 1 C..
Instanța deliberând, constantă că cererea adițională formulată de reclamant reprezintă o modificare a obiectului principal al cererii de chemare în judecată, formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 204 alin. 1 Cod de procedură civilă, motiv pentru care urmează să admită excepția tardivității acestei cereri.
Totodată, nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare și acordă cuvântul părților atât pe fond, cât și cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă cu privire la cererea reclamantului U. M. S..
Apărătorul reclamantului, avocat D. F., a solicitat a se lua act de cererea reclamantei M. D. C. prin care renunță la judecată, a se constata excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea formulată de reclamantul U. M. S. și a se respinge ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul B. G..
Reprezentanta pârâtei, consilier juridic Dungan L., a pus aceleași concluzii, respectiv a se lua act de cererea reclamantei M. D. C. prin care renunță la judecată, a se constata excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea formulată de reclamantul U. M. S. și a se respinge acțiunea ca rămasă fără obiect formulată de reclamantul B. G..
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.07.2013, sub nr._, reclamantul S. E. Rovinari pentru membrii de sindicat M. D. C., B. G. și U. M. S. a chemat in judecata pârâta S. C. Energetic SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariul negociat conform CIM (ultimele acte adiționale semnate de salariat) și CCM la nivel de unitate și drepturile bănești acordate începând cu luna aprilie 2013 pentru M. D. C.,
cu luna aprilie 2013 pentru B. G. și U. M. S., sume actualizate de la data când trebuiau acordate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, membrii de sindicat M. D. C., B. G. și U. M. S., au arătat că sunt salariații Societății C. Energetic Oltenia S.A. pe funcția de consilier juridic reclamata salariată M. D. C., inginer Secția Reparații M. reclamantul U. M. S., economist B. G. la Divizia Energetică Sucursala Electrocentrale Rovinari.
A menționat reclamantul că prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate încheiat în anul 2013 au fost negociate limite salariale minime aplicabile tuturor salariaților unității, ulterior procedându-se și la o negociere individuală prin încheierea de acte adiționale la Contractul Individual de Muncă.
Cu toate acestea în 01 aprilie 2013 pentru reclamanta M. D. și începând cu 01 mai 2013 pentru reclamanții U. M. S. și B. G., în mod abuziv, salariaților nominalizați prin acțiunea introductivă le-au fost reținute din salarii diferite sume de bani, fără a exista nici o justificare legală. De asemenea, ulterior le-au fost prezentate noi acte adiționale la contractele individuale de muncă prin care s-a încercat o modificare a CIM cu privire la salariu, acte pe care angajații unității au refuzat să le semneze și care nu au fost însușite nici de către Sindicate.
A susținut reclamantul că printr-o adresă a ITM, unității angajatoare i s-a adus la cunoștință faptul că reținerile sunt nelegale urmând ca pârâta să plătească diferența dintre salariul cuvenit și cel încasat.
Reclamantul a precizat că din răspunsul ITM Gorj înregistrat sub nr. 1121/17.06.2013, s-a adus la cunoștință Federației Mine Energie că s-a modificat unilateral CIM, perfectând acte adiționale prin care a modificat unilateral salariul de bază cu încălcarea art. 41, al. 3 din L. 53/2003, motiv pentru care au fost luate măsuri.
Astfel la lichidarea din luna aprilie/mai/iunie 2013, salariaților le-au fost virate pe cardul de salarii sume mai mici, cu diminuarea atât a salariului de bază cât și a unor sporuri, deși atât salariul de bază cât și sporurile aferente sunt prevăzute prin CCM și CIM.
Reclamantul a arătat că angajatorul este obligat să respecte aceste legi ale părților, fără a putea modifica unilateral clauza privitoare la salarizare. A menționat faptul că măsura dispusă de unitate a afectat doar parte din salariați, arătând că aceasta ar fi fost nelegală și în condițiile aplicării asupra tuturor angajaților. Practic doar o parte din salariați au fost afectați, criteriile de alegere a celor care sunt astfel nedreptățiți fiind cunoscute doar de angajator.
In jurisprudența s-a reținut că a discrimina înseamnă a aplica un tratament diferit la două sau mai multe persoane aflate în situații compatibile pe baza unui criteriu interzis sau dimpotrivă tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite atât timp cât un asemenea tratament nu are nici o justificare obiectivă.
În drept, reclamatul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 10,16, 41 și urm Codul Muncii, art. 28.132, 154 din L. 62/2011, CCM la nivel de unitate, CIM, CEDO și normele legale indicate în conținutul cererii de chemare în judecată raportat la disp. art. 194 Nou C.Proc.Civ.
Pârâta S. C. Energetic Oltenia SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul S. "E." Rovinari pentru membrii de sindicat M. D. C., Balu G., U. M. S. ca netemeinica si nelegala.
Pârâta a arătat în ceea ce privește acțiunea reclamantei M. D. C. faptul ca aceasta este salariata Societății C. Energetic Oltenia S.A, conform Contractului Individual de Munca încheiat si înregistrat sub nr. 6706/31.05.2012, îndeplinind funcția de consilier juridic, iar în data de 19.02.2013 a încheiat cu societatea Actul Adițional nr. 3, pe care 1-a si semnat, fiind salariata in luna aprilie conform acestui document.
A menționat pârâta că diferențele salariale solicitate de petiționara M. D. C. prin acțiune au fost acordate,conform statelor,pentru lunile mai, iunie si iulie, cererea acesteia rămânând in aceasta situație fără obiect.
In ceea ce privește acțiunea petiționarului Balu G.,a susținut pârâta ca acțiunea acestuia este rămasa fără obiect având in vedere următoarele aspecte:
A fost încheiat cu reclamantul Actul Adițional nr.3 din 19.02.2013 la Contractul Individual de Munca încheiat si înregistrat sub nr. 6735/31.05.2012, fiind convenite modificările si completările la acesta din urma, printre care stabilindu-se si salariul, act adițional semnat de salariat.
Conform Hotărârii Directoratului nr.47 din 21.06.2013,au fost aprobate încadrările salariale pe nivele de ierarhizare din cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, după evaluare reclamantul fiind încadrat economist nivel 4 de ierarhizare.
A arătat pârâta ca urmare a masurilor dispuse de Inspectoratul Teritorial de Munca, in urma controlului efectuat in data de 06.06.2013, pentru reclamantul Balu G.,au fost calculate diferențe salariale aferente lunii mai si iunie, conform adresei nr. 1435/04.07.2013 si a statului de plata.
A menționat pârâta referitor la diferențele salariale solicitate de petiționarul B. G. prin acțiune au fost acordate,conform statului de plata si ordinelor de plata ,cererea acestuia rămânând in aceasta situație fără obiect.
A concluzionat pârâta că acesta a semnat Actul Adițional nr. 5/01.08.2013, acceptând salariul propus, pe nivelul de salarizare convenit.
In ceea ce privește acțiunea reclamantului U. M. S., pârâta a menționat că este angajatul acesteia, in funcția de inginer, în acest sens având încheiat un contract individual de munca înregistrat
sub nr. 8206 din data de 31.05.2012, la care a fost încheiat ulterior un act adițional cu nr. 3 din 19.02.2013, semnat de reclamant.
Pârâta a relatat faptul că, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivelul Societății C. Energetic Oltenia, respectiv art. 29, având in vedere adresa nr. 199/02.04.2013 a Federației Naționale Mine Energie, a fost emisa decizia nr.530/01.05.2013, prin care reclamantul U. M. S. se numește in funcția de inspector protecție sociala la Sucursala Electrocentrale Rovinari, fiind emis Actul Adițional nr.4 din data de 01.05.2013, la felul muncii fiind trecuta funcția de inspector protecție sociala conform clasificării Societății C. Energetic Oltenia. In acest sens a fost adoptata si Hotărârea nr. 22/05.04.2013 a Directoratului Societății C. Energetic Oltenia, prin care s-a aprobat numirea in funcția de inspector social a unui număr de 37 de salariați nominalizați de organizațiile sindicale.
A susținut pârâta că reclamantul U. M. S. a refuzat semnarea Actului Adițional nr. 4, refuzând astfel funcția de inspector protecție sociala .
Urmare a acestui refuz expres, pârâta că s-a aflat in situația impusa de lege de a reveni la funcția anterioara, respectiv cea de inginer, iar prin nota nr.770/02.07.2013 s-a constatat aceasta situație, creata de reclamant si de alți 17 salariați nominalizați de organizațiile sindicale care au refuzat sa semneze actele adiționale pentru funcția de inspector protecție sociala, directoratul luând act de acest lucru si hotărând in consecința. Astfel, Hotărârea nr. 50/02.07.2013 a Directoratului Societății C. Energetic Oltenia la art.2 dispune ca salariații care au refuzat semnarea actelor adiționale pentru funcțiile de inspectori sociali sa fie numiți in funcțiile deținute anterior.
A menționat pârâta că reclamantul U. M. S. a fost informat prin adresa nr. 1050/04.07.2013 ca urmează sa fie in continuare încadrat pe funcția de inginer, Secția Reparații M., in conformitate cu organigrama aprobata la nivelul societății si statul de funcțiuni .
S-a mai arătat că a fost încheiat cu ocazia comunicării informării un proces verbal, in 11.07.2013, intre reprezentanții societății si petent, in care acesta menționează faptul ca este de acord cu locul de munca, respectiv inginer la Secția Reparații M. din cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, dar nu este de acord cu salariul, în acest sens a fost emisa decizia nr.374/04.07.2013 a Directorului Sucursalei Electrocentrale Rovinari, prin care a fost confirmata la nivelul Sucursalei aceasta situație deja constatata de conducerea CEO. Aceasta decizie a fost emisa de conducerea Sucursalei Electrocentrale Rovinari in baza delegării de competenta dispusa expres prin art. 1 din Hotărârea nr.32/29.10.2012 a Directoratului Societății C. Energetic Oltenia S.A.
De asemenea, a menționat pârâta că revenirea pe funcția deținuta anterior, respectiv cea de inginer, ca urmare a refuzului reclamantului de a accepta funcția oferita, respectiv aceea de inspector protecție sociala, s-a făcut in condițiile in care acesta a fost de acord cu funcția de inginer, așa cum a menționat in procesul verbal din 11.07.2013 In ceea ce privește salariul, acesta corespunde nivelelor de salarizare aprobate in cadrul Societății C. Energetic Oltenia S.A., corespunzător funcției ocupate.
A concluzionat pârâta că în conformitate cu Statul de funcții T. valabil începând cu iulie 2013, la Specificația Secția Reparații M., pentru funcția de inginer este prevăzut nivelul de evaluare 2. Acest Stat de Funcții a fost întocmit in concordanta cu dispozițiile Hotărârii nr. 29/23.04.2013 a Directoratului Societății C. Energetic Oltenia S.A., precum si ale Hotărârii nr. 10/29.04.2013 a Consiliului de Supraveghere al Societății C. Energetic Oltenia S.A. Nivelului de evaluare 2 pentru funcția de inginer ii corespunde clasa 38a, respectiv salariul de 3122,0 lei, care se regăsește si in Actul Adițional emis pentru reclamant.
Pârâta a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: actul adițional nr. 3 din data de 19.02.2013, actul adițional nr. 4 din data de 01.05.2013, adresa nr. 1180/10.07.2013, decizia nr. 7045/12.06.2013 anexa 3 privind distribuția posturilor T. de execuție Sucursala Electrocentrale Rovinari, evaluarea posturilor T., extras din hotărârea nr. 47 din data de 21 iunie 2013, ordin de plată din data de 02.10.2013, situația cu diferențele drepturilor salariale pentru luna iunie, iulie 2013, stat diferență pentru luna mai 2013pemtru membru di sindicat M. D. C., ordin de plată privind pe reclamanta M. D. C. din data de 02.10.2013, decizia nr. 530/01.05.2015, anexa 3 privind distribuția posturilor T. de execuție Sucursala Electrocentrale Rovinari, evaluarea posturilor T., act adițional nr. 4 din data de 01.05.2013, adresa nr. 1177/10.07.2013, adresa nr. 1211/11.07.2013, proces verbal din data de 11.07.2013, proces verbal nr. 1219/12.07.2013, adresa nr. 1050/04.07.2013, decizia nr. 374/04.07.2013, act adițional nr. 6 din data de 11.07.2013, confirmare de primire către U. M. S., adresa nr._/11.07.2013, adresa nr. 2602/10.07.2013, adresa nr. 632/03.07.2013, extras din hotărârea nr. 47, extras din hotărârea nr. 22 din data de 05.04.2013, hotărârea nr. 50 din data de 02.07.2013, adresa nr. 199 din data de 02.04.2013, extras din hotărârea nr. 29 din data de 23.04.2013, extras din hotărârea nr. 10 din data de 29.04.2013, stat diferență pentru luna mai 2013 pentru membru de sindicat B. G., adresa nr. 1407/05.09.2013, evaluarea posturilor T., act adițional nr.5 din data de 01.08.2013, adresa nr. 1179/10.07.2013 emisă către membru de sindicat B. G., proces verbal din data de 11.07.2013, proces verbal din data de 12.07.2013, extras din hotărârea nr. 58/08.08.2013, adresa nr. 1407/05.09.2013, act adițional nr. 3 din data de 19.02.2013 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 6735 din data de 31.05.2012 în Registrul General de Evidență a Salariaților, state de plată aferente lunilor iulie, august 2013 ce-l privesc pe reclamant B. G..
Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2013(fila 96 din dosar), reclamanta M. D. a învederat instanței faptul că renunță la judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 406 Cod de procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecată.
În ceea ce privește cererea reclamantului U. M. S., instanța reține că acesta s-a mai adresat cu o cerere instanței de judecată, cerere ce a format obiectul dosarului nr._ . Prin această cerere a solicitat anularea deciziei Directoratului Sucursalei Electrocentrale Rovinari - S. C. Energetic Oltenia S.A., înregistrată în registru special sub nr. 374/04.07.2013, în registru general sub nr. 8369/04.07.2013, prin care s-a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă și repunerea în situația anterioară, respectiv reîncadrarea pe postul de inginer în cadrul în cadrul Secției Reparații M.- Sucursala Electrocentrale Rovinari cu menținerea drepturilor salariale și a clasei de salarizare conform ultimului act adițional semnat de către acesta.
Prin sentința nr. 503/06.03.2014, Tribunalul Gorj a admis acțiunea, a anulat decizia înregistrată în registrul special sub nr. 374/04.07.2013, în registrul general sub nr. 8369/04.07.2013, emisă de pârâta . SA – Sucursala Electrocentrale Rovinari, a repus partea în situația anterioară emiterii deciziei în sensul că a dispus reintegrarea reclamantului pe postul de inginer în cadrul Secției Reparații M.- Sucursala Electrocentrale Rovinari, fiind obligată pârâta . SA – Sucursala Electrocentrale Rovinari la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariul stabilit prin contractul individual de muncă, respectiv actul adițional nr. 3/19.02.2013 și drepturile bănești acordate, începând cu luna mai 2013, sume actualizate de la data la care trebuiau acordate și până la data plății efective. Sentința este definitivă, apelul declarat de pârâtă fiind respins ca nefondat.
Ori, în ceea ce privește plata drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză, instanța constată că există autoritate de lucru judecată, fiind vorba de aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, condițiile art. 431 Cod de procedură civilă fiind îndeplinite.
În consecință, va fi admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
Referitor la cererea reclamantului B. G., instanța constată că într-adevăr, salariul acestuia fusese modificat unilateral, pârâta invocând Hotărârea Directoratului nr. 47 din 21.06.2013, fapt interzis însă de dispozițiile art. 41 alin. 1 din Codul muncii. În urma controlului exercitat însă de ITM Gorj, drepturile salariale ale acestuia au fost recalculate și plătite conform actului adițional nr. 3 la contractul individual de muncă din 19.02.2013, așa cum rezultă din statele de plată112 și 113 din dosar și din adresa nr. 1407/05.09.2013. De altfel, reclamantul nu contestă că a primit aceste drepturi bănești, astfel că instanța va respinge acțiunea formulată de acesta.
În ceea ce privește cererea adițională formulată la data 19 februarie 2015, prin care reclamantul solicită anularea actului adițional nr. 5 la Contractul individual de muncă, în mod evident reprezintă o modificare a acțiunii principale, iar o astfel de modificare nu este posibilă decât cu acordul expres al părții adverse, așa cum impun dispozițiile art. 204 alin. 3 Cod de procedură civilă. Pârâta nu a fost însă de acord cu o astfel de modificare, astfel încât instanța va respinge ca tardiv formulată cererea adițională formulată de reclamantul B. G., pretențiile acestuia putând fi valorificate în cadrul unui nou proces.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă cu privire la cererea formulată de reclamantul U. M. S., domiciliat în Tg-J., .. C., ., ., în contradictoriu cu S. C. Energetic SA cu sediul în Tg-J., . nr. 5, jud. Gorj și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de acesta pentru autoritate de lucru judecat.
Ia act că reclamanta M. D. C., domiciliată în Tg-J., . A, ., jud. Gorj renunță la judecată împotriva pârâtei S. C. Energetic SA cu sediul în Tg-J., . nr. 5, jud. Gorj.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B. G., domiciliat în com. Fărcășești, ., nr. 225, jud. Gorj, împotriva pârâtei S. C. Energetic SA cu sediul în Tg-J., . nr. 5, jud. Gorj.
Respinge ca tardivă cererea adițională formulată de același reclamant.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, L. R. | Asistent judiciar, I. R. G. | Asistent judiciar, C. P. |
Grefier, R. R. |
LR/4ex..
07.04.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








