Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 79/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 79/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 2225/98/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 79/F
Ședința publică din data de 16.01.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - I. T.
ASISTENT JUDICIAR – A. S.
ASISTENT JUDICIAR – L. A.
GREFIER - VICTORIȚA P.
Pe rol soluționarea litigiului de muncă, privind pe reclamanții E. O., E. P. și G. M. în contradictoriu cu pârâta S. C. MARFĂ SA BUCUREȘTI și S. C. MARFĂ SA –SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că reclamanții au depus note scrise privind excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Instanța ia act, constată cercetarea judecătorească încheiată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
După deliberare.
T R I B UN A LU L
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 03.10.2013 sub nr._, reclamanții E. O., având CNP_, domiciliat în mun. Fetești, ., jud. Ialomița, E. P. având CNP_, domiciliat în mun. Fetești, ., nr. 101, jud. Ialomița G. M. având CNP_, domiciliat în mun. Fetești, ., jud. Ialomița, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură „N. L.”, cu sediul profesional în G., ., ., ., jud. G., a chemat în judecată pârâtele: S. C. MARFĂ SA ,cu sediul procesual ales în C., ., nr.2, jud. C. și S. C. MARFĂ SA SUCURSALA MUNTENIA-DOBROGEA, cu sediul în C., ., nr.2, jud. C., solicitând obligarea acestora la:
- plata drepturilor constând în contravaloarea primei pentru „Ziua Feroviarului” și ajutorul material de Paști pentru anul 2011, ajutorul material de C. pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare, conform dispozițiilor C.C.M. la nivel de unitate și art. 71 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2011, prelungit cu cele două acte adiționale, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective a sumei;
- respectarea dispozițiilor art. 30 (1) din CCM la nivel de Unitate și C.C.M. la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar 2006-2011 prelungit cu Actul Adițional nr. 370/2008, în sensul de a acorda reclamanților salariul suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic pentru anul 2010 și 2011, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu indicele de inflație;
- contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada octombrie 2010 și până la data disponibilizării fiecărui reclamant ;
- plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță pe anii 2010 și 2011, stabilită la nivelul clasei 20 de salarizare, calculată în funcție de salariul minim, clasa unu de salarizare egal cu 700 lei;
- plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre de salariu dintre salariul de bază brut calculat în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul Ramurii Transporturi pe anii 2008- 2010, de 700 lei, stabilit în art. 41 alin. 1 lit. a din Contractul Colectiv de muncă la nivelul Ramurii Transporturi, încheiat pe anii 2008 - 2010 și sumele efectiv primite de fiecare reclamant în parte, pentru perioada octombrie 2010 și până la data disponibilizării, actualizate cu indicele de inflație;
- plata dobânzii legale (daune interese) constând în beneficiul nerealizat, în cuantumul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței drepturilor și până la plata efectivă, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri.
În dovedire depune înscrisuri.
În drept invocă prevederile Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă.
Pârâta S.N.T.F.M. „C. MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care invocă mai multe excepții:
- Excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. C. MARFĂ – Sucursala Muntenia Dobrogea având în vedere dispozițiile art. 14 din Codul muncii raportat la dispozițiile art. 43 din Legea 31/1990, art. 41 alin 2 codul de procedură civilă și HG 582/1998 privind înființarea S. C. MARFĂ .
În acest sens se arată că sucursala nu are statut de angajator, fiind lipsită de personalitate juridică, nu dețin activi și pasiv, întrucât nu au capacitatea de a încheia acte civile în nume propriu, nu pot valorifica drepturi și nu îndeplinesc obligații pe plan civil, nu au buget de venituri și cheltuieli propriu, nu au organe de conducere proprii care să aprobe sau să dispună acordarea drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză, nu întocmesc bilanț propriu, nu dețin patrimoniu propriu.
- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. C. MARFĂ – sucursala Muntenia Dobrogea motivat de faptul că nu există identitate între aceasta și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății., atât prin prisma faptului că nu are calitatea de angajator al reclamanților în înțelesul art. 14 Codul muncii, neavând personalitate juridică, cât și prin prisma datei de înființare și înregistrare la registrul comerțului a sucursalei. În acest context arată că pârâta sucursala Dobrogea – Muntenia este înființată ulterior încetării raporturilor de muncă a reclamanților și nu este succesoarea persoanelor juridice desființate, ținând cont de date de identificare ale celor două persoane juridice, conform Hotărârii A. nr. 27/2010 și certificatele constatatoare eliberate de Registrul comerțului.
- excepția prescripției dreptului material la acțiune. Cu privire la această excepție arată că reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității, iar potrivit art. 268 alin 1 lit e din Codul muncii ,cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Arată că orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitatea, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestuia aspect.
Înțelege să invoce și dispozițiile art. 268 alin 1 lit. d Codul muncii, având în vedere că atât CCM la nivel de unitate 2009-2010 cât și CCM la nivel superior sunt expirate și că în perioada de valabilitate a acestora nu s-au solicitat și nu s-a modificat anexa 1 privind grila de salarizare, or în aceste condiții apreciază că nu poate fi obligată la plata unor sume de bani care nu au fost negociate și nu au fost acceptate de părți prin semnarea contractului individual de muncă și a actelor adiționale la contractul individuale de muncă.
Înțelege să invoce și împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, raportat la data sesizării instanței de judecată în temeiul art. 268 alin 1 lit c Codul muncii.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa « C. Marfa » SA este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si unul din agenții economici monitorizați in baza prevederilor din OUG nr.79/2008.
Astfel, prin HG nr. 142/2005 si HG nr. 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați, fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală. Plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii si la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectiva de personal reprezintă limite minime.
Arată că drepturile ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau după caz în contractele individuale de muncă încheiate la nivelul agenților economic monitorizați, reprezentând salariul suplimentar, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de aceeași natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte pe primele trei trimestre ale anilor respectiv cel mult 65 % și, respectiv cel mult 35 % în trimestrul IV din suma anulă corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat.
Solicită a se avea în vedere voința părților concretizată în procesele verbale de negociere încheiate în perioada mai – iunie 2009 prin care părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități au stabilit să nu se aplice anumite prevederi pentru anii 2009 și 2010.
Învederează că dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și ale actului adițional la acesta, care prevăd înțelegerea părților de a nu se acorda drepturile bănești în cauză, produc efecte de la data înregistrării lor.
În ceea ce privește CCM 2009/2010 modificat prin actul adițional înregistrat la 21.04.2010 la DMPS București solicită să se constate că pentru anul 2010 nu sunt aplicabile prevederile art. 30 ( salariul suplimentar), art. 64 ( prima de ziua Feroviarului, ajutoarele materiale de P. și C.).
În aceste condiții arată referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010 că acesta nu poate fi acordat deoarece prevederile art. 30 din CCM 2009/2010 reglementează posibilitatea, latitudinea, facultatea acordării salariului suplimentar nu se aplică pentru anul 2010. Mai mult decât atât așa cum este reglementată, această clauză nu are caracter obligatoriu.
Solicită a se avea în vedere și faptul că societatea a încheiat exercițiile financiare pentru perioada pentru care se solicită aceste drepturi cu pierderi, ceea nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar, astfel încât să existe posibilitatea plății de salarii suplimentare.
Referitor la acordarea ajutorului materiale de Paști și de C. arată că acest sprijin financiar s-a stabilit de către părțile semnatare ale convenției colective să fie acordat în anumite condiții, acordarea lui având caracter de plată aleatorie în condițiile financiar-economice ale societății. Or în lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților, în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturi și obligații ambelor părți.
În legătură cu premierea de Ziua Feroviarului 2011 arată că acest sprijin financiar s-a stabilit de către părțile din contract a fi acordat în anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovadă fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractuale prevăzute în CCM cap II – sistemul de salarizare, el putând fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Arată că statutul aceste premieri este acela de ajutor social, financiar, fiind o libertate a S. C. MARFĂ SA în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Învederează că prin acordul părților în CCM s-a instituit un mecanism prin care să se acorde o sumă de bani cu ocazia Zilei Feroviarului, însă pentru acordarea acesteia trebuie parcurse o . etape cum ar fi obligativitatea deciziei Consiliului de Administrație, decizie care se ia cu consultarea reprezentanților sindicatelor reprezentative și care vizează tocmai constatarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru a se putea acorda o recompensă materială.
Solicită să se aibă în vedere că art. 64 alin 2 din CCM valabil în anul 2010 modificat prin act adițional înregistrat la DMPS București, începând cu anul 2010 nu se mai aplică prevederile art. 64 alin 2 din CCM.
Pentru aceste motive solicită respingerea în totalitate a cererii.
În drept invocă prevederile Codului Muncii, CCM al C. Marfă 2009/2010
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepțiile ridicate în cauză de pârâta S.N.T.F.M. „C. MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI, excepții asupra cărora instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate potrivit art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala Muntenia –Dobrogea invocată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., tribunalul urmează a le respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Rezultă din înscrisurile dosarului că sucursala chemata in judecata înființată in anul 2010, are organe proprii de conducere, dat fiind faptul ca prin procura judiciara depusa la dosarul de fond directorul general al SNTF MARFA împuternicește pe directorii de sucursală sa exercite anumite acte de dispoziție pe plan procesual.
Prin urmare, instanța constata că sucursala face parte din structura SNTF MARFA, are organe de conducere, autonomie in activitatea comerciala pentru organizarea, conducerea si gestionarea activității sucursalei și a patrimoniului încredințat, este înregistrată la registrul comerțului, astfel că aceasta poate sa stea in judecata ca pârâtă potrivit art. 57 C.p.c..
De asemenea, S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala Muntenia –Dobrogea are calitate de angajator, situație în raport de care acesta este debitoarea obligațiilor bănești solicitate de reclamanți în temeiul Contractului Colectiv de Muncă.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 56 alin. 2 din N.C.P.C. potrivit cu care pot sta în judecată și entitățile fără personalitate juridică (așa cum sunt sucursalele potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990) dacă sunt constituite potrivit legii, condiție respectată de Sucursala Muntenia a S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A..
În acest sens este și practica fostei Curți Supreme de Justiție (dec. Nr. 906/1997) și Curții de Apel București (dec. nr. 1070/08.02.2012, pronunțată în dosarul_ ).
În atare situație, tribunalul consideră că există identitate între pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. Sucursala Muntenia –Dobrogea și debitorul obligației izvorâte din raportul juridic dedus judecății, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe termenul de 6 luni, urmează a fi respinsă având în vedere că, raportat la obiectul acțiunii, în cauza nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.283 alin.1 lit.”e” din Codul muncii ( art. 268 forma republicată) și nici cele ale literei d invocate de pârâta, ci cele ale art.283 alin.1 lit.”c” ( art. 268 în forma republicată) din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta, printre altele, fie în plata unor drepturi salariale neacordate, fie în plata unor despăgubiri către salariați. Așadar pretențiile reclamanților se încadrează în noțiunea generală de drepturi salariale suplimentare, reprezentând adaosuri, cf. art. 155 Codul muncii în forma în vigoare la data nașterii dreptului, iar faptul că sunt drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă nu le schimbă natura juridică, acest contract reglementând chiar aspecte ale salarizării personalului.
În privința termenului de prescripție de 3 ani, instanța constată că acesta nu s-a împlinit, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanță la data de 03.10.2013, înlăuntrul termenului general de prescripție.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au fost angajați ai pârâtelor, până la data de 08.07.2011, când le-a încetat activitatea ca urmare a concedierii colective.
Instanța privește întemeiată cerere reclamanților privind acordarea ajutoarelor materiale pentru C., salariul suplimentar și prima de vacanță pentru anul 2010, având în vedere următoarele considerații juridice:
Tribunalul constată că drepturilor solicitate sunt reglementate în contactul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 înregistrat la DMPS sub nr. 2836/2006 prelungit până la data de 31.01.2011 prin actele adiționale înregistrate sub nr. 370/2008 și nr. 629/2011, precum și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru 2009/2010 înregistrat la DMPS București sub nr. 2584/04.06.2009.
Ulterior, acest contract la nivel de unitate a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/2010 prin care părțile contractate au prevăzut că drepturile reglementate de art. 64 ( ajutorul material de P., C. Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010). Însă nu putem omite faptul că pretențiile reclamanților sunt întemeiate pe Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care, nefiind modificat, a prevăzut drepturi suplimentare celor din convenția colectivă la nivel de unitate.
În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României, conform căruia ” Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007, definitive și general obligatorii, s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de grup de unități) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din C.C.M. la nivel de unitate față de clauzele din C.C.M la nivel de grup de unități, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
În ceea ce privește acordarea primei de vacanță pentru anul 2010 ( indemnizația pentru recuperarea forței de muncă) aferentă anilor 2010 și 2011, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta arată că reclamanții au primit drepturile indemnizația pentru recuperarea forței de muncă în cuantumul stabilit de contractul colectiv de muncă în vigoare, însă nu a depus nicio dovadă în acest sens.
Față de aspectele sus reținute, instanța va obligă pârâtele către fiecare dintre reclamanți la plata următoarelor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății efective: ajutorul material datorat cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, stabilită la nivelul 1 de salarizare, salariul suplimentar și prima de vacanță pentru anul 2010.
Cu privire la drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile la care avea dreptul reclamanții, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prevăzut de art. 41 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și salariile încasate pentru perioada iulie 2010– ianuarie 2011, instanța reține că potrivit art. 119 din CCM la nivel de ramură, dispozițiile acestuia sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariați angajați într-o unitate vizată și acoperită de clauzele acestuia. Conform art. 123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexa 5. Din această anexă, pct.3 la contract, reiese că CN C. SA face parte dintre unitățile la care se aplică CCM –UNRT 2006-2010.
Astfel, la art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la alin. 3 lit. a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 lit. b al aceluiași articol prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Prin întâmpinare pârâta a recunoscut faptul că, în perioada ce face obiectul cauzei, salariul de bază minim brut a fost cel negociat la nivel de unitate, și nu cel negociat la nivel de ramură transporturi.
Din actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost de 570 lei și ulterior de 600 lei și nu de 700 lei, cum se prevedea în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi. Același salariu de bază brut, corespunzător clasei 1 de ierarhizare, de 570 lei, respectiv 600 lei ( pentru anul 2010) era prevăzut și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Față de dispozițiile art. 236 al. 4 Codul muncii și art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996, instanța apreciază că apărarea pârâtei nu poate fi reținută, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituind legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractuale.
Prin urmare, având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv de grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din C.C.M. la nivel de grup de unități față de clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
În ceea ce privește perioada pentru care trebuie acordate aceste drepturi, reclamanți consideră că li se cuvin până la data disponibilizării lor, apreciind că a operat o prelungire tacită contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru încă un an, de vreme ce nu a fost denunțat de nici una dintre părți, susținere ce nu poate fi reținută în totalitate pentru următoarele argumente:
Instanța are în vedere că în prezenta, CCM încheiat la Nivel de G. de Unități din Transporturi Feroviare înregistrat sub nr.2830/28.12.2006,fiind ulterior prelungit prin Actul adițional nr.370/20.06..2008(prelungire valabilitate ,modifică Anexa I) și prin Actul adițional nr.629/04.01.2011 prin care se prelungește valabilitatea acestui contract până în data de 31.01.2011,drept pentru care vor fi acordate aceste drepturi salariale până la această din urmă data,01.02.2011 .
Va respinge față de toți reclamanții celelalte capete de cerere având ca obiect plata diferenței de salariu pe perioada ianuarie 2011 și până la data introducerii acțiunii calculată în raport de salariul minim de 700 lei prevăzut pentru clasa 1 de salarizare prin aplicarea corespunzătoare a formulei de calcul ; plata salariului suplimentar reactualizat, echivalent cu salariul de baza de încadrare în luna decembrie a anului precedent ( salariu de baza calculat așa cum rezultă la punctul 1 ), pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, pe anul 2011;premierei de vacanță pe anii 2011, stabilită la nivelul clasei 20 de salarizare; primelor de P., Ziua Feroviarului și salariul suplimentar, pe anul 2011, precum și plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada octombrie 2010 și până la data disponibilizării fiecărui reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă a acestora, având în vedere următoarele considerente:
Sintetizând, instanța reține ,referitor la primul capăt de cerere, că reclamanții sunt nemulțumiți de faptul că angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 7 din CCM la nivel de G. de Unități și art. 7 din CCM la nivel de unitate 2009-2010, respectiv formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare S=S clasa 1 *K, unde S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 - salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare ; K – coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare .
In soluționarea acestui capăt de cerere, instanța va avea în vedere contractele colective de muncă aplicabile în perioada pentru care se solicită drepturile salariale, respectiv ianuarie 2011 – data introducerii acțiunii .
Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de ramura transporturi 2008 - 2010 inregistrat sub nr. 722/03/24.01.2008, unul din temeiurile juridice ale acțiunii invocat de reclamanți, si-a incetat valabilitatea la data de 31.12.2010, fiind denunțat la data de 17.11.2010 de Confederatia N. a Patronatului R., parte semnatara a contractului, astfel cum rezulta din actul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. 141/DDS/10.03.2011. Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unitati din transportul feroviar si-a incetat valabilitatea la 28.12.2010.
Întrucât la nivel superior pentru anul 2011-2013 nu au fost încheiate contracte colective de muncă, vor fi avute în vedere clauzele înserate în contractele colective de muncă la nivel de unitate.
Analizând convențiile colective depuse de către pârâtă constată că pentru perioada 01 ianuarie 2011 -31 ianuarie 2011 era aplicabil CCM inregistrat la M.M.S.S.F. Bucuresti cu nr. 2584/04.06.2009,contract ce a fost prelungit prin Actul aditional nr. 1713/ 21.04.2010; pentru perioada 16 februarie 2011 - 15 februarie 2012 era aplicabil CCM înregistrat la ITM Bucuresti cu nr. 15/16.02.2011; pentru perioada 20 aprilie 2012 - 19 aprilie 2014 este aplicabil CCM inregistrat la ITM Bucuresti cu nr. 108/20.04.2012.
În privința stabilirii salariului și a cunatumului sporurilor permanente în raport de nivelul salariului solicitat prin acțiune, reține că în anexa nr. 1 la contractele sus –menționate sunt prevăzuți coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare și salariile de bază brute, precum și grila de salarizare .
Astfel în art. 7 alin 3 din CCM 15/16.02.2011 se arată că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform anexei nr. 1; art. 12 prevăzând că fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare conform anexei nr. 2. În nota de la anexa 1 părțile contractante au stabilit ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzător fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010 – fapt care conduce la concluzia că pentru 2011-2012 nu se aplică formula indicată de către reclamanți, urmând ca asupra acestui fapt părțile să continue negocierile.
Din grila de salarizare prevăzută în anexa 1 rezultă că pentru clasa de salarizare 1 s-a prevăzut o valoare de 700 lei . Totodată la art. 29 părțile au convenit ca la stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleași funcții sau alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă, se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau subunității cu competențe de angajare și salariat.
Aceleași dispoziții sunt cuprinse și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate inregistrat la ITM Bucuresti cu nr. 108/20.04.2012 valabil pentru perioada 20 aprilie 2012 - 19 aprilie 2014.
Mai mult decât atât în art. 98 din Capitolul XI. Dispozitii finale al CCM nr. 108/2012 se prevede că “partile stabilesc ca la urmatoarele discutii privind un nou CCM să se negocieze acordarea urmatoarelor drepturi care, pe durata valabilitatii prezentului CCM nu se acorda. “, la alin. (6) regăsindu-se lista coeficientilor de ierarhizare ai claselor de salarizare și formula de calul a căror aplicare o cer reclamanții .
Față de prevederile convențiilor colective de muncă amintite, instanța concluzionează că în privința nivelului salariilor, părțile au convenit că acesta este cel stabilit prin Anexa I la CCM, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de calcul sau formule aplicabile. Cu privire la acest ultim aspect ( coeficienți și formula de calcul) părțile au hotărât negocierea lor în viitor.
În legătură cu prima de vacanță pentru anul 2011, instanța constată că părțile nu au prevăzut în contractele colective acordarea unui asemenea drept pentru anul 2011, drept pentru care urmează să respingă acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
În privința primei pentru Paste, Ziua feroviarului, salariu suplimentar, părțile contractante au prevăzut în art. 106 din CCM nr. 15/16.02.2011 și în art. 98 din CCM 108/20.04.2012 ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să se negocieze acordarea acestor drepturi .
Referitor la acordarea salariul suplimentar, instanța constată că în convențiile colective aplicabile, părțile au prevăzut la art. 30 alin 1 că “ Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare în luna decembrie a anului respective, cu condiția ca societatea să fi înregistrat profit în anul respective.
Chiar dacă acest articol prevede modalitatea de constituire a fondului de salarii pentru acordarea acestui salariu suplimentar, angajatorul nu este obligat la acordarea acestuia. Deși contractul colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat, constituie legea părților este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților contractante.
Din modul de redactare a art. 30 din CCM se poate observa că acesta nu stabilește o obligație în sarcina angajatorului, ci doar o facultate, o posibilitate de acordare a salariului suplimentar, posibilitate a cărei realizare este funcție de mai mulți factori, în principal de posibilitățile financiare ale angajatorului derivând din situația sa economică și din nivelul productivității muncii, elemente ale căror nivele fiind scăzute, nu au permis acordarea acestui salariu.
Cât privește capătul de cerere referitor la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei octombrie 2010 și până la data disponibilizării fiecărui reclamant, și acesta se dovedește a fi neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 2 din Lg. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
În aplicarea unitară a acestor dispoziții legale, I.C.C.J. prin Decizia nr. 14/2008 a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.
Ori pârâta este o societate cu capital de stat, situație în care, potrivit art. 5 lit. a din O.U.G. 79/2008 raportat la art. 15 alin. 1 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă de A., conform H.G. nr. 863/2001, nefiind alocate sume cu destinația contravaloare tichete.
Cum reclamanții nu au putut face dovezi contrare, din care să rezulte existența unor alocări bugetare cu titlul contravaloare tichete de masă, tribunalul urmează a respinge și acest capăt de cerere.
Va respinge cererea reclamanților privind plata dobânzii legale (daune interese) constând în beneficiul nerealizat, în cuantumul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței drepturilor și până la plata efectivă, apreciind că acordarea sumei în cuantum actualizat este suficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin întârzierea și devalorizarea monetară în perioada de referință, valoarea fiind adusă la puterea de cumpărare actuală, astfel că obligarea și la plata dobânzii legale, oricum stabilită de așa manieră încât să reflecte procesul inflaționist, apare ca o dublă reparație a aceluiași prejudiciu.
Va respinge și capătul de cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că reclamanții nu a produs nici o probă care să ateste cuantumul acestora, având în vedere că potrivit art. 452 NCPC „ partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, reclamanții având posibilitatea să le solicite pe cale separată.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă A Ă Ș T E:
Respinge excepția lipsei capacității de folosință și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei S. C. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia-Dobrogea, invocată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.
Respinge excepțiile prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A, în baza art. 268 lit. e și c din C. muncii.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții E. O., E. P. ȘI G. M. în contradictoriu cu pârâtele S. C. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia-Dobrogea și S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante reprezentând prima pentru C., stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare, aferentă anului 2010, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii lor, la data plății efective
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază pe anul 2010, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii lor, la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante reprezentând prima de vacanță pentru anul 2010, stabilită la nivelul clasei 20 de salarizare, calculată în funcție de salariul minim, clasa unu de salarizare -= cu 700 lei, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii lor, la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul de bază brut calculat în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul Ramurii Transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei stabilit în art. 41 alin. 1 lit. a din Contractul Colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi încheiat pe anii 2008-2010 și sumele efectiv plătite pentru perioada octombrie 2010 – 31.01.2011, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la plata către reclamanți a următoarelor drepturi salariale:
- prima pentru Ziua Feroviarului și Paști pentru anul 2011, actualizate cu indicele de inflație;
- salariul suplimentar pentru perioada lucrată de fiecare reclamant din anul 2011, actualizate cu indicele de inflație;
- tichetele de masă pentru perioada octombrie 2010- până la data disponibilizării fiecărui reclamant, actualizate cu indicele de inflație;
- prima de vacanță pentru anul 2011, actualizate cu indicele de inflație;
- diferența de salariu de bază brut calculat în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul Ramurii Transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei și sumele efectiv plătite pentru perioada 01.02.2011 până la data disponibilizării fiecărui reclamant, actualizate cu indicele de inflație;
- respinge cererea reclamanților privind plata dobânzii legale (daune interese) constând în beneficiul nerealizat, în cuantumul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței drepturilor și până la plata efectivă;
- cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Executorie.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
Red.tehnored.I.T
6ex./17.03.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1614/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 124/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
