Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 4082/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4082/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 4176/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Decembrie 2014
Președinte - C. E. C.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - N. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4082/2014
Pe rol fiind pronunțarea acțiunii formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, M. Justiției București, C. de A. B. și T. B., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - declinat.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată CM 3 la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii doamnei asistent judiciar E. A. potrivit dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv doamna asistent judiciar T. A., conform procesului verbal nr.1353 din data de 24.11.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 26.11.2014, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 03.12.2014, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr. 4324/110/13.09.2013, reclamanta C. C. a chemat în judecată pe pârâții S. R. reprezentat de M. Economiei și Finanțelor, M. Justiției, C. de A. B. și T. B., solicitând obligarea acestora la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante prin sentințele civile nr. 229/C/2008 și nr. 231/2008 ale Tribunalului N. și prin sentințele civile nr. 590/D2008 și nr. 206/2008 ale Tribunalului B., calculate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data introducerii cererilor având ca obiect plata drepturilor salariale și care au fost admise prin hotărârile judecătorești menționate și în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin sentința civilă nr. 229/C/2008 pronunțată de T. N. în dosarul_, a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții M. Justiției, T. B. și C. de A. B. la plata drepturilor salariale restante reprezentând spor de solicitare neuropsihică de 50%. Prin sentința civilă nr. 231/25.03.2008 pronunțată de T. N. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând creșteri salariale, iar prin sentința civilă nr. 590/D/2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr. 1106//110/2009 au fost obligați pârâții la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază lunar. Prin sentința civilă nr. 206/27.03.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând diferențe de premiu anual pentru anii 2004 și 2005 rezultate din majorarea cu 40% a indemnizației de încadrare.
Mai susține reclamanta că cele patru titluri executorii au fost executate doar în parte, întrucât, începând cu anul 2008, printr-o . ordonanțe de urgență, executarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție a fost eșalonată pe o perioadă cuprinsă până la nivelul anului 2016. În aceste condiții, apare ca firească și necesară acordarea unei despăgubiri pentru acoperirea beneficiului nerealizat, respectiv pentru lipsa de folosință a sumelor reprezentând drepturile salariale, până la data când pârâții vor proceda la plata efectivă a acestor sume. Potrivit disp. art. 1088 cod civil (până la data de 01.10.2011), respectiv art. 1535 Noul cod civil (de la data de 01.10.2011) această despăgubire nu poate cuprinde decât dobânda legală calculată potrivit O.G. nr. 9/2000 (până la data de 01.09.2011), respectiv O.G. nr. 13/2011 (de la data de 01.09.2011). Întrucât prin acțiunile principale s-a dispus doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație, nu și plata dobânzilor legale aferente, susține reclamanta că se impune introducerea prezentei cereri, pe cale separată, ca o cerere accesorie la acțiunile prin care s-a solicitat plata drepturilor principale.
Reclamanta precizează că solicitarea privind obligarea la plata dobânzii legale de la data introducerii cererilor de chemare în judecată având ca obiect plata drepturilor salariale, care au fost admise prin hotărârile judecătorești menționate, nu este prescrisă întrucât prin plățile parțiale făcute de către pârâți, în baza ordonanțelor de urgență succesive, a fost recunoscută datoria, situație în care termenul de prescripție s-a întrerupt.
Cu privire la posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea
creanței potrivit inflației, reclamanta a invocat decizia civilă nr. 722/23.02.2010 a ICCJ prin care s-a reținut că natura juridică a celor două dispoziții este diferită. Astfel, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii legale nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite. De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației ce îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Reclamanta precizează că aceste considerente se regăsesc și în Minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din 10.03.2010 organizată de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Reclamanta a invocat în susținerea acțiunii și practica judiciară, precum și hotărârea pronunțată de către C.E.D.O în cauza Stefănica s.a. împotriva României la data de 02.12.2010, publicată în M.Of. partea I, nr. 175/11.03.2011, în raport de care deciziile irevocabile pronunțate de C. de A. București, C. de A. Timișoara, C. de A. Târgu M. și C. de A. B. se constituie în precedente judiciare obligatorii. Spre deosebire de hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, care se referea la necesitatea unor soluții unitare în cazul persoanelor aflate în situații similare la nivelul I.C.C.J., C. a impus astfel aceeași abordare și la nivelul instanțelor inferioare.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1084 Cod civil în vigoare la momentul nașterii obligației cu privire la care se solicita actualizarea, art. 1535 Noul Cod civil, precum și O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2013.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 229C/25.03.2008 și sentința civilă nr. 231C/25.03.2008 pronunțate de T. N. și sentința civilă nr. 206/27.03.2008 și sentința civilă nr. 590/D/08.04.2009 pronunțate de T. B..
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. în motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. Mai mult, în art. II alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S.”. Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală întrucât s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Mai susține pârâtul că potrivit art. 1489 alin. 1 Cod civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege”, iar potrivit art. 1535 „(1) În cazul în care o suma de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”. O.G. nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației și dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale pentru toată perioada de întârziere, deci, practic, o dobândă penalizatoare. Or, în speță, precizează pârâtul că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligator afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În ceea ce privește titlurile executorii, pârâtul a susținut că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010. În același sens sunt și dispozițiile O.U.G nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției. De asemenea, la data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009, fiind modificat art. 1 al ordonanței, în sensul eșalonării plății sumelor restante până în anul 2016. Prin urmare, susține pârâtul că atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare. Pe de altă parte, menționează pârâtul că reclamanta avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu a uzat.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că dobânda egală ar putea fi acordată numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni. Astfel, nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere, cum susține reclamanta, întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate. Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Pârâtul T. B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivare, pârâtul a susținut că reclamanta nu este salariata Tribunalului B., ci, începând cu data de 01.03.2007, este salariata Curții de A. B., din data de 01.03.2007. Având în vedere faptul că titlurile executorii invocate în acțiune sunt puse în executare de către C. de A. B., care efectuează și plata drepturilor salariale către reclamantă, rezultă că T. B. nu are nicio obligație față de reclamantă, chiar dacă titlurile executorii sunt hotărâri pronunțate de către T. B.. De altfel, nici reclamanta nu a precizat în cuprinsul acțiunii motivele pentru care a chemat în judecată T. B..
Pentru aceste considerente, pârâtul a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Pârâta C. de A. B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că prezenta cerere este o cerere accesorie, care nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege pentru acțiunea principală. Având în vedere disp. art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 și disp. art. 2503 alin. 1 Noul Cod civil, care prevăd că „Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, în condițiile în care reclamanta nu a formulat cererea în interiorul termenului de prescripție prevăzut pentru drepturile principale solicitate și acordate prin hotărârile judecătorești invocate în acțiune, solicită pârâta a se constata că prezenta acțiune este prescrisă.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamanta a obținut repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În acest sens, O.U.G. nr. 71/2009 a prevăzut la art. II alin. 3 că „Sumele prevăzute la alin. 1 plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.”. În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, susține pârâta că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011. Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pârâta a invocat și decizia nr. 190/02.03.2010 a Curții Constituționale, susținând în plus și faptul că în speță nu se poate vorbi de o neexecutare sau o întârziere în executare (existând un act normativ care stabilește termene pentru executare), și nici de o depășire a scadenței.
Pentru aceste motive, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., în numele Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. În motivarea acestei poziții procesuale, s-a susținut că între M.F.P. și reclamantă nu există nici un raport juridic, legal sau convențional, de natură să creeze în sarcina acestuia obligația de a plăti drepturile bănești în discuție. Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesual pasivă deoarece alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor bănești este o operație ulterioară și se realizează pe baza proiectelor de rectificare întocmite de ordonatorii principali de credite. S-au invocat prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din H.G. nr. 34/2009, art. 17 alin. 1, art. 18 alin. 2, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 6 din Legea nr. 500/2002, art. 5 lit. e din H.G. nr. 39/2009, susținându-se că din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice privește faza de proiect bugetar, pe care îl întocmește pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002. În cursul exercițiului bugetar anual, potrivit art. 14 alin. 3 din lege, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. În ceea ce privește eventualele rectificări de buget, acestea sunt supuse procedurilor privind elaborarea bugetelor anuale inițiale, ordonatorii principali de credite putând formula în condițiile art. 49 cereri de deschidere de credite. Ministerul Finanțelor Publice, deși are un rol de sinteză în activitatea privind
finanțele publice, este la rândul său un ordonator principal de credite cu buget propriu care nu poate, potrivit art. 4 din lege, depăși limitele maxime ale sumelor aprobate la capitolul cheltuieli în bugetul său. S-a mai susținut prin această întâmpinare că printre atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, cuprinse în H.G. nr.39/2009, nu se regăsește și aceea a aloca fonduri din bugetul de stat. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite. De asemenea, a fost invocată și decizia nr. 10/2011 a ICCJ.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 400/21.03.2014 pronunțată de T. B. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /09.05.2014.
Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. și excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentințelor civile nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008 ale Tribunalului N..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților T. B. și S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală este una din condițiile necesare pentru ca o persoană să fie parte în procesul civil, este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
În speță, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâților S. R. reprezentat de M. Economiei și Finanțelor, M. Justiției, C. de A. B. și T. B., la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale cuvenite conform sentințelor civile nr. 206/27.03.2008 și nr. 590/D/08.04.2009 pronunțate de Tribunalului B. și sentințelor civile nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N..
Prin sentințele civile nr. 206/27.03.2008, nr. 590/D/08.04.2009, nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008 doar pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. au fost obligați la plata către reclamantă a unor diferențe de drepturi salariale, pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte în litigiile soluționate prin aceste sentințe civile.
În consecință, în condițiile în care pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost parte în litigiile soluționate prin sentințele civile nr. 206/27.03.2008, nr. 590/D/08.04.2009, nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008, și, implicit, nu a fost obligat la plata către reclamantă a unor drepturi salariale, instanța constată că acesta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză având ca obiect plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale cuvenite în baza hotărârilor judecătorești menționate.
Tot astfel, reținând că prin sentințele civile nr. 206/27.03.2008, nr. 590/D/08.04.2009, nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008, T. B. a fost obligat să achite reclamantei diferențe de drepturi salariale, instanța reține că acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. B. și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., respectiv de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, instanța va respinge această excepție. Astfel, în prezenta cauză, reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârât, S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și nu Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu. În consecință, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu a fost chemat în judecată de către reclamantă, în calitate de pârât, instanța reține că în mod greșit s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, Ministerul Finanțelor Publice stând în judecată, în prezenta cauză, în calitate de reprezentant al Statului R., și nu în nume propriu.
În ceea ce privește autorității de lucru judecat invocată în cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentințelor civile nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008 ale Tribunalului N., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile nr. 229C/25.03.2008 pronunțată de Tribunalului N. în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 231C/25.03.2008 pronunțată de Tribunalului N. în dosar nr._ .
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.10.2004 și pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație și cu dobânda legală. Prin sentința civilă nr. 229C/25.03.2008 pronunțată de T. N. în dosarul nr._, au fost obligați pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. să achite reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, începând cu luna octombrie 2004 și pe viitor, până la încetarea situației creată prin discriminare, și a fost respinsă cererea de acordare a dobânzii legale pentru drepturile bănești stabilite prin această hotărâre.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexările salariale (5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007) și la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre premiul anual și, respectiv, dintre prima de concediu acordată acesteia pe anul 2007 și sumele cuvenite cu acest titlu prin luarea în considerare a indexărilor pentru anul 2007, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală. Prin sentința civilă nr. 231C/25.03.2008 pronunțată de T. N. au fost obligați pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. să achite reclamantei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexările salariale (actualizate cu indicele de inflație) și drepturile bănești reprezentând diferența dintre premiul anual și, respectiv, dintre prima de concediu acordată pe anul 2007 și sumele cuvenite cu acest titlu prin luarea în considerare a indexărilor pentru anul 2007. De asemenea, prin aceeași sentință civilă au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere, respectiv cererea având ca obiect plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești solicitate.
Potrivit disp. art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, iar potrivit disp. art. 432, „Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs”. Astfel, pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de părți, obiect și cauză.
Or, în speță, instanța constată că sunt întrunite toate elementele autorității de lucru judecat, ca excepție procesuală dirimantă ce împiedică însăși judecarea acțiunii.
Astfel, prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite potrivit sentințelor civile nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008 ale Tribunalului N., iar prin acțiunile înregistrate pe rolul Tribunalului N. sub nr._ și sub nr._, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale și a dobânzii legale aferente acestor drepturi, cererile privind plata dobânzii legale fiind respinse prin sentințele civile menționate.
Pe cale de consecință, instanța constată că este întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată în cauză, fiind îndeplinită condiția triplei identități, de părți, de obiect și de cauză.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B., având ca obiect obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile nr. 229C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N. în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 231C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N. în dosar nr._, pe excepția autorității de lucru judecat.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâții M. Justiției și C. de A. B., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 13.09.2010.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante prin sentințele civile nr. 590/D2008 și nr. 206/2008 ale Tribunalului B., dobânzi calculate începând cu data introducerii cererilor având ca obiect plata drepturilor salariale și care au fost admise prin hotărârile judecătorești menționate și în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante.
Potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul în care poate fi formulată acțiunea având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești restante este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. De asemenea, potrivit disp. art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 03.09.2013, instanța reține că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește plata dobânzii legale pentru perioada anterioară datei de 03.09.2010.
Cât privește susținerile reclamantei referitoare la întreruperea termenului de prescripție, instanța reține că prin acțiunile ce au format obiectul dosarelor nr._ și nr._, reclamanta nu a solicitat și acordarea dobânzii legale la drepturile bănești solicitate. Astfel, admiterea acțiunilor care au avut ca obiect doar acordarea unor drepturi bănești actualizate cu rata inflației, nu a putut avea efectul întreruptiv de prescripție în ceea ce privește dobânda legală solicitată prin prezenta cerere, conform disp. art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, solicitarea dobânzii legale este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 13.09.2010, respectiv cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, 13.09.2013, neputându-se reține faptul că, în cauză, ar fi intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 13.09.2010 și, în consecință, va respinge, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B., având ca obiect obligarea acestora la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr. 206/27.03.2008 a Tribunalului B. și nr. 590/D/08.04.2009 a Tribunalului B., calculată pentru perioada anterioară datei de 13.09.2010.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta C. C. a solicitat obligarea pârâților S. R. reprezentat de M. Economiei și Finanțelor, M. Justiției, C. de A. B. și T. B., la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante prin sentințele civile nr. 229/C/2008 și nr. 231/2008 ale Tribunalului N. și prin sentințele civile nr. 590/D2008 și nr. 206/2008 ale Tribunalului B., calculate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data introducerii cererilor având ca obiect plata drepturilor salariale și care au fost admise prin hotărârile judecătorești menționate și în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante. În ceea ce privește pe pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia. De asemenea, cu privire la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentințelor civile nr. 229/C/2008 și nr. 231/2008 ale Tribunalului N., instanța a reținut ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat, iar în ceea ce privește dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite în baza sentințelor civile nr. 590/D2008 și nr. 206/2008 ale Tribunalului B., calculată pentru perioada anterioară datei de 13.09.2010, instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se mai reține de către instanță prin sentința civilă nr. 206/27.03.2008 pronunțată de T. B. au fost obligați pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând diferențe de premiu anual pentru anii 2004 și 2005 rezultate din majorarea cu 40% a indemnizației de încadrare, conform art. 28 din O.U.G. nr. 24/2004, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 590/D/08.04.2009 pronunțată de Tribunalului B. au fost obligați pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. să achite reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu octombrie 2004, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
La data de 18.06.2009 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Ulterior, O.U.G. nr. 71/2009 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011 și Legea nr. 230/2011.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Prin decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționându-se recursul în interesul legii, s-a statuat că „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați. Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile disp. art. 278 pct. 1 Cod procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă. În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată O.U.G. nr. 71/2009, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat. Natura juridică a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. 2 din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Prin urmare s-a analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.
S-a mai reținut prin decizia nr. 2/2014 că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, s-a reținut că acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele O.U.G. nr. 71/2009. Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor. În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu, s-a reținut că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de O.U.G. nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. 3, prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului”.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
Pentru toate aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2/2014, a stabilit că, în aplicarea disp. art. 1082 și 1088 Cod civil din 1864, respectiv art. 1531 alin. 1 și 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Potrivit disp. art. 517 alin. 4 Noul Cod procedură civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Pe cale de consecință, având în vedere disp. art. 517 alin. 4 Noul Cod procedură civilă, precum și decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantei C. C. de obligare a pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 206/27.03.2008 și sentinței civile nr. 590/D/08.04.2009 pronunțate de Tribunalului B., calculată începând cu data 13.09.2010 și până la data plății efective.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B., urmând să o admită astfel.
În consecință, instanța va obliga pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. să achite reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 206/27.03.2008 pronunțate de Tribunalului B. în dosarul nr._ și sentinței civile nr. 590/D/08.04.2009 pronunțate de Tribunalului B. în dosarul nr._, calculată începând cu data 13.09.2010 și până la data plății efective.
De asemenea, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților M. Justiției, C. de A. B. și T. B., la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentințelor civile nr. 229C/25.03.2008 și nr. 231C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N., pe excepția autorității de lucru judecat și va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr. 206/27.03.2008 și nr. 590/D/08.04.2009 ale Tribunalului B., calculată pentru perioada anterioară datei de 13.09.2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. B..
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procedural ales la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași din Iași, .. 26, jud. Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților M. Justiției, C. de A. B. și T. B. la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile nr. 229C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N. în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 231C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N. în dosar nr._ și, în consecință:
Respinge cererea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B., având ca obiect obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile nr. 229C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N. în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 231C/25.03.2008 pronunțate de Tribunalului N. în dosar nr._, pe excepția autorității de lucru judecat.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâții M. Justiției și C. de A. B., în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 13.09.2010 și, în consecință:
Respinge cererea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B., având ca obiect obligarea acestora la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr. 206/27.03.2008 a Tribunalului B. și nr. 590/D/08.04.2009 a Tribunalului B., calculată pentru perioada anterioară datei de 03.04.2011, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. C., C.N.P._, cu domiciliul procedural ales la C. de A. B., din B., .. 1, jud. B., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, C._, C. de A. B., cu sediul în B., .. 1, jud. B., cod fiscal_, cod IBAN RO TREZ_ și T. B., cu sediul în B., .. 1, jud. B. cod fiscal_, cont RO54TREZ__, deschis la Trezoreria B..
Obligă pârâții M. Justiției, C. de A. B. și T. B. să achite reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 206/27.03.2008 pronunțate de Tribunalului B. în dosarul nr._ și sentinței civile nr. 590/D/08.04.2009 pronunțate de Tribunalului B. în dosarul nr._, calculată începând cu data 13.09.2010 și până la data plății efective.
Cu drept de apel, ce se va depune la T. Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.12.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
C.C.E. cu opinie în sensul E.N.
prezentei hotărâri,
M.B.M. T.A.
Red./ tehnored. C.C.E.
23.03.2015,
7 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 4104/2014. Tribunalul IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
