Obligaţie de a face. Sentința nr. 3394/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3394/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 12402/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Octombrie 2014
Președinte - P. T.
Asistent judiciar L. B.
Asistent judiciar N. L.
Grefier A. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3394/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI pentru Cahnita M., și pe pârât P. C. IAȘI, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la nr._ la data de 17.12.2013 U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele membrilor de sindicat C. M., C. A., A. M., G. V. E., C. M., D. C., P. R., P. M. I., L. M., B. E., U. G., C. M., T. C. M., S. D., M. I. V., B. B., V. T., G. M., C. M., P. V., P. M., B. B., C. O. S. a chemat în judecată pe intimatul P. C. Iași solicitând anularea deciziilor de reîncadrare cu număr unic 41 emise la data de 10.03.2010; obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 01.01.2010, potrivit Legii nr. 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate inclusiv din sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ și emiterea unor noi decizii de încadrare începând cu 01.01.2010 ;obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, pentru reclamanții A. M., C. M., P. R., P. M. I., L. M., U. G., C. M., T. C. M., S. D., M. I. V., B. B., V. T., G. M., C. M., P. V., P. M., B. B. și pentru perioada 01.09._13 pentru reclamanții C. O. S., D. C., G. V. E., C. M., B. E., C. A..
În motivarea acțiunii, contestatorii au susținut că face parte din categoria personalului didactic auxiliar al unității de învățământ pârâte, iar prin Decizia ICCJ nr. 11/08.10.2012 s-a decis că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu data de 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Deciziile de reîncadrare emise de pârâtă stabileau salarii la nivelul celor date efectiv în plată în decembrie 2009, dar nu au fost cuprinse și diferențele de drepturi salariale obținute pentru decembrie 2009 prin hotărâre judecătorească în baza Legii nr. 221/2008. Atât decizia de reîncadrare pentru anul 2010, cât și decizia de reîncadrare pentru anul 2011 au fost contestate la unitatea de învățământ.
Mai susțin că, în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să recalculeze salariul în 2010 prin raportare și la hotărârea judecătorească. Se arată că pârâta a încălcat prevederile art. 17 alin. 1, 2 și 4 și ale art. 41 alin. 3 Codul muncii, precum și faptul că, astfel cum a statuat și doctrina, modificarea contractului trebuie efectuată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. 1, 2 și 4 și art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmează să le modifice. Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului și anume felul muncii, locul muncii și salariul. Cu toate acestea, art. 48 Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. 1 Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând că un contract individual de muncă „nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți”. De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă sau schimbarea din funcție determinată de pierderea parțială a capacității de muncă. Dimpotrivă, s-a reținut că schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului poate fi făcută numai cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților. Tot astfel, în practică s-a decis că este nelegală modificarea unilaterală a felului muncii și salariului prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție.
Contestatorii învederează și faptul că drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți. În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) prevede că articolul 6 parag. 1 al Convenției asigură tuturor persoanelor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe judecătorești orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile lor civile. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal național al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 par. 1 al Convenției să descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu, proceduri care sunt echitabile, publice și prompte, fără a asigura executarea hotărârilor judecătorești; interpretarea prevederile articolul 6 par. 1 ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanță judecătorească și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executării hotărârii judecătorești, ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenției. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției (cauza Hornsby versus G. din 19 Martie 1997). De asemenea, unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 parag. 1 al Convenției (Immobiliare Saffi versus Italia). Interpretând practica CEDO, puterea executivă și cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit să diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătorești ori să împiedice punerea lor în executare.
Se mai susține faptul că, în speță, prin hotărâre judecătorească s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009 drepturile salariale nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari. Orice altă interpretare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru că ar permite puterii executive sau legislative să ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu se poate lua în considerare doar partea salarială care era dată în plată în decembrie 2009, pentru că hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot în baza unei legi, respectiv a Legii nr. 221/2008. Or, Legea nr. 330/2009, prin art. 30, stabilește că salariul din luna ianuarie 2010 nu poate fi mai mic decât cel din luna decembrie 2009. În același sens, și prin adresa nr._/26.01.2010, Ministerul Finanțelor Publice a subliniat că drepturile salariale pentru anul 2010 vor fi în cuantumul avut în luna decembrie 2009. Reclamanta mai învederează și faptul că pârâta, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a fost obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale potrivit Legii nr. 221/2008, urmând să achite și diferențele. În consecință, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să plătească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească ce consfințea salariile reale și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu constând într-un nou calcul eronat. Mai mult, pârâta a refuzat modificarea corespunzătoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale începând cu data de 02.12.2008 și până în prezent. Or, această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text al Convenției, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În jurisprudența constantă a CEDO, s-a stabilit că noțiunea „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială.
Intimatul P. C. Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 17.12.2013. Pe fond, solicitat respingerea acțiunii, susținând că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor prevăzute în art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerare „a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Astfel,susține că a procedat la reîncadrarea personalului, cu respectarea întocmai a acestor prevederi. Documentația privind reîncadrarea a fost verificată de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010, ocazie cu care s-a constatat că reîncadrarea personalului s-a făcut în mod corect. De asemenea, Direcția Finanțelor Publice a constatat încadrarea corectă în alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, aprobând plata salariilor. Mai susține pârâta faptul că prin disp. art. 48 alin. 16 din Legea nr. 330/2009, a fost abrogată O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, precum și faptul că a procedat corect la reîncadrarea personalului cu data de 01.01.2010.
La termenul din 16.06.2014, s-a dispus disjungerea cererilor formulate de fiecare membru de sindicat și înregistrarea lor separată. Astfel, în dosarul nr._ a rămas pentru a fi solutionata cererea de chemare în judecată formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru contestatorul Cahnita M. în contradictoriu cu intimatul P. C. Iași.
Analizând actele dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimat, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită. Astfel, potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În speță, reclamanta a solicitat calculul și plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 31.12.2010.
Având în vedere disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, precum și data introducerii prezentei acțiuni, 17.12.2013, instanța reține că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în ceea ce privește plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 16.12.2010.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 16.12.2010.
În anul 2010, prin decizia nr. 41/10.03.2010 emisă de către unitatea de învățământ pârâtă s-a dispus reîncadrarea contestatorului Cahnita M. începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009. De asemenea, s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, pârâta nefăcând dovada modului de soluționare a acestei contestații.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, se reține de către instanță că personalul didactic reîncadrat pe funcții începând cu data de 01.01.2010, în temeiul Legii nr. 330/2009, trebuia să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că personalul didactic reîncadrat pe funcții începând cu data de 01.01.2010 trebuia să beneficieze de în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariul personalului didactic trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că drepturile salariale ale reclamantei trebuiau stabilite începând cu luna octombrie 2010 în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceasta în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008.
De altfel, și prin decizia nr. 11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul, începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Pentru aceste considerente, instanța constată că sunt întemeiate cererile de anulare a deciziei nr. 41/10.03.2010 și de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Pe cale de consecință, sunt întemeiate și cererile având ca obiect obligarea pârâtei la calcularea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008și la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 17.12.2010 – 31.12.2010.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01._10.
Admite in parte contestatia formulata de U. S. Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi cu sediul in Iasi, ., cod fiscal_ si cont RO06CECEIS0131RON121786 in numele si pentru contestatorul Cahnita M. CNP_ in contradictoriu cu intimatul P. C. Iasi, cu sediul in Iasi, .. 2, jud. Iasi.
Anuleaza decizia inregistrate sub nr. 41/10.03.2010 emisa de intimata.
Obliga intimatul să emită în folosul contestatorului o noua decizie de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Respinge cererea privind calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 17.12.2010 – 31.12.2010.
Respinge cererea având ca obiect obligarea intimatului la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 16.12.2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iasi.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
T.P. cu opinie în sensul cu opinie
prezentei hotărâri separata
L.N. B.L.
GREFIER,
M.A.
Red./tehnored. T.P.
4 ex./05.12.2014
Opinia separata formulata de asistent judiciar B. L.
Considerentele opiniei separate:
Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat anularea deciziei de reincadrare cu nr. unic 41/10.03.2010 emisa de unitatea scolara, obligarea intimatului la reincadrarea salariala a contestatorului incepand cu 01.01.2010 potrivit dispozitiilor Legii nr. 330/2009, luandu-se in considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate inclusiv din sentinta civila pronuntata in dos. nr._ si emiterea unei noi decizii de reincadrare, incepand cu 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009 cu luarea in considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 precum si la calculul si plata diferentelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 reprezentand diferenta dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite in conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OUG nr. 15/2008, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, pentru perioada 01.01._10.
F. de solicitarea privind obligarea la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01._10, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune raportat la dispozitiile art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, considerand ca dreptul pretins s-a prescris in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
Vazand aceasta exceptie prin prisma obiectului cauzei, solutiei pronuntate cu privire la, anularea deciziei de reincadrare, obligarea unitatii de invatamant la emiterea unei noi decizii de reincadrare incepand cu data de 01.01.2010 potrivit dispozitiilor Legii nr. 330/2009 cu luarea in considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 raportat si la considerentele expuse, apreciez ca dreptul in discutie nu este prescris.
In sustinerea acestui punct de vedere inteleg sa invoc art. 39 alin. 1 lit. c din Codul Muncii potrivit caruia salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa iar conform art. 40 alin. 2 lit.c Codul Muncii angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca si din contractele individuale de munca.
Potrivit art. 162 alin. 3 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat se stabileste prin lege.
Dreptul solicitat in pricina de fata decurge din Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, intarit prin hotararea judecatoreasca de obligare la calculul si achitarea diferentelor salariale rezultate din aplicarea acestei legi, pentru perioada 01.11.2008 – 31.12.2009.
Prin decizia contestata in prezenta cauza angajatorul a dispus reincadrarea salariatului conform art. 16 alin.1 si art. 30 din Legea nr. 330/2009, neluand in considerare cresterile salariale acordate prin titlul jurisdictional precitat.
Instanta a dispus anularea deciziei contestate, obligarea angajatorului la emiterea unei noi decizii de reincadrare cu luarea în considerare a drepturilor salariale, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, incepand cu data de 01.10.2010, apreciind ca fiind prescrisa partial doar plata acestora pentru perioada 01.01._10, intrucat a fost nascuta la o data anterioara.
Sub aspectul naturii juridice prescriptia transforma continutul raportului juridic civil, ducand la stingerea dreptului material al actiunii . de 3 ani de la data nasterii acestuia.
Potrivit art. 2517 din NCC ( fost art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958) termenul de prescriptie este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen, iar conform art. 2523 din acelasi cod (fost art. 7 din Decretul nr. 167/1958), prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut nasterea lui.
Titularului i s-a nacut dreptul de a solicta plata diferentelor de drepturi la data de 01.01.2010, data de la care instanta a dispus obligarea angajatorului la emiterea unei noi decizii de reincadrare cu luarea in considerare a drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Asadar, din economia textelor citate anterior se desprinde cu claritate ideea ca, din momentul emiterii deciziei de reincadrare efectuata corect de catre angajator, respectiv cu aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008 si cu consecinta calcularii diferentelor salariale generate de aceasta, salariatul beneficiaza si de plata nascuta ca urmare a acesteia.
Asa fiind, cum titlularul dreptului a cunoscut prin intermediul prezentei hotarari ca i s-a nascut dreptul la data de 01.01.2010, data de la care s-a dispus reincadrarea corecta cu luarea in considerare a drepturilor rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, opinez ca si dreptul angajatului de a solicita plata diferentelor salariale se cuvine cu aceasta data de 01.10.2010.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
