Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 493/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 493/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 10277/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05 Februarie 2014
Președinte - E. C. F.
Asistent judiciar B. M. M.
Asistent judiciar A. E.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 493/2014
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNT S. HARET IASI în numele și pentru reclamanții S. F., M. N., P. A., C. V., C. M., B. C., C. C. în contradictoriu cu pârâții G. 2-S. GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 P. și C. L. AL MUN. P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată cauza la primul termen de judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, având în vedere că procedura este completă în baza art.131 NCPC instanța constată competența sa materială, generală și teritorială față de dispozițiile Legii nr.62/2011 legea dialogului social .
În baza dispozițiilor art.238 NCPC instanța apreciază că nu este necesară estimarea duratei procesului, cauza neprezentând motive pentru a suferi amânare
Verificând actele și lucrările dosarului instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform disp.art.223 alin.3 NCPC, de către reprezentantul reclamanților prin cererea de chemare în judecată.
Instanța constată că în cauză s-a formulat întâmpinare de către unitatea școlară pârâtă G. 2-S. GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 P. și de pârâtul C. L. al Mun.P..
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de pârâta G. 2-S. GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 P. instanța reține următoarele: în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, aceasta nu poate decurge din lipsa dovezii reprezentativității sindicatului conform Legii nr.62/2011, reprezentativitatea sindicatului neinteresând din punctul de vedere al dreptului sindicatului de a introduce acțiuni, drept prevăzut expres de art.28 din Legea nr.62/2011, motiv pentru care respinge această excepție.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta G. 2-S. GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 P., instanța reține că prin cererea dedusă judecății se solicită drepturi bănești, în speță dobânda la drepturile aferente stabilite prin sentința civilă nr.151/2010, începând cu data introducerii cererii și până la data plății efective. Având în vedere că drepturile sunt solicitate de la data introducerii acțiunii, instanța constată că în cauză nu este incidentă instituția prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care respinge această excepție.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de unitatea școlară pârâtă, instanța constată că această excepție nu este susținută de nici unul dintre înscrisurile depuse în susținerea acțiunii, iar formularea excepției este extrem de echivocă, nici una dintre sentințele menționate nereferindu-se la dreptul la dobânda legală solicitată prin prezenta acțiune, motiv pentru care respinge excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de pârâtul C. L. al Mun.P. instanța reține că a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții. Având în vedere că prin acțiune se solicită obligarea Consiliului L. al Mun.P. la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești, având în vedere că între C. L. al Mun.P. și reclamanții personal didactic nu există raporturi juridice de fond, instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al Mun.P..
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 11.10.2013 S. Învățământ S. Haret Iași, în numele și pentru membrii săi B. C., C. V., C. C., C. M., M. N., P. A., S. F. a formulat cerere de chemare în judecată a paraților G. 2 – Structura Grădinița cu Program Normal nr. 1 P. și C. L. al Municipiului P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform sentinței civile nr. 151/2010 pronunțată de Tribunalul lași - Secția Litigii de Muncă în dosarul nr._ de la data formulării introducerii cererii și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 151/2010 pronunțată de Tribunalul lași - Secția Litigii de munca în dosarul nr._ pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Deși sentința mai sus menționată este irevocabilă, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor noștri de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Au învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (l)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care "nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."
În consecință, apreciază că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
3)Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.
În egală măsură, învederează instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat O.G, nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" - art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2]
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. în acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) Cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective". în același sens, prin sentința nr. 1515/13.02.2013, Tribunalul D. a reținut că daunele-interese datorate de angajator conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii „pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu"; în consecință, în raport de dispozițiile art. 1531 din Noul Cod civil, a constatat că dobânda legală „este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței ..." (titlului executoriu).
În opinia reclamanților, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorii (membrii de sindicat beneficiari ai sentinței menționate) fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.
În consecință, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite.
În drept, și-au întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În susținerea acțiunii au solicitat proba cu acte și orice alte probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul dezbaterilor.
Legal citată, pârâta G. 2 – Structura Grădinița cu Program Normal nr. 1 P. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru lipsa dovezii de reprezentare și, în consecință solicită anularea cererii ca fiind formulată de o persoană juridică fără calitate. De asemenea, pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune începând cu anul 2009, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată precum și excepția autorității de lucru judecat, motivată de faptul că din sentință rezultă că aceste drepturi au fost acordate.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că plata sumelor câștigate în instanță a fost reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, care la art. 1, alin. 3 prevede în mod clar accesoriile ce vor fi plătite la suma principală, respectiv numai actualizarea sumelor datorate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Legal citat, pârâtul C. L. al Municipiului P. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în susținere a precizat că această calitate presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecății.
Astfel, C. L. nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate, pe de o parte că nu are calitatea de angajator, în accepțiunea Codului muncii, iar, pe de altă parte, în raport de disp. H.G. nr. 2192/2004, unitățile de învățământ sunt finanțate prin bugetul local și nu de către bugetul local. În acest sens sunt și disp. art. 167 din Legea nr. 84/1995.
La termenul de judecată din 05.02.2014 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru lipsa dovezii de reprezentare, excepția prescripției dreptului la acțiune începând cu anul 2009și excepția autorității de lucru judecat, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare.
Pe fond, examinând actele și lucrările dosarului cauzei instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
Prin prezenta cerere, S. învățământ „S. Haret” Iași, în numele și pentru membrii B. C., C. V., C. C., C. M., M. N., P. A., S. F. a chemat în judecată pe pârâta G. 2 – Structura Grădinița cu Program Normal nr. 1 P. solicitând obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate prin sentința civilă nr. 151/2010 pronunțată de Tribunalul lași - Secția Litigii de Muncă în dosarul nr._ începând cu data înregistrării cererii și până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 151/2010 pronunțată de Tribunalul lași - Secția Litigii de Muncă în dosarul nr._, parata a fost obligată sa calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG. nr. 15/2008 și să achite acesteia diferențele dintre drepturile salariale încasate si cele cuvenite, începând cu 01.10._09, diferențe ce vor fi reactualizate la data plații efective.
Conform art.1530 din Noul Cod Civil „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecința directa si necesara a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
Din analiza acestei norme juridice rezultă că răspunderea contractuală a debitorului nu este un efect al obligației derivate din contract, ci din încălcarea clauzelor acestuia.
Putem deduce astfel că între efectul corespunzător obligației contractuale și acordarea de daune-interese se află neexecutarea sau executarea cu întârziere a acesteia, astfel că prin acordarea daunelor interese (dobânzii – legale) se urmărește sancționarea debitorului pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă.
Însă, o condiție necesară pentru acordarea de daune – interese este ca neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației să presupună existența culpei sau relei – credințe a debitorului.
Potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii „Întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Prin raportarea acestor dispoziții la cele ale art. 1530 NCC, rezultă că daunele-interese, datorate ca urmare a neplății sau a plății cu întârziere a drepturilor salariale, pot consta in dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a acestor drepturi, însă neplata sau întârzierea plății trebuie să fie consecințe directe a culpei sau relei – credințe a angajatorului debitor.
Ori, potrivit art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
De asemenea, potrivit alin 3 al aceluiași articol, sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Având în vedere modalitatea de plată și termenele stabilite prin acest act normativ, instanța reține că neplata sau întârzierea plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din sectorul bugetar nu presupune culpa unității de învățământ angajatoare, pentru a o putea sancționa prin obligarea la plata de daune - interese. De asemenea, rațiunea pentru care O.U.G. nr. 71/2009 a fost adoptată a constat în posibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv redresarea nivelul deficitului bugetar, astfel cum rezultă din preambulul actului normativ.
Față de aceste considerente, raportat tuturor dispozițiilor legale invocate, instanța va respinge acțiunea formulată de S. Învățământ S. Haret Iași in numele si pentru reclamanții B. C., C. V., C. C., C. M., M. N., P. A., S. F. în contradictoriu cu pârâta G. 2 – Structura Grădinița cu Program Normal nr. 1 P..
Având în vedere că în ședința publică de astăzi, pentru motivele arătate, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului L. al Municipiului P., se va respinge acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de S. Învățământ „S. Haret” Iași în numele și pentru reclamanții B. C., C. V., C. C., C. M., M. N., P. A., S. F. în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului P., cu sediul în P., . și Sfânt nr. 16, jud. Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondata, acțiunea formulată de S. Învățământ „S. Haret” Iași, cu sediul in P., ., jud. Iași, cod fiscal_, cont RO90CECEIS0230RON0743372, în numele și pentru reclamanții B. C. (C.N.P._), C. V.(C.N.P._), C. C.(C.N.P._), C. M.(C.N.P._), M. N.(C.N.P._), P. A.(C.N.P._), S. F.(C.N.P._), în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu Program Prelungit 2 – Structura Grădinița cu Program Normal nr. 1 P., cu sediul în P., .. Iași.
Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2014.
Președinte Asistenți judiciari Grefier
FEC M.M.B. A.E. R.R.
Red/tehnored/MMB+EA
4ex/05.05.2014
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 491/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Sentința nr. 495/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








