Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 343/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 343/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 10035/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Ianuarie 2014
Președinte - I. D.
Asistent judiciar - A. B.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - L. G. O.
Sentința civilă Nr. 343/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. R. M. și pe pârât S. C. IRLU SA, pârât S. C. IRLU SA SECȚIA IRLU P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 30.09.2013 reclamantul A. R. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – C. IRLU S.A. și S.C. C.F.R. IRLU S.A., Secția IRLU P., obligarea acestora la:
plata diferențelor de salariu pe perioada septembrie 2010-decembrie 2010, drepturi bănești rezultate dintre drepturile salariale de care a beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei începând cu 29.04.2010 (Anexa 1 CCM la nivel de unitate) corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficiem calculate la salariul de încadrare avut, pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, în conformitate cu legislația muncii și cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de ramură de Transporturi pe anii 2008- 2010;
obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anii 2009 și 2010, calculat pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în conformitate cu prevederile art. 30 din CCM la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar;
obligarea pârâtei la actualizarea cu indicele de inflație din momentul în care angajatorul datora aceste drepturi salariale și momentul în care aceste sume vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor precum și dobânda legală.
În motivarea acțiunii au fost arătate următoarele aspecte: reclamantul este salariat la S. C.F.R. IRLU S.A. Secția IRLU P. și pentru anii 2009 -2010 a fost negociat si încheiat contractul colectiv de muncă între S. C.F.R. IRLU S.A si sindicatele reprezentative ale salariaților prin care s-au acordai drepturi salariale, prime si alte sporuri.
In aceeași perioadă de referință supusă analizei (septembrie_10) era insă în vigoare si Contractul Colectiv de munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008 - 2010 nr.722/2008.
Potrivit prevederilor ari. 41, alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de Ramura Transporturi nr.722 pe anii 2008 - 2010 publicat în Monitorul Oficial, partea a V a, nr.3 din 11.02.2008 salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / lună, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta
Potrivit art.41 alin.3 lit.b: „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unităti si unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului minim brut la nivel de ramură transporturi”, stipulat la art.4l, pct.(3), lit (a), iar la stabilirea malariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienți minimi de ierarhizare stabiliți la art.4l, pct.(l) din prezentul contract colectiv de muncă.
Angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit în art.41 pct.3 lit.a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, plecând de la salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei începând cu data de 29.04.2010( Anexa 1 din CCM la nivel de unitate).
Se invocă art.7 din CCM la nivelul pârâtei, arătându-se faptul că salariul de bază la calea ferată se negociază doar pentru clasa 1 de salarizare, iar pentru celelalte clase de salarizare în funcție de coeficientul K.
În calitate de angajator pârâta nu a acordat și nu a plătit drepturile salariale plecând de la salariul minim brut de 700 lei stabilit de către contractul la nivel de ramură transporturi cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător Clasei de salarizare avute încâlcind legislația muncii stipulară de prevederile art.4, alin.2 lit.c din codul Muncii, drept urmare exista o încălcare a prevederilor CCM la nivel de R. Transporturi tocmai prin stabilirea in CCM la nivel de unitate a unor dispoziții inferioare contractului superior, aspect interzis de Codul Muncii.
Au mai fost invocate dispozițiile art. 3 CCM la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010 conform cărora salariul minim brut de bază era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități pentru perioada aprilie_10. Raportat la acest aspect au fost invocate și dispozițiile art. 236 și 238 Codul muncii, art. 8 și 30 Lg. 130/1996.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că un contract colectiv de munca încheiat la nivel superior (avand deci forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice, produce efecte si are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de munca încheiat la un nivel inferior.
Nivelul drepturilor salariale prevăzute în contractele individuale de muncă trebuie să respecte nu numai limitele minimale prevăzute de lege dar și pe cele prevăzute în contractele colective încheiate la nivel superior . Așadar, trimiterea la nivelul minimal legal sau cel stabilit printr-un contract colectiv superior trebuie interpretată în sensul că drepturile salariale trebuie să fie dimensionate astfel încât să fie cel puțin egale sau superioare acelor nivele.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate să prevadă, sub sancțiunea neluării în scamă, drepturi eu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt înlocuite cu acestea din urmă.
Această încălcare a prevederilor din Contractul Colectiv la Nivel de R. Transporturi a condus la calcularea unor drepturi salariale inferioare celor care s-ar(fi cuvenit subsemnaților și prin urmare prejudicierea sa, prin aplicarea coeficienților de ierarhizare specifici clasei de salarizare la un salariu minim brut inferior celui negociat.
Prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport cu prevederile legale, clauzele sale sunt subordonate legii și ca atare pot da naștere numai unui regim juridic mai favorabil salariaților. Drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un minimum legal de la care niciodată nu se poate deroga în defavoarea lor.
Potrivit prevederilor art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de unităti din Transportul Feroviar nr. 2836/2006 pe anii 2006 - 2008, valabil pana la data de 31.01.2011 „ pentru munca ireproșabila desfasurata in cursul unui un calendaristic, duna expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv".
Potrivit art.3 alin. I al Contractului Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, „clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare", indiferent de structura capitalului acesteia.
Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
D. fiind faptul că are prioritate in aplicarea contractului colectiv de munca la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, sunt îndreptățit în baza contractului de muncă la nivel de grup de unități la plata acestui salariu.
Potrivit prevederilor dispozițiilor art.38 "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a situației Cariaților în raport cu prevederile legale, clauzele sale sunt subordonate legii și ca atare, pot da naștere numai unui regim juridic mai favorabil salariaților. Drepturile cuprinse în contractul colectiv la nivel de grup de unități, Codul Muncii constituie un minimum legal de la care niciodată nu se poate deroga în defavoarea lor.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului cu salariul nominal de care ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind faptul că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Raporturile de dreptul muncii se circumscriu raporturilor de drept civil.
Pe cale de consecință, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abrogă expres, sunt și rămân aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel, chiar în dispozițiile art.166 alin.4 din Codul Muncii legiuitorul a stabilit că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului ia plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani,că există posibilitatea legală de acordare a unor daune -interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neplata drepturilor salariale, conform disp. art.l66 alin (4) din Codul muncii, că ari. 1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele -interese pentru neexecutate, (neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor), nu există nici un impediment legal pentru acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile Ordonanței nr. 13/2011.
S-au anexat o . acte, în copie (filele 10-66).
Pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – C. IRLU S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la art. 268 al.1 lit.e Codul muncii iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, motivat de următoarele aspecte: raportat la existența CCM încheiat la nivelul unității pentru anii 2009/2010 nu pot fi invocat CCM la nivel de ramură și nici cel la nivel de grup de unități, respectiv CCM la nivel de R. transporturi.
Pârâta nu efectuează activități de transport astfel cum rezultă din HG 864/2001. Împrejurarea că pârâta este nominalizată la societățile în cadrul cărora se aplică CCM la nivel de ramură este irelevantă raportat la art. 11 Lg. 130/1996, al.1, lit.c. Faptul că pârâta asigură întreținerea și repararea locomotivelor ori a altor utilaje este irelevantă, o astfel de activitate neputând fi asimilată celei de „transport”. Extinderea efectelor contractului și la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisă de Lg. 130/1996, motiv pentru care nu poate constitui „legea părților”.
Reclamantul face o confuzie între valoarea salariului de bază minim brut (CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010) și valoarea corespunzătoare clasei I de salarizare din Grila de salarizare, specificată în Anexa 1, aplicabilă pe anul 2010.
Raportat la mențiunile din carnetul de muncă salariul de bază al reclamanților calculat conform CCM la nivel de unitate a fost mai mare decât cel calculat conform CCM la nivel de ramură. La stabilirea drepturilor salariale nu este posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea diverselor contracte colective de muncă (salariul minim de bază prevăzut de un contract și clasa de salarizare prevăzută de alt contract).
În ceea ce privește salariul suplimentar CCM prevede doar posibilitatea de a beneficia de acesta.
Aceste drepturi bănești au fost excluse din fondul de salarii chiar în momentul realizării bugetului de venituri și cheltuieli al societății.
Clauza contractuala - din veniturile realizate - a fost pusa in acord cu dispozițiile OUG nr.81/ 1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome si societatile comerciale, cu capital majoritar de stat si care, potrivit rulantelor de verificare si declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați resante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plați, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Definind contractul colectiv de munca prin dispozițiile art.236 alin.l din Codul Muncii, ca fiind acel contract prin care părțile stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca, legiuitorul stabileste prin dispozițiile ce urmeaza atat forța lui obligatorie, cat si relativitatea efectelor sale.
Astfel, potrivit alin.3 al art.236 din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de munca, stabilite in limitele si in condițiile prevăzute de lege, constituie legea părtilor, executarea contractului fiind potrivit art.243 alin.l din Codul Muncii, obligatorie.
Aceasta executare presupune respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de parți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atragand raspunderea celor vinovați.
Asa fiind, ignorarea voinței pârtilor cu scopul obținerii de către reclamante a unor foloase pe care chiar părțile au inteles sa nu le primeasca, reprezintă o incalcare a forței obligatorii a contractului, neexistând astfel nici un temei al pretențiilor salariatelor cu privire la sumele pretinse pentru anul 2009 și 2010.
Între reclamant si . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de munca, obiectul acțiunii reprezcntandu-1 diferența de drepturi salariale. În condițiile in care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație in baza art. 166 al. 4 - Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dubla reparație. Dobânda legala reglementata de art. 1088 Cod civil cu referire la OG nr.9/2000 si art. 1.535 din c.civil cu referire la OG nr. 13/2011 privește exclusiv convențiile, dupa caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații si neexecutate. În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibila atunci cand părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauza, astfel, in condițiile art. 166 Codul muncii ca dispoziție de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plata a drepturilor salariale se transforma în daune interese potrivit art. 1530 Cod civil. Potrivit dispozițiilor art.166 alin.4 Codul muncii, republicat, intarzierea nejustificata a plații sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Despăgubirile constau . bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de pentru neexecutarea, executarea cu intarziere sau necorespunzatoare a obligației de către creditor. Acordând suma actualizata, s-ar da efecte si clauzei de impreviziune urmarindu-se ca dauna creata prin devalorizarea monedei naționale sa fie acoperita. Daunele moratorii sub forma au reglementare juridica diferita insa cu același scop si anume sa acopere integral prejudiciul din intarzierea plații. De altfel, chiar Curtea Constitutionala, prin mai multe decizii (de decizia nr.72/05.03.2002) a statuat ca actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reala. Pentru toate motivele expuse mai sus consideram ca nu se impunea actualizarea sumei datorate reclamantului atat cu rata inflației cat si cu acordarea dobânzii legale.
S-au anexat o . acte, în copie (filele 78-100).
Reclamantul au formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu acte, acestea fiind depuse în copie. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
In temeiul dispozițiilor art. 248 din NCPC instanța va analiza, cu prioritate, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în capătul de cerere privind plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, plata premierii pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă.
Dreptul reclamantului la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv – prevăzut de art. 30 CCM – este un drept de natură salarială, prevăzut în capitolul privind „Sistemul de Salarizare”. Acțiunea a fost depusă la data de 30.09.2013- fila 2 dosar – iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 al.1 lit. c Codul Muncii nu era împlinit pentru anul 2009 (cu atât mai mult 2010), întrucât abia în cursul anului următor se putea calcula acest salariu suplimentar.
În ceea ce privește plata diferențelor salariale este, evident, vorba despre termenul de prescripție de trei ani excepția urmând a fi respinsă și pentru acest capăt de cerere.
Potrivit art. 283 din Codul muncii ,,(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:… c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate...”
Prin urmare, acest termen are în vedere toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora.
În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea intimatei la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.09.2010 – 31.12.2010.
Prin urmare, cererea reclamantului privind plata acestei diferențe este prescrisă extinctiv pentru perioada 1.09-16.09.2010, având în vedere faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 30.09.2013, iar dreptul la acțiune s-a născut, pentru drepturile salariale din fiecare lună pe data de 15, respectiv 30 a lunii, plata efectuându-se chenzinal, în acest sens existând prevedere și în actul adițional la contractul individual de muncă. Astfel, pentru perioada 1.09-15.09.2010, față de această perioadă instanța urmează a admite excepția prescripției Conform art. 46 CCM Unica la Nivel de R. de Transporturi 2008-2010 plata salariilor se face cu regularitate la intervalele stabilite prin CCM la nivel de unitate iar conform acestui CCM – art. 31 – plata salariilor se face chenzinal, data plății chenzinei a doua neputând depăși data de 15 a lunii următoare. Având în vedere momentul înregistrării cererii – 30.09.2013 și faptul că zilele de plată sunt stabilite în zilele de 15, respectiv 30, instanța reține faptul că plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru 01.09.2010 – 15.09.2010 urmează a fi respinsă ca fiind prescrisă.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
În ceea ce privește plata salariului suplimentar cuvenit pentru anii 2009 și 2010 instanța va admite acțiunea pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește plata salariului suplimentar prevăzut de art. 30 instanța reține următoarele: conform art. 30 CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar 2836/2006 pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional nr. 4294/28.12.2010 (până la 31.01.2011) pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Conform art. 3 clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare, din anexă reieșind faptul că se aplică și pârâtei din prezenta cauză – filele 32 și 33 dosar.
Astfel, Contractul Colectiv De Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006 a fost modificat prin actul adițional înregistrat la MMFES nr. 370/20.06.2008 (prin care s-a prelungit valabilitatea contractului colectiv de muncă pentru încă 48 de luni, perioadă în care părțile semnatare să înceapă negocierile pentru noul contract colectiv de muncă) iar din actul adițional înregistrat la MMFES nr. 626/4.01.2011 reiese faptul că acesta își prelungește valabilitatea până la data de 31.01.2011 (instanța a reținut aceste aspecte din site-ul Ministerului Muncii; mai mult această situație este reținută și în cuprinsul deciziei privind recursul în interesul legii nr. 4/12.03.2012 pronunțate de ÎCCJ).
Acest contract colectiv de muncă prevede în cadrul art. 2 faptul că, contractele colective de muncă la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract iar la art. 3 prevede faptul că clauzele cuprinse în acest act produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă și pentru perioada când – din diferite motive – nu există CCM la nivel de unitate.
În aceste condiții, dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate au devenit inferioare celui încheiat la nivel de ramură. Validitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic. La nivelul anului 2009 era în vigoare Lg. 130/1996, art. 8 având aplicabilitate în prezenta cauză. Conform art. 8 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior iar conform art. 24 contractele colective de muncă negociate cu încălcarea art. 8 sunt lovite de nulitate (în acest sens este și practica Curții de Apel Cluj, Secția Civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, decizia civilă nr. 415/R/2009 pronunțată la 24.02.2009).
Conchizând, pentru anul 2009 era aplicabil CCM la nivel de ramură, motiv pentru care reclamantul este îndreptățit la plata salariului suplimentar ce era prevăzut în acest CCM. Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2009, izvorul normativ al pretențiilor reclamantului îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități. Contractul încheiat la nivel de grup de unități era aplicabil unității pârâte în anul 2009, deoarece aceasta este semnatară a acestui contract. În concluzie, în calitate de semnatari ai acestui CCM, reclamantului și pârâtei li se aplică clauzele contractuale ale acestuia. Odată încheiat în condițiile arătate, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părțile semnatare, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, iar potrivit art. 40 alin.1 lit.c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă.
Lipsa fondurilor necesare nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pârâta, parte semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
Astfel, pârâta nu a făcut dovada că părțile au hotărât de comun acord modificarea condițiilor contractuale iar așa cum s-a statuat și în practica judiciară în materie, insuficiența sau inexistența resurselor financiare este irelevantă în ceea privește stabilirea sau recunoașterea drepturilor salariale, așa încât, pârâta este obligată să respecte obligația sa și drepturile reclamanților .
Limitarea acordării drepturilor prevăzute de Contractul colectiv de muncă, în raport de bugetul aprobat, presupune încălcarea dispozițiilor legale care garantează respectarea convențiilor colective dintre părți și obligațiile salariale între angajați; totodată, în acest fel, s-ar accepta în mod nelegal posibilitatea cenzurării pe cale administrativă, prin aprobarea de bugete de venituri și cheltuieli, a drepturilor prevăzute expres în Contractul colectiv de muncă, contrar principiilor dreptului muncii.
Astfel, contractele colective de muncă încheiate de părți au forță obligatorie, așa cum am arătat mai sus, așa încât, cererea generică referitoare la respectarea obligațiilor asumate prin acest contract nu este întemeiată, deoarece efectul obligativității respectării acestuia, rezultă chiar din dispozițiile legale, mai exact, art. 969 Cod civil, art. 243 Cod civil și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de administrație al societății de acordare a acestui drept nu poate fi interpretat în sensul inexistenței dreptului, deoarece existența lui rezultă din clauza contractuală în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestuia și nicidecum acordarea sau neacordarea lui. De altfel, cuantumul minim al acestui drept a fost negociat de părți prin clauza contractuală în discuție, așa încât în lipsa unei atare hotărâri se va acorda acest cuantum. În fine, fiind un drept care își are o deplină reglementare legală și contractuală, exercițiul lui nu poate fi îngrădit de dificultățile financiare ale societății, care și-a asumat prin negocierea și semnarea CCM această obligație (corelativă dreptului în litigiu).
În ceea ce privește plata salariului suplimentar pentru anul 2010 cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pentru anii 2009-2010, Tribunalul reține că la art. 30 alin. 1 se prevede: „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Ori, același drept este prevăzut și în art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, potrivit căruia „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Însă, potrivit dispozițiilor actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 înregistrat sub nr. A/418/28.04.2010, salariul suplimentar prevăzut la art. 30 alin. 1 nu se acordă în anul 2010.
Aceasta nu înseamnă că părțile au prevăzut în CCM la nivel de unitate drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități, pentru a fi incidente disp. art. 8 din Legea 130/1996. Dimpotrivă, dreptul la salariul suplimentar prevăzut în CCM la nivel de unitate este identic cu cel prevăzut în CCM la nivel de grup de unități, doar că părțile contractante au stabilit că, în perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, prevederile contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic nu se aplică.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data încheierii actului adițional menționat anterior), clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Ca atare, dând eficiență autonomiei de voință a partenerilor sociali, tribunalul reține ca neîntemeiată pretenția reclamantului de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010.
Astfel, referitor la plata diferențelor salariale dintre salariile calculate in raport cu salariul de baza minim brut lunar de 700 de lei si cele calculate in raport cu salariul de baza de 570 pentru perioada 16.09._10 instanța retine ca, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, contract ce se aplică și la nivelul pârâtei. Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 IAR PÂRÂTEI i se aplică acest contract conform anexei 5 depuse la fila 93 dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
În consecință, instanța reține că pentru perioada în litigiu salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, se reține de către instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.07._10 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Astfel, instanța va obliga parata sa achite aceste diferențe de drepturi aferente perioadei 16.09._10, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului si pana la data plații efective .
Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța reține că actualizarea diferențelor salariale cuvenite salariatului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, motiv pentru care cererea este admisibilă (instanța are în vedere și dispozițiile art. 1531-1537 Cod Civil aplicabil).
Însă, în ceea ce privește dobânda legală solicitată instanța reține faptul că natura juridică a celor două instituții este diferită. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Astfel rațiunea în baza căruia dobânda este datorată este respectarea principiului reparării integrale a pagubei. De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.
În consecință cererea reclamantului privind cumulul dobânzii cu actualizarea este întemeiată, instanța reținând că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
In ceea ce privește cererea reclamantelor de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, instanța raportat la dispozițiile art. 451 alin. 2 si art. 453 din NCPC, va obliga pârâtele la plata – în solidar – a sumei de 300 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru 01.09.2010 – 15.09.2010 și respinge excepția prescripției dreptului la acțiune pentru celelalte cereri.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. R. M., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură Grosariu R. cu sediul în R., ., nr.1, jud. N., în contradictoriu cu pârâtele S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – C. IRLU S.A., J40/9679/20.11.2001, cu sediul în București, .. 38, sector 1, Cod fiscal R14300920 și S.C. C.F.R. IRLU S.A., Secția IRLU P., cu sediul în ., mun. P., jud. Iași
Obligă pârâtele – în solidar - să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru 16.09._10, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la data scadenței până la data plății efective.
Respinge – ca fiind prescrisă – cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru 01.09.2010 – 15.09.2010.
Obligă pârâtele – în solidar - să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant – actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la data scadenței până la data plății efective.
Respinge - ca neîntemeiată - cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2010.
Obligă pârâtele la plata – în solidar – a sumei de 300 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2014.
Cu opinie în sensul prezentei hotărâri,
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
D.I. A.B. A.T. L.G.O.
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
5 EX – 10.02.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
