Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3163/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3163/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 3276/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Octombrie 2014
Președinte - I. D.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3163/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe S. ÎNVĂȚĂMÂNT S. HARET IAȘI în numele și pentru reclamanții S. G., B. A., S. C., R. (C.) F., S. I., C. T., A. R., M. V., A. G., P. C., I. V., S. A., S. M., M. C., C. M., N. L., O. M., B. M., S. A.-M., I. D., A. M., R. N.-A., B. I.-R., D. P., V. F., M. C., A. L., L. I., A. T., B. P., G. P., C. I.-M., B. C., N. E., R. M., U. R., B. C.-L., A. L., A. G., P. (C.) O., C. D., V. P., F. E., A. M., D. (C.) A., G. S., M. M., P. Z., S. B.-D., R. M., G. V. V., I. D., C. E. R., O. D., S. D.-C., B. I.-C., R. G., G. E., A. L., G. M., I. A.-I., B. I., I. A.-M., M. D.-E., I. A., R. I.-S., P. L., R. M., C. O., A. S., N. I. și pe pârât L. T. ECONOMIC N. I. P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată CM1, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 1159 din data de 03.10.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se reține că Tribunalul Iași - Secția I de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale este competent general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză raportat la art. 266, 269 Codul Muncii și art. 95 NCPC.
Instanța apreciază raportat la art. 238 NCPC că nu se impune estimarea duratei cauzei având în vedere că nu este motiv de amânare, nu s-a depus întâmpinare.
Instanța admite pentru reclamantă proba cu actele ce s-au depus și nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 16.04.2014, S. învățământ „S. Haret” lași în numele și pentru reclamanții A. M., A. L., A. M., A. S., A. G., A. R., A. L., A. G., A. L., A. T., B. P., B. C.-L., B. I.-C., B. A., B. I.-R., B. M., B. I., B. C., C. M., C. D., C. I.-M., C. T., C. E. R., C. O., D. (C.) A., D. P., F. E., G. S., G. V. V., G. M., G. E., G. P., I. A.-M., I. D., I. V., I. A., I. D., I. A.-I., L. I., M. V., M. C., M. M., M. D.-E., M. C., N. E., N. L., N. I., O. D., O. M., P. C., P. Z., P. (C.) O., P. L., R. M., R. M., R. M., R. G., R. I.-S., R. (C.) F., R. N.-A., S. D.-C., S. C., S. M., S. I., S. B.-D., S. A.-M., S. G., S. A., U. R., V. P., V. F., în contradictoriu cu pârâtul L. T. Economic „N. I.” P. au solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate reclamanților, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu data de 13 mai 2011 și până la pronunțare, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că este de notorietate că Tribunalul Iași a admis acțiunile formulate de organizația sindicală reclamantă și a obligat unitățile de învățământ pârâte la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, începând cu 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective, sentințe menținute de Curtea de Apel Iași.
Prin actul normativ respectiv s-a stabilit că începând cu 1 octombrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de 400,00 lei, legea fiind declarată constituțională în cadrul controlului anterior de constituționalitate.
Soluția instanței investite cu soluționarea litigiului de muncă a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite care, prin Decizia nr. 3/04.04.2011, a admis recursurile în interesul legii, decizie obligatorie în conformitate cu art. 3307, alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Ori, în condițiile în care Tribunalul a apreciat că salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 inclusiv până la data de 31 decembrie 2009, raportat la art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, același sistem de calcul trebuia aplicat și după data de 01.01.2010.
S-a mai arătat în acțiune că atât Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 877/28.06.2011, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/08.10.2012, au statuat că la data de 01.01.2010, reîncadrarea și salarizarea personalului didactic trebuiau făcute conform coeficienților și salariului avut în plată la 31.12.2009, stabilite în conformitate cu Legea nr. 221/2008. De asemenea, salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat conform dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și majorat potrivit Legii nr. 285/2010.
În opinia reclamanților, salariile trebuiau calculate în raport de o valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei, conform Legii nr. 221/2008 și ulterior datei de 12 mai 2011 pentru următoarele motive:
- Conform art. 1, alin. 1 din Legea nr. 285/2010, raportat la art. 3 și art. 30 din Legea nr. 330/2009 și la Legea nr. 221/2008, în tot cuprinsul anului 2011 salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea valorii de 400 lei a coeficientului de multiplicare.
- În ceea ce privește anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă Legea nr. 283/2011.
- În ceea ce privește anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă O.U.G. nr. 84/2012.
- În ceea ce privește anul 2014, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă O.U.G. nr. 103/2013.
În sensul celor susținute, reclamanții au precizat că s-a pronunțat Tribunalul Argeș care a admis cererile formulate de organizațiile sindicale și a acordat până la zi drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat în baza Legii nr. 221/2008. Spre exemplificare, s-a menționat că prin sentința nr. 9646/27.06.2013, pronunțată în Dosar nr._/109/2012, instanța a admis cererea inclusiv în ceea ce privește plata diferențelor salariale aferente perioadei 13.05.2011 – 27.06.2013 (data pronunțării).
În drept, au fost invocate dispoziții din codul de procedură civilă (art. 148 și urm., art.194), din Codul muncii ( art. 268, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 62/2011(art. 28, 208 – 211) din Legea nr. 330/2009 (art. 3 lit. c și 30, alin. 5), din OUG nr. 1/2010 (art. 5 și 6), din Legea nr. 284/2010 (art. 3, lit. c și art. 7, alin. 2), din Legea nr. 285/2010(art. 1, alin. 1), din OUG nr. 84/2012 (art. 2) și din OUG nr. 103/2013 (art. 1, alin. 4).
Cererii de chemare în judecată au fost anexate tabelul cu membrii de sindicat ce au împuternicit organizația sindicală să promoveze prezenta acțiune; ulterior au fost depuse adeverințe care atestă că reclamanții nu au beneficiat ulterior datei de 13.05.2011, de salarizare potrivit Legii nr. 221/2008.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.
La dosar s-a administrat proba cu acte de către reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal didactic și personal didactic auxiliar în cadrul unității de învățământ pârâte.
La data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea 63 din 2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, ce prevede în cadrul art. 1 alin. 1 faptul că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz. De asemenea, prin același act normativ – art. 6 - au fost abrogate orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. 1 (în situația în care legiuitorul a dorit să mențină anumite dispoziții din legile de salarizare anterioare a prevăzut expres această situație, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 1 al.7).
De asemenea, conform al. 4-6 sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiazã personalul prevãzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevãzute în anexa nr. 5. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevãzute de prezenta lege se calculeazã în funcție de salariile de încadrare prevãzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, dupã caz, în conformitate cu metodologia prevãzutã în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevãzutã în anexa nr. 4, dacã este cazul. Prin contractele colective de muncã sau acordurile colective de muncã și contractele individuale de muncã nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bãnești sau în naturã care excedeazã prevederilor prezentei legi.
În concluzie, Legea nr. 63/2011 instituie o nouă modalitate de calculare a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar, prevăzută în mod expres prin anexele la lege și nu raportat la salariul deținut în luna decembrie 2009 (stabilit în baza Legii nr. 221/2008) astfel cum a stipulat art. 30, alin. 5 și 6 din Legea nr. 330/2009, sau la salariul deținut în luna octombrie 2010, astfel cum a stipulat art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010.
Este adevărat că normele legale amintite anterior stabileau că drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010 constituie baza de calcul pentru drepturile salariale aferente anului 2011, iar la rândul lor trebuiau stabilite în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze personalul didactic și didactic auxiliar în decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008. Astfel, salariul din luna octombrie 2010 trebuia să fie egal cu salariul din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuia calculat în funcție de prevederile Legii nr. 221/2008, fapt statuat prin sentințe civile pronunțate în litigiile vizând reîncadrarea salarială a cadrelor didactice.
Însă, instanța reține că tot prin sentințe judecătorești s-au respins cererile de obligare a pârâtelor la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 13.05.2011 – 31.12.2011, cu motivarea că drepturile salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar sunt stabilite începând cu data de 13.05.2011 în temeiul Legii nr. 63/2011, fiind neîntemeiate cererile reclamanților de obligare a unităților de învățământ pârâte la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 13.05.2011 – 31.12.2011, reținându-se cu putere de lucru judecat faptul că, începând cu 13.05.2011 legiuitorul a prevăzut o altă modalitate de calcul a drepturilor salariale, metodă ce nu mai face trimitere la hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe, irevocabile, de care reclamanții beneficiază.
Așa după cum s-a reținut în practica judiciară, ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești iar puterea de lucru judecat urmărește și evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
În consecință, prin prisma acestor efecte ale puterii de lucru judecat, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Aceasta concluzie are în vedere inclusiv nevoia de ordine si stabilitate juridica și permite evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Ce efect al puterii de lucru judecat, instanța investită cu soluționarea prezentei cereri era ținută de cele stabilite, cu putere de lucru judecat, prin sentințele menționate.
O asemenea interpretare respecta atât exigențele principiului securității raporturilor juridice, consacrat prin jurisprudența CEDO, dar și pe cele ale liberului acces la justiție, impus de asemenea de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Mai reține tribunalul faptul că, potrivit prevederilor din Codul civil aplicabil, se recunoaște lucrului judecat puterea unei prezumții legale absolute. Hotărârea judecătorească depusă la dosar are putere de lucru judecat în soluționarea cererii: hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Principiul puterii lucrului judecat împiedică contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată într-un alt proces (Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 496/1975).
În cauză sunt aplicabile, în acest sens, dispozițiile art. 6 al.1 CEDO (cauza F. c. României (cererea nr._/03, hotărârea din 05.05.2009 - Curtea a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție; a arătat că autoritățile naționale au obligația de a lua toate măsurile pentru a evita existența unor hotărâri contradictorii sau cel puțin sa ia măsuri pentru a rezolva situațiile astfel create (a se vedea P. și D. c. României, nr._/03, § 36).
În jurisprudența instanței supreme s-a decis că dacă - statuând asupra obiectului unei cereri - judecătorul ar putea contrazice cele statornicite într-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de obiect. Esențial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară; ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua acțiune nu se urmărește același scop, ca in primul proces.
O asemenea soluție se impune, în opinia instanței și prin prisma respectării principiului securității actelor juridice, în condițiile înțelegerilor voluntare ale acestora, înțelegeri ce respectă dispozițiile legale .
În acest sens, instanța are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauza Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003 IX).
Prin adoptarea Legii nr. 63/2011 legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscută de Codul Muncii prin dispozițiile art. 157, alin. 2 ( fost 162 alin.3 la data adoptării legii), potrivit cărora “sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat ,…bugetele locale…se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
Instanța are în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 575/04.05.2011 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. A arătat Curtea – în cuprinsul deciziei menționate – faptul că din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie se constată că dreptul la anumite foloase bănești în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În această privință, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată.
Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58, Curtea a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câștigat reprezintă însă un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO (în același sens, Hotărârea din 13 iulie 2006 pronunțată în Cauza Bahçeyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 24 martie 2005 pronunțată în Cauza Erkan împotriva Turciei, Hotărârea din 9 noiembrie 2000 pronunțată în Cauza Schetini și alții împotriva Italiei). Aceeași distincție semnificativă este realizată și în jurisprudența Curții Constituționale, aplicabilă în prezenta cauză (spre exemplu Decizia nr.871 din 25 iunie 2010).
Raportând, în temeiul art.20 din Constituție, reglementarea criticată la interpretarea dată prin aceste considerente de principiu dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, Curtea Constituțională a constatat că “…legea supusă controlului Curții stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, nu se poate reține că dispozițiile sale ar stabili o ingerință de tipul privării de proprietate prohibită de Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea reține că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, CEDO a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare.
De altfel, printr-o jurisprudența constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009 pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, și Hotărârea din 2 februarie 2010 pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, aplicabile mutatis mutandis).
În ceea ce privește apărarea reclamanților conform căreia, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar, în anul 2012 este aplicabilă Legea nr. 283/2011, în anul 2013 este aplicabilă O.U.G. nr. 84/2012, iar anul 2014 este aplicabilă O.U.G. nr. 103/2013, instanța reține faptul că Legea privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat, iar actele normative invocate de reclamanți fac trimitere la faptul că salariile de încadrare și celelalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se vor menține la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2011, astfel cum a fost stabilit prin Legea nr. 63/2011. În concluzie, textele legale invocate fac referire tot la stabilirea drepturilor salariale în baza legii privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Raportat la considerentele expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea formulata de S. învățământ „S. Haret” lași în numele și pentru reclamanți în contradictoriu cu pârâtul L. T. Economic „N. I.” P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de S. Învățământ „S. Haret” Iași, cu sediul procedural ales în Iași, .. 50, .. Iași, cod fiscal_, cont RO90CECEIS0230RON0743372, deschis la C.E.C. P., în numele și pentru reclamanții A. M., A. L., A. M., A. S., A. G., A. R., A. L., A. G., A. L., A. T., B. P., B. C.-L., B. I.-C., B. A., B. I.-R., B. M., B. I., B. C., C. M., C. D., C. I.-M., C. T., C. E. R., C. O., D. (C.) A., D. P., F. E., G. S., G. V. V., G. M., G. E., G. P., I. A.-M., I. D., I. V., I. A., I. D., I. A.-I., L. I., M. V., M. C., M. M., M. D.-E., M. C., N. E., N. L., N. I., O. D., O. M., P. C., P. Z., P. (C.) O., P. L., R. M., R. M., R. M., R. G., R. I.-S., R. (C.) F., R. N.-A., S. D.-C., S. C., S. M., S. I., S. B.-D., S. A.-M., S. G., S. A., U. R., V. P., V. F., în contradictoriu cu pârâtul L. T. Economic „N. I.” P., cu sediul în P., jud. Iași.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2014.
Președinte, | Asistent judiciar, | Asistent judiciar, | Grefier, |
I. D. | cu opinie în sensul prezentei hotărâri, B. M. M. | cu opinie în sensul prezentei hotărâri, A. T. | L. G. O. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
4 EX – 31.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
