Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3165/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 3165/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 6806/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 08 Octombrie 2014

Președinte - I. D.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. T.

Grefier - L. G. O.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3165/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI în numele și pentru reclamanții reclamant T. A., A. H. M. și pe pârât G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IASI, având ca obiect drepturi bănești DISJUNGERE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jr. N. R. pentru reclamant, lipsă reprezentantul pârâtei.

Procedura este completă.

Componența nominală a completului de judecată CM1, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 1159 din data de 03.10.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de repunere pe rol și pe excepția perimării.

Cons. jr. N. pentru reclamantă depune delegație de reprezentare și concluzii scrise și solicită admiterea cererii de repunere pe rol și respingerea excepției perimării.

Instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de repunere pe rol și pe excepția perimării.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 03.07.2014 U.S.L.I.P. Iași a solicitat repunerea pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 245 C.pr.civ. și pe faptul că nu mai subzistă motivul suspendării. S-a arătat faptul că reclamanții pot face la acest moment dovada existenței diferențelor de drepturi bănești pentru anul 2010 precum și faptul că dosarul față de care s-a suspendat cererea s-a soluționat irevocabil de către Curtea de Apel Iași (decizia nr. 29/2012).

Reținând faptul că în dosarul menționat instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1972/12.10.2011 tribunalul a dispus formarea unui nou dosar în cuprinsul căruia urma a se analiza cererea de repunere pe rol a cauzei, la dosarul nou înființat urmând a se atașa dosarul în care s-a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei.

Astfel, la data de 24.07.2014 s-a format dosarul nr._ . La termenul din 8.10.2014 tribunalul a pus în discuția părților atât cererea de repunere pe rol a cauzei cât și excepția perimării acțiunii.

Reține tribunalul faptul că prin sentința civilă nr. 1972 din 12.10.2011 tribunalul a dispus admiterea acțiunii ( în ceea ce privește anul 2010), astfel cum a fost precizată, formulată de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI în numele și pentru contestatorii BIRLADEANU C., BRAGUTA V., M. C., ONEAGA M., DOROSINCA R., R. L., F. M., ONIOI M., AANICAI E., L. O. R., C. A., T. C., T. M., C. R., L. A., D. (BABICEANU) L., B. V. în contradictoriu cu intimata G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI, anularea deciziilor de reîncadrare nr. 83 – 98, emise la 18.03.2011 de către intimată cu privire la contestatorii mai sus menționați și răspunsul unic nr.83 – 98 din 04.03.2010 emis de intimată, de soluționare a contestațiilor la deciziile de reîncadrare. A fost obligată intimata la reîncadrarea salarială a contestatorilor mai sus menționați începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 precum și la achitarea către contestatori a diferențelor dintre drepturile salariale încasate si cele cuvenite in conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, raportat la Legea nr.221/2008, reactualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, aferente perioadei 01.01._10.

S-a dispus disjungerea și suspendarea – în baza art. 244 al.1 pct.1 C.pr.civ. - judecății cererilor formulate de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI în numele și pentru contestatorii BIRLADEANU C., BRAGUTA V., M. C., ONEAGA M., DOROSINCA R., R. L., F. M., ONIOI M., AANICAI E., L. O. R., T. M., C. R., L. A. V., D. BABICEANU L., B. V., în contradictoriu cu intimata G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI, referitoare la anularea deciziilor de reincadrare pe anul 2011, emiterea unor noi decizii de reincadrare si plata diferentelor pe anul 2011 până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva deciziilor de reîncadrare din 2010 și a răspunsurilor la contesatații emise de unitate de învățământ pentru anul 2010.

De asemenea, s-a disjuns și suspendat – în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ. - judecata cererilor formulate de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI în numele și pentru contestatorii T. A. și A. H. M. în contradictoriu cu intimata G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI, referitoare la anularea deciziilor de reincadrare pe anul 2011, emiterea unor noi decizii de reincadrare si plata diferentelor pe anul 2011 – pentru faptul că nu s-au depus precizări cu privire la aceștia (la ce unitate au funcționat în anul 2010, dacă s-au emis pe numele acestora decizii de reîncaadrare pentru anul 2010, dacă au fost contestate iar în caz afirmativ numărul dosarului pentru a fi verificată soluția dată de către instanță).

Față de cererea disjunsă și suspendată s-a formulat cerere de repunere pe rol și s-a invocat din oficiu excepția perimării cererii.

Reține tribunalul faptul că la data de 12.10.2011 a fost suspendată acțiunea față de reclamanții BIRLADEANU C., BRAGUTA V., M. C., ONEAGA M., DOROSINCA R., R. L., F. M., ONIOI M., AANICAI E., L. O. R., T. M., C. R., L. A. V., D. BABICEANU L., B. V. conform art. 244 C.pr.civ. Cu privire la aceștia tribunalul reține faptul că prin decizia pronunțată la data de 11.01.2012 Curtea de Apel Iași a dispus respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile menționate, aceasta fiind menținută. De la acel moment se calculează și termenul de perimare, cauza fiind suspendată până la până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva deciziilor de reîncadrare din 2010 și a răspunsurilor la contesatații emise de unitate de învățământ pentru anul 2010.

Față de reclamanții T. A. și A. H. M. cauza a fost suspendată pentru neîndeplinirea unor obligații dispuse de instanța de fond. La 3.07.2014 s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Conform art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În cauza de față instanța reține faptul că termenul de un an a fost cu mult depășit, reclamanții nefăcând nici un act de procedură în vederea judecării cererii de chemare în judecată.

Termenul de perimare a fost calculat conform art. 101 C.pr.civ., având ca punct de pornire data ultimului act de procedură făcut în cauză, respectiv data dispunerii suspendării cauzei în privința reclamanților față de care suspendarea s-a pronunțat în baza art. 155 ind.1 C.pr.civ., față de ceilalți reclamanți termenul de plecare fiind momentul pronunțării deciziei de către Curtea de Apel Iași, așa cum s-a arătat mai sus.

Având în vedere faptul că excepția perimării este o excepție dirimantă, absolută, este necesară analizarea sa cu prioritate.

În aceste condiții, reținând depășirea cu mult a termenului de un, instanța va admite excepția perimării și, în consecință, în baza art. 248 și 252 C.pr.civ. va constata perimată acțiunea formulată de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI în numele și pentru reclamanții Birladeanu C., Braguta V., M. C., Oneaga M., Dorosinca R., R. L., F. M., Onioi M., Aanicai E., L. O. R., T. M., C. R., L. A. V., D. Babiceanu L., B. V., T. A. și A. H. M. în contradictoriu cu pârâta G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI (referitoare la anularea deciziilor de reincadrare pe anul 2011, emiterea unor noi decizii de reincadrare si plata diferentelor pe anul 2011) și va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI cu sediul in Iasi, ., jud. Iasi în contradictoriu cu pârâta pârâta G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI cu sediul in Iasi, ., jud. Iasi în contradictoriu cu pârâta G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI, cu sediul în Iași, ., jud. Iași (în prezentul dosar, disjuns din dosarul nr._ ).

Admite excepția perimării și, în consecință:

În baza art. 248 și 252 C.pr.civ. constată perimată acțiunea formulată de U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI cu sediul in Iasi, ., jud. Iasi în numele și pentru reclamanții Birladeanu C., Braguta V., M. C., Oneaga M., Dorosinca R., R. L., F. M., Onioi M., Aanicai E., L. O. R., T. M., C. R., L. A. V., D. Babiceanu L., B. V., T. A. și A. H. M. în contradictoriu cu pârâta G. CU P. PRELUNGIT NR. 20 IAȘI, cu sediul în Iași, ., jud. Iași (referitoare la anularea deciziilor de reincadrare pe anul 2011, emiterea unor noi decizii de reincadrare si plata diferentelor pe anul 2011).

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 08.10.2014.

Cu opinie în sensul prezentei hotărâri

PREȘEDINTE,ASISTENȚI JUDICIARI,GREFIER,

I. D. B. M. M. A. T. L. G. O.

RED/TEHNORED – D.I./D.I.

4 EX – 25.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3165/2014. Tribunalul IAŞI