Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4040/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4040/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 6976/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Decembrie 2014
Președinte - C. A.
Asistent judiciar L. B.
Asistent judiciar N. L.
Grefier D. N.
Sentința civilă Nr. 4040/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI, P. I., C. G., M. M., C. V., O. D., P. V., C. M., A. A., R. M., S. L., R. L., G. D., D. A. M., P. (L.) A. M., D. V. R., M. R., C. (T.) M. G., S. T., R. A., N. S., G. E., P. M., T. M., B. E., C. E., T. C. M., I. A., H. E. și pe pârât ȘCOALA G. G. C. IAȘI - STRUCTORA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 27 IAȘI, având ca obiect drepturi bănești DOBÂNDĂ LEGALĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Dezbaterea asupra fondului a avut loc în ședința publică din data de 26.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, față de disp. art. 396 alin. 1 NCPC a amânat pronunțarea pentru 03.12.2014, apoi pentru azi când
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ /05.08.2014, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii săi - reclamanții P. I., C. G., M. M., C. V., O. D., P. V., C. M., A. A., R. M., S. L., R. L., G. D., D. A. M., P. (L.) A. M., D. V. R., M. R., C. (T.) M. G., S. T., R. A., N. S., G. E., P. M., T. M., B. E., C. E., T. C. M., I. A., H. E. au chemat in judecata pe parata ȘCOALA G. G. C. IAȘI - STRUCTORA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 27 IAȘI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform sentinței civile nr. 1048/12.05.2010 pronunțata in dos. nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronunțata in dos. nr._, de la data nașterii drepturilor bănești (02.12._09) și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentințele civile menționate, pârâta din prezenta cauză a fost obligata la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 01 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 reactualizate cu indicele de inflație, la data efectivă a plății.
Deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor noștri de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Au învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (l)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care "nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."
În consecință, apreciază că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume: 1530, 1531, 1535.
În egală măsură, învederează instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „In cazul in care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtatoare de dobanzi remuneratorii si/sau penalizatoare dupa caz, si in absenta stipulatiei exprese a nivelului acestora de către parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia dintre acestea.”
Se mai susține ca potrivit Deciziei nr. 1/17.02.2014, Inalta Curte de Casatie si Justiție, in solutionarea unui recurs in interesul legii, a statuat ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1.10.2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 si ca aceasta hotarare vine in interpretarea dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011, rezultand ca pretentiile acestora sunt supuse normelor acestui decret. Art. 16 din decretul-lege sus-mentionat, arata ca prescriptia extinctiva se intrerupe prin introducerea unei cereri de chemare in judecata, imprejurare care si-a produs efectul intreruptiv si in prezenta cauza prin inregistrarea actiunilor vizand plata drepturilor banesti aferente perioadei 01.03-31.12.2009, ce au fost admise prin sentinte ramase irevocabile, cu consecinta intreruperii prescriptiei deja calculate si a curgerii unui nou termen.
In sustinerea acelorasi argumente, reclamantii fac referire si la Decizia nr. 2/17.02.2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in solutionarea unui recurs in interesul legii care a statuat ca: „In aplicarea dispozitiilor art. 1082 si art. 1088 din Codul Civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin 1, alin.2 teza I si art. 1535 alin.1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in conditiile art. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.”
Astfel, actualizarea creantei cu indicele de inflatie reprezinta un calcul matematic, aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata, prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi la puterea lor de cumparare. Scopul actualizarii fiind acela de a mentine valoarea reala a obligatiei monetare la data efectuarii platii (damnum emergens). In schimb, dobanda legala penalizatoare, reprezentand castigul pe care creditorul l-ar fi obtinut din investirea banilor, daca acestia ar fi fost platiti la scadenta, se acorda cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin intarziere si acopera beneficiul nerealizat (lucrum cessans). In acest sens, a fost invocata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a statuat ca unei persoane care a obtinut o hotarare judecatoreasca executorie impotriva statului, ca urmare a solutionarii unui litigiu in favoarea sa nu i se poate cere sa recurga la proceduri de exceutare, pentru a obtine executarea reclamantului, in calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constand in imposibilitatea de a se folosi de banii sai, deci o pierdere de profit cauzata de imposibilitatea punerii in executare, ., a hotararii judecatoresti pronuntate in favoarea sa.
In drept, și-au întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În susținerea acțiunii au solicitat proba cu acte.
Cererii de chemare in judecata i-au fost anexate imputernicirea data conform de art. 28 din Legea nr. 62/2011, sentintei civile nr. 1048/12.05.2010 pronuntata in dos. nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronuntata in dos. nr._ .
In temeiul dispozitiilor art. 248 din Noul Cod de procedura civila instanta se va pronunta cu prioritate asupra excepțiilor, reținand următoarele:
In ceea ce priveste excepția prescripției dreptului la acțiune invocată in cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentintei civile nr. 1048/12.05.2010 pronuntata in dos. nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronuntata in dos. nr._, pentru perioada 02.12..2008 – 04.08.2011 este intemeiata, instanta, urmând să o admită.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi banesti neacordate. În speță, reclamantii au solicitat plata dobanzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 02.12. 2008 - 31 decembrie 2009.
Solicitarea dobânzii legale de la data nașterii drepturilor asupra căreia se aplică este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 05.08.2011, adică cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, 05.08.2014, neputându-se reține că în cauză a intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție.
Instanta retine că, din punct de vedere legal, prescriptia reprezinta o sanctiune de drept civil care constă în stingerea dreptului la actiune neexercitat în termenul legal.
Tocmai culpa debitorilor obligatiilor de drept substantial reprezintă cauza exercițiului dreptului la actiune în sens material, iar trecerea unei perioade de timp îndelungate fără a se actiona, prin apelul la forta de constrangere jurisdictionala, conduce la interventia sanctiunii prescriptiei.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția prescripției partiale a dreptului la acțiune si in consecinta va respinge cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentintei civile nr. 1048/12.05.2010 pronuntata in dos. nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronuntata in dos. nr._, pentru perioada 02.12.2008 – 05.08.2011, formulata de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanti in contradictoriu cu parata ȘCOALA G. G. C. IAȘI - STRUCTORA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 27 IAȘI.
Analizând cauza de față, raportat la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin prezenta cerere de chemare in judecata, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii săi - reclamanții P. I., C. G., M. M., C. V., O. D., P. V., C. M., A. A., R. M., S. L., R. L., G. D., D. A. M., P. (L.) A. M., D. V. R., M. R., C. (T.) M. G., S. T., R. A., N. S., G. E., P. M., T. M., B. E., C. E., T. C. M., I. A., H. E. au chemat in judecata pe parata ȘCOALA G. G. C. IAȘI - STRUCTORA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 27 IAȘI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform sentintei civile nr. 1048/12.05.2010 pronuntata in dos. nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronuntata in dos. nr._, de la data nasterii drepturilor banesti (02.12._09) și până la data plății efective.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 s-a prevăzut ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2010 și Legea nr.230/2011 au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. dar aceasta nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune – interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
S-a considerat și că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Astfel, plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil vechi(1864 în vigoare până la data de 01.10.2011), respectiv 1530 din Noul Cod civil, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului în care s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 dată în dosarul nr. 21/2013, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, instanța va admite acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii săi - reclamanții P. I., C. G., M. M., C. V., O. D., P. V., C. M., A. A., R. M., S. L., R. L., G. D., D. A. M., P. (L.) A. M., D. V. R., M. R., C. (T.) M. G., S. T., R. A., N. S., G. E., P. M., T. M., B. E., C. E., T. C. M., I. A., H. E. si va obliga parata ȘCOALA G. G. C. IAȘI - STRUCTORA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 27 IAȘI, sa plateasca dobanda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite conform sentintei civile nr. 1048/12.05.2010 pronuntata in dos. nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronuntata in dos. nr._, in masura in care reclamantii se regasesc in aceste hotarari judecatoresti, calculata incepand cu data de 05.08.2011 și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN UMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, pentru perioada 02.12._14 și, în consecință, respinge cererea pentru aceasta perioada.
Admite acțiunea formulata de reclamanta U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, . si cu domiciliul procedural in Iași .. 10, jud. Iași, cod fiscal_, cont RO06CECEIS0131RON0121786, in numele si pentru membrii P. I.-CNP_, C. G.-CNP_, M. M.-CNP_, C. V.-CNP_, O. D.-CNP_, P. V., C. M.-CNP_, A. A.-CNP_, R. M.-CNP_, S. L.-CNP_, R. L.-CNP_, G. D.-CNP_, D. A. M.-CNP_, P. (L.) A. M.-CNP_, D. V. R.-CNP_, M. R.-CNP_, C. (T.) M. G.-CNP_, S. T.-CNP_, R. A.-CNP_, N. S.-CNP_, G. E.-CNP_, P. M.-CNP_, T. M.-CNP_, B. E.-CNP_, C. E.-CNP_, T. C. M.-CNP_, I. A.-CNP_ si H. E.-CNP_ in contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. G. C. IAȘI - STRUCTORA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 27 IAȘI cu sediul in Iași, . nr. 16, jud. Iași.
Obliga pârâtul să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești conform sent. civ. nr. 1048/12.05.2010 pronunțata de Tribunalul Iași în dosarul nr._ si sent. civ. nr. 323/19.02.2010 pronunțata de Tribunalul Iași în dosarul nr._, in măsura in care se regăsesc in aceste hotărâri, de la data de 05.08.2011 si pana la data plații efective.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.
Pronunțată astăzi, 10.12.2014, iar soluția va fi pusa la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
A. CătălinaBența L. – L. NiculinaNazarie D.
Red./ thred. – as, jud. B.L.
05 Februarie 2015/ 4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








