Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 331/2014. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Sentința nr. 331/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 6919/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 29 Ianuarie 2014

Președinte - C. E. C.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. E.

Grefier - N. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 331/2014

Pe rol pronunțarea acțiunii formulată de reclamantul U. C. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. C. S.A. București - Sucursala de Transport Feroviar Iași, având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 15.01.2014 susținerile și concluziile apărătorului reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 22.01.2014, când,

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /29.05.2013, reclamantul U. C. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi bănești:

- ajutorul material pentru Ziua Ceferistului, aferent anilor 2011 și 2013, la nivelul clasei 1 de salarizare;

- salariul suplimentar aferent anilor 2011 – 2013, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada efectiv lucrată;

- sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2010 – 2012, potrivit disp. art. 42 alin. 1 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi;

- diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut lunar de 700 1ei și cele calculate în raport de salariul de bază de 570 pentru perioada 2010 – 2013.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că potrivit art. 69 alin. 1 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007 – 2008 (nr. 1625/29.03.2007), pentru Ziua Ceferistului se acordă salariaților o premiere stabilită de Consiliul Administrației cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Acest contract colectiv de muncă a fost valabil până la 29.03.2008, conform art. 2, iar ulterior a fost prelungit până la data de 31.01.2009, prin actele adiționale nr. 5241/31.10.2007, nr. 1753/26.03.2008 și nr. 437/30.01.2009. Ulterior acestei perioade a intrat în vigoare CCM la nivel de unitate 2009 – 2010 înregistrat sub nr. 2572/04.06.2009 (valabil până la data de 31.01.2011), în cadrul acestui contract menționându-se faptul că ajutorul material pentru Ziua Ceferistului se acordă începând cu 01.01.2010. În ceea ce privește anii 2009 și 2010, susține reclamantul că în această perioadă a fost în vigoare CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008, nr. 2836/2006, modificat și prelungit pentru 48 de luni prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, respectiv prelungită valabilitatea acestui contract până la data de 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr. 626/04.01.2011. Reclamantul a invocat prevederile art. 2, art. 3 și art. 27 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008, precum și disp. art. 8 și art. 24 din Legea nr. 130/1996, susținând că, atât timp cât dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate au devenit inferioare celui încheiat la nivel de ramură, este îndreptățit la plata ajutorului material pentru Ziua Ceferistului în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unui salariu suplimentar pentru anii 2011 – 2012, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației, reclamantul a invocat disp. art. 32 alin. 1, art. 33 și ale art. 7 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, precizând că salariul suplimentar are caracterul unui premiu acordat salariaților pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală, făcând parte din categoria drepturilor salariale. De asemenea, reclamantul a invocat prevederile art. 236 și art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, susținând și faptul că salariul suplimentar a fost prevăzut și în art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de administrație de acordare a acestui drept nu poate fi interpretat în sensul inexistenței dreptului, deoarece existența lui rezultă din clauza contractuală menționată, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestuia și nicidecum acordarea sau neacordarea lui. De altfel, cuantumul minim al acestui drept a fost negociat de părți. În plus, fiind un drept care are o deplină reglementare legală și contractuală, exercițiul lui nu poate fi îngrădit de dificultățile financiare ale societății, care și-a asumat prin negocierea și semnarea CCM această obligație. Limitarea acordării drepturilor prevăzute de contractul colectiv de muncă, în raport de bugetul aprobat, presupune încălcarea dispozițiilor legale care garantează respectarea convențiilor colective dintre părți. Totodată, în acest fel, s-ar accepta în mod nelegal posibilitatea cenzurării pe cale administrativă, prin aprobarea de bugete de venituri și cheltuieli, a drepturilor prevăzute expres în contractul colectiv de muncă. Or, contractele colective de muncă au forță obligatorie.

Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, reclamantul a susținut că începând cu data de 01.04.2001, locul său de muncă a fost încadrat în condiții speciale de muncă, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006. Potrivit CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, valabil până la 31.12.2011, pentru activitatea desfășurată în condiții speciale s-a prevăzut acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut al salariatului (art. 41). Or, pârâta nu i-a acordat acest spor, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii (forma valabilă până la data de 18.05.2011 și forma valabilă în perioada 18.05.2011 – 31.12.2011), precum și disp. art. 236 alin. 4 Codul muncii (forma valabilă până la data de 18.05.2011) și ale art. 229 alin. 4 Codul muncii (forma valabilă în perioada 18.05.2011 – 31.12.2011). În acest fel, i-a fost produs un prejudiciu material constând în contravaloarea sporului pentru condiții speciale de muncă, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază brut lunar de 700 lei și drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază de 570 lei, reclamantul a invocat disp. art. 41 alin. 3 lit. a și b și art. 114 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transportului pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/24.01.2008, care prevăd un salariul de bază minim brut de 700 lei începând cu data de 01.01.2008. De asemenea, reclamantul a susținut că prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate al pe anii 2009 – 2010 s-a prevăzut faptul că salariile angajaților se calculează prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare la salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei. Ulterior, începând cu 01.04.2010, prin act adițional, salariul de bază brut a fost stabilit la 600 lei. Având în vedere disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 132 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, susține reclamantul că în mod greșit angajatorul a acordat salariaților drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de bază brut mai mic decât cel din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, impunându-se respectarea valorii salarului minim brut de la nivel superior de 700 lei.

Reclamantul a mai susținut și faptul că principiul despăgubirii integrale a prejudiciului presupune acoperirea integrală a prejudiciului. Or, diminuarea valorii sumelor aferente diferențelor salariale solicitate ca urmare a diminuării valorii monedei naționale ca urmare a inflației, este incompatibilă cu rigoarea acestui principiu legal.

Pentru toate aceste considerente, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii.

Pârâta S. „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând totodată și excepția prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere având ca obiect plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că premierea acordată salariaților cu ocazia Zilei Ceferiștilor nu este un drept salarial, ci un ajutor material stabilit prin contractul colectiv de muncă. Prin urmare, cererea reclamantului privind plata acestei premieri este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii. Având în vedere data sesizării instanței, respectiv 30.05.2013, apreciază pârâta ca prescrisă această solicitare.

În ceea ce privește pretenția reclamantului de acordare a drepturilor bănești reprezentând echivalentul salariului suplimentar aferent anilor 2011 – 2013, pârâta a invocat disp. art. 43 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi, care prevăd faptul că revine în sarcina partenerilor sociali de la nivelul unității să stabilească modalitatea de acordare, diminuare sau anulare a salariului suplimentar. Or, în CCM 2011-2012 părțile semnatare au stabilit faptul că „începând cu data înregistrării contractului colectiv de muncă și până la data de 22 martie 2012, prevederile prevăzute în art. 109 nu se aplică, urmând ca acestea să se aplice începând cu data de 23 martie 2012”. În condițiile în care, la nivelul unității angajatoare, părțile semnatare au stabilit ca prevederile art. 104 din CCM 2012 – 2014 să se aplice începând cu 27 martie 2014 în funcție de aprobarea sumelor necesare cu aceasta destinație, solicitarea reclamantului de acordare a salariului suplimentar aferent anilor 2012-2013 este lipsită de temei.

Referitor la solicitarea reclamantului privind plata sporului pentru condiții speciale în cuantum de 25% pentru perioada 2010 – 2012 și a diferențelor dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2010 – 2013, pârâta a susținut faptul că art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prevede că „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”. Potrivit disp. art. 247 Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de munca la nivel superior. Or, în speță, în condițiile în care există contract la nivel de unitate, nu se poate vorbi de aplicarea contractului încheiat la nivel de ramură. Totodată, în contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 nu se prevede acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă, toate sporurile de care beneficiază salariații fiind cele prevăzute în anexa nr. 5. Pârâta mai precizează și faptul că nu se poate susține că toate contractele colective de muncă la nivel de unitate au conținut clauze care au stabilit drepturi la nivel inferior contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, întrucât reclamantul a beneficiat de sporurile de condiții grele de muncă feroviară, de condiții periculoase și de condiții nocive tocmai în considerarea condițiilor concrete în care și-a desfășurat activitatea, neputându-se acorda cumulativ, pentru aceleași condiții de muncă, și categoriile de sporuri de care a beneficiat reclamantul și sporul de condiții speciale. De altfel, nici Legea nr. 226/2006 nu reglementează acordarea vreunui spor persoanelor care desfășoară activități în locurile de muncă încadrate în condiții speciale, ci reglementările în acest sens vizează doar posibilitatea persoanelor ce desfășoară astfel de activități să beneficieze de reducerea vârstelor standard de pensionare. Reclamantul a fost încadrat în condiții speciale de muncă, potrivit Legii nr. 226/2006, începând cu data de 01.04.2001, iar pentru că si-a desfășurat activitatea în aceste condiții, a beneficiat, conform actelor adiționale, de celelalte sporuri de condiții grele de muncă feroviară, de condiții periculoase. Pârâta mai învederează faptul că actul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi și-a produs efectele până la data de 31.12.2010. Pentru ca actul să-și fi produs efectele și după 31.12.2010, trebuia ca părțile contractante să fi convenit prelungirea aplicării acestuia prin încheierea unui act adițional, nefiind posibilă o prelungire tacită. Or, Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, a înștiințat Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu privire la denunțarea contractului menționat, astfel încât efectele CCM nr. 722/2008 au încetat la data de 31.12.2010.

Tot prin întâmpinarea formulată, pârâta a susținut că pe rolul Tribunalului Iași a existat și dosarul nr._/99/2012, prin sentința civilă pronunțată în această cauză reclamantului beneficiind de acordarea drepturilor solicitat pentru perioada 01.11.2009 – 26.02.2010.

Pentru toate aceste motive, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

În dovedirea susținerilor sale, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copie, extras din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2014, adresa nr. 848/DDS/04.06.2013, o adresă emisă de Confederația Națională a Patronatului Român, adresa nr. 445/17.12.2010, adresa nr. 283/16.11.2010 și extras de pe portalul instanțelor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 7426/99/13.06.2013, reclamantul U. C. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi bănești:

- ajutorul material pentru Ziua Ceferistului, aferent anilor 2011 și 2013, la nivelul clasei 1 de salarizare;

- salariul suplimentar aferent anilor 2011 – 2013, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada efectiv lucrată;

- sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2010 – 2012, potrivit disp. art. 42 alin. 1 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi;

- diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut lunar de 700 1ei și cele calculate în raport de salariul de bază de 570 pentru perioada 2010 – 2013.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Constatând că obiectul cererii înregistrate pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ este identic cu obiectul cererii înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr._, instanța a admis excepția de litispendență, dispunând conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

La termenul de judecată din 02.10.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.01.2010 – 26.02.2010, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2010 – 01.05.2010.

La termenul de judecată din 30.10.2013, reclamantul a precizat faptul că perioadele pentru care solicită plata drepturilor salariale sunt următoarele:

- ajutorul material pentru Ziua Ceferistului pentru anii 2011 – 2012;

- salarul suplimentar pentru anii 2011 – 2012;

- sporul pentru condiții speciale de 25% pentru perioada 26.02.2010 – 31.12.2011;

- diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și cele calculate în raport de salariul de bază de 570 lei pentru perioada 26.02.2010 – 31.12.2011 și pentru anul 2012, în baza CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 – 2010 și a H.G. nr. 1225/2011.

La termenul de judecată din 30.10.2013, instanța, raportat la precizările formulate de reclamant cu privire la perioadele pentru care solicită drepturile salariale, a constatat că nu se mai impune analizarea excepției autorității de lucru judecat invocată din oficiu (prin prezenta acțiune, astfel cum a fost precizată, reclamantul nesolicitând drepturi salariale pentru perioada 01.01.2010 – 26.02.2010).

La termenul de judecată din 15.01.2014 reclamantul, prin apărător, a precizat faptul că din eroare s-a menționat prenumele „C.” în loc de „C.”, cum este corect.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă în capătul de cerere având ca obiect plata ajutorului material cuvenit cu ocazia Zilei Ceferistului pentru perioada 2011 – 2012, instanța constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale. În speță, potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, pentru Ziua Feroviarului se acordă o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare. Față de prevederile contractului colectiv de muncă, instanța reține că salariații beneficiază cu ocazia Zilei Feroviarului de drepturi bănești, care nu sunt însă drepturi salariale, ci reprezintă ajutoare materiale acordate salariaților. Prin urmare, cererea reclamantului privind plata primei pentru Ziua Feroviarului este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contratului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței, 29.05.2013, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, urmând să o admită și, pe cale de consecință, să respingă cererea formulată de reclamant având ca obiect plata primei pentru „Ziua Feroviarului” pentru anii 2011 și 2012, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în capetele de cerere având ca obiect plata sporului de 25% și a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 26.02.2010 – 30.04.2010, instanța constată că și această excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În speță, din cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă al reclamantului rezultă că salariul se plătește pe datele de 15 și 30 ale fiecărei luni. Pe cale de consecință, dreptul la acțiune privind plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010 s-a născut la data de 15.05.2010. Având în vedere data sesizării instanței, 29.05.2013, instanța constată că pentru perioada 26.02.2010 – 30.04.2010 excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată. Pe cale de consecință, instanța va respinge, ca fiind prescris dreptul la acțiune, cererea formulată de reclamant având ca obiect plata sporului de 25% și a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 26.02.2010 – 30.04.2010.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:

Reclamantul U. C. este salariatul pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. – Regionala de Transport Feroviar de Călători M., fiind angajat pe postul de mecanic locomotivă – automotor I potrivit actului adițional la contractul individual de muncă, nr. 11 Md/2/2164/16.08.2011.

Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului material pentru Ziua Ceferistului pentru anii 2011 și 2012, a salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012, a sporului pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut prevăzut de art. 42 alin. 1 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi pentru perioada 26.02.2010 – 31.12.2011, a diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut lunar de 700 lei și cele calculate în raport de salariul de bază de 570, în baza disp. art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 pentru perioada 26,.02.2010 – 31.12.2011 și în baza H.G. nr. 1225/2011 pentru anul 2012. De asemenea, reclamantul a solicitat actualizarea sumelor cu rata inflației și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata ajutorului material cuvenit pentru Ziua Ceferistului aferent anilor 2011 și 2012 și la plata sporului de 25% și a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 26.02.2010 – 30.04.2010, instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, instanța reține că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. a, b și c Codul muncii (forma în vigoare în anul 2010), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, respectiv pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. Potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1 Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996, în vigoare până la data de 13 mai 2011.

În speță, la nivelul societății pârâte a fost încheiat contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010 înregistrat sub nr. 2572/04.06.2009. Potrivit anexei nr. 1 la acest contract, începând cu data de 04.06.2009, salariul de bază brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost de 570 lei. Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 s-a prevăzut faptul că durata contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 se prelungește până la data de 31.01.2011. Totodată, prin acest act adițional s-a stabilit că salariul de bază brut lunar corespunzător clasei 1 de salarizare este de 600 lei.

La M.M.S.S.F. a fost înregistrat, sub nr. 722/03/24.01.2008, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010. Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din acest contract, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”. Din cuprinsul anexei nr. 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 rezultă că acest contract se aplică și la nivel pârâtei S. CFR CĂLĂTORI S.A.

Potrivit disp. art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.

În consecință, instanța reține că pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, salariul de bază brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.

Totodată însă, având în vedere disp. art. 238 Codul muncii (forma în vigoare în anul 2010), se reține de către instanță că toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.

În consecință, raportat și la prevederile art. 238, art. 241 și art. 243 Codul muncii (forma în vigoare în anul 2010), instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010 fiind stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).

Având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și faptul că pârâta nu a calculat și nu a plătit salariatului drepturile salariale solicitate, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sporului pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut, conform art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, instanța reține că și aceasta este întemeiată.

Astfel, reclamantul a fost angajat pe postul de mecanic locomotivă – automotor I, potrivit actului adițional la contractul individual de muncă nr. 11Md/2/2164/16.08.2011 și mențiunilor din carnetul de muncă. De asemenea, din cuprinsul carnetului de muncă rezultă că în perioada 01.05.2010 – 31.12.2010 reclamantul a desfășurat activități prevăzute la poziția 7 anexa 1 la Legea nr. 226/2006, în condiții speciale, procent 100%.

Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, „începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1”. În anexa nr. 1, la poziția nr. 7, este menționată „activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.

În art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 sunt prevăzute „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților”, la lit. a fiind prevăzut spor pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază.

Totodată, potrivit art. 20 alin. 1 din contractului colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010 încheiat la nivel de unitate, „personalul din S. beneficiază, în afara salariului de bază, de sporurile prevăzute în Anexa nr. 5”. Potrivit anexei nr. 5, sporurile de care beneficiază/pot beneficia salariații sunt: spor de vechime în muncă, spor pentru condiții grele de muncă feroviară, spor pentru condiții de muncă feroviară, spor pentru condiții vătămătoare (nocive), spor pentru condiții periculoase, spor pentru timpul lucrat în cursul nopții, spor pentru ore suplimentare, spor pentru lucru sistematic peste programul normal, spor pentru utilizarea cel puțin a unei limbi străine, spor pentru conducerea formației de lucru, spor pentru conducere simplificată, spor pentru activitatea de pază a valorilor bănești, spor pentru salariații care au obținui titlul științific de doctor, spor pentru salariații autorizați pentru controlul ultrasonic.

În consecință, instanța constată că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010 nu s-a prevăzut sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază, spor prevăzut însă de contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.

Având însă în vedere disp. art. 238, art. 241 și art. 243 Codul muncii (forma în vigoare în anul 2010), se reține de către instanță că în speță sunt aplicabile și prevederile art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și faptul că angajatorul nu a acordat reclamantului sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază, instanța constată că este întemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata acestui spor pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța reține că prejudiciul cauzat reclamantului prin neplata drepturilor salariale trebuie acoperit integral. Or, actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor. Pe cale de consecință, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum, instanța va acorda sumele datorate în cuantum actualizat cu rata inflației.

Cât privește susținerile pârâtei referitoare la faptul că obligația de a aplica prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură există doar în situația în care la nivel de unitate nu ar fi încheiat un contract colectiv de muncă, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, neexistând nici o dispoziție legală sau contractuală în acest sens. De asemenea, dispozițiile contractuale menționate nu condiționează acordarea drepturilor solicitate de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator. De altfel, în art. 3 alin. 1 și 3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 s-a prevăzut că toate „clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora”, iar „în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau a cărui clauze nu se regăsesc incluse”.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 01.01.2011 – 31.12.2011 și la plata sporului pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut aferent perioadei 01.01.2011 – 31.12.2011, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a și ale art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010. Or, potrivit art. 4 alin. 1, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 a produs efecte doar până la data de 31 decembrie 2010. Este adevărat faptul că alin. 2 al art. 4 prevedea că „dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic”. Însă, în speță, din cuprinsul adresei nr. 848/DDS/04.06.2013 rezultă că, în conformitate cu disp. art. 33 alin. 1 și 4 din Legea nr. 130/1996 (act normativ în vigoare la data denunțării contractului), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a fost notificat cu privire la denunțarea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010. În consecință, ca urmare a denunțării contractului colectiv de muncă de către una dintre părțile semnatare, acesta și-a încetat efectele la data de 31.12.2010. Susținerile reclamantului referitoare la faptul că nu au fost notificate cu privire la denunțarea contractului colectiv de muncă toate părțile semnatare nu prezintă relevanță în cauză, neexistând nici o dispoziție legală în acest sens. Înregistrarea denunțării contractului colectiv de muncă la MMPS este suficientă pentru a produce efecte juridice.

În speță, din cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă rezultă că salariul de bază lunar al reclamantului a fost de 1522 lei începând cu data de 16.08.2011. Pe cale de consecință, în condițiile în care salariul de bază al reclamantului a fost mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară prevăzut de H.G. nr. 1225/2011, instanța reține că angajatorul a respectat prevederile art. 164 alin. 3 Codul muncii, astfel încât cererea reclamantului de acordare a diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele calculate în raport de H.G. nr. 1225/2011, pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, este neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012, instanța constată că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 109 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 înregistrat sub nr. 43/24.03.2011, respectiv art. 104 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014 înregistrat sub nr. 109/20.03.2012, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Totodată, în art. 109 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 s-a prevăzut faptul că dispozițiile referitoare la salariul suplimentar se aplică începând cu data de 23.03.2012. La data de 20.03.2012 a intrat însă în vigoare contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014, iar în art. 104 alin. 1 din acest contract colectiv de muncă s-a prevăzut faptul că dispozițiile referitoare la salariul suplimentar se aplică începând cu data de 27.03.2014. În consecință, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot constitui temei pentru acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012. De asemenea, nici contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 nu poate constitui temei pentru acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012 întrucât acest contract a fost în vigoare doar până la data de 31.12.2010. Tot astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006, a fost în vigoare până la data de 31.01.2011 (ca urmare a actului adițional nr. 629/04.01.2011, astfel încât nici acest contract nu poate constitui temei pentru acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012. Pe cale de consecință, instanța reține că pentru anii 2011 și 2012 nu există un temei legal/contractual care să îndreptățească reclamantul la plata salariului suplimentar.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul U. C. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, urmând să o admită astfel.

În consecință, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului, pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, și drepturile salariale efectiv încasate, precum și sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut, conform art. 42 alin. 1 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Va respinge cererile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012, plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 01.01.2011 – 31.12.2012, plata sporului pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut aferent perioadei 01.01.2011 – 31.12.2011.

De asemenea, instanța va respinge cererile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, având ca obiect plata ajutorului material cuvenit pentru Ziua Ceferistului aferent anilor 2011 și 2012 și plata sporului de 25% și a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 26.02.2010 – 30.04.2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

În baza disp. art. 453 Noul Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (proporțional cu pretențiile admise).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în cererile având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material cuvenit pentru Ziua Ceferistului aferent anilor 2011 și 2012 și la plata sporului de 25% și a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 26.02.2010 – 30.04.2010 și, în consecință:

Respinge cererile formulate de reclamantul U. C. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, având ca obiect plata ajutorului material cuvenit pentru Ziua Ceferistului aferent anilor 2011 și 2012 și plata sporului de 25% și a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 26.02.2010 – 30.04.2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul U. C., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat B. din Iași, .. 6A, .. A, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, cu sediul în Iași, .. 1, corp B, jud. Iași.

Obligă pârâta să achite reclamantului, pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010, drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, și drepturile salariale efectiv încasate, precum și sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut, conform art. 42 alin. 1 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Respinge cererile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012, plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate, aferente perioadei 01.01.2011 – 31.12.2012, plata sporului pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut aferent perioadei 01.01.2011 – 31.12.2011

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29.01.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

C.C.E. cu opinie în sensul E.N.

prezentei hotărâri,

M.B.M. E.A.

Red./ tehnored. C.C.E.

17.03.2014,

4 ex.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Obligaţie de a face. Sentința nr. 332/2014. Tribunalul IAŞI →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 331/2014. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 331/2014. Tribunalul IAŞI