Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1183/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1183/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 8777/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Aprilie 2014
Președinte - C. A.
Asistent judiciar - L. B.
Asistent judiciar - N. L.
Grefier - D. N.
Sentința civilă Nr. 1183/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI, C. A. M., S. S. G., N. E. A., T. M., C. D., G. P., L. A. M., C. C., C. L. M., P. L., P. B. și pe pârât ȘCOALA G. SPECIALĂ C. P., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Dezbaterea asupra fondului a avut loc în ședința publică din data de 09.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, față de disp. art. 396 alin. 1 NCPC a amânare pronunțarea cauzei pentru 16.04._, apoi pentru azi, când
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._, U. S. Libere din lnvatamantul Preuniversitar- lași în numele și pentru membrii săi C. A. M., S. S. G., N. E. A., T. M., C. D., G. P., L. A., M., C. C., C. L. M., P. L., P. B. a chemat în judecată pe pârâta Școala G. specială “ C. Păuneascu” din Iași, solicitând:
1. obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 01.01.2010, potrivit disp. Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, începând cu 01.01.2010 potrivit Legii 330/2009, cu luarea in considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009.
2. obligarea pârâtei unitatea de învățământ la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintrc drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008, actualitate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01._10.
3. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că toți reclamanții fac parte din personalul didactic și didactic auxiliar al unității de învățământ pârâte.
În fapt, prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, menținută de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 505/11.06.2010, s-a dispus obligarea unității de învățământ pârâte să calculeze drepturiel salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și să achite reclamanților diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, în conformitate cu prevederile Legii 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație aferente perioadei 01.03._09.
Prin adeverința nr. 949 emisă de unitatea pârâtă la data de 18.04.2013, angajatorul confirma faptul că reclamanților nu li s-au emis decizii de reîncadrare pentru anul 2010, întrucât aceștia au fost încadrați în unitate ulterior emiterii deciziilor de reîncadrare în temeiul Legii nr. 330/2009, astfel încât nu au putut urma procedura prealabilă.
Reclamanții au precizat că Legea nr. 330/2009 reglementează la art. 31 alin. 1 modalitatea de salarizare a personalului nou încadrat pe funcții, astfel:” Pentru personalul nou încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.”
Cu privire la primul capăt de cerere, reclamanții arată că în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru întreg anul 2009, aceasta, în calitate de angajator și cu privire la reîncadrarea reclamanților, trebuie să se țina seama de această realitate juridică noua și sa recalculeze salariul reclamanților in 2010 prin raportare și la hotărârea judecătoreasca sus-mentionată.
Totodată, arată că în legislația muncii, orice modificare a contractelor de muncă poate fi efectuată, în condițiile legii, doar cu acordul salariatului sau măcar cu înștiințarea acestuia. Din aceIași motiv, apreciază ca astfel de modificări cu privire la una dintre clauzele esențiale ale contractelor de muncă, în speță salariul, trebuiau comunicate salariaților, anterior ca ele să își produca efectele și nu un an mai târziu.
Daca pârâta ar fi respectat Legea 221/2008, așa cum au constatat și instanțele de judecată că ar fi fost legal, nu ar fi fost nevoie de un nou proces, iar deciziile pe 2010 ar fi fost conforme cu legea, cuprinzând un salariu majorat. Dimpotrivă, pârâta a încercat sistematic privarea de drepturile cuvenite, iar propria conduită a determinat introducerea de acțiuni in justitie. Cu atât mai mult, după obținerea titlului executoriu, pârâta era obligată sa remedieze situația reclamanților, în sensul de a emite noi decizii conforme cu noua situație juridică a părților, ceea ce nu a făcut.
Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat, în bază raportului de serviciu. Efectele raporlului de serviciu se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esentiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin actul de numire în funcție.
De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 17 alin. (1), (2) și (4) și art. 41 alin. (3) din Codul muncii.
Art. 17 (I): Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, mariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau sa le modifice.
(2) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puțin următoarele elemente:
i) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul;
l)indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementeaza condițiile de muncă ale salariatului;
(4) Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului, cu excepția situațiilor in care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Art. 41 (3): Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
e) salariul;
f) timpul de muncă și timpul de odihnă.
Așa cum a statuat și doctrina (A. Ț. - Tratat de dreptul muncii), modificarea contractului se va realiza cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (1), (2) și (4) și de art.19 din Codul muncii, angajatorul avand obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmeaza să le modifice.
Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esentiale ale contractului și anume felul muncii, determinat atât de calificarea profesională, cât și de funcția sau meseria incredințată, locul muncii, prin care se înțelege unitatea și localitatea, unde se presteaza munca, precum și salariul.
Cu toate acestea, art.48 din Codul muncii prevede ca angajatorul poate modifica temporalr locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forta majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului.
Pronunțânu-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin.(1) din Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând următoarele:
„Contractul individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raporlului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se face în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți".
De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă și nici schimbarea din funcție determinate de pierderea parțială a capacității de muncă.
Dimpotrivă, s-a reținut, schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului nu poate fi făcută decât cu asentimcntul salariatului, în caz contrar eangajatorul procedeaza la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă încălcarea dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților.
Tot astfel, s-a decis ca este nelegală modificarea unilaterale a felului muncii și salariul prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție (Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, dec. Nr. 3775/R/1999; Curtea de Apel Bucuresti, sectia a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurari sociale, dec. nr. 1328/R/2006 și dec. nr. 1382/R/2006).
În cazul de față, la data emiterii deciziilor de reîncadrare pentru alte cadre didactice, salariați ai pârâtei, instanta de fond se pronunțase deja în sensul acordării diferențelor salariale pe 2009. Unitatea de învățământ ar fi trebuit să aibă în vedere această hotărâre executorie și să întocmească deciziile de reîncadrare prin raportare la salariul de jure.
Nici drepturile salariale obținute prin hotărârea judecătoreasca anterioară nu au fost, până în prezent, achitate. Cu toate acestea, conform art. 44 alin. I fraza I teza a II-a din Constituția Romaniei, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel ca dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți.
În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) subliniaza ca articolulul 6 para. 1 al Convenției asigura tuturor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe Judecătoresti orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile sale civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanțe judecătoresti, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanță, dreptul de a demara in fata unei instanțe proceduri legale In probleme de ordin civil, Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, daca sistemul legal national al unui Stat Contractant ar permite, ca o hotărâre judecătoreasca definitiva și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 para. 1 al Convenției sa descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu -proceduri care sunt echitabile, publice, prompte - fără a asigura executarea hotărârilor judecătoresti; a interpreta prevederile articolul 6 para.l ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanta judecătoreasca și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executarii hotărârii judecătoresti ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Conventiei. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătoreasca, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției (vezi hotărârea Hornsby versus G. din 19 Martie 1997).
Unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătoreasca. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 para.l al Convenției (vezi lmmohiliare Saffi versus Italia).
USLIP a menționat că, interpretând practica CEDO, puterea executivă și nici cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit sa diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătoresti ori sa împiedice punerea lor în executare.
În fapt, prin hotărârile sus-mentionate, s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009, drepturile salariale ale reclamanților nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească.
Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că, în luna decembrie 2009, salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari.
Orice alta interprelare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru ca ar permite puterii executive sau legislative sa ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă, sa facă abstracție de a treia putere in stat și să încalce principiul separației puterilor in stat. Nu se poate lua in considerare doar partea salarială care era data în plată în decembrie 2009, pentru ca hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot in bază unei legi, a Legii 221/2008. Ori, Legea 330/2009 stabileste ca salariul din ianuarie 2010 NU POATE FI MAI M. DECÂT cel din decembrie 2009.
Apreciază, totodată că s-a ajuns la un abuz de putere nemaintalnit . drept, in care angajatorul, invocând sprijinul, in acest sens, al puterii executive, își permite sa decida ce legi sa puna in aplicare și cum sa le aplice, deși nici un (alt) cetătean nu are acest drept. Legea 221/2008 nu a fost niciodata pusa in aplicare, fără vreo justificare legală. In prezent, Legea 330/2009 se aplică doar în parte și în minus, în detrimentul reclamanților, din nou fără justificare, în timp ce Legea 118/2010 se aplică excesiv, din nou în detrimentul reclamanților.
Singura posibilitate rămâne apelul la puterea judecătorească, cu mențiunea că Statul roman s-a asigurat că, deși diminuarile și încălcarile legii au efecte imediate, totuși hotărârile judecătorești nu vor putea fi executate decât peste câțiva ani.
De la 01.01.2010, a intrat în vigoare Legea 330/2009, care prevedea următoarele;
Art 30:
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege".
Așadar, salariul din ianuarie 2010 este egal cu cel din decembrie 2009, conform Legii 330/2009 și titlului executoriu obținut. Subliniază faptul că, prin aceasta hotărâre judecătorească irevocabilă, unitatea de învățământ era obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților, potrivit Legii 221/2008, urmand să achite și diferențele.
Ori, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate reclamanților prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să platească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, aceeași pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească, ce consfințea salariile reale ale reclamanților, și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu provocat reclamanților, constând într-un nou calcul eronat.
Totodată, arată că deși este cazută în pretenții printr-o hotărâre irevocabilă, pârâta a refuzat modificarea corespunzatoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale ale reclamanților, începând cu 02.12.2008 și până în prezent. Consideră că această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. Insuficiența fondurilor nu constituie o justificare rezonabilă din perspectiva obligațiilor impuse de Legea 128/1997 (decizia CA Iași nr. 60/2008).
Potrivit acestui text al Convenției, "orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului international". În jurisprudența constantă a CEDOs-a stabilit că noțiunea generic de "bun" acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinariile grecesti Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială.
Tot dreptul international insistă să garanteze dreptul la un salariu egal al cetățenilor; astfel, România este parte semnatară a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Potrivit art.7 lit. a) din acest Pact, "Statele părți (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care sa asigure indeosebi (...) remunerația care asigura tuturor lucratorilor cel puțin (...) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru de valoare egală, fără nici o distincție", iar art.9 statuează că "Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoana la securitate socială". În aceIași sens, arată că prin adresa nr._/26.01.2010, Ministerul Finanțelor Publice a subliniat că drepturile salariale pentru anul 2010 vor fi în cuantumul avut în luna decembrie 2009.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, USLIP arată:
Acest capăt de cerere reprezintă consecința firească a admiterii primelor două capete de cerere, fără de care nu ar exista o eficacitate reală. Astfel, reclamanții au fost prejudiciați prin neluarea în considerare a noului lor salariu de încadrare, stabilit prin hotărâre judecătorească, în sensul că au primit doar o plată parțială din drepturile salariale totale la care ar fi avut dreptul. Prin urmare, la muncă egală, reclamanții care în decembrie 2009 aveau un salariu majorat cu 34% și în anul 2010 trebuiau să beneficieze de aceleași drepturi, cu atât mai mult cu cât însuși legiuitorul și-a exprimat voința în acest sens.
În concluzie, USLIP solicită admiterea acțiunii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii și a solicitat respingerea acesteia.
Analizând cauza de față, tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art. 34 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
Potrivit disp. art. 34 alin. 3, ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile, iar potrivit alin. 4, împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. 1 persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. Astfel, în conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța reține că împotriva măsurilor dispuse de ordonatorii principali de credite, respectiv împotriva modului de soluționare a contestațiilor, salariații se pot adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Contestatorii sunt salariații pârâtei Școala specială “C. P.” din Iași.
Reclamanților din prezenta acțiune nu li s-au emis decizii de reîncadrare, întrucât la data la care s-au emis decizii pentru ceilalți salariați, ei nu erau angajații pârâtei.
Prin prezenta acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la reîncadrarea lor începând cu data de 01.01.2010, potrivit disp. Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății; obligarea pârâtei, în cazul admiterii primului capăt de cerere, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale de la data reintrării în activitate a reclamanților și până la data de 31.12.2010.
Potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale menționate, se reține de către instanță că începând cu data de 01.01.2010 reclamanții trebuiau să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că reclamanții trebuiau să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța reține faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța reține faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.
În aceste condiții, salariul reclamanților la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariul reclamantului trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că decizia de reîncadrare emisă de intimată la data de 25.02.2010 pe numele reclamantului este nelegală, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamant în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și cu hotărârea judecătorească menționată.
Conform dispozițiilor art.1073 C.civ. „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”
În ceea ce privește daunele solicitate în prezenta cauză reprezentând prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, instanța reține că sunt întemeiate. Conform art.1069 din Codul civil în vigoare până la data de 01.10.2011, acestea se pot cumula cu obiectul obligației principale. (C.S.J., secția comercială, decizia 1603/14.03.2003, Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia 7245/28.09.2004, Î.C.C.J., secția comercială, decizia 135/20.01.2004). Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de apreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul (actualizarea în raport de indicele de inflație) banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare.
În consecință, tribunalul, în baza dispozițiile legale anterior enunțate și ale art. 266-275 din Codul muncii, constată că este întemeiată acțiunea reclamanților și urmează să admită cererile formulate de U. S. Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi în numele și pentru C. A. M., S. S. G., N. E. A., T. M., C. D., G. P., L. A., M., C. C., C. L. M., P. L., P. B. în contradictoriu cu pârâta Școala G. specială “ C. P.”, având ca obiect obligarea intimatei la reîncadrarea salarială potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale (inclusiv indemnizația de concediu de odihnă) încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 și la legea nr. 118/2010, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge exceptia prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.
Admite în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi cu sediul in Iasi, ., inregistrata ca persoana juridica prin sent. civ. nr.86/29.03.1990 in Registrul Judecatoriei Iasi, avand cod fiscal_ in numele si pentru reclamantii C. A.-M., S. S. G., N. E.- A. T. M., C. D., G. P., L. A.-M., C. C., C. L.-M., P. L. si P. B. în contradictoriu cu pârâta Școala G. Specială “C. P.” cu sediul in Iasi, ., nr. 11-15, jud. Iasi.
Obligă pârâta la reîncadrarea reclamantelor C. A.-M., S. S. G., N. E.- A. T. M., C. D., G. P., L. A.-M., C. C. si P. L. începând cu data de 01.09.2010, iar a reclamantei C. L.-M. începand cu data de 20.09.2010 și a reclamantului P. B. începand cu data de 11.10.2010, potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâta să calculeze și să achite reclamantelor C. A.-M., S. S. G., N. E.- A. T. M., C. D., G. P., L. A.-M., C. C. si P. L. pentru perioada 01.09._10, pentru reclamanta C. L.-M. pentru perioada 20.09._10 si reclamantului P. B. pentru perioada 11.10._10 diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iasi.
Pronunțată astăzi 23.04.2014, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Asistenți judiciari Grefier
A.C. B.L. L.N. N.D.
Redactat. A.C.
4 ex/18.08.2014
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 1224/2014. Tribunalul IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
