Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2311/2014. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Sentința nr. 2311/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 235/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 25 Iunie 2014

Președinte - I. D.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. T.

Grefier - L. G. O.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2311/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. R., D. S. V., G. F., R. I. D., A. C., D. N., F. C., L. M., S. V., A. M., U. V., R. C., C. S., P. P., B. D., D. I., T. M., B. I., M. I., B. M., B. A., N. C., I. V., R. I., A. V., G. D., A. C., L. D., A. I., V. C., J. S., O. R. C., M. D. I., N. N. I., C. I., A. V. V., B. M. N., C. O. E., C. B., R. G., A. G., B. I., O. P.-M., I. I., R. A., C. C., O. M., J. D., V. S., A. D., G. P., T. I., F. L. V., A. V., R. L., H. G., C. C., G. S., A. P., T. C., B. V., O. C., F. I., T. M., I. C., H. I., V. L., B. D., N. C., P. M., R. M., I. D., R. I., U. I., N. L.- pentru C. R. și alții și pe pârât S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. SA, pârât S. C. MARFĂ SA-SUCURSALA M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr._, reclamanții C. R., D. S. V., G. F., R. I. D., A. C., D. N., F. C., L. M., S. V., A. M., U. V., R. C., C. S., P. P., B. D., D. I., T. M., B. I., M. I., B. M., B. A., N. C., I. V., R. I., A. V., G. D., A. C., L. D., A. I., V. C., J. S., O. R. C., M. D. I., N. N. I., C. I., A. V. V., B. M. N., C. O. E., C. B., R. G., A. G., B. I., O. P.-M., I. I., R. A., C. C., O. M., J. Drago, V. S., A. D., G. P., T. I., F. L. V., A. V., R. L., H. G., C. C., G. S., A. P., T. C., B. V., O. C., F. I., T. M., I. C., H. I., V. L., B. D., N. C., P. M., R. M., I. D., R. I., U. I. au chemat în judecată pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

P. anul 2011 – obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei/lunar, conform art. 1 din H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru fiecare reclamant în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate.

P. anul 2012 – obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei/lunar, conform art. 1 din H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și drepturile salariale efectiv plătite pentru fiecare reclamant în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate.

P. anul 2013 până la zi – obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei/lunar, conform art. 1 din H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013 și drepturile salariale efectiv plătite pentru fiecare reclamant în perioada 01.02.2013 – până la zi, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate.

De asemenea, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au precizat că au calitatea de salariați ai paratelor și își desfășoară activitatea pe raza S."C. MARFA "SA - Sucursala M. Iași, iar pârâtele aveau obligația să le plătească drepturile salariale respectând salariul minim brut pe țară garantat în plată, însă nu și-au onorat obligația, în sensul că le-au achitat drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite.

Arată reclamații că în anii 2011 – 2013, cu ocazia negocierii și încheierii noilor contracte colective la nivel de unitate, pârâtele au încălcat principiul „salariului minim garantat în plată” prevăzut de art. 164 din Codul muncii și principilu privind „clauzele prohibitive și minimale”înscris la art. 238 C. muncii, art. 8 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii CCM 2011 – 2013 și art. 132 din Legea nr. 62/2011.

Reclamanții au învederat instanței că stabilirea salariului de bază pentru fiecare dintre aceștia s-a realizat prin utilizarea clasei 1 de salarizare – 600 lei în loc de 700 lei, care era clasa 1 de salarizare negociată prin contractele 2011 – 2014, iar prin aceasta au încălcat prevederile privind salariul minim garantat în plată cuprinse în hotărârile de guvern enunțate.

Se consideră că pârâtele sunt în culpă pentru aplicarea eronată a bazei de calcul a salariului de bază, ce a dus la crearea unui prejudiciu constând în diferențele salariale solicitate.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală, reclamanții au arătat că de la data scadenței și până la data cererii inflația a fost de circa 15%, așa cum rezultă din coeficienții comunicați de INS, iar puterea de cumpărare a scăzut și ca atare, se consideră îndreptățiți, în conformitate cu art. 166 C. muncii, să solicite această despăgubire, ce reprezintă o reparare corectă și legală a prejudiciului produs prin neplata la scadență a drepturilor salariale cuvenite.

Mai menționează reclamanții că în temeiul art. 1270 Cod civil, contractele colective de muncă au putere de lege între părți, iar potrivit art. 148, alin. 1 din Legea nr. 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

În drept, au fost invocate dispozițiile contractului individual de muncă, H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011, H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013, art. 166, 170, 171, 229, 230, 268, alin. 1, lit. c, 278 din C. muncii, art. 11, 13, 30 din Legea nr. 130/1996, art. 132 din Legea nr. 62/2011, CCM la nivel de unitate valabile în anii 2011 – 2014, art. 969, 970, 1084, 1086, 1088 C. civil vechi și art. 1270 din Noul Cod Civil.

În probațiune au fost indicate proba cu acte și orice alte probe ce ar rezulta cu necesitate din dezbateri.

A fost anexat cererii de chemare în judecată un set de acte cuprinzând contractele colective de muncă la nivel de unitate și acte adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților.

Legal citată, prin serviciul registratură, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește diferențele salariale solicitate de reclamantul V. S., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ca și chestiune prealabilă, pârâta a menționat că există un înscris în documentația depusă de către reclamanți ca anexă la cererea de chemare în judecată, numită GRILA DE SALARIZARE CORECTĂ conform formulei de calcul prin utilizarea salariului de bază de 700 lei, care nu face parte din nici un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, ci reprezintă un calcul făcut de către reclamant. Se mai arată că în contractele colective de muncă la nivel de unitate 2011 – 2012 și 2012 – 2014, părțile semnatare au negociat nivelul de salarizare la C. Marfă fără a se mai aplica coeficienții de ierarhizare sau formula de calcul, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare fixă, fără să existe formule de calcul aplicabile.

În motivarea excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește diferențele salariale solicitate de reclamantul V. S. pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, pârâta a precizat că, prin sentința civilă nr. 3048/24.09.2013, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, a fost soluționată cererea acestuia privind obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale aferente anilor 2010 – 2013, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății efective, existând identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fondul cauzei, pârâta consideră cererea de chemare în judecată neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanții R. I. D., Ș. V. Ș., Ghitoi B., G. P., A. V. și H. G. nu mai sunt salariații săi.
C. Marfă S.A. a acordat fiecărui reclamant un salariu brut mult mai mare decât limita stabilită prin H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013, acte normative care obligă numai la respectarea cuantumului salariului minim pe economie și nicidecum la folosirea ca bază de calcul a salariilor. Astfel, arată pârâta că din fișele de salarizare pentru anii în discuție rezultă că salariile brute ale reclamanților variază între 2500 – 3500 lei, mai mari decât salariile minime garantate în plată prevăzute prin hotărârile de guvern indicate.
Nivelul salariilor la C. Marfă S.A. este stabilit prin Anexa I la CCM – urile la nivel de unitate, fiecărei clasă de salarizare revenindu-i o valoare fixă, fără să existe formule de calcul aplicabile, fapt reglementat prin art. 7 din CCM.

În ceea ce privește CCM nr. 15/16.02.2011, aplicabil pentru anul 2011, pârâta a considerat că trebuie făcută o distincție clară între grila ce conține coeficienții de ierarhizare prezentată în cadrul art. 106 din contract și grila cu clasele de salarizare și salariile de bază brute prezentată în Anexa 1, deoarece cele două grile sunt distincte și nu au legătură sau corelare între ele. Art. 106 spune că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind CCM să se negocieze anumite prevederi între care și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, iar Anexa nr. 1 la CCM nr. 15/2011 atribuie fiecărei clase de salarizare o sumă fixă, fără a se mai aplica coeficienții de ierarhizare.

În ceea ce privește CCM nr. 108/20.04.2012, aplicabil pentru anii 2012 și 2013, pârâta a precizat că are prevederi similare cu cele ale CCM nr. 15/16.02.2011, în plus conținând doar specificația existentă în Dispozițiile finale potrivit căreia pe perioada valabilității contractului nu se acordă anumite drepturi printre care și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.

Referitor la capătul de cerere prin care se solicită dobânda legală, pârâta a precizat că o astfel de cerere ar fi fost admisibilă în perioada anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 9/2000 sau O.G. nr. 13/2011, însă în prezent, sub imperiul acestor acte normative, dobânda legală cuprinde și rata inflației, așadar, actualizarea creanței cu rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală întrucât ar însemna să se repare de două ori prejudiciul.

În drept, au fost invocate disp. art. 148, 196, 2015 si urm. NCPC, art. 268, alin. 1, lit. e) din C. muncii, Legea nr. 62/2011, CCM aplicabile la nivelul unității în anii 2011 – 2014.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, întâmpinării fiindu-i atașat un set de acte.

Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește diferențele salariale solicitate de reclamantul V. S., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pârâta a invocat disp. art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii, raportat de data formulării cererii, respectiv 15.01.2014 și a termenului de prescripție de 3 ani, considerând că pretențiile formulate pentru perioada 01.01.2011 – 16.01.2011 sunt prescrise.

Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. a precizat că reclamanților R. I. D., Ș. V. Ș., Ghitoi B., G. P., A. V., H. G. și C. C..

Pe fondul cauzei, în susținerea poziției sale procesuale, pârâta a precizat că reclamanții, prin contractele individuale de muncă încheiate, au beneficiat de salarii de bază peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei, astfel cum a fost prevăzut de H. G. nr. 23/2013 și totodată au arătat că potrivit art. 3, alin 1 din acest act normativ, singura sancțiune care poate fi aplicată în cazul nerespectării salariului minim brut pe țară garantat în plată o constituie amenda.

De asemenea, pârâta a învederat instanței că a atașat întâmpinării o listă din care rezultă că salariul minim brut de încadrare a fiecărui reclamant, așa cum a fost stabilit în contractul individual de muncă, începând cu data de 22.01.2013, data intrării în vigoare a H.G. nr. 23/2013.

Susține pârâta că afirmațiile reclamanților cu privire la stabilirea salariului de bază pentru fiecare dintre ei, ținându-se cont de salariul minim de bată pe unitate de 600 lei, nu pot fi reținute având în vedere că Anexa 1 din CCM la nivel de unitate, aplicabilă pentru anii 2011 – 2013, nu cuprinde coeficienți de salarizare și nici o formulă de calcul prin care să se determine valoarea fiecărei clase de salarizare, ci cuprinde doar clasele de salarizare și valoarea salariului ce corespunde fiecărei clase, astfel cum au fost negociate.

Cât privește art. 106 din CCM pe anul 2011, respectiv art. 98 din CCM pe anii 2012 - 2014, pârâta a menționat că aceste clauze prevăd posibilitatea ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de salarizare și aplicarea acestora în determinarea salariului corespunzător fiecărei clase de salarizare prin utilizarea formulei S = S clasa 1 * K, unde S: salariul de bază brut, corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Pârâta a precizat că pentru perioada 16 februarie 2011 – 15 februarie 2012 este aplicabil CCM nr. 15/16.02.2011, iar pentru perioada 20 aprilie 2012 – 19.aprilie 2014 este aplicabil CCM nr. 108/20.04.2012, analiza prevederilor din aceste contracte constând în reiterarea mențiunilor din întâmpinarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M..

A mai arătat pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. că C. marfă este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico –financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. În aplicarea acestei prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 și 2010, aprobate prin hotărâri de guvern.

Mai mult, prin Legea nr. 329/2009 au fost reglementate măsuri privind disciplina financiar – bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul este acționar unic sau majoritar, iar potrivit art. 27 și 30 din acest act normativ, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc obiectivele de politică salarială ale acestor unități, contractele colective de muncă fiind negociate după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.

În ceea ce privește cererea referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflației precum și obligarea C. Marfă la plata dobânzii legale, pârâta a invocat art. 2 din OG. Nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, aceasta putând fi acordată dacă obligația este purtătore de dobânzi.

În drept, au fost invocate dsp. art. 205 și urm. din NCPC, art. 268, alin. 1, lit. c) din Codul muncii, Legea nr. 62/2011, contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în anii 2011-2014.

În dovedire, a fost anexat întâmpinării un set de acte.

La termenul de judecată din data de 16 aprilie 2014, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește diferențele salariale solicitate de reclamantul V. S. pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011.

Prin încheierea din 23.04.2013, instanța a respins această excepție, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de ședință.

Analizând cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 NCPC, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 16.01.2011 invocată în prezenta cauză de către pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 268, alin. 1, lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

În speță, prin cererea de chemare în judecată au fost solicitate diferențe de drepturi salariale aferente perioadelor 01.01.2011 – 31.12.2012 și 01.02.2013 – până la zi, însă, raportat la data depunerii acestei cereri, respectiv 15.01.2014, a termenului de prescripție de 3 ani calculat anterior acestei date dar și faptului că salariul este aferent activității desfășurate într-o lună, iar reclamanții au solicitat si diferențele salariale aferente lunii ianuarie 2011 ca urmare a promovării unei acțiuni în luna ianuarie, trei ani mai târziu, instanța constată că dreptul la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 16.01.2011 nu este prescris.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanții sunt angajații pârâtelor, așa cum rezultă din actele adiționale la contractele individuale de muncă depuse în copie la dosarul cauzei, cu excepția reclamanților R. I. D., Ș. V. Ș., Ghitoi B., G. P., A. V., H. G. și C. C., cărora le-au încetat contractele individuale de muncă la date anterioare formulării și, implicit, înregistrării prezentei acțiuni.

Reclamanții solicită obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013 și drepturile salariale efectiv plătite pentru fiecare reclamant în perioadele 01.01.2011 – 31.12.2012 și 01.02.2013 – până la zi, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate.

Potrivit disp. art. 1 din H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 ianuarie 2011, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 670 lei lunar.

Potrivit disp. art. 1 din H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 ianuarie 2012, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 700 lei lunar.

Potrivit H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 februarie 2013, salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 750 lei lunar, iar începând cu 1 iulie 2013, cuantumul acestui salariu a fost stabilit la 800 lei.

Acestea sunt prevederile legale în baza cărora reclamanții solicită diferențele de drepturi salariale ce fac obiectul prezentei cauze.

Instanța reține, de asemenea, că potrivit art. 164 Codul muncii, (1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. (2) Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei. (4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că salariul de bază minim brut pe țară, astfel cum a fost stabilit prin hotărâri de guvern (in speță, H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013), este garantat în plată și reprezintă un punct de referință în acordarea salariului de către angajatori, în sensul că acesta este nivelul de remunerație sub care nu se poate coborî.

La stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată se are în vedere, raportat și la dezvoltarea economică a fiecărei țări, că trebuie să satisfacă necesitățile vitale ale salariaților în ceea ce privește procurarea de alimente, îmbrăcăminte, dar și necesități culturale și de educație.

Având un rol important de protecție socială, salariul de bază minim brut pe țară a fost garantat în plată prin legislația muncii, fiecare angajator fiind obligat să plătească salariaților, pentru un program normal de lucru, un salariu cel puțin egal cu salariul de bază minim garantat, stabilit periodic prin hotărâri de guvern.

În speță, din actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților (filele 67 – 298, vol. I dosar), din fișele de salarizare ale reclamanților în perioada 2011 – 2013 (filele 45 – 261, vol. II dosar) și din lista cu salariile minime brute de încadrare pentru fiecare reclamant (fila 141, vol. III dosar) rezultă că nivelul salariului de bază brut lunar pentru fiecare dintre reclamanți a fost și este mai mare decât cuantumurile stabilite pentru salariul minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărârile de guvern indicate (H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013), pentru perioadele pentru care se solicită diferențele salariale.

Așadar, întrucât pârâtele au acordat reclamanților o remunerație peste nivelul stabilit prin actele normative ce reglementează și fixează cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, instanța nu poate reține o atitudine culpabilă din partea acestora, astfel cum au solicitat reclamanții.

Este adevărat că prin Actul Adițional (înregistrat cu nr. 1713/20.06.2010 – fila 50, vol. I, dosar) la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009 – 2010 nr. 2589/04.06.2009 s-a stabilit un cuantum al salariului de bază brut corespunzător clasei I de salarizare de 600 lei, cuantum menținut și în perioada 01.01.2011 – 31.01.2011 (data încetării CCM potrivit art. 2, alin. 2 al CCM, astfel cum a fost modificat prin actul adiționat anterior indicat), fiind mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, care, așa cum s-a precizat, a fost stabilit prin H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, începând cu 01.01.2011, la valoarea de 670 lei lunar. Ulterior, prin CCM nr. 15/16.02.2011, aplicabil în anul 2011, părțile au convenit un salariu de bază brut pentru clasa I de salarizare în cuantum de 700 lei (fila 2 vol. III), mai mare, iar apoi egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel cum a fost stabilit prin H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011.

Aceeași critică cu privire la stabilirea salariului de bază brut corespunzător clasei I de salarizare există și pentru perioada 01.02.2013 – 19.04.2014, având în vedere că prin Contractul Colectiv de Muncă nr. 108/20.04.2012, aplicabil în anii 2012 – 2014 (până la 19.04.2014, potrivit art. 2, alin. 3 din contract), s-a stabilit un salariu de bază brut corespunzător clasei I de salarizare în cuantum de 700 lei (fila 49, vol. III), fiind mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, care a fost stabilit prin H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013, începând cu 01.02.2013, la valoarea de 750 lei lunar.

Însă, reclamanții din prezenta cauză sunt încadrați în clase de salarizare cuprinse între 22 și 36, ale căror salarii de bază brute au fost și sunt superioare salariului minim brut pe țară garantat în plată în perioada supusă controlului judiciar, fiind cuprinse între 1172 lei și 1713 lei, astfel cum rezultă din grilele de salarizare din Anexa I a CCM pe anii 2009 -2010, astfel cum a fost modificată prin actul adițional la CCM (fila 51, vol. I), din Anexa I a CCM pe anii 2011 – 2012 (fila 2, vol. III) și Anexa I a CCM pe anii 2012 – 2014 (fila 49, vol. 3).

Raportat la modul de formulare a acțiunii și la temeiurile de drept indicate (H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013), ceea ce interesează în analiza conduitei pârâtelor referitor la acordarea salariilor, este de a stabili dacă acestea au respectat dispozițiile privitoare la garantarea în plată a salariului minim brut pe țară în ceea ce îi privește pe reclamanți.

Atâta timp cât salariile brute lunare ale reclamanților, așa cum au fost ele stabilite și acordate, sunt mai mari decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, instanța nu poate reține vreo încălcare a legislației în domeniu.

Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile legale invocate, instanța va respinge cererea reclamanților C. R., D. S. V., G. F., R. I. D., A. C., D. N., F. C., L. M., S. V., A. M., U. V., R. C., C. S., P. P., B. D., D. I., T. M., B. I., M. I., B. M., B. A., N. C., I. V., R. I., A. V., G. D., A. C., L. D., A. I., V. C., J. S., O. R. C., M. D. I., N. N. I., C. I., A. V. V., B. M. N., C. O. E., C. B., R. G., A. G., B. I., O. P.-M., I. I., R. A., C. C., O. M., J. Drago, V. S., A. D., G. P., T. I., F. L. V., A. V., R. L., H. G., C. C., G. S., A. P., T. C., B. V., O. C., F. I., T. M., I. C., H. I., V. L., B. D., N. C., P. M., R. M., I. D., R. I., U. I. privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23/22 ianuarie 2013 și drepturile salariale efectiv plătite pentru fiecare reclamant în perioadele 01.01.2011 – 31.12.2012 și 01.02.2013 – până la zi.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la actualizarea cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective a diferențelor salariale solicitate precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța îl va respinge ca o consecință firească a faptului că nu s-a pronunțat în sensul admiterii primului capăt de cerere, această solicitare având un caracter subsecvent și accesoriu.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. R., C.N.P._, D. S. V., C.N.P._, G. F., C.N.P._, R. I. D., C.N.P._, A. C., C.N.P._, D. N., C.N.P._, F. C., C.N.P._, L. M., C.N.P._, S. V., C.N.P._, A. M., C.N.P._, U. V., C.N.P._, R. C., C.N.P._, C. S., C.N.P._, P. P., C.N.P._, B. D., C.N.P._, D. I., C.N.P._, T. M., C.N.P._, B. I., C.N.P._, M. I., C.N.P._, B. M., C.N.P._, B. A., C.N.P._, N. C., C.N.P._, I. V., C.N.P._, R. I., C.N.P._, A. V., C.N.P._, G. D., C.N.P._, A. C., C.N.P._, L. D., C.N.P._, A. I., C.N.P._, V. C., C.N.P._, J. S., C.N.P._, O. R. C., C.N.P._, M. D. I., C.N.P._, N. N. I., C.N.P._, C. I., C.N.P._, A. V. V., C.N.P._, B. M. N., C.N.P._, C. O. E., C.N.P._, C. B., C.N.P._, R. G., C.N.P._, A. G., C.N.P._, B. I., C.N.P._, O. P.-M., C.N.P._, I. I., C.N.P._, R. A., C.N.P._, C. C., C.N.P._, O. M., C.N.P._,J. Drago, C.N.P._, V. S., C.N.P._, A. D., C.N.P._, G. P., C.N.P._, T. I., C.N.P._, F. L. V., C.N.P._, A. V., C.N.P._, R. L., C.N.P._, H. G., C.N.P._, C. C., C.N.P._, G. S., C.N.P._, A. P., C.N.P._, T. C., C.N.P._, B. V., C.N.P._, O. C., C.N.P._, F. I., C.N.P._, T. M., C.N.P._, I. C., C.N.P._, H. I., C.N.P._, V. L., C.N.P._, B. D., C.N.P._, N. C., C.N.P._, P. M., C.N.P._, R. M., C.N.P._, I. D., C.N.P._, R. I., C.N.P._, U. I., C.N.P._, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură „N. L.” din G., ., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, J_, cui_ și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. – Sucursala M., cu sediul în Iași ., jud. Iași, J_, CUI_.

Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.06.2014.

Cu opinie în sensul prezentei hotărâri,

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,GREFIER,

I. D. B. M. M. L. G. O.

A. T.

RED/TEHNORED – B,M,M,/B,M,M,

5 EX – 26.09.2014

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2311/2014. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2311/2014. Tribunalul IAŞI