Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 338/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 338/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 10774/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Ianuarie 2014
Președinte - C. E. C.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. E.
Grefier - N. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 338/2014
Pe rol pronunțarea acțiunii formulată de reclamanta S.C. „S.” S.A. Iași în contradictoriu cu pârâtul R. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 15.01.2014 susținerile și concluziile pârâtului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.01.2014 și mai apoi pentru azi, 29.01.2014, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /25.10.2013, reclamanta S.C. „S.” S.A. a chemat în judecată pe pârâtul R. C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 413 lei cu titlu de drepturi salariale necuvenite. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de mediere.
În motivare acțiunii, reclamanta a susținut faptul că părțile au încheiat contractul individual de muncă nr. 2350/06.09.2007. În perioada octombrie – noiembrie 2012 pârâtul a efectuat un număr de 29 zile concediu de odihnă plătit. După efectuarea concediului de odihnă, în perioada 19.11.2012 – 31.12.2012 pârâtul a beneficiat de concediu fără plată, iar începând cu data de 15.03.2013, contractul individual de muncă a încetat în temeiul disp. art. 61 lit. a Codul muncii. Pe cale de consecință, susține reclamanta că pârâtului i-au fost plătite în mod necuvenit un număr de 4 zile concediu de odihnă, respectiv suma de 413 lei reprezentând indemnizație concediu odihnă și diferență primă vacanță aferentă celor 4 zile.
Reclamanta a invocat în susținerea cererii prevederile art. 145 alin. 2 și art. 256 alin. 1 Codul muncii, precum și prevederile art. 23 alin. 2 și art. 27 pct. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011 – 2014, precizând și faptul că a încercat stingerea litigiului pe cale amiabilă, însă pârâtul a refuzat să se prezinte la mediator.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, modalitatea de calcul a sumei solicitate, state de plată concedii pe lunile octombrie și noiembrie 2012, contractul individual de muncă nr._/06.09.2007, cartea de identitate, decizia nr. 78/14.03.2013, foi colective de prezență pe lunile noiembrie și decembrie 2012, extras din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, procesul – verbal de informare nr. 3251/10.09.2013.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Începând cu data de 06.09.2007, pârâtul R. C. a fost salariatul reclamantei S.C. „S.” S.A., conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr._/06.09.2007. Raporturile de muncă dintre părți au încetat începând cu data de 15.03.2013, în temeiul disp. art. 61 lit. a Codul muncii.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar (state de plată concedii de odihnă) rezultă că în lunile octombrie și noiembrie 2012 pârâtul a beneficiat de 29 zile de concediu de odihnă (18 zile concediu de odihnă în luna octombrie 2012 și 11 zile concediu de odihnă în luna noiembrie 2012). De asemenea, din cuprinsul acelorași înscrisuri rezultă că pârâtul a încasat suma de 2171 lei cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă și primă de concediu (1531 lei indemnizație și primă de concediu în luna octombrie 2012 și 640 lei indemnizație concediu în luna noiembrie 2012).
Din cuprinsul foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că până pe data de 15.11.2012 pârâtul a beneficiat de concediu de odihnă. Totodată, din cuprinsul acestor foi colective de prezență rezultă că în perioada 16.11.2012 – 31.12.2012 pârâtul nu a fost prezent la serviciu. Cu privire la această perioadă, reclamanta a susținut că salariatul s-a aflat în concediu fără plată, pârâtul necontestând această afirmație.
Potrivit disp. art. 144 alin. 1 Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar potrivit disp. art. 145 alin. 2 Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. De asemenea, potrivit disp. art. 150 alin. 1 Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Raportat la disp. art. 140 alin. 2 Codul muncii, se reține de către instanță că pârâtul era îndreptățit să efectueze concediul de odihnă doar proporțional activitatea prestată în anul 2012. Tot astfel, acesta era îndreptățit să beneficieze de indemnizația de concediu și prima de vacanță aferente zilelor de concediu de odihnă cuvenite.
Potrivit disp. art. 272 alin. 1 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Având în vedere disp. art. 272 alin. 1 Codul muncii, precum și faptul că pârâtul a recunoscut că nu a desfășurat activitate tot anul 2011 și că datorează reclamantei suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 413 lei.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. „S.” S.A. în contradictoriu cu pârâtul R. C., urmând să o admită.
În consecință, instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 413 lei reprezentând indemnizație de concediu de odihnă și primă de vacanță aferente anului 2012, încasate necuvenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, ., jud. Iași, Cod fiscal R14816433, J22 836-2002, în contradictoriu cu pârâtul R. C., CNP_, domiciliat în sat Tomești, ..10, ., ., ..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 413 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
Cu drept de apel ce se depune la Tribunalul Iași în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
C.C.E. cu opinie în sensul E.N.
prezentei hotărâri,
M.B.M. E.A.
Red./ tehnored. C.C.E.
10.03.2014,
4 ex.
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 340/2014. Tribunalul IAŞI | Pretentii. Sentința nr. 471/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
