Pretentii. Sentința nr. 656/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 656/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 3393/93/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 656/2013

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Asistent Judiciar R. L. P.

Asistent Judiciar M. M.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant P. S. E. reclamant B. E. C. ambele PRIN S. INVATAMANT S. HARET ILFOV și pe pârât ȘCOALA G. NR. 3 POPEȘTI - LEORDENI, pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN ILFOV, pârât M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretentii

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este primul termen de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, s-a solicitat solutionarea cauzei in lipsa, dupa care:

Instanta dupa deliberari, in temeiul art. 167 C.pr.civ, incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, cele de la dosar si, nemafiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la 28.12.2012, S. INVATAMANT „S. HARET ” ILFOV, in numele membrilor de sindicat reclamanti, a chemat în judecată pe paratii Scoala Gimnaziala nr. 3 Popesti Leordeni, I. Școlar al Judetului Ilfov, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului si Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispuna:

-obligarea pârâtei unitatea de învățământ plata sumelor reprezentând ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2009 si perioadei 1.01.2010 - 3.07.2010, actualizate în funcție de rata inflației la data plății;

-obligarea pârâtului inspectorat școlar să aloce către unitatea de învățământ sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006;

-obligarea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce inspectoratului școlar sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006;

-obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să vireze în bugetul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

In motivarea cererii, se arată că potrivit Legii nr. 315/2006, începând cu 1 ianuarie 2007, cadrele didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice (art. 1 din lege). Ajutorul în cauză se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății (art. 2 din lege)

Potrivit art. 4 din lege, sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin M. Educației și Cercetării (actualmente M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).

în aplicarea Legii nr. 315/2006, M. Educației și Cercetării și Ministerul Finanțelor Publice au elaborat norme metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 453/2007.

După ce în art. 1 din Norme sunt reiterate dispozițiile Legii nr. 315/2006, art. 2 prevede expres că ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic îsi desfășoară activitatea, respectiv de către unitatea de învățământ la care se păstrează si se completează carnetul de muncă (în cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ).

Potrivit art. 3 din Norme, ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.

Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice."

în conformitate cu art. 6 din Norme, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) revine directorului (la nivelul instituției de învățământ), inspectorului școlar general responsabil de curriculum (la nivelul inspectoratului școlar județean/al municipiului București) și direcțiilor de specialitate (la nivelul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).

Din prevederile legale invocate rezultă fără putință de tăgadă că o parte din personalul didactic, respectiv cadrele didactice titlulare și suplinitoare calificate, beneficiază de un ajutor financiar - echivalentul în Iei a 100 euro - în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, acordat anual, la solicitarea persoanei îndreptățite.

Deși membrii de sindicat au calitatea de cadre didactice titulare / suplinitoare calificate și, conform art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007, au depus cererile pentru acordarea acestui ajutor la unitatea de învățământ până la data de 1 noiembrie 2008, NU AU PRIMIT INTEGRAL SUMELE CARE LI SE CUVENEAU nici până la această dată - fapt ce rezultă din adeverințele emise de unitatea de învățământ.

Arata ca este adevarat ca Legea 315/2006 a fost abrogata expres prin art. 15 alin 1 lit. k din Legea 118/2010 insa acest din urma act normativ a intrat in vigoare la 3 iulie 2010 si asadar nu poate produce efecte pentru perioada anterioara intrarii sale in vigoare

în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, arata că, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și ( proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, iar conform " pct. 12 din același articol, Ministerul Finanțelor Publice aprobă, în condițiile legii, deschiderea de credite bugetare.

Ori, în condițiile în care sumele necesare acordării ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006 se asigură de la bugetul de stat prin M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ESTE EVIDENT FAPTUL CĂ M. FINANȚELOR PUBLICE TREBUIE SĂ VIREZE ÎN BUGETUL M.E.C.T.S. SUMELE NECESARE PENTRU ACORDAREA ACESTUIA

Față de dispozițiile mai sus citate, sustine sindicatul ca este evident că membrii sai au fost în mod nelegal privați de un drept cuvenit în mod legal, deși și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de actele normative respective.

Anexeaza prezentei următoarele înscrisuri: tabel cu membri de sindicat care susțin promovarea prezentei acțiuni și plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice;adeverințe emise de unitatea de învățământ din care rezultă că semnatarii tabelului au calitate de cadre didactice titulare/suplinitoare calificate, au solicitat plata ajutorului, până la data de 1 noiembrie 2009 și nu au beneficiat de acesta;practica judiciara precum si faptul ca au depus pana la 1 noiembrie 2008 cerererile pentru plata ajutorului aferent anului 2009 insa nu au primit decat suma de 130 lei

Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul o apreciaza ca fondata si o va admite, pentru motivele ce succed:

Membrii de sindicat reclamanti au calitatea de cadre didactice titulare/suplinitoare calificate, fiind angajati ai unitatii de invatamant parata .

Conform art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007 la Legea nr. 315/2006, reclamantii au depus cererile pentru acordarea ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice aferent anului 2010, la unitatea de învățământ angajatoare, până la data de 1 noiembrie 2009 .

Unitatile de învățământ au înaintat către inspectoratul școlar, în termen legal, lista beneficiarilor, însă acesta nu i-a virat sumele necesare, motivat de faptul că nu le-a primit de la minister.

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 315/2006 începând cu 1 ianuarie 2007, cadrele didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice (art. 1 din lege). Ajutorul în cauză se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății (art. 2 din lege)

Este fara putinta de tagada faptul ca, in temeiul dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 315/2006, in conditiile in care reclamantii au formulat in termen cereri de acordare a ajutorului financiar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, acestia au dreptul la plata respectivului ajutor in cuantum de 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.

Potrivit dispozitiilor art. 2 din normele de aplicare a Legii nr. 315/2006 ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic îsi desfășoară activitatea, respectiv de către unitatea de învățământ la care se păstrează si se completează carnetul de muncă (în cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ).

Prin urmare tribunalul va obliga parata unitate de invatamant sa plateasca reclamantilor diferentele dintre ajutorul financiar cuvenit potrivit legii si sumele efectiv incasate pentru anul 2009 precum si sumele cuvenite cu acest titlu aferente perioadei 1.01.2010 - 3.07.2010.

Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin M. Educației și Cercetării.

In conformitate cu art. 6 din Norme, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) revine directorului (la nivelul instituției de învățământ), inspectorului școlar general responsabil de curriculum (la nivelul inspectoratului școlar județean/al municipiului București) și direcțiilor de specialitate (la nivelul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).

Prin urmare, in temeiul dispozitiilor legale anterior citate tribunalul va dispune obligarea pârâtului inspectorat școlar să aloce către unitatea de învățământ sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006 si obligarea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce inspectoratului școlar sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Tribunalul retine faptul ca M. Educației, Cercetării, Tineretului, in calitate de ordonator principal de credite urmeaza sa solicite Ministerului Finanțelor Publice alocarea de sume din bugetul de stat in vederea platii ajutorului financiar ce face obiectul prezentei actiuni

Tinand seama ca potrivit dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 315/2006 sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin M. Educației și Cercetării, tribunalul constata ca este intemeiata cererea avand ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să vireze în bugetul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Nu poate fi primita solutia conform cu care dispozitiile art.9 alin 2 din Legea 69/2010 s-ar opune executarii obligatiei de plata a drepturilor banesti ce fac obiectul prezentei actiuni

O astfel de conduita ar constitui din partea statului o incalcarea flagranta a dreptului reclamantilor la respectarea bunurilor, astfel cum acesta este prevazut si protejat de art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie.

Astfel, Art. 1 din Protocolul 1 Aditional prevede ca:

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

Tribunalul retine ca, in acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului notiunea de „bun” in sensul primului alineat al art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie are un inteles autonom, care nu este limitat la detinerea de bunuri fizice si este independent de clasificarile formale din legislatiile interne. O . alte drepturi si creante, ca de exemplu datoriile sau activele pot fi de asemenea considerate drepturi de proprietate in sensul reglementarii art. 1 din Protocolul 1 Aditional

Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit deja ca o creanta nu poate fi considerata ca avand valoare patrimoniala decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu, atunci cand este confirmata printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c Slovaciei, par. 52)

Adoptand acceptarea . (bunuri mobile si imobile) Curtea a considerat de asemenea ca termenul bunuri se extinde si la drepturile pe care o persoana le poate dobandi, in special la activele din dreptul privat cum ar fi dreptul de a incheia contracte de chirie (Mellacher si altii c. Austriei) sau reclamatii financiare fondate pe neexecutarea obligatiilor comerciale sau pe necesitatea de a acoperi prejudicii (Raffineries greques Stran & Stratis Andreadis c. Greciei)

Termenul “bunuri” cuprinde si drepturile obtinute in cadrul unui regim de pensionare sau securitate sociala (Vasilopoulou c Greciei, 2002), o creanta a Statului (S.A. Dangeville c. Frantei, 2002) etc.

Trebuie cu toate acestea ca dreptul in cauza sa aiba un caracter precis definit, deoarece drepturile viitoare sau in curs de realizare nu intra sub protectia acestui articol.

In cauza de fata creanta reclamantilor, aferenta perioadei 1.01.2010 - 3.07.2010 (data la care legea 315/2006 a fost abrogata) are ca baza dispozitiile Legii 315/2006 care instituie in patrimoniul reclamantilor dreptul de a beneficia de plata ajutorului pentru achizitionarea de carti si programe informatice pe suport electronic, in cuantum de 100 EUR anual, astfel ca tribunalul apreciaza ca aceasta creanta are valoare patrimoniala si constituie asadar un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie

Este adevarat ca practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului este in sensul ca este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmeaza a fi platite angajatilor sai din bugetul de stat, astfel ca statul poate introduce, suspenda sau inceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificari legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006, par. 23)

Cu toate acestea, Curtea a apreciat - de asemenea in mod constant - ca odata ce o dispozitie legala in vigoare prevede plata anumitor beneficii iar conditiile stipulate pentru a beneficia de acestea au fost indeplinite, autoritatile nu pot refuza in mod deliberat aceasta plata, pentru perioada cat dispozitiile legale in discutie se afla in vigoare (Kechko c. Ucrainei,, dec. din 8.02.2006, par. 23 in fine).

De asemenea, Statul nu poate invoca lipsa de fonduri pentru a justifica neindeplinirea obligatiilor ce-i revin conform actelor normative in vigoare (vezi mutatis mutandis, Burdov v. Russia, no._/00, § 35, ECHR 2002-III)

Asa fiind, pentru motivele mai sus aratate, tribunalul urmeaza ca, admitand actiunea, sa oblige parata Scoala Gimnaziala nr. 3 Popesti-Leordeni sa plateasca reclamantilor sumele reprezentand plata ajutorului pentru achizitionarea de carti si programe educationale pe suport electronic necesare imbunatatirii calitatii didactice aferente perioadei 1.01.2010 - 3.07.2010, precum si diferenta intre sumele cuvenite cu acest titlu pentru anul 2009 si suma de 130 lei deja achitata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflatiei la data platii efective

Va obliga de asemenea paratii I. Scolar al Judetului Ilfov, M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si M. Finantelor Publice sa aloce, potrivit competentelor stabilite prin lege pentru fiecare in parte, sumele necesare platii drepturilor banesti cuvenite reclamantilor

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantii P. S. I. si B. E. C., ambele prin S. Invatamant „S. Haret” Ilfov cu sediul in Chitila, ., jud. Ilfov in contradictoriu cu paratii Scoala Gimnaziala nr. 3 Popesti - Leordeni cu sediul in Popesti-Leordeni, .. 13, jud. Ilfov, I. Scolar al Judetului Ilfov cu sediul in Bucuresti, Calea 13 Septembrie nr. 209, sect. 5, M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului cu sediul in Bucuresti, .. 28-30, secdt. 1 si M. Finantelor Publice cu sediul ales la Directia Generala a Finantelor Publice Ilfov in Bucuresti, .. 10, sect. 3

Obliga parata Scoala Gimnaziala nr. 3 Popesti Leordeni sa plateasca reclamantilor sumele reprezentand plata ajutorului pentru achizitionarea de carti si programe educationale pe suport electronic necesare imbunatatirii calitatii didactice aferente anului 2009 si perioadei 1.01.2010 - 3.07.2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflatiei la data platii efective

Obliga paratii I. Scolar al Judetului Ilfov, M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si M. Finantelor Publice sa aloce, potrivit competentelor stabilite prin lege pentru fiecare in parte, sumele necesare platii drepturilor banesti cuvenite reclamantilor

Cu recurs in 10 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013

Președinte,

A. M. C.

Asistent Judiciar,

R. L. P.

Asistent Judiciar,

M. M.

Grefier,

M. P.

A.C. 21 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 656/2013. Tribunalul ILFOV