Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1500/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1500/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1500/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 1500
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier I. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții C. R., C. A. O., G. A. D., M. Mitița, P. L., R.-C. C. M., T. L. și pe pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. C., T. M., DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești Diferența de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 și în continuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că la dosar au fost depuse relațiile solicitate pârâtului T. M..
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare
T.
Asupra cauzei de față;
Constată că la data de 14.01.2015 reclamanții C. R., C. A. O., G. A. D., M. Mitița, P. L., R.-C. C. M., T. L. au chemat în judecată pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. C., T. M., DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, M. FINANȚELOR PUBLICE solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plații efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivare au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat care nu poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanța certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret; numai în modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător» a cuantumului salariului/soldei/indemnizație de bază".
Raportat la această concluzie, se reține că: dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de C. Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îi îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 - RIL înalta Curte de Justiție și Casație, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
Au susținut că în acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept astfel:
(1). Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Reclamanții au apreciat că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi
Ori, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Au susținut că lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială iar prin decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310 "(pe care o voi atașa) având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de C. de A. Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii
S-a mai arătat că până în data de 11 martie 2014, consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă T. M. au fost subordonați administrativ Tribunalului M. și implicit Curții de A. C. dar la data de 11 martie 2014, prin înființarea Direcției Naționale de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, direcție cu personalitate juridică, consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune M. au fost preluați direct de această direcție.
Pârâta C. de A. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 14.01.2012 ținând cont că data introducerii cererii este 14.01.2015, și respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 01.01._12, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și ținând cont de dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
S-a arătat că prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective și plata dobânzii legale începând cu 01.01.2011, deci plata unor drepturi de natură salarială, în cauza de față fiind incidente dispozițiile art. 171 alin. 1 din Codul muncii care prevăd că: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
De asemenea, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, 14.01.2015, precum și în considerarea prevederilor legale sus-menționate, s-a solicitat să se constate că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada 01.01._12.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a susținut că salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost reglementată de Legea nr. 285/2010, care la art. 8 prevede că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (...)".
Totodată, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 menționează că începând cu data intrării în vigoare a acestei legi drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar de la data intrării în vigoare a acestei legi (01.01.2011) a fost abrogată Legea cadru nr.330/2009.
Pe cale de consecință, beneficiul acordat de art. 25 din Legea nr.330/2009 a fost suprimat prin Legea nr. 284/2010 (ca urmare a abrogării legii care îl prevedea) și prin art. 8 din Legea nr.285/2010 (care a specificat expres că nu se mai acordă).
Așadar, legiuitorul a stabilit în mod expres, faptul că în anul 2011 nu se mai acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o . astfel de măsuri propuse de legiuitor, măsuri care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin strategia fiscal-bugetară.
Ca atare, sumele de bani ce au fost destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.
În acest sens, art. 1 din Legea nr. 285/2010, prevede că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Prin urmare, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 care nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar
S-a arătat că Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său și cu precădere art. 1 din acest act normativ, a fost declarată constituțională prin decizia nr. 1655/28.12.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 51/20.01.2011. C. Constituțională a reținut că o situație de criză economică reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor printre care și plata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Așa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la Veneția, statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate -Legea 285/2010, se constată că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și s-au aplicat întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Teoretic, Legea nr. 285/2010 - legea nouă s-a aplicat premiului anual aferent anului 2010 întrucât ne aflăm în cazul unor raporturi juridice ce nu au fost încheiate, ci sunt născute numai sub imperiul legii vechi dar nu și-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011.
Referitor la neretroactivitatea legii invocată de către reclamanți, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile, în literatura de specialitate se consideră, în mod firesc, că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situații juridice, nici asupra efectelor acestor situații care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi.
Tot în aplicarea principiului neretroactivității legii civile, se admite că toate efectele situațiilor juridice, care s-au produs ori epuizat înainte de . legii noi, rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia după modificarea legii sunt supuse legii noi. Cu alte cuvinte, dacă o situație juridică s-a realizat în întregime sub imperiul legii vechi, legea nouă nu îi va fi aplicabilă. per a contrario, dacă efectele situațiilor juridice se produc abia după . legii noi, această din urmă lege este aplicabilă.
Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche este în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.
Același raționament al legii aplicabile dreptului salarial solicitat, ca fiind legea în vigoare la data plății a fost reținut și în cuprinsul deciziei nr. 20/17.10.2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și în care s-a stabilit că diminuarea indemnizației de concediu pentru personalul didactic operează pentru partea din concediu efectuată după data de 03.07.2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010.
În consecință, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care a avut loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
Așadar din punct de vedere legal, legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile, etc), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.
Pârâta a mai susținut că sunt neîntemeiate argumentele reclamanților referitoare la faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care intră în sfera de protecție a art.1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și suprimarea sa ar încălca dispozițiile art.1 din Protocol deoarece, în mod constant, C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu reprezintă o încălcare a art.1 din Protocol nici diminuarea salariului lunar al personalului bugetar printr-un act adoptat de parlament.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a invocat pe cale de excepție, fata de data introducerii acțiunii si fata de data obținerii titlului executoriu, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților întrucât conform dispozițiilor Codului civil, termenul de prescripție este de 3 ani si începe sa curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Prin urmare, dreptul reclamantului la acțiune s-a născut la data obținerii titlului executoriu, astfel încât, la data introducerii cererii de chemare in judecata termenul legal de 3 ani era împlinit.
De asemenea a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere faptul ca acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuala pasiva fiind condiționata de existenta identității dintre parat si cel obligat in raportul juridic, adică subiectul pasiv.
Or, intre reclamanți, salariați ai Tribunalului M. si paratul M. Finanțelor Publice nu exista raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv in competenta angajatorului.
Intre M. Finanțelor Publice si celelalte instituții parate nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire in cazul neexecutării de către o instituție publica a obligației ce ii incumba in baza raportului juridic de munca. Este adevărat ca, in cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat.Bugetul se aloca prin lege fiecărui minister, iar M. Finanțelor Publice nu are competente privind fundamentarea si elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere si nici atribuții privind execuția acestor bugete. De asemenea, nu are nici o atribuție sau competenta legala privind plata pretențiilor solicitate de reclamanta date fiind prevederile Legii 500/2002 potrivit cărora acest minister are rolul de a întocmi proiectele legilor bugetare si ale celor de rectificare, proiecte pe care le înaintează Guvernului,care ulterior le trimite spre aprobare in Parlament.
Din perspectiva atribuțiilor se ii revin, M. Finanțelor Publice, in baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisa utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.(1) lit a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aproba prin lege, rectificarea bugetara urmând aceeași procedura. De asemenea, art.28 din același act normativ prevede ca M. Finanțelor Publice are atribuții in elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat si nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse in bugetul de stat .Așadar,intre M. Finanțelor Publice si reclamanți nu exista raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite in sarcina M.F.P. prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât plata sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementata de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariata stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare expres prevăzuta in actul normativ amintit.
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, sumele plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgenta, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S..Ca atare, nu se poate pune in discuție existenta prejudiciului despre care face vorbire reclamantul prin acțiune, in condițiile in care reclamanții sunt beneficiarii unei creanțe cu termen stabilit pe cale legale, iar pana la împlinirea acestui termen aceasta creanța nu este exigibila. Termenele stabilite prin OUG nr.71/2009 eșalonează procedura de achitare a creanței pana la sfârșitul anului 2016 si suspenda de drept executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, motiv pentru care nu se poate vorbi de exigibilitatea creanței decât după împlinirea scadentei.
Procedura legala de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementata de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, in cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale in vederea asigurării in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plații sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, obligația de diligenta revine instituțiilor publice in temeiul si in executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare in vederea rectificării bugetului de stat.
Astfel, procedura derogatorie de la dreptul comun, prevăzuta de dispozițiile OG nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reprezintă cadrul legal general.
Pârâții M. Justiției și Direcția Națională de Probațiune au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba, așadar, de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, astfel că pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, s-a învederat aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat, potrivit căruia: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", s-a solicitat să se constate că în speță dreptul la acțiune este parțial prescris.
În speță nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere. întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală
Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
S-a susținut că s-a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot solicita dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Examinând actele dosarului se constată următoarele:
M. Finanțelor Publice prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat ca o primă excepție lipsa calității procesuale pasive având în vedere faptul că acesta nu are calitatea de ordonator principal de credite iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic.
Ori între reclamanți, salariați ai Ministerului Justiției - Direcția Națională de Probațiune din cadrul Tribunalului M. și M. Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata sumelor solicitate fiind exclusiv în competența angajatorului.
M. Finanțelor în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite astfel cum sunt prevăzute de lege și nu are atribuții de a vira acestora alte sume de bani decât cele prevăzute în lege și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. În drept au fost invocate dispozițiile Legii 500/2002.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. Finanțelor Publice este întemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții angajați ai Ministerului Justiției – Direcția Națională de Probație desfășurând activitate în cadrul Tribunalului M. au chemat în judecată M. Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure pârâtului M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și a daunelor interese moratorii, respectiv dobânda legală începând cu aceeași dată.
Între reclamanți și pârâtul M. Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata drepturilor salariale solicitate fiind în sarcina angajatorului.
M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind rolul de administrator al bugetelor și are atribuția de a vira ordonatorilor principali sumele stabilite prin lege,
Potrivit art 16, alin.1 din Legea 500/2002 privind finanțele publice bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură iar M. Finanțelor are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat (art. 28 din Legea 500/2002).
O altă excepție invocată în cauză de către M. Justiției, C. de A. C., M. Finanțelor Publice și Direcția Națională de Probațiune este cea a prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 14.01.2012 (01.01._12), având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și ținând cont de dispozițiile art 6 din NCC respectiv art. 201 din Legea 71/2011 care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
În susținerea excepției au fost invocate dispozițiile art. 171, alin.1 Codul Muncii, art 268, alin.1, lit c Codul Muncii și art 3 din Decretul 167/1958.
Instanța găsește întemeiată excepția invocată și ca atare va respinge acțiunea pentru perioada 01.01._12 ca fiind prescrisă.
Potrivit art 160 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Ca atare solicitările reclamanților intră sub incidența acestei dispoziții și potrivit art. 171, alin.1 Codul Muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în trei ani de la data când acestea erau datorate.
De asemenea în conformitate cu art. 268,alin.1 lit c Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă se prescriu în trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În raport de data introducerii acțiunii se constată deci că dreptul reclamanților este prescris pentru perioada 01.01._12.
Pe fond se constată nefondată acțiunea reclamanților privind plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 15.01.2012 și în continuare.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au susținut că dreptul de a beneficia de premiul anual a fost câștigat atâta timp cât dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor pentru care se acordă premiul,orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Susținerile reclamanților nu sunt fondate.
Dreptul reclamanților de a primi premiul anual aferent anului 2010 s-a născut la data de 01.01.2011, deoarece din dispozițiile art. 25 alin.1 și 4 din Legea 330/2009 rezultă că pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz,realizate în anul pentru care se face premierea.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a abrogat expres Legea 330/2009.
Potrivit art. 1, alin.2 din Legea 284/2010 începând cu data intrării în vigoare a legii drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege.
Aplicarea prevederilor acestei lege se realizează etapizat prin modificarea succesivă după caz a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de prin legi speciale anuale de aplicare.
În anul 2011 salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a făcut în conformitate cu Legea 285/2010.
La art 8 din această lege se prevederea că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acesta fiind avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sistemul bugetar.
Prin Decizia nr 21/18.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art 8 din Legea 285/2010 premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 a fost inclus în majorarea salarială stabilită pentru anul 2011 potrivit art 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma suspusă vechii reglementări.
Potrivit art 517, alin.4 Cod procedură civilă decizia este obligatorie.
De subliniat este și faptul că în legătură cu dispozițiile art. 8 din Legea 285/2010 C. Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii (115/2012, 257/2012) stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că pe de o parte reglementează încetarea acordării lui începând cu luna ianuarie 2011,iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi cuprinse prin includerea acestora în salariul/ solde, indemnizația de bază a angajatului potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, C. a constatat prin Decizia nr 1615/20.12.2011 că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare și nu drepturi fundamentale consacrate și garantate prin Constituție.
C. a reținut de asemenea că legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal căruia li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
C. a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea 285/2010 prin conținutul lor normativ nu vizează efecte juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
C. a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual, din anul 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 01 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
În cauza de față reclamanții au beneficiat de majorarea salarială stabilită de art 1 din Legea 285/2010.
Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea 283/2011 de aprobare a OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Potrivit art. 283/2011 în anul 2012 cuantumul brut al salariilor/ indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
De asemenea rămân la același nivel și cuantumul sporurilor, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut.
În art. 7, alin.2 din Legea 283/2011 se prevede că în anul 2012 autoritățile și instituțiile publice nu vor acorda premii și prime de vacanță.
În anul 2013 salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată prin OUG 84/2012 care prevede la art. 1 că în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art 3-5 din OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobate cu modificări prin Legea 182/2012.
Prin OUG 103/2013 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și din conținutul acestuia rezultă că în anul 2014 salariile de bază/ solda funcției de bază/ indemnizațiile de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se mențin la nivel cu cel din decembrie 2013.
Ca atare nici un act normativ adoptat după Legea 285/2010 nu mai reglementează premiul anual, reclamanții beneficiind de salarizarea reglementată în aceste acte arătate mai sus.
În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit acestora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". însă, alin.2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor".
În principiu, dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. în momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
De asemenea se apreciază că nu sunt incidente în cauză Directivele Consiliului Europei nr._/CE din 19.07.2000 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și nr. 2000/78/CE din 27.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condiții de muncă, deoarece aceste directive ale Consiliului Europei se referă la crearea unor situații discriminatorii pe criterii de origine rasială sau etnie ori pe criterii de handicap.
Prin urmare acțiunea reclamanților va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. C. pentru perioada 01.01.2011 – 13.01.2012 și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Finanțelor Publice.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. R., C. A. O., G. A. D., M. Mitița, P. L., R.-C. C. M., T. L. su domiciliul procesual ales la T. M. – Bul C. I, nr 14, Drobeta T. S., jud M. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, C. DE A. C. cu sediul în loc C., Jud D., T. M. cu sediul în Drobeta T. S., jud M., DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE cu sediul în București, M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE
S. L.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. P. L.
GREFIER
I. I.
Red. SL
Ex. 4/ 19.05.2015
Cod operator 2626
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1498/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
