Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 506/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 506/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 1654/103/2014
Dosar nr._
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 506 C
Ședința publică din data de 09.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - L. C. | - judecător |
- P. H. | - asistent judiciar | |
- M. D. | - asistent judiciar | |
- N. T. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. P. cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., .. 28, jud. N., în contradictoriu cu pârâții M. P., cu sediul în București, .. 12, sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu sediul în Bacău, .. 2, jud. Bacău, P. de pe lângă Tribunalul N. cu sediul în Piatra N., .. 28, jud. N. și Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei este litigiu de muncă – „drepturi bănești ale personalului din justiție”,
- cauza se află la primul termen de judecată după disjungerea din dosarul nr._,
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Potrivit art. 95 pct. 1 NCPC raportat la art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, competența materială și teritorială aparține Tribunalului N..
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța reține cererea spre pronunțare.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL
Asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, din 09.04.2014, reclamantul C. P., a chemat în judecată pe pârâții M. P., P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, P. de pe lângă Tribunalul N. și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca în contradictoriu cu aceștia și pe baza probelor administrate să se dispună plata unor despăgubiri reprezentând diferența de salariu astfel cum a fost stabilit prin Legea nr. 330/2009, la nivelul lunii iunie 2010, începând cu data de 3 iulie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr.l18/2010, până la 30.11.2012, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței până data plătii efective, precum și plata dobânzilor legale aferente acestor sume.
Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale în integralitatea lor.
Cauza a fost disjunsă din dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalul N., la același complet de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, s-a dispus ca indemnizația lunară de încadrare și gurile aferente, astfel cum s-au stabilit prin Legea nr.330/2009, pe perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, să se achite diminuate cu 25% pentru o perioadă determinată, respectiv până la data de 31 decembrie 2010, măsură justificată de apărare a securității constituționale, ordonatorii de credite secundari și terțiari fiind obligați să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.
Deși diminuarea cu 25% a salariilor a fost limitată, prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 la data de 31.12.2010, ceea ce înseamnă asumarea de către stat a obligației de rezultat de asigurare a plății salariilor/indemnizațiilor în vechiul cuantum după această dată, reducerea substanțială s-a perpetuat.
Prin art. 1 alin. (1) din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut ca începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/ indemnizațiilor de încadrare să se majoreze cu 5%, raportat la luna octombrie 2010, și de asemenea prin art. 1 alin (1) din OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de bază/ indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice să se majoreze cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012 față de nivelul acordat pentru luna mai 2012.
Reclamantul arată că dispozițiile Legii nr. 118/2010 sunt contrare și neconforme cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, în speță Declarația Universală a Drepturilor Omului și, de asemenea, cu prevederile art.1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificată de Statul Român prin Legea nr. 30/18.05.1994. Astfel, prin refuzul plății salariului integral, așa cum a fost stabilit legal prin includerea tuturor drepturilor trecute în carnetele de muncă, recunoscute prin lege și prin hotărâri judecătorești, încalcă în mod flagrant art. 15 alin. 2 din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
Mai arată reclamantul ca dispozițiile mai sus arătate încalcă normele constituționale statuate la art. 11, art. 16 art. 20 art. 41, 42 și 44 din Constituția României.
Drepturile salariale sunt asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art. 474 din Codul civil.
Refuzul de plată a salariului stabilit în mod legal, echivalează cu o lipsire abuzivă a acestui drept, contrar dispozițiilor constituționale invocate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale le omului și contravine jurisprudenței CEDO, în materia respectării art. 6 din Convenție și a art. 1 al Protocolului Adițional nr. 1 al Convenției.
Potrivit art. 20 din Constituția României, tratatele internaționale privind drepturile omului, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, în cauza „M. vs. România", CEDO a statuat că, drepturile salariale reprezintă un drept de posesie și că fiecare cetățean are dreptul la un liniștit beneficiu al posesiei sale. In motivarea deciziei CEDO a arătat că reducerea salariului și lipsa despăgubirilor a condus la „ o gravă interferență în drepturile solicitantului de a avea acces la instanță și un liniștit beneficiu al posesiilor sale.
De asemenea, învederează reclamantul că, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru ararea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și având în vedere jurisprudența CEDO care s-a pronunțat în mod repetat asupra acestui text de lege, s-au desprins trei direcții incidente și în soluționarea acestei cauze, și anume:
1.salariul este un „bun", un drept de proprietate în sensul convenției și a
jurisprudenței CEDO;
2.există o ingerință, o privare a dreptului de proprietate;
3.ingerința nu este una conformă și justificată, în sens larg, ea neîndeplinind
toate condițiile care s-ar înscrie unei exproprieri, restrângeri sau limitări, justificate și admise, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin procesul – verbal nr. 33/30.12.2013, eliberat de Biroul de mediator „Z. L. ”, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de Legea nr.192/2006 .
Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice N.), în numele și pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesual pasive, motivat de faptul că această instituție nu trebuie confundată cu Statul R. si cu bugetul de stat; rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum si a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
Ministrul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite așa cum este și procurorul general, neputând fi obligat la plata drepturilor cuvenite salariaților altor instituții.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului revin M. P. justificat de raportul de munca existent între reclamant și acest pârât, fără ca M. F.P. să fie implicat în vreun fel.
Atât Ministrul Finanțelor Publice cat si M. P. sunt ordonatori principali de credite, iar conform art.47* alin.4 din Legea 500/2002 privind finanțele publice "creditele bugetare aprobe pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Pârâții, MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și P. de pe lângă Tribunalul N. au depus fiecare în parte întâmpinare pe fondul cauzei, susținerile acestora fiind asemănătoare, în prezenta expunere fiind reținută esența acestora.
Se arată, astfel că acțiunea supusă controlului judecătoresc nu poate fi admisă, întrucât, acest fapt ar însemna ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, doar legiuitorul putând stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestora. Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive. In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia, nr. 838/27.05.2009. Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 se aplică, fără excepții, tuturor categoriilor de personal bugetar. Mai mult, exceptarea drepturilor salariale ale magistraților și ale personalului din cadrul Ministerului P. de la aplicarea dispozițiilor legilor anterior menționate ar institui un tratament discriminatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, precum și ale art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unui tratament discriminatoriu este acceptabilă dacă este justificată obiectiv și rezonabil, adică dacă urmărește un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere.
Nu se poate susține că între situația magistraților, a personalului din cadrul Ministerului P. și situația celorlalți salariați din sistemul bugetar există diferențe care să justifice un tratament juridic diferit.
Anterior adoptării Legii nr. 284/2010 - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit-din fonduri publice și Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, acestea au fost supuse controlului de constituționalitate.
In ceea ce privește obiecția de neconstituționalitate a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 20 ianuarie 2011, constatând că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale. În motivarea soluției pronunțate se arată că, în continuare există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă, această restrângere neaducând atingere substanței dreptului. Analizând aplicabilitatea criteriilor prevăzute la art. 53 din Constituție, așa cum s-a procedat cu prilejul adoptării Deciziilor nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea a constatat că aceste cerințe sunt întrunite.
In ceea ce privește obiecția de neconstituționalitate a Legii - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 44 din 18 ianuarie 2011, constatând că: „întrucât legea criticată în privința stabilirii valorilor salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu se aplică în cursul anului 2011, Curtea nu poate reține critica de neconstituționalitate ce vizează pretinsa încălcare a Deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 25 iunie 2010, respectiv că diminuarea cu 25% a salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute operate prin Legea nr. 118/2010 ar fi permanentizată." Și această obiecție de neconstituționalitate a fost respinsă.
Nu se poate contesta faptul că măsura de constrângere bugetară instituită inițial prin Legea nr. 118/2010 și menținută prin Legea nr. 285/2010 a fost determinată de situația economică gravă care ar fi putut pune în pericol stabilitatea economică și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională, situație care a impus adoptarea unor reglementări speciale, dar cu aplicabilitate limitată în timp.
Analizând constituționalitatea unor măsuri similare luate de stat în scopul redresării economice, Curtea Constituțională a statuat că este constituțională o măsură de diminuare a veniturilor salariale, atâta timp cât se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi, este temporară, rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de fenomenul de criză economică (Decizia Curții Constituționale nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr.796 din 23 noiembrie 2009).
S-a susținut și faptul că, Legea nr. 118/2010, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Prin deciziile de inadmisibilitate pronunțate în data de 6 decembrie 2011, în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Reducerea salariului reclamantului cu un procent de 25% pentru o perioadă determinată și mai apoi adoptarea - începând cu 1 ianuarie 2011 - a noilor politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice nu reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
În final, au conchis pârâții asupra netemeiniciei acțiunii formulate, solicitând respingerea acesteia, în consecință, atât sub aspectul capătului principal de cerere, cât și al cererilor accesorii acestuia, vizând actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în această cauză de Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul reține următoarele :
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul dedus judecății.
Reclamantul fiind cel ce pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea sa.
Din examinarea obiectului prezentei acțiuni, se constată că prin aceasta s-a solicitat plata unor diferențe de drepturi salariale pretinse de reclamant, în calitate de salariat, cu statut de personal contractual, în cadrul P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., în baza unor prevederi legale ce reglementează domeniul salarizării acestuia.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale în integralitatea lor, ce formează obiectul prezentei cauze..
Or, potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă .
Totodată prin art. 118 alin. 1 din Legea 304/2004 privind reorganizarea judiciară, este reglementat că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat . De asemenea, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, precum și cele reglementate prin prevederile H.G. nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Cu atât mai mult cu cât, conform art. 4 alin.4 din aceeași hotărâre, în exercitarea atribuțiilor sale acestui pârât îi revine obligația de a colabora cu ministerele și autoritățile administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice, precum și cu persoane juridice și fizice și alte entități.
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv, M. P., pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Finanțelor Publice, pretinzând astfel, lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză .
Pe fondul cauzei, raportat la normele legale incidente, instanța constată că acțiunea formulată este nefondată, motivat de următoarele considerente de fapt și de drept:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată supusă analizei judecătorești, reclamantul, C. P., salariat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., în funcția de conducător auto, a solicitat, în principal, plata unor despăgubiri reprezentând diferența de salariu astfel cum a fost stabilit prin Legea nr. 330/2009, la nivelul lunii iunie 2010, începând cu data de 3 iulie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr.l18/2010, până la 30.11.2012, justificat de faptul că reglementările art. 1 alin. 1 din legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, permanentizează diminuarea temporară a drepturilor salariale prevăzute de Legea nr. 118/2010, reducerea cuantumului salariilor cuvenite, cu 25%, în baza acestei legi, fiind astfel nelegală, întrucât aceste diminuări, ar fi trebuit să se aplice limitat, respectiv doar pentru intervalul iulie – decembrie 2010.
În acest context, referitor la modul de stabilire a salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute în cursul anului 2010, se reține că, sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. 3 și ale art. 30 alin.5 din Legea - cadrul nr. 330/2009, în prezent abrogată, conform cărora:
- „ În anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.” ( art. 12 alin. 3);
- În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut (…)”.
Prin art.1 alin.1 și art. 16 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-a stabilit „ Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009*) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010**) privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”, pentru o perioadă determinată, respectiv, pentru intervalul 03.07.2010 - 31.12.2010.
Cu alte cuvinte, în privința modalității de calcul a salariilor personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011, urmau să intre din nou în vigoare dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009.
Însă, Prin Legea – cadru nr. 284/2010, Legea - cadru nr. 330/2009 a fost abrogată, astfel au fost reglementate noile norme aplicabile în materia salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice.
Ca atare, prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Însă, chiar dacă creșterea de 15%, astfel reglementată, s-a aplicat la baza de calcul diminuată cu 25%, premisa de la care reclamantul a plecat, conform căreia prin această măsura s-a permanentizat, în mod nelegal, diminuarea drepturilor salariale, este greșită.
Aceasta întrucât, o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 și 874/2010, prin care a fost impusă o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după data de 01.01.2011, să revină la „ cuantumul salariilor/indemnizațiilor/soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare”.
Or, această obligație sub condiție a fost adusă la îndeplinire de către legiuitor, prin revenirea etapizată la cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010, cu atât mai mult cu cât, această posibilitate, a fost reglementată și prin dispozițiile art. 16 alin. 2 din acest act normativ, conform cărora „Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii-cadru nr. 330/2009*), precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.”
În acest context, se reține că, în ipoteza analizată, Legea nr. 118/2010 a intervenit cu caracter de excepție, derogatoriu de la norma anterioară, pentru a regla pentru o perioadă limitată, respectiv iunie 2010 – decembrie 2010, reducerea drepturilor salariale acordate, în situația de față, conform Legii nr. 330/2009, și, tot astfel, a fost adoptată și și-a produs efectele Legea nr. 285/2010 care, majorând din luna ianuarie 2011, drepturile respective cu 15%, s-a aplicat, de data aceasta, la cuantumul drepturilor salariale aflate în plată în luna octombrie 2010.
Faptul că în această materie s-a intervenit cu reglementări speciale, temporare, care s-au aplicat doar atât timp cât au fost menținute condițiile particulare care le-au impus, rezultă și din evoluția ulterioară a legislației în acest domeniu.
Astfel, prin art. 1 din OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, s-a stabilit că, „(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
(2) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. „(4) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcțiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.”
De asemenea, drepturile salariale astfel stabilite au fost menținute prin OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
Aceasta înseamnă, în termenii Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rep. ( art. 59 – 62), că prin reglementări ulterioare a avut loc o schimbare a conținutului normativ al legii inițiale, cel puțin pentru intervalul de timp pentru care a fost justificată, temeinic și nediscriminatoriu, în speța de față, pe considerente economice, de restabilire a echilibrului bugetar, măsura vizând revenirea etapizată la cel puțin cuantumul drepturilor salariale deținut anterior aplicării Legii nr. 118/2010.
În acest context, se reține că măsura restrictivă instituită s-a aplicat nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, fiind temporară, rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, unele dintre acestea prevăzute în cuprinsul aceleiași legi, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Or, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care s-a confruntat bugetul de stat în această perioadă constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu Legea fundamentală.
Se impune subliniat însă faptul că, de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată.
În situația de față, din succesiunea actelor normative adoptate în materie rezultă însă că, diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului, operată în temeiul Legii nr. 118/2010, a avut, într-adevăr caracter temporar, fiind recuperată în baza unor măsuri legislative ulterioare Legii nr. 285/2010, prin creșterile salariale dispuse conform prevederilor legale invocate, drepturile salariale acordate rclamantului fiind determinate în baza dispozițiilor legale invocate, care sunt în concordanță atât cu normele de drept constituțional aplicabile, cât și cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Așadar, față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța urmează să respingă acțiunea reclamantului, sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. P. cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., .. 28, jud. N., în contradictoriu cu pârâții: M. P., cu sediul în București, .. 12, sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu sediul în Bacău, .. 2, jud. Bacău, P. de pe lângă Tribunalul N. cu sediul în Piatra N., .. 28, jud. N. și Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul N.-Secția I Civilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 9.04.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
L. C. P. H.. M. D. N. T.
Red.L.C./12.05.2014
Tehn.N.T./12.05.2014
EX.6
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1230/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
