Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2130/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2130/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 2915/103/2014
Dosar nr._ litigiu de muncă/drepturi salariale ale
personalului din justiție
ROMÂNIA
T. N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 decembrie 2014
SENTINȚA CIVILĂ NR.2130/C/2014
Instanța constituită din:
Președinte – B. G. – judecător
- H. P. – asistent judiciar
- D. M. – asistent judiciar
- U. N. - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. G., domiciliat în municipiul S., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, și C. de A. S. și T. S., ambele cu sediul în mun. S., . nr.62, jud. S., C. S. al Magistraturii, cu sediul în municipiul București, Calea Plevnei nr.141 B, sector 6, și Școala Națională de Grefieri, cu sediul în municipiul București, ..53, sector 5.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 11 decembrie 2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 15 decembrie 2014, când,
T.
Deliberând asupra litigiului de muncă de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 31.07.2014, reclamantul C. G., a chemat în judecată pârâții: M. Justiției, C. de A. S., T. S., C. S. al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, solicitând obligarea acestora la plata dobânzilor legale lunare asupra sumelor datorate prin:
- sentința civilă nr. 1402/22.11.2007, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, prin care a fost soluționată cererea introdusă în data de 17.09.2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 183/19.02.2008 a Curții de A. S.;
- sentința civilă nr. 444/09.03.2009, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, prin care a fost soluționată cererea introdusă în data de 30.06.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1490/01.11.2009 a Curții de A. S.;
- sentința civilă nr. 902/14.04.2009, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, prin care a fost soluționată cererea introdusă în data de 05.02.2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1398/10.11.2009 a Curții de A. S.;
- sentința civilă nr. 608/03.04.2008, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, prin care a fost soluționată cererea introdusă în data de 25.02.2008, irevocabilă prin decizia nr. 550/05.05.2009 a Curții de A. S.,
- sentința civilă nr. 1135/05.06.2008, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, prin care a fost soluționată cererea introdusă în data de 13.05.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 978/07.06.2009 a Curții de A. S.
- sentința civilă nr. 316/19.11.2008, pronunțată de C. de A. București, în dosarul nr._/3/2008, prin care a fost soluționată cererea introdusă în data de 19.05.2008, irevocabilă prin nerecurare, dobândă calculată începând cu data nașterii creanței și până la stingerea totală a ei, aplicată la sumele nete lunare cuvenite, calculate din sumele brute reactualizate lunar cu inflația.
Totodată, reclamantul a solicitat plata lunară a dobânzilor în data de 30 a fiecărei luni, pentru luna anterioară de calcul, precum și obligarea reclamanților M. Justiției, C. de A. S. și C. S. al Magistraturii la alocarea sumelor necesare efectuării plății lunare a dobânzilor pretinse în cauză.
În motivarea acțiunii, arată reclamantul că, potrivit Deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 21/2013, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009.
În acest context, s-a susținut că începând cu anul 2000 legislația privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești a suferit o . modificări ce au condus la discriminarea acestui personal în raport de alte categorii de bugetari, normele speciale referitoare la salarizarea acestora nefiind corelate cu legislația în vigoare privind salarizarea altor categorii de bugetari, cuprinse atât în codul muncii (Legea nr. 53/2003) cât și în alte prevederi legale aplicabile în materia salarizării altor categorii de personal bugetar. Toate aceste modificări au generat inechități sub aspectul regimului drepturilor salariale, iar pentru înlăturarea acestor inechități a formulat mai multe acțiuni judecătorești care au fost admise prin hotărârile judecătorești irevocabile indicate în petitul acțiunii. Cu toate că aceste hotărâri judecătorești irevocabile erau executorii încă de la data pronunțării lor, pârâții nu au înțeles să li se conformeze și să execute de bună voie și imediat obligațiile de plată stabilite în sarcina lor, așa cum impuneau dispozițiile art. 371 ind. 1 Cod procedură civilă, aplicabile la momentul pronunțării titlurilor executorii. Mai mult decât atât, eficiența acestor hotărâri s-a materializat doar în cazul magistraților care s-au pensionat, acestora fiindu-le majorate drepturile de pensie în funcție de veniturile salariale obținute prin respectivele hotărâri, restul personalului din justiție beneficiind doar de câteva plăți parțiale insignifiante ca și cuantum față de suma totală datorată.
În acest mod, s-a creat o discriminare însemnată atât în rândul aceleași categorii profesionale, cât și între personalul din cadrul sistemului de justiție și alte categorii de personal bugetar cărora li s-a acordat aproape în totalitate sumele datorate, în timp ce în primul caz, prin norme succesive, au fost impuse eșalonări și reeșalonări începând cu anul 2008 și până în prezent, din totalul sumelor astfel datorate fiind achitat doar un procent de cca. 30%.
În atare condiții, având în vedere și faptul că nu este exclusă o noua posibilă reeșalonare, reclamantul se consideră îndreptățit a solicita și obține o dezdăunare lunară pentru neexecutarea întocmai și la timp a hotărârilor judecătorești, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului ce a fost cauzat prin amânarea succesivă și dincolo de limitele unui termen rezonabil a plății unor drepturi salariale restante obținute în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Arată reclamantul că, temeiurile privind solicitarea acestei dobânzi legale rezida din următoarele prevederi legale:
- Art.1073 cod civil 1864, potrivit căruia „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”;
- art. 1088 cod civil 1864, potrivit căruia „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”.
- Art. 1488 din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind noul cod civil, care conține următoarele prevederi:
„(1) Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.
(2) Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată.
(3) Cu toate acestea, creditorul care acceptă în condițiile alin. (2) un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu condiția ca acesta să fie onorat.”;
- art. 1489 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil care, referitor la dobânzile sumelor de bani, stipulează că ” …dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.”;
- art. 1531 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil care conține următoarele reglementări referitoare la repararea integrală și evaluarea prejudiciului:
„(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.”;
- art. 1535 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil referitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești, potrivit căruia:
„(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”;
- art. 1536 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil, referitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor de a face, potrivit căruia “În cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației.”
- art. 2 din OG nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căruia „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”;
- art. 3 din OG nr. 13/2011, care prevede că:
„(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.”.
Față de dispozițiile legale anterior enunțate, dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți, iar existența unui act normativ de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea noastră la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, un astfel de act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.
Acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale, aceasta deoarece condițiile răspunderii civile ce incumbă pârâților au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior.
Rezultă din cele expuse anterior că în calitate de creditore este beneficiarul acestor dobânzi legale, datorate pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1 Cod proc. Civilă anterior obligațiile de plată trebuiau aduse la îndeplinire de bunăvoie, ori ca urmare a adoptării actelor normative menționate mai sus arătate au fost împiedicați să procedeze la executarea silită a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.
Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență adoptată de Guvern, fără acordul creditorilor, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea drepturilor și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit prin actualizarea creanțelor în raport cu rata inflației în condițiile OUG 71/2009.
Astfel, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea la indicele de inflație are, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Motive pentru care susțin reclamantul că, dobânzile legale, reprezintă accesorii ale creanțelor ce i se cuvin ca daune moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
A mai învederat faptul că drepturile salariale irevocabil stabilite prin hotărârile judecătorești menționate anterior au început a fi achitate cu foarte mare întârziere si apoi eșalonat, enumerând normele incidente în acest sens.
Menționează reclamantul și că punerea în întârziere a debitorilor a fost realizată odată cu înregistrarea cererilor de chemare în judecată la datele indicate în petitul acțiunii de față pentru fiecare titlu executoriu în parte.
Referitor la modul de calcul al dobânzii solicitate, a precizat că aceasta se impune a fi aplicată la sumele nete lunare pe care era îndreptățită a le primi, obținute din sumele brute reactualizate lunar cu coeficientul de inflație, așa cum se menționează în hotărârile judecătorești definitive și irevocabile atașate cererii de chemare în judecată.
În drept, reclamantul a invocat prevederile OG nr. 9/2011, OG nr. 13/2011, Codul Civil, Legea nr. 287/2009, completată și modificată și Codul Muncii.
În temeiul dispozițiilor art. 411 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor, reclamantul a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, legitimație de serviciu și hotărârile judecătorești invocate în petitul acțiunii (f. 7-55).
Prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâtele, C. de A. S. și T. S., s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii.
Referitor la capătul de cerere privind plata lunară a dobânzilor, învederează pârâtele că dobânzile legale au caracter accesoriu față de drepturile principale constituite din diferențe de drepturi salariale restante acordate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, situație în care urmează a se aplica dispozițiile OUG nr. 71/2009, urmând ca și dobânda legală să fie acordată eșalonat, odată cu achitarea creanțelor principale.
Și pârâtul, C. S. al Magistraturii, prin întâmpinarea formulată în cauză a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, susținând că în conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, reclamantul este îndrituit să pretindă dobânda legală aferentă sumelor ce reprezintă creanțe principale stabilite prin titlurile executorii, doar pentru cei trei ani anteriori introducerii cererii analizate.
Se învederează, în acest context și faptul că în cauză nu a operat întreruperea prescripției niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute prin art. 16 din decret nefiind incident.
În dovedirea poziției sale procesuale, pârâtul, C. S. al Magistraturii, a depus în copie, decizia nr. 2/17.02.2014, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 21/2013 și practică judiciară în materie.
Pârâtul, M. Justiției, a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care, pe cale de excepție a invocat prescripția dreptului material la acțiune, motivat de prevederile Decretului nr. 167/1958 și de dispozițiile art. 171 alin. 1 și ale 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, apreciind că prin acțiunea dedusă judecății s-au solicitat noi pretenții, peste termenul legal de prescripție prevăzut .
Consideră pârâtul că prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata drepturilor bănești prevăzute prin titlurile executorii enunțate în petitul acțiunii, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se astfel o procedură specială de executare, însă această situație nu are drept consecință întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului întrucât OUG nr. 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamantul le-a pretins cu titlu de dobândă legală, distincte de drepturile stabilite prin hotărârile judecătorești a căror executare a fost eșalonată.
De asemenea, se susține că daunele interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor - interese, acestea putând fi acordate doar sub condiția întrunirii elementelor răspunderii civile, ceea ce în situația de față nu poate fi reținut. Întrucât creanțele, reprezentând drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate, nu sunt ajunse la scadență, reclamantul nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Solicită pârâtul înlăturarea aplicării dispozițiilor OG nr. 13/2011, întrucât obiectul și domeniul său de aplicare îl reprezintă efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, iar nu plata unor sume prevăzute în titluri executorii.
Motive pentru care, pe fondul cauzei, pârâtul conchide asupra netemeiniciei acțiunii formulate.
Pârâta, Școala Națională de Grefieri, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că reclamantul a fost detașat în cadrul școlii pentru o perioadă de 3 ani, în perioada 15.04.2007 – 01.01.2009. Întrucât are statut de instituție publică, punerea în executare a obligației de plată a drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă nr. 316/19.11.2008 pronunțată de C. de A. București, în dosarul nr._/3/2008, începând cu luna aprilie 2010, prin plata eșalonată a sumelor datorate, în concordanță cu prevederile OUG nr. 71/2009. Astfel, obligația de plată stabilită prin titlul executoriu de referință a fost executată în parte și în consecință, reclamantul nu este îndreptățit la plata dobânzilor legale pretinse, în condițiile în care sunt incidente cauze care duc la amânarea obligației noastre la plata drepturilor salariale stabilite prin hotărârea menționată.
Raportat la decizia nr. 2/2014, în ipoteza aprecierii de către instanță, ca întemeiată, a pretenției reclamantului la plata dobânzii, apreciază pârâtul că datorează dobânda legală de la data exigibilității creanței datorate acestuia a cărei neexecutare/executare cu întârziere se pretinde, respectiv de la data pronunțării hotărârii ce constituie titlu executoriu – 19.11.2008, dată la care hotărârea menționată a devenit executorie conform art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă, și nu de la data introducerii cererii de chemare în judecată, cum se pretinde în cauză.
Învederează, de asemenea, pârâtul că, plata dobânzilor bancare, în ipoteza admiterii acțiunii, se va realiza în concordanță cu dispozițiile ce reglementează execuția financiar bugetară, și nu la data de 30 a fiecărei luni, pentru luna anterioară de calcul, cum s-a solicitat de către reclamant.
În dovedirea poziției sale procesuale, pârâtul a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, modul de calcul al drepturilor salariale stabilite prin sentința civilă nr. 316/19.11.2008, pronunțată de C. de A. București, Hotărârea nr. 137/29.03.2007 a CSM, Deciziile nr. 76/2007, nr. 94/16.08.2007, nr. 51/2007, respectiv, nr. 133/2008, toate emise de SNG ( f. 58- 66).
La termenul de judecată din 11.12.2014, pârâtul, C. S. al Magistraturii, a solicitat suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 504 alin. 4 din NCPC, până la soluționarea de către ÎCCJ a cererii de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
În motivarea cererii formulate, arată pârâtul că prin încheierea din data de 06.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, C. de A. Pitești a dispus sesizarea ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a prevederilor art. 16 lit. a și lit. b și art. 17 alin. 3 din decretul nr. 167/1958, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009.
Motiv pentru care, consideră pârâtul că în cauză este justificată suspendarea judecății, în scopul evitării unei jurisprudențe neunitare cu privire la chestiunea de drept, cererea analizată fiind una similară celei în care s-a dispus sesizarea ÎCCJ.
Cererea de suspendare formulată de pârâtul CSM a fost respinsă la același termen de judecată, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de ședință pronunțată la această dată, ce nu se mai impun a fi reluate în acest cadru.
Analizând cu prioritate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâții M. Justiției, C. de A. S., T. S. și C. S. al Magistraturii, astfel cum obligă dispozițiile imperative ale art. 248 din Noul Cod Procedură Civilă, tribunalul constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art. 6 alin.4 din Legea nr.287/2009 – Noul Cod Civil ,,Aplicarea în timp a legii civile - Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
Având în vedere că drepturile a căror acordare se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată s-au născut anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tribunalul reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 din Decretul nr.167/1958, ce stipulează că: “Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”, conform art.3 din același act normativ termenul general de prescripție fiind de 3 ani.
Totodată, tribunalul mai reține că, potrivit art. 16 alin.1 litera a) și c) din actul normativ de referință: „Prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv printr-un act începător de executare.”, iar art.17 din lege stipulează că: „Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.”
În acest sens, se constată că debitorii obligațiilor stabilite prin titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar, categorie în care se încadrează și reclamantul din cauza de față, au recunoscut existența debitului principal și chiar au început executarea parțială a acestuia, potrivit celor statuate prin O.U.G nr.71/2009, la art. 1 fiind prevăzut că: ,,Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”
În cauza de față, în raport de dispozițiile art. l din OUG nr. 71/2009, dar și de plățile efectuate anterior în temeiul O.U.G. nr.75/2008, se constată, că reclamantul a încasat o parte din drepturile consacrate prin sentințele mai sus arătate, astfel că, stingându-se prin plată obligația principală, s-a stins implicit și dreptul accesoriu reprezentat prin dobânzile legale solicitate în cauza de față. Prin urmare, pentru aceste drepturi cuvenite și încasate deja de reclamant, dreptul accesoriu la dobânda legală, având aceeași natură salarială, s-a stins, după cum pentru dobânda legală solicitată pe perioada anterioară termenului general de prescripție de 3 ani (calculat prin raportare la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată) a intervenit prescripția prevăzută de art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958, recunoașterea debitului principal, ca și executarea sa parțială conform O.U.G. nr.71/2009 neavând nicio influență asupra acestui drept accesoriu, ce nu a fost cerut și prin urmare nici nu a fost acordat prin hotărârile judecătorești anterioare, fiind solicitat pentru prima dată în cauza ce face obiectul dosarului de față. Prin urmare, cât timp acest drept accesoriu la dobânda legală nu a făcut obiectul hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii, la care face referire O.U.G. nr.71/2009, nu se poate reține că ar fi intervenit o recunoaștere a debitului provenind din sume le solicitate ci titlul anterior menționat, de natură a justifica incidența dispozițiilor art.16 literele a) și c) din Decretul nr.167/1958.
În consecință, în raport de data înregistrării acțiunii de față, respectiv 31.07.2014 (f.3), se va admite în parte excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și în totalitate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții C. de A. S., T. S. și C. S. al Magistraturii, pentru perioada cuprinsă între data nașterii creanței și data de 30.07.2011.
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantului, prin raportare la dispozițiile art. 1535 Noul Cod civil, art. 1088 și art. 1082 Cod civil, la prevederile OUG nr. 71/2009 și la Decizia nr. 190/2010 a Curții Constituționale se reține că, cele 6 titluri executorii mai sus descrise au fost executate doar în parte, întrucât, începând cu anul 2008, printr-o . ordonanțe de urgență, executarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție a fost eșalonată pe o perioadă cuprinsă până la nivelul anului 2016.
În aceste condiții apare ca firească și necesară acordarea unei despăgubiri pentru acoperirea beneficiului nerealizat, respectiv pentru lipsa de folosință a sumelor reprezentând drepturile salariale, până la data când pârâții vor proceda la plata efectivă a acestor sume.
Iar această despăgubire, în conformitate cu prevederile art. 1088 Cod civil (până la data de 01.10.2011 ), respectiv art. 1535 din Noul cod civil (de la data de 01.10.2011 și prin care a fost prevăzută expres posibilitatea cumulului dintre dobânda legală cu actualizarea în raport de indicele de inflație) nu poate cuprinde decât dobânda legală,calculată potrivit OG 9/2000 (până la data de 01.09.2011), respectiv OG 13/2011 (de la data de 01.09.2011).
Întrucât prin acțiunile principale reclamantul a solicitat doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație, nu și plata dobânzilor legale aferente, se impune astfel introducerea prezentei cereri, pe cale separată, ca o cerere accesorie la acțiunile prin care s-a solicitat plata drepturilor principale.
Cu privire la posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației menționăm din considerentele deciziei civile nr. 722 din 23.02.2010 pronunțată de Î.C.CJ.: „Natura juridică a celor două dispoziții este diferită (actualizarea în raport de indicele de inflație și dobânda legală) n.n.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației ce îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.”
Aceste considerente se regăsesc și în Minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din 10.03.2010 organizată de către C. S. al Magistraturii din care extragem: „cele două instituții juridice au natură diferită, respectiv actualizarea creanței are caracter compensatoriu, prin aceasta reparându-se partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii) conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.”
De asemenea, tribunalul reține că prin Decizia de recurs în interesul Legii nr. 2/2014, obligatorie, Înalta Curte de Casație și Justiție - a decis că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Astfel, în considerentele deciziei se arată că “..în jurisprudența evidențiată a Curții Constituționale, nu a fost și nu avea a fi tranșată problema de drept a posibilității de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009….”
„Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.”
„Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor.
În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu, este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date,nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate” și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
D. fiind caracterul obligatoriu al dezlegării dată prin soluția de recurs în interesul legii anterior menționată, în conformitate cu dispozițiile art.517 alin.4 din Noul Cod Procedură Civilă, tribunalul, în baza acestui temei de drept, alături de dispozițiile art. 1084 ale Codului civil în vigoare la momentul nașterii obligației cu privire la care se solicită actualizarea, art. 1535 din N.C.C. precum și O.G. 9/2000 și OG nr. 13/2013 și art.194 Noul Cod de Procedură Civilă, constată întemeiată cererea reclamantului privind plata dobânzii legale asupra sumelor datorate cu titlu de diferență drepturi salariale prin titlurile executorii invocate în cauză, ce urmează a fi admisă, în parte, cu respectarea termenului general de prescripție, respectiv, începând cu data de 31.07.2011 și momentul achitării efective a drepturilor, în considerarea dispozițiilor art. 1536 din noul cod civil și ale art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011, plata urmând a se face lunar, în data de 30 a fiecărei luni, pentru luna anterioară de calcul, conform solicitării reclamantului.
Având în vedere calitatea de ordonator de credite (principal și secundar) deținută de pârâții M. Justiției, C. de A. S. și C. S. al Magistraturii, instanța găsește întemeiat și capătul de cerere privind obligarea acestora la alocarea sumelor necesare efectuării plății dobânzilor acordate reclamantului prin prezenta hotărâre.
Așadar, față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța urmează să admită în parte acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și în totalitate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții C. de A. S., T. S. și C. S. al Magistraturii și, în consecință, respinge pe această excepție cererea de acordare a dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data nașterii creanței și data de 30.07.2011.
Admite în parte, acțiunea formulată de reclamantul C. G., domiciliat în municipiul S., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, și C. de A. S. și T. S., ambele cu sediul în mun. S., . nr.62, jud. S., C. S. al Magistraturii, cu sediul în municipiul București, Calea Plevnei nr.141 B, sector 6, și Școala Națională de Grefieri, cu sediul în municipiul București, ..53, sector 5, și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantului dobânda legală calculată conform art.1 alin. 3 din O.G nr. 13/2011, asupra sumelor datorate cu titlu de diferență drepturi salariale prin următoarele titluri executorii:
• sentința civilă nr. 1402/22.11.2007, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 183/19.02.2008 a Curții de A. S.;
•sentința civilă nr. 444/09.03.2009, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1490/01.11.2009 a Curții de A. S.;
•sentința civilă nr. 902/14.04.2009, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, prin decizia nr. 1398/10.11.2009 a Curții de A. S.;
•sentința civilă nr. 608/03.04.2008, pronunțată de T. S., în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, prin decizia nr. 550/05.05.2009 a Curții de A. S.;
•sentința civilă nr. 1135/05.06.2008, pronunțată de T. S., în
dosarul nr._, rămasă irevocabilă, prin decizia nr. 978/07.06.2009 a Curții de A. S.;
•sentința civilă nr. 316/19.11.2008, pronunțată de C. de A. București, în dosarul nr._/3/2008, irevocabilă prin nerecurare, dobândă ce se va calcula pentru intervalul cuprins între 31.07.2011 și momentul achitării lor efective, plata urmând a se face lunar, în data de 30 a fiecărei luni, pentru luna anterioară de calcul.
Obligă pârâții M. Justiției, C. de A. S. și C. S. al Magistraturii să aloce sumele necesare efectuării plății dobânzilor acordate reclamantului prin prezenta hotărâre.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la T. N., Secția I civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
G. B. P. H., M. D. N. U.
Red. și tehnored.G.Bt./14.01.2015
Tehnored.N.U./02.03.2015
Ex.8
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr.... → |
|---|
