Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1838/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1838/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1647/103/2013*
Dosar nr._ drepturi bănești
Operator 3074 – confidențial
Date cu caracter personal
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19.11.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR.1838 C
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - L. C. | - judecător |
- B. V. | - asistent judiciar | |
- B. C. | - asistent judiciar | |
- M. Ț. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea, după casare, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. I., domiciliat în R., ..17, ., jud. N. și cu domiciliul procedural ales la C. avocat S. A. C., cu sediul social în R., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. TUBURAL PRODUCTS R. S.A., cu sediul în R., ., ., parter, jud. N., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile fondului și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Tribunalul pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării astăzi, 19.11.2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr.571 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului N. s-a admis excepția tardivității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a grilelor de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008 (primul capăt de cerere) invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea ca tardivă în ceea ce privește acest capăt de cerere.
S-a respins ca prescrisă acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere: nr. 2, 3 și 4, formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. T. Products R. S.A..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului N. sub numărul_ din 18.12.2012, reclamanții P. I., G. E., F. A., I. D., F. E., A. C., M. I., B. I., Cenușeriu G., R. D., M. I., D. A., M. I., M. N., M. C., B. D., R. I. L., L. E., C. M., C. I., V. C., S. Ieronim, C. I., M. Doinița, B. A., A. L., N. R., F. I., G. O., M. I., B. V., V. L., S. C., B. C., Cocuti Venustian, B. V., F. M. și B. V. au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. T. Products R. S.A., pentru ca în contradictoriu cu pârâta și pe baza probelor ce se vor administra să se dispună:
1. Anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01.01.2007 pana la încetarea raporturilor de munca cu parata, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada susmenționata, grile prin care se stabilesc drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Munca si a valorii salariului minim brut pe economie;
2. Obligarea paratei, la plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plata si drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți in anexele si actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada in parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce solicitam a fi acordate in sume nete, începând cu data de 01.01.2007 pana la încetarea raporturilor de munca cu parata;
3. Anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe si salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris in schema de plecări voluntare din cursul anului 2009;
4. Obligarea paratei la plata diferențelor pentru salariile compensatorii si suma fixa dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare si drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți in anexele si actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada in parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce solicitam a fi acordate in sume nete.
5. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt, reclamanții au arătat că au fost angajați ai S.C. A. T. Products R. S.A., în cursul anului 2009 și au plecat din aceasta unitate ca urmare a încetării raporturilor de muncă prin acordul părților. De fapt fiind vorba despre o schema de plecări voluntare inițiate de angajator. In acest context li s-au oferit niște pachete financiare in funcție de vechime și de venitul pe care îl aveau. Aceste pachete erau alcătuite dintr-o suma fixa cuprinsa intre niște parametri in funcție de vechime si un număr de salarii compensatorii.
În anul 2004 între reclamanții si angajator s-a încheiat contractul colectiv de munca la nivel de unitate prin care s-a stabilit ca pentru toate meseriile si funcțiile din cadrul societății sunt stabilite niveluri, trepte clase de salarizare si grupe de complexitate. De asemenea s-a reglementat si modalitatea de obținere a salariului prin încadrarea personalului in anumite categorii, fiecărei categorii corespunzându-i un coeficient de ierarhizare, raportat la un salariu de baza la care se adăuga sporurile negociate cu angajatorul si cele individuale.
Angajatorul a stabilit drepturile salariale ale salariaților folosindu-se de grile care nu corespundeau cu sistemul de salarizare pe baza de coeficienți de ierarhizare raportat la salariul minim de baza aplicabil. Salariul minim de baza reprezintă salariul stabilit de părți prin CCM la nivel de unitate sau act adițional dar nu mai mic decât salariul minim pe economie, iar potrivit anexelor la CCM, fiecărei funcții ii corespunde o clasa de salarizare, iar fiecărei clase de salarizare ii este aplicat un coeficient de ierarhizare. La salariul minim de baza trebuia aplicat coeficientul corespunzător ulterior, la acest produs adăugându-se sporurile negociate la salariul de baza, pentru ca ulterior sa se aplice sporurile individuale in funcție de activitatea desfășurata.
În esență, angajatorului ii revenea obligația de a calcula salariile prin aplicarea exacta a procedurilor referitoare la salarizare astfel cum au fost acestea reglementate si asumate prin CCM la nivel de unitate 2004-2008 si prin anexele si actele adiționale la acest contract, deci inclusiv a dispozițiilor prin care s-a stabilit fără echivoc o valoare a coeficientului de ierarhizare in corelare directa cu salariul tarifar minim.
Prin urmare, prin salariu tarifar minim se înțelege salariul de baza minim, care in acord cu dispozițiile art. 164 al.3 C.M. trebuie sa fie cel puțin egal cu salariul minim pe tara.
Faptul ca pârâta nu a ținut cont la stabilirea drepturilor bănești ce li se cuvin de algoritmul de calcul instituit chiar de ea încalcă dispozițiile CCM la nivel de unitate, dar si dispozițiile CCM la nivel național, si dispozițiile hotărârilor de guvern care stabilesc cuantumul salariului minim pe economie si ale codului muncii.
În privința salariilor compensatorii si a sumei fixe care ne-au fost date la momentul încetării voluntare a contractului de munca, a arătat ca acestea au fost calculate în funcție de vechimea acumulată și de venitul pe care îl aveau la angajator pentru perioada anterioara anului 2009. Deoarece veniturile au fost calculate greșit evident si aceste salarii compensatorii si sumele fixe sunt calculate eronat.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat tardivitatea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a grilelor de salarizare Anexele 1.1-1.5 la Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, față de dispozițiile art. 268 alin.(l) lit.d Codul Muncii.
Conform dispozițiilor art. 268 alin.(l) lit.d Codul Muncii, „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate (...) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Analizând cele de mai sus a reieșit că reclamanții aveau la dispoziție posibilitatea legală de a solicita constatarea nulității clauzelor conținute de Anexa la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, pe toată durata existenței acestui contract, respectiv atât timp cât acesta era în ființă și putea produce efecte.
Or, din înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat, pe de-o parte că, potrivit ultimului act adițional la contractul colectiv de muncă în discuție, respectiv Actul Adițional nr. 4 din 04.02.2010, durata de valabilitate a acestuia a fost prelungită până la data de 01.09.2010.
Mai mult, din data de 21.02.2012, data înregistrării la ITM, la nivelul unității este aplicabil un alt contract colectiv de muncă.
Față de capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi salariale pârâta a invocat prescripția dreptului material la acțiune față de toți reclamanții. Astfel, pe de-o parte, s-a arătat că s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată și drepturile cuvenite calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, drepturi pe care le solicită începând cu data de 01.01.2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta. Acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului N. la data de 18.12.2012.
Pe de altă parte, însă, conform dispozițiilor art. 171 alin.(l) Codul Muncii, „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Față de capătul de cerere privind cererea de acordare a diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite potrivit claselor și coeficienților de salarizare prevăzuți de Anexa 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2004-2008, raportate la salariul minim pe economie și salariile compensatorii efectiv plătite fiecăruia dintre reclamanți s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, respectiv a dreptului de a solicita acordarea diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite și cele efectiv acordate și de asemenea excepția tardivității cererii de acordare a diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite potrivit claselor și coeficienților de salarizare prevăzuți de Anexa 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2004-2008, raportate la salariul minim pe economie și salariile compensatorii efectiv plătite fiecăruia dintre reclamanți.
La termenul de judecată din 13.03.2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate inițial în prezenta cauză, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte astfel încât în prezenta cauză fiind în calitate de reclamant C. I..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. I., criticând hotărârea pentru că s-a admis excepția prescripției dreptului material prin ignorarea faptului că doar o dată cu anularea grilelor i se naște angajatului dreptul de a solicita diferențele salariale cuvenite legal, iar salariile compensatorii nu s-au achitat o dată la data plecării din unitate, ci, sub forma unor venituri lunare.
Prin decizia civilă nr. 1699/02.12.2013 Curtea de Apel Bacău a admis recursul reclamantului, a casat în parte sentința civilă nr.571/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17.12.2009 și a trimis acest capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul N..
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Bacău a reținut următoarele:
Grilele de salarizare nu constituie act unilateral al angajatorului, ci, așa cum rezultă din CCM nivel unitate, anexe ale acestuia, fiind rezultat al negocierii colective; prin urmare, în mod legal, instanța de fond a făcut aplicarea art. 268 alin.1 lit.”d” Codul muncii și că nu s-a reținut de tribunal că s-ar fi solicitat nulitatea CCM unitate 2004-2008, ci nulitatea grilelor de salarizare, anexe la CCM 2004-2008 ( așa cum în mod eronat a susținut recurentul).
Este real că drepturile salariale pot fi pretinse și după expirarea CCM-ului ce le-a reglementat, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 lit.”c” Codul muncii; însă această solicitare se raportează sub aspectul nașterii dreptului la data la care drepturile respective erau datorate, conform art. 171C.muncii, fapt ce, nu înlătură aplicarea art. 268 alin.1 lit.”d” Codul muncii situațiilor ce se regăsesc în acest text.
Se va considera că dreptul la acțiune nu poate fi primit a fi analizat, așa cum a pretins recurentul, prin raportare la data când se soluționează cererea de anulare a grilelor de salarizare, ci, conform art. 171 Codul muncii, de la data când erau datorate ( indiferent de cuantum ), aspect recunoscut chiar de recurent așa cum rezultă și din modul în care a motivat punctul 3 recurs ( „pentru drepturile salariale neacordate prescripția începe să curgă de la momentul în care au fost plătite sau au fost plătite insuficient” )
Este de precizat că plățile compensatorii s-au eșalonat pe parcursul a 24 luni, în cazul recurentului, conform înscrisului depus la fond. Prin urmare, pentru fiecare din scadențele convenite, se naște, în condițiile art. 171 C.muncii, dreptul reclamantului recurent la acțiune, situație în care se va respinge excepția dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17 dec. 2009.
Pe rolul Tribunalului N. cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 22.01.2014, în vederea rejudecării capătului de cerere privind plățile compensatorii.
În dovedirea cuantumului acestor drepturi salariale pe lângă înscrisurile depuse la dosar reclamantul a solicitat și proba cu expertiză contabilă.
La data de 01.07.2014 s-a depus la dosar raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul C. D. (fila 29 ds.).
Analizând actele și lucrările cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte cu contract individual de muncă modificat prin acte adiționale (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), fiind încadrat pe post de șef formație la Secția Laminor 6, până la data de 31.03.2009, când i-au încetat raporturile de muncă cu angajatorul, în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii – ca urmare a acordului părților.
În această calitate, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite, calculate potrivit claselor și coeficienților de salarizare prevăzuți de Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, raportat la salariul minim pe economie, cu aplicarea sporurilor permanente și salariile compensatorii efectiv plătite aferente perioadei de după 17.12.2009, potrivit deciziei curții de apel.
Conform art.94 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2008 prelungit până în luna februarie 2011 – în cazul concedierii salariatului pentru motive ce nu țin de persoana sa (…) acesta va beneficia de o compensație ce reprezintă 50% din salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puțin de 5 salarii de bază, în afara drepturilor cuvenite la zi.
În raport de aceste dispoziții angajatorul a întocmit la data de 12.12.2008 schema de plecări voluntare prin care a stabilit drepturile compensatorii cuvenite salariaților disponibilizați.
Prin probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă, a fost stabilit cuantumul plăților compensatorii în raport de salariul brut aflat în plată la data încetării contractului individual de muncă.
Or, cuantumul salariilor brute aflate în plată la data încetării raporturilor de muncă nu a fost contestat de reclamant, acesta neavând nici un titlu în baza căruia să solicite o modificare, în sensul creșterii salariului de bază ce a fost în plată la data disponibilizării.
Mai mult, prin schema de plecări voluntare pârâta a stabilit că sumele de bani ce vor fi acordate cu titlu de plăți compensatorii vor fi calculate pornind de la salariul de bază pe care fiecare salariat îl avea la data încetării raporturilor de muncă, astfel încât, salariații au avut cunoștință despre modul de calcul și elementele de bază în raport de care urma să se stabilească cuantumul plăților compensatorii.
Cunoscând aceste aspecte, reclamantul a acceptat oferta angajatorului stabilită prin schema de plecări voluntare, formulând cerere pentru retragere voluntară din activitate, dându-și astfel acordul inclusiv cu privire la plățile compensatorii ce urmau a fi acordate.
Prin cererea de retragere voluntară din activitate se prevede că salariatul a luat cunoștință de prevederile schemei de plecări voluntare și a fost de acord cu toate condițiile stipulate (…).
De asemenea, prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă avute cu unitatea, se menționează că salariatul urmează să beneficieze de drepturile bănești acordate de societate prevăzute în schema de plecări voluntare oferită de angajator, deciziile fiind semnate de reclamant ca salariat al pârâtei.
În aceste condiții, pârâta nu poate fi obligată la vreo diferență de plăți compensatorii calculată la un alt cuantum al salariului decât cel prevăzut în plată la data încetării raporturilor de muncă, așa cum a solicitat reclamantul.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. I., domiciliat în R., ..17, ., jud. N. și cu domiciliul procedural ales la C. avocat S. A. C., cu sediul social în R., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. TUBURAL PRODUCTS R. S.A., cu sediul în R., ., ., parter, jud. N., ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul N. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19.11.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
L. C. B. V. și B. C. M. Ț.
Red. L.C./19.12.2014
Tehnored. M.Ț./29.12.2014
4 ex.
| ← Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 383/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
