Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 808/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 808/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 808/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 808/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L.-D. P.
Asistenți judiciari: G. T.
C. T.
Grefier: A.-I. L.
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă formulată de reclamanții P. S., P. M., V. D. și C. A., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Măcin, .. 2-4, jud. T., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. C., cu sediul în C., ., jud. C., T. T., cu sediul în T., ., jud. T., și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Cauza a rămas în pronunțare la termenul de judecată din data de 05 mai 2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 mai 2015 și la această dată, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30 ianuarie 2015, înregistrată sub nr._, reclamanții P. S., P. M., V. D. și C. A. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, M. Finanțelor Publice, C. de A. C. și T. T., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâtilor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului
sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, concluzionând că "dreptul la acordarea premiului anual nu a
fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci
reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra
angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și
anume eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in
mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază”.
S-a mai arătat că, și C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Reclamanții au mai arătat că, prin dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci se stabilește că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
S-a mai susținut că, prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Reclamanții au apreciat că, dreptul lor de a beneficia de de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Totodată, reclamanții au mai susținut că, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă o ingerință ce are ca efect privarea de acest bun in sensul celei de-a doua fraze a primului
paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.
În concluzie, reclamanții au apreciat că, introducerea premiului anual în
salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor
antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea
salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 13 februarie 2015, pârâtul M. Justiției a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției cu privire la acordarea premiului anual corespunzător anilor 2010-2011, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării, M. Justiției a arătat că, ținând cont de data introducerii acțiunii (30.01.2015), înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la acordarea premiului anual corespunzător anului 2011, întrucât nu a fost solicitat în termenul legal de prescripție, apreciindu-se că și dreptul de a solicita dobânda aferentă premiului anual corespunzător anului 2011, este prescris.
Pe fondul cauzei, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților aferente anului 2010, invocând Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar nr. 16/2013) și Decizia Curții Constituționale nr. 115/2012.
Referitor la cererea reclamanților privind acordarea premiului anual începând cu anul 2011 și în continuare, pârâtul M. Justiției a arătat că, prin mai multe decizii, reținute de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii menționat, C. Constituțională a constatat că majorarea salariată din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
S-a mai arătat că, prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dreptul la acordarea premiului anual nu a mai fost prevăzut, operând astfel o abrogare implicită a temeiului legal de acordare a acestui drept, că prin art. 8 din Lg. 285/2010 s-a prevăzut că, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi", iar în continuare, începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut în niciuna din legile și ordonanțele anuale de salarizare (Legea nr. 283/14.12.2011, OUG nr. 84/12.12.2012,
OUG nr. 103/14.11.2013,0UG nr. 83/2014).
Totodată, s-a mai susținut că, înlăturându-se temeiul legal pentru acordarea premiului anual, această parte a salariului nu poate fi avută în vedere la acest moment sub aspectul incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a depus la dosar, la data de 24 aprilie 2015, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune in sensul material in baza art. 2517 din Codul civil, excepția lipsei procedurii prealabile in baza art. 7 din Legea 554/2004 cu M. Justitiei pentru acordarea daunele moratorii și excepția lipsa calitatii procesuale pasive a M. Finanțelor Publice motivat de faptul ca raporturile obligationale stabilite in baza legii de organizare si funcționare a
structurilor in cadrul carora se manifesta reclamanții nu includ si M. Finanțelor Publice, care este tert atat in relația cu reclamanții cat si cu angajatorii
acestuia si orice obligație asumata sau opozabila structurilor in cauza nu urmeaza să-i fie imputabila.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii cu privire la M. Finanțelor Publice, arătând în esență că, in elaborarea, aprobarea si execuția bugetului Ministerului Justitiei si a institutiilor subordonate, M. Finanțelor Publice nu are atribut întrucât autoritatile in cauza se bucura de autonomie deplina, și, chiar în considerentul în care ar fi necesara o rectificare bugetara generată tocmai de ducerea la îndeplinire a obligației daca cererea ar fi admisa, M. Finanțelor Publice nu poate sa-si indeplineasca obligațiile decât in baza legii.
Examinând cererea, în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora Conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, „termenul prescripției este de 3 ani”, motiv pentru care instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune și a respinge pretențiile reclamanților aferente perioadei 1.01._12, pentru intervenția prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța constată că reclamanții au calitatea de personal contractual și conex în cadrul Judecătoriei Măcin, jud. T..
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009,”pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea”.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din 01.01.2011, act normativ care la art. 8 a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi”.
Așadar, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/ 2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de C. Constituțională.
Astfel, prin Decizia nr. 115/09.02.2012 a Curții Constituționale a României s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Lg. 285/2010 reținându-se, pe de o parte că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept care să satisfacă și să mențină un echilibru responsabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Prin aceeași decizie, C. Constituțională a mai statuat că legiuitorul, prin art. 8 din Lg. 285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010 care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Chemată să se pronunțe asupra problemei de drept obiect al prezentei cauze instanța supremă, în cadrul recursului în interesul legii, prin decizia nr. 21 din 18.11.2013, obligatorie pentru instanțe, a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/ 2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, coroborând cele două decizii cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Lg. 285/2010, așa cum a reținut și instanța supremă în motivarea sa, rezultă că, dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, sub forma includerii în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, fiind modificată doar forma de executare a obligației de plată, respectiv eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie însă să fie doar formală, iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis C. Europeană în numeroase hotărâri. În speță, pentru a se respecta această cerință este necesar a se verifica împrejurarea că, în concret, a avut loc o compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011 și, deci, s-a stins această datorie.
În opinia instanței, o astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca, în concret, să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții juridice, pentru următoarele considerente:
Nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridică a premiului și natura juridică a salariului.
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară acordată pentru munca depusă de angajați.
Premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, pe când creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
Mai mult, teoretic, unii angajați nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010 ori aveau dreptul la un cuantum redus al acestuia, respectiv acei angajați care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Or, dacă s-ar accepta teoria compensării, atunci ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să fie acordate diferențiat salariaților ( luându-se în considerare situația fiecăruia și îndreptățirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu anual pe anul 2010 ), iar nu în mod unitar și egal.
De asemenea, cercetând dispozițiile art. 1 din legea nr. 285/2010 se constată că „majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010" (alin. 3) al art. 1), așadar, criterii fără nici o legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010 și care putea fi diferențiat, atât în funcție de perioada lucrată, cât și în funcție de modul de desfășurare a activității profesionale.
Toate aceste considerente au format convingerea instanței că, în realitate, expresia „ acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fără însă nici un substrat de fond, deci fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial.
În considerarea celor expuse, instanța constată că, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de un bun a reclamanților, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea majorărilor salariale stabilite pentru anul 2011 și evident pentru perioada următoare acestui an.
În concluzie, întrucât în fapt, în majorările salariale pe anul 2011 nu a fost inclus și premiul anual a cărui acordare a fost menținută sub această formă, se constată că, reglementarea este doar pur formală, fără o bază concretă și nu s-a realizat în fapt.
În aceste condiții, reglementarea legală devine una iluzorie, formală și deci nu poate fi acceptată, ea constituind o veritabilă privare de proprietate, sancționată de Convenție prin art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Omisiunea plății majorărilor salariale care să includă și premiul anual a condus, în consecință, la nașterea unui drept de creanță în favoarea salariaților bugetari (reclamanții), creanță ce reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
În acest sens, C. Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și se va dispune obligarea pârâților M. Justiției, C. de A. C. și T. T. să plătească reclamanților drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Lg. nr. 285/2010, începând cu data de 30.01.2012 și până la includerea acestora în salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Referitor la daunele interese moratorii solicitate de reclamanți, acestea se cuvin a fi acordate întrucât este evident că aceștia au suferit un prejudiciu ca urmare a neplății drepturilor salariale analizate.
Aceste daune trebuie suportate de debitori atât în temeiul dispozițiilor art. 1082 și 1088 cod civil anterior, conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Ca urmare, pârâții anterior menționați vor fi obligați și la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 30.01.2012 și până la achitarea integrală a acestora.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, instanța reține ca fiind aplicabile prevederile art. 34 alin.1 din Lg. nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora „Ordonatorii principali de credite au obligația ca, până la data de 1 septembrie a fiecărui an, să depună la M. Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate”. Totodată dispozițiile art. 35 alin.1 din același act normativ stipulează că „M. Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie a fiecărui an”.
Întrucât pârâtul M. Finanțelor Publice nu a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la plată directă către reclamanți, ci la alocarea de fonduri bugetare către M. Justiției, în raport de textele de lege mai sus evocate, se constată că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, urmănd a fi respinsă excepția invocată, ca neîntemeiată.
Totodată, va fi obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să aloce pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării drepturilor bănești stabilite prin prezenta hotărâre.
În același mod va fi respinsă și excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul M. Finanțelor Publice, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Lg. nr. 554/2004, având în vedere că reclamanți nu și-au întemeiat pretențiile pe procedura prevăzută de această lege. .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge pretențiile reclamanților aferente perioadei 1.01._12, pentru intervenția prescripției dreptului la acțiune.
Admite în parte cererea - litigiu de muncă - formulată de reclamanții P. S., P. M., V. D. și C. A., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Măcin, .. 2-4, jud. T., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. C., cu sediul în C., ., jud. C., T. T., cu sediul în T., ., jud. T., și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Obligă pe pârâții M. Justiției, C. de A. C. și T. T. să plătească reclamanților drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Lg. nr. 285/2010, începând cu data de 30.01.2012 și până la includerea acestora în salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pe aceeași pârâți la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 30.01.2012 și până la achitarea integrală a acestora.
Obligă pe pârâtul M. Finanțelor Publice să aloce pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi bănești.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul M. Finanțelor Publice, ca nefondate.
Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la T. T..
Pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
L.-D. P. C. T. G. T.
GREFIER,
A.-I. L.
Red. jud. LDP/16.06.2015
Tehnored. gref. LAI/17.06.2015/10 ex./.>
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
