Pretentii. Sentința nr. 351/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 351/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 351/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 351/2015
Ședința publică de la 2 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. N. G.
ASISTENȚI JUDICIARI: G. T.
C. T.
GREFIER: M. R.
Pe rol judecarea cererii în materia litigii de muncă formulată de reclamanta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul T. D., cu domiciliul în B., ., ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la această dată.
TRIBUNALUL,
Prin cererea formulată la data de 6 noiembrie 2014 sub nr._, reclamanta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI TULCEA a solicitat obligarea pârâtului T. D. la restituirea sumei de 57.516.lei, reprezentând cheltuieli de personal în perioada ianuarie 2010 - decembrie 2013, pentru efectuarea pregătirii postuniversitare medicale necesare obținerii titlului de medic specialist.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2009 a solicitat Ministerului Sănătății organizarea rezidențiatului pe post pentru specialitatea medicina muncii, având în vedere lipsa de medici specialiști de medicina muncii la nivelul Direcției de S. Publică a Județului Tulcea.
Se mai arată că în anul 2009 pârâtul dr. T. D. a solicitat participarea la concursul național de rezidențiat pentru postul de medic la Direcția de S. Publică a Județului Tulcea, astfel că după promovarea concursului de rezidențiat, în baza prevederilor art. 193 din Codul muncii și a prevederilor art. 18 din OG nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat cu nr. 215/08.12.2009 și actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă, în care este prevăzută obligația medicului de a lucra la Direcția de S. Publică a Județului Tulcea cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat, după obținerea titlului de medic specialist.
Se mai susține că potrivit art. 18 alin. (6) din OG nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului „Rezidenții care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiat în condițiile prevăzute la alin. (l)-(3) încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. ”
Conform art. 193 alin. (2) din Codul muncii „Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă. ”
S-a mai învederat că potrivit prevederilor art. 197 din Codul muncii, pe toată durata formării profesionale, respectiv perioada pregătirii pentru obținerea titlului de medic specialist, pârâtul a beneficiat de toate drepturile salariale, conform contractului individual de muncă nr. 215/08.12.2009 încheiat cu Direcția de S. Publică a Județului Tulcea, acestea fiind asigurate de la bugetul Ministerului Sănătății.
S-a mai precizat că în perioada 2010-2013, pârâtul s-a pregătit la nivelul centrelor universitare cu facultăți de medicină acreditate, prin departamentele de învățământ postuniversitar medical, efectuând pregătirea de specialitate în unități sanitare publice acreditate.
S-a mai menționat că potrivit actului adițional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 215/08.12.2009, obligația pârâtului era să lucreze în unitatea unde și-a ales postul - respectiv C. Medicina Muncii din cadrul Direcției de S. Publică a Județului Tulcea cel puțin 4 ani de la data când a obținut titlul de medic specialist, nerespectarea obligației atrăgând suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat.
Obligația medicului specialist să lucreze în postul ales este prevăzută expres în OG nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.
S-a mai arătat că după obținerea titlului de medic specialist, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul adițional - respectiv de a lucra cel puțin 4 ani în cadrul Compartimentului Medicina Muncii de la D.S.P.J. Tulcea, titlul de medic specialist al pârâtului fiind confirmat, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1/2014.
S-a mai susținut că la data de 21.03.2014, la Direcția de S. Publică a Județului Tulcea a fost înregistrată cererea nr. 2434/21.03.2014 prin care pârâtul și-a înaintat demisia din funcția de medic specialist începând cu data de 10.04.2014.
Conform prevederilor art. 198 din Codul muncii, salariații care au beneficiat de un stagiu de formare profesională inițiat de angajator nu pot avea inițiativa încetării contractului de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adițional.
S-a mai învederat că potrivit prevederilor actului adițional nr. l de la contractul individual de muncă nr. 215/08.12.2009, în care este prevăzută obligația medicului de a lucra pe postul ales la Direcția de S. Publică a Județului Tulcea cel puțin un număr 4 ani - durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat, după obținerea titlului de medic specialist, reclamanta a calculat valoarea cheltuielilor de personal încasate de pârât în perioada pregătirii în rezidențiat.
Prin notificarea nr. 8913/02.10.2014, pârâtul a fost înștiințat că are obligația să restituie suma de 57.516 lei reprezentând cheltuieli de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat (2010-2013), ca urmare a nerespectării clauzei de a lucra pe postul ales la Direcția de S. Publică a Județului Tulcea un număr egal de ani cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat, iar prin adresa nr. 9654/27.10.2014, pârâtul a precizat că restituirea sumei pretinse este nelegală și nu înțelege să o onoreze.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 C., art. 18 alin. (8) din OG nr. 18/2009 și art. 198 alin (3) din Codul muncii.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență al salariaților cu nr. 215/08.12.2009, actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 215/08.12.2009, certificatul pârâtului de confirmare în specialitatea medicina muncii, cererea de demisie a pârâtului, înregistrată la DSPJ Tulcea cu nr. 2434/21.03.2014, notificarea nr. 8913/02.10.2014, situația privind sumele care trebuiesc restituite, adresa nr. 9645/27.10.2014.
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 57.516 lei reprezentând în mod eronat contravaloarea cheltuielilor de personal ocazionate cu pregătirea profesională postuniversitară necesară obținerii titlului de medic specialist, în realitate, suma pretinsă prin acțiunea principală reprezentând contravaloarea salariului pe care pârâtul l-a primit pentru munca prestată, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.
S-a mai susținut că între pârât și reclamant a fost încheiat contractul individual de munca nr. 215/08.12.2009, stabilindu-se salariul de bază lunar brut în cuantum de 1.019 lei, iar prin actul adițional nr. 1 s-au stabilit drepturile și obligațiile părților contractante cu ocazia efectuării stagiului de pregătire ca medic rezident specialitatea medicina muncii.
Astfel că, în sarcina pârâtului a fost instituită obligația de a lucra la unitatea cu care a încheiat contractul de munca cel puțin un număr egal de ani cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat (art. 1), iar în cazul nerespectării acestei clauze contractuale, acesta era obligat la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrata din perioada stabilita.
S-a precizat că prin cererea de chemare în judecată, în ciuda celor afirmate, reclamanta nu a solicitat plata unei sume reprezentând contravaloarea cheltuielilor de personal ocazionate cu pregătirea profesională a pârâtului ci contravaloarea salariului primit de acesta pentru munca depusă, mai mult, ceea ce ignoră cu bună știință reclamanta este faptul că suma solicitată, salariul la care avea dreptul nu a fost achitat din fondurile reclamantei, ci din sume avansate de către Ministerul Sănătății pentru plata salariului pe perioada rezidențiatului, astfel încât solicitarea este neîntemeiată, aceasta urmărind o îmbogățire fără just temei, pretinzând niște sume de bani care nu au fost niciodată ale ei.
S-a mai arătat că pârâtul nu a beneficiat de pregătire profesională (astfel cum este ea definită de dispozițiile art. 192 și 193 Codul muncii, ci a participat la rezidențiat ca stagiu de pregătire, organizat de Ministerul Sănătății, instituție care a plătit contravaloarea muncii prestate în cadrul acestui rezidențiat.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei: Decizia nr. 5/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și practică judiciară.
Examinând cererea, în raport de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantă, în calitate de angajator și pârât, în calitate de persoană salariată, au fost stabilite raporturi de muncă, în baza contractului individual de muncă nr. 215/08.12.2009, pe o durată nedeterminată (fila 7).
Potrivit lit. E din contractul individual de muncă, pârâtul a fost încadrat ca medic rezident, Specialitatea Medicina Muncii, conform clasificărilor ocupațiilor din România.
Prin actul adițional nr. 01/08.12.2009 la contractul mai sus menționat, s-a stipulat, în temeiul prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003 și art. 18 din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, obligația pârâtului de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă, cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat (fila 9).
În ipoteza contrară, s-a mai inserat, la art. 2 din actul adițional, obligarea salariatului la suportarea „tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada lucrată din perioada stabilită.”
Clauza mai sus menționată nu face nicio distincție în ceea ce privește nerestituirea drepturilor cu caracter salarial de care a beneficiatpârâtul, ca o consecință a muncii prestate în cadrul unității medicale reclamante pe durata rezidențiatului (contravaloarea muncii prestate).
Prin cererea înregistrată sub nr. 2434/21.03.214 pârâtul a solicitat reclamantei aprobarea demisiei, începând cu data de 10 aprilie 2014.
Reclamanta a mai emis nota de calcul a venitului net pentru pârât, în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 la suma totală de_ (fila 13).
Litigiul dedus judecății relevă atât lipsa caracterului coerent al clauzei de restituire de către salariat a tuturor cheltuielilor de personal (în esență, prin încălcarea unor principii fundamentale ce garantează drepturile lucrătorilor la protecție socială, securitate și sănătate în muncă și plata salariului pentru munca prestată), cât și neîndeplinirea condiției caracterului sistematic al obiectivului urmărit, întrucât obligația de restituire a tuturor cheltuielilor de personal subzistă chiar dacă medicul este reîncadrat la o altă unitate spitalicească, astfel încât sistemul sanitar beneficiază de cunoștințele teoretice și practice de specialitate dobândite în perioada rezidențiatului.
În ceea ce privește prima . considerații care se opun recunoașterii faptului că aplicarea în speță a prevederilor actului adițional ce conține clauza penală mai sus descrisă ar putea garanta realizarea obiectivelor menționate mai sus, tribunalul reține că potrivit art. 18 alin. 6 din O.G. nr. 18/2009 și art. 17 alin. 2 din O.G. nr. 18/2009, care a abrogat OG 12/2008, rezidenții încheie cu unitatea sanitară contracte individuale de muncă, pe durată determinată sau nedeterminată, de unde rezultă că pe durata contractului le sunt aplicabile dispozițiile de drept substanțial specifice jurisdicției muncii, care nu exclud, ci sunt complementare clasificării perioadei de rezidențiat ca reprezentând o formă specifică de învățământ postuniversitar, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 18/2009.
În alte cuvinte, caracterul specific al acestei forme de învățământ se circumscrie încadrării relațiilor de natură juridică născute între rezident și unitatea spitalicească ca aparținând categoriei raporturilor de muncă, potrivit contractului individual de muncă nr. 215/08.12.2009 încheiat între părți.
Or, prin acțiunea dedusă judecății pârâtului i s-a solicitat de către angajator restituirea contravalorii drepturilor salariale plătite în perioada rezidențiatului pe post, în sumă de 57.516 lei, ce reprezintă drepturi câștigate, ca echivalent al activităților efectiv prestate, în baza contractului individual de muncă.
Restituirea acestei sume de către pârât ar echivala cu o încălcare a dreptului la o salarizare echitabilă, care să asigure lucrătorilor și familiilor acestora un nivel de trai satisfăcător (garantat de art. 4 din Carta socială a Consiliului Europei, semnată la Torino la 18.10.1961, referită expres în preambulul și art. 137 – fostul art. 117 – din Tratatul privind Uniunea Europeană), dar și a dreptului la câștigarea existenței prin muncă (art. 1 alin. 2 din Carta socială revizuită) și a dreptului la protecția sănătății lucrătorilor (art. 11 din Carta socială revizuită).
În esență, această restituire ar echivala cu o depășire a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului propus, cu încălcarea evidentă a ultimei condiții din textul de compatibilitate statuat de CJCE în cauza Gebhard, mai sus nominalizată.
Pe de altă parte, însă nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 159 alin.1 și 2 din Codul muncii, potrivit cu care salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Așadar, drepturile salariale încasate de pârât în perioada rezidențiatului, în baza contractului individual de muncă nr. 215/08.12.2009, sunt pe deplin cuvenite pârâtului pentru munca prestată la reclamantă în acest interval de timp.
Trebuie avută în vedere împrejurarea că plata salariului pentru perioada de rezidențiat s-a realizat de către Direcția de S. Publică Județeană Tulcea, însă din fondurile puse la dispoziție pentru medicii rezidenți, de către Ministerul Sănătății, așa cum de altfel însăși reclamanta recunoaște prin acțiune, care și în răspunsul la interogatoriu a recunoscut că nu a virat pentru salariul pârâtului sume din fondurile proprii.
Având în vedere că și ulterior datei de la care a încetat raporturile de muncă cu reclamanta, pârâtul a continuat să lucreze tot într-un spital public, se apreciază că banii utilizați de stat, pentru formarea sa profesională, sunt utilizați tot pentru a presta activitate de medic în interes public, finanțat tot de Ministerul Sănătății.
Este știut faptul că salariul este considerat corolarul dreptului la muncă, în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în aceasta stipulându-se fără echivoc faptul că: „Cel care muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient, care să îi asigure lui și familiei lui, o existență conformă cu demnitatea umană.”
Totodată, conform prevederilor art. 38 din Codul muncii, drepturile salariale nu pot face obiectul unei renunțări sau limitări.
Sunt avute în vedere și prevederile art. 41 din Constituția României, conform cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, alegerea locului de muncă fiind liberă.
În aceste condiții, singura interpretare permisă, astfel încât clauza din actul adițional să producă efecte juridice, este aceea că pârâtul care nu respectă obligația asumată trebuie să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa profesională, altele decât drepturile de natură salarială acordate în baza contractului individual de muncă, cum ar fi, de exemplu, prima de instalare, care în speță nu a fost solicitată de către reclamantă.
În ipoteza contrară, care nu poate fi primită, obligarea pârâtului la restituirea drepturilor salariale încasate legal pe parcursul anilor de rezidențiat ar echivala cu încălcarea dispozițiilor legale la care s-a făcut referire.
Prin decizia nr. 5/2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 71 din O.G. nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 și art. 159 din Codul muncii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident, pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlul de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută de actul adițional la contractul individual de muncă.
Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea ca nefondată.
Având în vedere că cererea reclamantei este nefondată și întrucât pârâtul a efectuat cheltuieli în acest proces, instanța urmează a obliga reclamanta să-i plătească pârâtului suma de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul T. D., cu domiciliul în municipiul B., ., ., ., având ca obiect pretenții, ca nefondată.
Obligă reclamanta să-i plătească pârâtului suma de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică de la 2 martie 2015.
Președinte, Asistenți Judiciari,
D. N. G. G. T. și C. T.
Grefier
M. R.
Red. Asist. Jud. TC/09.03.2015
Tehnored. Gref. M.R. /03.03.2015/gref. G.R./13.03.2015/4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 367/2015. Tribunalul TULCEA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
