Pretentii. Sentința nr. 367/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 367/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 367/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 367/2015
Ședința publică de la 04 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ș. R.
ASISTENȚI JUDICIARI: G. T.
C. T.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei în materia litigii de muncă și asigurări sociale privind pe reclamanta U.A.T. . în Murighiol, ., județ Tulcea prin primar I. F., în contradictoriu cu pârâta S. (B.) S., cu domiciliul în localitatea Murighiol, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 04.03.2015, reclamanta a depus înscrisurile solicitate, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.
TRIBUNALUL,
Prin cererea formulată la data de 31 octombrie 2014, și înregistrată sub nr._, reclamanta U.A.T. . obligarea pârâtei S. (B.) S. la plata sumei de 7280 lei, reprezentând prejudiciul cauzat în perioada anilor 2007-2010, compus astfel: pentru anul 2007 - 1814 lei reprezentând penalități majorări și dobânzi în sarcina angajatului și angajatorului la contribuții sociale (CAS, CASS, ȘOMAJ, etc.) stabilite la sumele de bani achitate cu titlu de drepturi speciale conform Contractului Colectiv de muncă valabil pe anul 2007, pentru anul 2008 - 1814 lei reprezentând penalități majorări și dobânzi în sarcina angajatului și angajatorului la contribuții sociale (CAS, CASS, ȘOMAJ, etc.) stabilite la sumele de bani achitate cu titlu de drepturi speciale conform Contractului Colectiv de munca valabil pe anul 2008, pentru anul 2009 - 1796 lei reprezentând penalități majorări și dobânzi în sarcina angajatului și angajatorului la contribuții sociale (CAS, CASS, ȘOMAJ, etc.) stabilite la sumele de bani achitate cu titlu de drepturi speciale conform Contractului Colectiv de munca valabil pe anul 2009 și pentru anul 2010 - 1746 lei reprezentând penalități majorări și dobânzi în sarcina angajatului și angajatorului la contribuții sociale (CAS, CASS, ȘOMAJ, etc.) stabilite la sumele de bani achitate cu titlu de drepturi speciale conform Contractului Colectiv de munca valabil pe anul 2010, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arată că pârâta are calitatea de angajat potrivit Contractului individual de munca nr.1/2000, pe post de guard la Primăria . data acordării drepturilor speciale aceasta avea calitatea de salariat.
Se mai susține că în perioada anilor 2007-2010, pârâta a beneficiat și a încasat conform contractelor colective de munca valabile pe anii 2007-2010, drepturi speciale la care UAT . reținut contribuțiile CAS, CASS, șomaj și celelalte contribuții aferente la bugetul de stat apreciind că aceste drepturi nu fac parte din categoria drepturilor salariale.
Se mai arată că în urma controlului de audit extern efectuat de Camera de Conturi Tulcea prin deciziile emise s-a constatat că aceste drepturi speciale fac parte din categoria drepturilor de natura salarială, că nu trebuiesc impozitate conform Codului fiscal și că la ele urmează ca UAT . toate contribuțiile la acestea către bugetul de stat, plus penalități de întârziere majorări, dobânzi și beneficiu nerealizat până la recuperarea acestora, în acest sens Camera de Conturi Tulcea stabilind masuri de recuperare a prejudiciului creat prin deciziile emise.
S-a precizat că UAT . aceste decizii ale Camerei de Conturi Tulcea, însă contestațiile au fost respinse de instanțele de judecată ca fiind nefondate.
Se mai învederează că ordonatorul principal de credite a UAT . de îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi Tulcea prin deciziile emise și rezultatul contestațiilor formulate, a emis Dispoziția nr. 88/06.05.2014 pentru efectuarea unui audit intern având ca obiective stabilirea întinderii prejudiciului/pierderea efectivă și beneficiul nerealizat creat prin plata unor accesorii, aferent avantajelor acordate angajaților sub formă de drepturi speciale pentru fiecare salariat (funcționari publici și personal contractual, pe anii 2007-2010), recuperarea prejudiciului produs și recuperarea efectivă a acestui prejudiciu în condițiile legii și actualizarea prejudiciului cu valoarea prejudiciului nerealizat până la recuperarea integrala.
Se mai precizează că prin raportul de audit intern nr. 2803/20.05.2014 înregistrat la Primăria Comunei Murighiol sub nr. 3345/16.06.2010 s-a stabilit în sarcina pârâtei un prejudiciu în sumă totală de 7280 lei.
Se mai susține că UAT . către bugetul de stat contravaloarea contribuțiilor sociale (CAS, CASS, ȘOMAJ, etc.) stabilite la sumele de bani acordate angajatului sub formă de drepturi speciale pe anii 2007-2010 mai puțin penalități, majorări de întârziere și dobânzi care cad în sarcina angajatului și angajatorului.
Prin raportul de audit intern s-a stabilit întinderea prejudiciului, persoanele de la care trebuie recuperat.
După stabilirea întinerii prejudiciului UAT . cu art. 270 alin. 3 din Codul Muncii a comunicat pârâtei întinderea prejudiciului și recuperarea acestuia prin acord, însă pârâta a refuzat să dea curs acestei propuneri.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 270 din Codul Muncii raportat la art. 1073-1074 din Vechiul cod civil (art. 1350, 1506 și următoarele din Noul Cod civil).
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: acorduri colective valabile pentru perioada 2008-2009 și pentru perioada 2006-2008, contract colectiv de muncă valabil pentru anii 2007-2010, Decizia Camerei de Conturi Tulcea nr. 32/27.05.2013.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prescrisă iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală, invocând totodată amnistia, raportat la prevederile art. 2 alin.1) din Legea nr.124/23 septembrie 2014.
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:
Pârâta este angajata Unității A. Teritoriale . în calitate de personal contractual.
Aceasta a beneficiat în anii 2007, 2008, 2009 și 2010 de drepturi speciale conform contractului colectiv de muncă, la care reclamanta nu a reținut contribuțiile C.A.S. C.A.S.S., șomaj și celelalte contribuții aferente la bugetul de stat.
Urmare misiunii de audit efectuate în perioada 03 octombrie – 11 noiembrie 2011, s-a constatat de către Camera de Conturi Tulcea că U. A. Teritorială . nu a stabilit, reținut, înregistrat și plătit contribuțiile datorate bugetului consolidat, aferente drepturilor speciale plătite în baza contractelor colective de muncă.
Prin decizia nr. 32/2013, Camera de Conturi Tulcea a hotărât aplicarea următoarelor măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora:
a) Virarea la bugetul consolidat a contribuțiilor datorate de angajați și angajator, aferente avantajelor acordate angajaților sub formă de drepturi speciale, împreună cu accesoriile datorate pentru nevirarea la termen a acestora, așa cum au fost stabilite de organul fiscal și actualizate până la data plății în totalitate a obligațiilor, cu respectarea prevederilor legale;
b) Stabilirea de către ordonatorul de credite al Unității A. Teritorială ., potrivit prevederilor legale, a întinderii prejudiciului (pierdere efectuată și beneficiul nerealizat), creat prin plata unor accesorii ca urmare a nevirării la termen la bugetul consolidat, a contribuțiilor datorate de angajator și de angajați, aferente avantajelor acordate angajaților sub formă de drepturi speciale, dispunerea măsurilor prevăzute de lege pentru recuperarea prejudiciului produs și recuperarea efectivă a acestuia în condițiile legii.
Potrivit art. 254 alin. 1 din Codul muncii: „Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.”
Art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii prevede însă că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în răspunderea patrimonială a salariaților față de angajator.
Or, având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7280 lei reprezentând prejudiciu cauzat în perioada 2007-2010, însă cererea de chemare în judecată a formulat-o abia la data de 31 octombrie 2014, instanța, având în vedere prevederile legale de mai sus, urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respinge cererea ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge cererea formulată de reclamanta U.A.T. . sediul în comuna Murighiol, ., județul Tulcea, prin primar I. F., în contradictoriu cu pârâta S. (B.) S., cu domiciliul în localitatea Murighiol, ., având ca obiect pretenții, ca fiind prescrisă.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 martie 2015.
Președinte, Asistenți Judiciari,
Ș. R. G. T., C. T.
Grefier,
E. G.
Redactat asist. jud. GT/24.03.2015
Tehnoredactat. gref. EG/24.03.2015/4 ex.
./
← Pretentii. Sentința nr. 355/2015. Tribunalul TULCEA | Pretentii. Sentința nr. 351/2015. Tribunalul TULCEA → |
---|