Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2348/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2348/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 2348/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2348/2015
Ședința publică din data de 16 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Ș. R.
Asistenți judiciari: G. T.
C. T.
Grefier: E. G.
Pe rol judecarea cauzei în materia litigii de muncă formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, în numele și pentru membrul de sindicat: G. M., în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect drepturi bănești-dobânda legală și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, ..28-30 și a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ..
Dosarul a avut termen de judecata la data de 02 decembrie 2015, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a constatat cauza in stare de judecată și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 09 decembrie 2015, respectiv la 16 decembrie 2015, când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 31 august 2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Tulcea, în numele și pentru membrul de sindicat G. M., a chemat în judecată pe pârâtul C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ Tulcea, jud. Tulcea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată pentru drepturile salariale cuvenite pentru perioada 31.01._10, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2278/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr._, rămasă irevocabilă la data de 18.09.2013 prin respingerea recursului, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă menționată, pârâtul a fost obligat, în esență, la reîncadrarea sa începând cu data de 01.01.2010, conform prevederilor Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și OUG nr. 1/2010, precum și la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 31.01._10, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.
S-a mai arătat că, nu a beneficiat în timp util de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind deci evident că i s-a produs un prejudiciu important, prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus și prejudiciul creat inițial în patrimoniul său prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate.
Reclamanta a mai învederat că, în privința daunelor-interese datorate de
pârâtă pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, ale Codului civil (Noul cod civil – art. 1530, art. 1531, art. 1535), O.G. nr. 13/2011 (art. 2), de unde rezultă că, daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la
data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă -
aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuie îndeplinită la data
stabilită prin contractul individual de muncă.
A mai precizat reclamanta că, în sensul celor de mai sus, s-a pronunțat în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/17.02.2014 în dosarul nr. 21/2013, prin care a statuat că “în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.”
Reclamanta a apreciat că, acordarea dobânzii legale se impune pentru
neplata la scadență a sumei datorate, creditorii fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Astfel, daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 148 și următoarele, art. 194, și art. 517, alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă, ale art. 161, art. 166, alin. (4), art. 268 și art. 278, alin. (1) din Codul Muncii, ale art. 2 din O.G. nr. 13/2011, ale art. 1530, art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil și ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În probatoriu, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: tabelul nominal cu membrul de sindicat care și-a dat acordul cu privire la promovarea cererii de chemare în judecată, sentința civilă nr. 2278/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, Decizia RIL nr. 2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 21/2013, practică judiciară, concluzii scrise.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului C. Județean de Resurse și Asistență Educațională Tulcea, jud. Tulcea, care a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Finanțelor Publice.
Pârâtul apreciază că acțiunea este neîntemeiată întrucât s-a invocat ca temei legal al cererii de chemare în judecată, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, iar ordonanța se limitează, așa cum se specifică în titlul actului normativ, doar la dobânzile în domeniul bancar.
A mai precizat pârâtul că Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, prevede la art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani. cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Prin alin. (3) al art. 3 din OG nr. 13/201 1 se specifică faptul că ..în raporturile juridice care iui decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ. în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1). respectiv alin. (2), diminuat cu 20%."
Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate, însă nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Potrivit alin. (2) dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar alin. (3) din ordonanță prevede că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
În ceea ce privește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/17.02.2014, pârâtul a arătat că își însușește opinia reprezentantului procurorului general, potrivit căreia: „nu pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, întrucât, pe de o parte, pentru trecut, executarea parțială, potrivit tranșelor de eșalonare, nu reprezintă un fapt ilicit, iar pe de altă parte, pentru viitor, obligațiile de plată nu sunt ajunse la scadență, ca efect al moratoriului legal instituit prin actul normativ special", chiar dacă reclamanții au solicitat plata dobânzii legale aceasta reprezintă o obligație de plată pentru viitor, fără a fi ajunsă la scadență.
A mai învederat pârâtul că sumele calculate pentru reclamantă menționate în sentința civilă nr. 2278/03.04.2013, au fost achitate pentru anii: 2012, 2013 și 2014 și 2015, iar diferențele de sume urmează să fie achitate, potrivit dispozițiilor legale.
De asemenea, referitor la dobândă a arătat pârâtul că prin Decizia nr. XI/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat că penalitățile de întârziere prevăzute într-un contract nu pot fi cumulate cu dobânda contractuală sau legală.
A mai învederat pârâtul că întrucât s-a statuat, de către instanța supremă că acordarea de dobândă nu se cumulează cu penalitățile, apreciază că acest „principiu” poate fi aplicat și în cauză, deoarece, dacă prin dispozitivul sentinței civile nr. 2278/03.04.2013, s-a dispus ca sumele plătite să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective (aceasta reprezentând practic o penalitate pentru neplata la timp a drepturilor), acordarea și de dobânzi, după ce s-a aplicat indicele de inflație, ar însemna o dublă despăgubire.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect chemarea în garanție a Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Finanțelor Publice, pârâtul a arătat că potrivit prevederilor art. 72 din Codul de procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
Pârâtul a mai arătat că cererea de chemare în garanție este admisibilă întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. 3) din cod, dispozițiile textului de lege prevăd că cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar cererea se încadrează în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării.
A mai solicitat pârâtul chemarea în garanție a Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că potrivit prevederilor art. 101 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară.
Art. 102 și art. 103 din lege stabilesc că finanțarea învățământului preuniversitar de stat, se asigură din fonduri publice sau din alte surse, potrivit legii, iar M. Educației, are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației și colaborează cu alte ministere, cu autorități locale, structuri asociative reprezentative ale autorităților administrației publice locale.
A mai susținut pârâtul că în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. 2) din lege, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, prin bugetele locale, pentru cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
Art. 104 alin. 5 prevede că finanțarea de bază, deci cea care cuprinde plata drepturilor salariale, aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, astfel că finanțarea de bază se face de la bugetul de stat din sumele defalcate din TVA.
Art. 105 alin. 2) din același act normativ prevede că din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, se asigură finanțarea complementară, finanțare care se referă la cheltuieli care privesc investiții, subvenții și alte categorii de cheltuieli care nu vizează drepturi salariale.
Potrivit art. 110 alin. 3, finanțarea unităților de învățământ special, a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.
În drept pârâtul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 205 și art. 72 și urm. Cod procedură civilă.
Pârâtul a depus la dosar adresă cu situația plăților efectuate conform hotărârii judecătorești în ceea ce o privește pe reclamanta G. M..
Cererea de chemare în garanție a fost comunicată Ministerului Educației Naționale și Ministerului Finanțelor Publice, care au formulat întâmpinare.
M. Educației și Cercetării Științifice (fost M. Educației Naționale) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
A invocat chematul în garanție excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât între acesta și cadrele didactice nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1(2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.”, ori, sumele de bani reprezentând salariile personalului didactic sunt cuprinse în bugetul autorităților locale conform prevederilor legale.
Astfel că, sumele de bani reprezentând drepturile salariale ale personalului didactic sunt cuprinse în bugetul autorităților locale conform prevederilor art. 13 (1) din O.U.G. nr. 32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare “începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Din prevederile legale menționate rezultă că ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este consiliul local, finanțarea cheltuielilor de personal pe unități școlare din învățământul preuniversitar nu se face prin bugetul M.E.N, ci prin consiliile locale.
Unitățile de învățământ au obligația să își întocmească bugetul propriu care se fundamentează pe baza finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari pentru cheltuieli de personal în faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv a bugetului de stat.
De asemenea, chematul în garanție a invocat excepția inadmisibilității arătând că condițiile acordării de dobânzii legale (daune-interese) sunt reglementate în art. 1530 din Noul Cod Civil - Legea nr. 287/2009, aceste condiții fiind neexecutarea obligației, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, neexecutarea fără justificare sau, după caz, culpabilă, a obligației, astfel că este evidentă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Educației raportat la solicitările reclamantei.
A mai menționat că prima condiție, neexecutarea obligației, nu poate fi reținută ca aplicabilă M.E.C.S., întrucât nu există obligație din partea ministerului de a plăti salarii angajaților instituțiilor de învățământ preuniversitar, între M. Educației și cadrele didactice nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult cu cât nu există nici obligații din partea sa cu privire la calcularea și plata drepturilor salariale. M. Educației Naționale nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.
A mai precizat acesta că nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și nici angajator al personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, existența prejudiciului trebuie dovedită de către reclamanți, așa cum trebuie dovedită și legătura de cauzalitate între neexecutarea unei eventuale obligații și prejudiciu.
A mai susținut chematul în garanție că obligațiile M.E.C.S. sunt generale, pentru tot sistemul de învățământ preuniversitar și nu special pentru pârât, care a formulat cererea de chemare în garanție, faptul că MECS are atribuții în procedura de finanțare a învățământului, nu atrage după sine nașterea unor raporturi juridice de muncă între acesta și pârât, iar MEN, ca organ al administrației publice centrale cu rol în elaborarea și coordonarea politicilor naționale în domeniul educației, nu face altceva decât să aprobe criterii, standarde, costuri medii anuale orientative per elev/preșcolar.
Așadar, a arătat chematul în garanție că nu poate exista corelația între un eventual prejudiciu și obligațiile ministerului, acestea fiind expres reglementate atât de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cât și de Legea învățământului nr. 84/1995. Potrivit art. 94 din Legea educației naționale nr. 1/2011 în coroborare cu prevederile Legii nr. 90/2001, M. Educației Naționale în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control, M. Educației nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.
În drept chematul în garanție și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 205 Codul de procedură civilă, Noul Cod civil - Legea nr. 287/2009, Legea nr. 1/2011, H.G. nr. 538/2001, O.U.G. nr. 32/200 și Legea nr. 284/2010.
La data de 12 octombrie 2015, chematul în garanție M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material în baza art. 2517 din codul civil.
A precizat chematul în garanție că excepția prescripției dreptului la acțiune o susține și în temeiul art. 164 din Codul muncii cu motivarea de esență că dreptul pretins este prescris pentru anii 2007-2011, dat fiind că este un drept accesoriu care urmează regimul juridic al dreptului principal, iar în cauză la data introducerii acțiunii 30.01.2015 era de mult împlinit termenul general de prescripție de 3 ani.
De asemenea, chematul în garanție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul ca raporturile obligaționale stabilite în baza legii de organizare și funcționare a structurilor în cadrul cărora se manifestă reclamanții nu include și M. Finanțelor Publice, astfel încât drepturile solicitate și neacordate să își aibă izvorul în acesta. M. Finanțelor Publice este terț atât în relația cu reclamanții cât și cu angajatorii acestuia și orice obligație asumată sau opozabilă structurilor în cauză nu urmează a le fi imputabilă.
A mai arătat chematul în garanție că daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001.
A arătat chematul în garanție că în consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin. (4), nu interzice în niciun fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de „daune interese”. De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
În drept, chematul în garanție și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 205 Cod Procedura Civila.
La data de 05 octombrie 2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârât solicitând admiterea cererii așa cum a fost formulată.
La data de 23 octombrie 2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de M. Finanțelor Publice, în care a invocat excepția inadmisibilității întâmpinării.
Instanța, analizând cauza, raportat la cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Finanțelor Publice, urmează a o respinge ca nefondată, ținând cont că între aceste organe ale administrației de stat și pârâtă nu există, în planul dreptului substanțial, raporturi juridice directe, generatoare de drepturi și obligații reciproce, obligația de virare a sumelor necesare achitării dobânzilor legale fiind corelativă unui drept ce se valorifică în patrimoniul bugetului județului Tulcea, iar nu al pârâtului, conform art. 105 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Prin urmare, este indiscutabil că respectiva obligație de virare a sumelor necesare efectuării plăților de către organele administrației de stat există chiar dacă acestea nu dețin calitatea de pârâte în prezenta cauză, față de modalitatea în care partea reclamantă a redactat cererea de chemare în judecată și chiar dacă cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă, astfel cum a fost formulată.
De altfel, este recunoscut, în acord cu jurisprudența unitară a instanțelor judecătorești, că în caz de refuz de executare a obligației de virare a sumelor de către organele administrației de stat, se poate dispune în faza executării silite a hotărârii judecătorești definitive poprirea conturilor organului administrației publice responsabil de neexecutarea hotărârii, chiar dacă respectivul organ nu a figurat ca parte pârâtă în litigiu, în aplicarea principiului că hotărârea judecătorească pronunțată împotriva unei instituții publice trebuie pusă în executare prin concursul tuturor organelor abilitate, în baza actelor normative care le sunt aplicabile, cu atribuții de gestionare și administrare a patrimoniului instituției publice debitoare, care a participat efectiv în proces.
Examinând acțiunea, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2278/03 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, irevocabilă la data de 18.09.2013, prin Decizia civilă nr. 758/CM/18.09.2013 a Curții de Apel C., depusă în copie la dosar (filele 9-11), reclamanta a obținut, în contradictoriu cu pârâtul, reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2010, conform prevederilor Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010, precum și calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării și drepturile salariale acordate pentru perioada 31.01._10.
Relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 3 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu”
În cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 Cod Civil anterior conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Existența unui prejudiciu care trebuie acoperit a fost constatat și prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii prin care instanța supremă admițând recursul a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Față de considerentele arătate, tribunalul urmează a admite acțiunea și a obliga pârâtul la plata către reclamantă a daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor legale aferente drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 31.01._10, potrivit sentinței civile nr.2278/03.04. 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Tulcea, rămasă irevocabilă la data de 18.09.2013, prin Dec. Civ. nr.758/CM/l 8.09.2013 a Curții de Apel C., începând cu data de 18.09.2013 și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, ..28-30 și a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., ca nefondată.
Admite acțiunea formulată de SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, în numele și în interesul reclamantei G. M., în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect drepturi salariale.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor legale aferente drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 31.01._10, potrivit sentinței civile nr.2278/03.04. 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Tulcea, rămasă irevocabilă la data de 18.09.2013, prin Dec. Civ. nr.758/CM/l 8.09.2013 a Curții de Apel C., începând cu data de 18.09.2013 și până la data plății efective.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.12.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
Ș. R. G. T., C. T.
GREFIER –E. G.
Red. jud. RS/05.01.2016
Tehnored. Gref. EG/06.01.2016- ex.6
./
| ← Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 1806/2015. Tribunalul... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
