Anulare decizie de concediere . Plata sporului pentru orele de noapte
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 3063 din data de 03.12.2014
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâta ...înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 10401/118/2013 se solicita anularea Deciziei paratei nr. 85/25.11.2013;repunerea părților in situația anterioara emiterii Deciziei contestate, in sensul reintegrării reclamantei pe funcția deținuta anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care aș fi beneficiat de la data concedierii si pana la data reintegrării efective; obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce mi se cuvin, reprezentând sporul de noapte in cuantum de 25% din salariul de baza pentru fiecare ora lucrata in timpul nopții, sporul datorat pentru munca prestată in zilele de repaus săptămânal, precum si in zilele de sărbători legale aferente perioadei 12.12.2013 -13.11.2013; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare , reclamanta arată că la data de 28.11.2013, mi-a fost comunicata, prin intermediul serviciilor poștale, Decizia nr. 85/25.11.2013, emisa de societatea parata, prin care s-a dispus, in temeiul disp. art. 61 lit. a) din C. muncii, încetarea Contractului individual de munca nr. 30/12.12.2012, perfectat intre părți.
In cuprinsul Deciziei anterior menționate, s-a arătat ca reclamanta s-ar face vinovata de săvârșirea abaterii disciplinare constând in faptul ca ar fi procedat la ""întocmirea de contracte de amanet supraevaluate in nume propriu fără acordul șefilor ierarhici", astfel ca, in sarcina reclamantei, s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 39 al. 2 din C. muncii.
Reclamanta consideră că decizia atacata este nelegala, impunându-se~anularea sa, motivat de următoarele argumente:
Sub un prim aspect, reclamanta apreciază că Decizia contestata nu conține toate elementele obligatorii potrivit art. 252 al. 2 lit. b din C. muncii, fiind, astfel, lovita de nulitate.
Astfel , potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, "Sub sancțiunea nulități;. in decizie se cuprind in mod obligatoriu. (...) b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat".
In speța, Decizia contestata nu conține mențiunile obligatorii potrivit dispozițiilor legale anterior citate, in sensul ca nu indica, in concret, prevederile Regulamentului intern (respectiv precizarea articolului, aliniatului sau literei dispozițiilor regulamentare in discuție) pretins a fi fost încălcate de către reclamantă.
In acest sens, reclamanta consideră ca mențiunile de ordin general arătate in cuprinsul Deciziei atacate referitoare la condițiile de disciplina prevăzute in Regulamentul Intern nu sunt de natura a complini cerința prevăzuta de art. 252 al. 2 lit. b din C. muncii.
In sensul aspectelor anterior menționate, se solicită a se interpreta si decizia Curții Constituționale nr. 319/2007, potrivit căreia textul articolului 268 al. 2 din C. muncii (art. 252 al. 2 in actuala numerotare a C. muncii) "se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de munca, a desfășurării acestora in condițiile de legalitate si a respectării drepturilor si îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de munca. In același timp, sunt menite sa asigure apărarea drepturilor si intereselor legitime ale salariatului, având in vedere poziția obiectiv dominanta a angajatorului in desfășurarea raporturilor de munca. Aplicarea sancțiunilor disciplinare si, in mod special, "încetarea raportului de munca din voința unilaterala a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond si deforma riguros reglementate de legislația muncii, in scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Mențiunile si precizările pe care in mod obligatoriu trebuie sa le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rol, in primul rând, de a-l informa concret si complet pe salariat cu privire la faptele, motivele si temeiurile de drept pentru care i se aplica sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac si termenele in care are dreptul sa constate temeinicia si legalitatea masurilor dispuse din voința unilaterala a angajatorului".
Fata de toate aspectele anterior menționate, câta vreme in cuprinsul Deciziei contestate nu sunt precizate, in concret, prevederile încălcate de reclamantă, cu arătarea articolului, aliniatului, literei dispozițiilor regulamentare pe care se presupune ca le-as fi nesocotit, consideram ca aceasta a fost emisa cu încălcarea disp. art. 252 al. 2 din C. muncii, astfel ca se impune a se constata nulitatea sa.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 252 al. 1 din C. muncii, reclamanta a invocat prescripția dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinara a desfacerii disciplinare a Contractului individual de munca nr. 30/12.12.2012.
Potrivit textului legal anterior menționat, "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Astfel, termenul de 30 de zile calendaristice, prevăzut expres de legiuitor ca termen de prescripție, începe a curge de la data la care angajatorul a luat cunoștința despre săvârșirea abaterii printr-un înscris care indica persoana vinovata si care are data certa prin înregistrarea in registrul general al unității.
In speța, se apreciază ca momentul subiectiv la care angajatorul a cunoscut atât săvârșirea pretinsei abateri disciplinare, cat si persoana vinovata este, cel puțin, data înregistrării in evidentele sale a Contractului de amanet nr. C0213006018, respectiv 01.08.2013.
Prin urmare, termenul de prescripție al dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinara a desfacerii Contractului individual de munca nr. 30/12.12.2012 s-a împlinit la data de 01.09.2013.
Fata de aspectele anterior menționate, câtă vreme sancțiunea disciplinară a fost aplicată ulterior împlinirii termenului de 30 de zile reglementat de disp. art. 252 al. 1 din C. muncii, apreciem ca Decizia pârâtei nr.85/25.11.2013 este nelegala, impunându-se anularea sa.
In măsura in care se va trece peste punctele de vedere anterior expuse, reclamanta consideră ca, in mod greșit, prin Decizia contestata, s-a reținut ca perfectarea Contractului de amanet nr. C0213006018/01.08.2013 ar constitui abatere disciplinara grava de natura a determina încetarea raporturilor de munca în temeiul disp. art. 61 lit. a din C. muncii.
Reclamanta subliniază că perfectarea unor contracte de amanet între angajator și salariați reprezenta o uzanță în cadrul societății pârâte (ce are acest obiect principal de activitate), menită a determina creșterea gradului de implicare al angajaților in activitatea societății, prin crearea unor avantaje de ordin financiar.
Se mai susține că acest Contract de amanet nu a fost semnat de reclamantă, în numele și pe seama societății pârâte, pentru a se putea reține neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor și atribuțiilor ce îi reveneau potrivit fișei postului, contractului individual de muncă, regulamentului intern sau altor norme legale.
Contractul de amanet s-a semnat între societatea pârâtă reprezentată printr-un alt salariat cu atribuții în acest sens si reclamantă, în nume propriu.
Mai mult, actul juridic in discuție a fost înregistrat in evidentele societății parate de la momentul încheierii sale, fiind cunoscut, încă de la acea dată, organelor de conducere ale societății și nefiind contestat de aceasta pana la momentul inițierii procedurii desfacerii disciplinare a raporturilor de munca, nici cu privire la consimțământul paratei privind perfectarea sa si nici cu privire la clauzele contractuale stipulate in cuprinsul sau.
Reclamanta subliniază că și-a executat întocmai obligațiile pe care și le-am asumat față de pârâtă prin semnarea Contractului de amanet nr. C0213006018/01.08.2013.
Raportat la aceste aspecte, apreciază reclamanta că, în mod greșit, s-a reținut, în sarcina subsemnatei, săvârșirea abaterii disciplinare constând în "întocmirea de contracte de amanet supraevaluate in nume propriu fără acordul șefilor ierarhici" și, pe cale de consecință, că, în mod eronat, am fost sancționată disciplinar prin desfacerea contractului individual de muncă pentru săvârșirea acestei presupuse abateri.
Pentru lămurirea completă a situației de fapt, reclamanta susține că presupusa abatere disciplinară reținută în sarcina sa nu a reprezentat decât un pretext găsit de pârâtă pentru încetarea raporturilor de muncă dintre părți ,
arătând că, la data de 13.11.2013, a asistat la un comportament total necorespunzător al organelor de conducere ale societății față de alți salariați, context în care i s-a solicitat a semna o decizie de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părților.
Față de refuzul explicit de a da curs acestei solicitări, conducerea societății i-a interzis, începând cu data de 13.11.2013, accesul în incinta societății.
Incidentele produse la data menționată i-au afectat puternic starea de sănătate a reclamantei , astfel că, urmare unei cereri scrise adresate pârâtei, la data de 25.11.2013, aceasta s-a prezentat la sediul acesteia în vederea ridicării adeverinței necesare eliberării certificatului de concediu medical.
Cu această ocazie, i s-a cerut a răspunde întrebărilor comisiei constituite pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, solicitare căreia nu i-a dat curs, motivat de faptul că se prezentasem la sediul social în cu totul alt scop.
Ulterior, a fost emisă Decizia contestată prin care s-a reținut, în sarcina reclamantei, o abatere disciplinară inexistentă și care nu reprezintă altceva decât o modalitate nelegală în care pârâta a provocat încetarea raporturilor de muncă cu un salariat pe care l-a considerat indezirabil.
Fata de toate aspectele anterior menționate, reclamanta apreciază ca măsura dispusa de parata apare ca fiind una nelegala, abuziva, impunându-se, astfel, anularea sa.
Ca efect al anularii actului contestat, se apreciază ca se impune repunerea pârtilor in situația anterioara acestuia, in sensul reintegrării reclamantei pe funcția deținuta anterior emiterii actului atacat.
Urmare anularii deciziei contestate, reclamanta se consideră îndreptățită a pretinde obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii si pana la data reintegrării efective.
În ceea ce privește capătul 4 de cerere se arată că potrivit art. J "Salarizare" pct. 2 lit. a din Contractul individual de munca nr.30/12.12.2012, "Alte elemente constitutive: a) sporuri: spor de noapte - 25% din salariul
de baza pentru fiecare ora lucrata in timpul nopții. Se considera munca de noapte munca prestata in intervalul orar 22:00 - 06:00".
Reclamanta arată că deși a prestat ore de munca in regim de munca de noapte (programul de lucru fiind 24h/48h), nu a beneficiat niciodată de plata sporului arătat in prevederile contractuale mai sus menționate, astfel ca solicită obligarea paratei la plata sumelor cuvenite cu acest titlu, aferente perioadei 12.12.2012 -13.11.2013.
Se mai susține că potrivit art. J "Salarizare" pct. 3 din Contractul anterior menționat, "orele suplimentare prestate in afara programului normal de lucru sau in zilele in care nu se lucrează ori in zilele de sărbători se compensează cu ore libere plătite, conform contractului colectiv de munca aplicabil sau Legii nr. 53/2003 - Codul muncii".
In raport de dispozițiile contractuale citate, coroborate cu cele ale art. 137 al. 3 și cele ale art. 142 al. 2 din C. muncii, având în vedere că pârâta nu a compensat prin ore libere plătite munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în cele de sărbători legale, solicitam obligarea acesteia la plata sporului cuvenit pentru munca prestată în zilele arătate, in perioada 12.12.2012-13.11.2013.
Acțiunea a fost întemeiată in drept, art. 252 al. 5 din C. muncii.
Cererii i-au fost anexate , in copie certificata cu originalul pentru conformitate, următoarele înscrisuri : Decizia nr. 85/25.11.2013;Contractul individual de munca nr. 30/12.12.2012;Fișa postului reclamantei;Sesizarea adresată ITM Constanța la data de 14.11.2013; Decizia pârâtei nr. 76/13.11.2013;Proces - verbal nr. 155/25.11.2013;Decizia pârâtei nr.84/25.11.2013;Adeverința nr. 158/27.11.2013; Adeverință medicală din data de 28.11.2013;înscrisuri cu caracter medical; Invitația la ședința de informare privind avantajele medierii comunicata reclamantei ...; Invitația la ședința de informare privind avantajele medierii comunicata paratei ...; / Procesul - verbal privind ședința de informare asupra avantajelor medierii;
în termen legal , pârâta a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin neparcurgerea procedurii prealabile a medierii , iar pe fondul cauzei respingerea cererii .
În motivare , se arată referitor la excepția nulității absolute că fapta reclamantei încalcă prevederile art.39 alin.2 din codul muncii , prevederile Regulamentului intern al societății referitoare la obligațiile ce revin salariaților în sensul respectării disciplinei la locul de muncă , prevederi din fișa postului referitoare la obligația de a nu efectua operațiuni de amanet în interes propriu , precum și prevederi din contractul individual de muncă.
Pârâta precizează că , întrucât reclamanta a refuzat să răspundă la întrebările comisiei de disciplină , cercetarea disciplinară nu s-a putut realiza din vina acesteia .
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material , pârâta susține că administratorul societății a luat cunoștință de fapta reclamantei la data de 31.10.2013 , iar decizia contestată a fost emisă în data de 25.11.2013 , invocându-se totodată și dispozițiile art.252 alin.1 din codul muncii.
Pe fondul cauzei , pârâta susține că potrivit fișei postului reclamanta avea obligația de a nu efectua operațiuni de amanet în interes propriu.
În ceea ce privește solicitarea referitoare la plata sporului de noapte , a sporului datorat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale aferente perioadei 12.12.2012-13.11.2013 , pârâta susține că au fost plătite sporuri de 1% din salariul de bază brut pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și 25% pentru orele prestate în timpul nopții.
În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților , proba cu expertiza contabilă și proba testimonială .
La termenul din 2 aprilie 2014 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Reclamanta ... a fost salariată a societății pârâte ... în funcția de amanetar conform contractului individual de muncă nr.30/12.12.2013.
Prin decizia nr.85/25.11.2013 a încetat contractul individual de muncă nr.30/12.12.2012 începând cu data de 25.11.2013 în temeiul art.58 coroborat cu art.61 lit.a din legea nr.53/2003 codul muncii reținându-se ca abatere disciplinară săvârșită de reclamantă întocmirea de contracte de amanet supraevaluate în nume propriu fără acordul șefilor ierarhici , iar administratorul a luat cunoștință despre aceasta la data de 31.10.2013 prin referatul nr.143/13.11.2013.
Temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică a fost indicat ca fiind prevederile art.39 alin2 din legea nr.53/2003 și din Regulamentul Intern .
Procedând la analiza legalității actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamantă și raportat la disp. art. 252 din Codul muncii, care reglementează conținutul obligatoriu al unei decizii de sancționare, se constata ca decizia nr. 342/13.12.2013 nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art.252 alin.2 din codul muncii (2)Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d)temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f)instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Este adevărat că decizia contestată cuprinde rubrica Temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică fiind indicate dispozițiile art.39 alin2 din legea nr.53/2003 și din Regulamentul Intern , însă instanța apreciază că referirea generică la prevederile art.39 alin.2 din codul muncii care se referă la obligațiile salariatului -și la Regulamentul Intern făcută de angajator în cuprinsul deciziilor nu satisface cerința impusă de textul de lege atât timp cât nu se arată în concret acre anume obligații , respectiv dispoziții au fost încălcate și față de faptul că termenul folosit de legiuitor în conținutul art.252 alin.2 lit.b este precizarea prevederilor ceea ce înseamnă indicarea sau determinare în mod precis , clar a acestora. Precizarea art.39 alin.2 din codul muncii nu poate fi reținută ca suplinind această cerință atât timp cât textul legal se referă la prevederi din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat și nu la dispozițiile cu caracter general ale codului muncii.
Dat fiind caracterul imperativ și de ordine publică al acestor prevederi legale, din interpretarea lor gramaticală, logică și sistematică reiese că, dacă dispoziția de sancționare disciplinară nu întrunește fie și doar una dintre condițiile prevăzute de art.252 din Codul muncii, ea este lovită de nulitate absolută în integralitatea sa.
Astfel, întrucât nu respectă condițiile de formă pe care le legea le impune prin dispoziții cu caracter de ordine publică, prevăzute tocmai din acest motiv sub sancțiunea nulității absolute, instanța apreciază că decizia contestată este nelegală urmând a fi desființată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de aplica sancțiunea instanța urmează a o respinge având în vedere dispozitivul deciziei nr.16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii tatuându-se că În interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă astfel că la data de 13.11.2013 a fost înregistrat referatul nr.143 prin care se aducea la cunoștință fapta care constituie abatere disciplinară , iar decizia a fost emisă la data de 25.11.2013.
Chiar dacă s-ar aprecia că nu aceasta este data raportului final , instanța reține că dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară nu este prescris având în vedere dispozițiile tezei finale a alineatului 1 art-252 potrivit căruia Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei .
Fapta ce ar constitui abatere disciplinară a fost săvârșită la 1.08.2013 , iar decizia a fost emisă înăuntru termenului de 6 luni , respectiv la data de 25.11.2013.
Dincolo de aceste aspecte, raportat la temeinicia deciziei contestate, instanța reține disp. art.247 din Codul muncii potrivit cărora angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Fapta calificată de angajator drept abatere disciplinară a fost întocmirea de contracte de amanet supraevaluate în nume propriu fără acordul șefilor ierarhici , iar administratorul a luat cunoștință despre aceasta la data de 31.10.2013 prin referatul nr.143/13.11.2013.
În acest sens a fost depus contractul de amanet încheiat de către reclamantă în calitate amanetant cu societatea pârâta în calitate de amanetar , contract nr.C0213006018/1.08.2013.
Din răspunsul la interogatoriu rezultă că reclamanta ar fi încălcat dispozițiile art.9 alin.2 pct.5 din Capitolul III al regulamentului
Potrivit acestui text salariatul avea obligația să cunoască și să respecte dispozițiile , deciziile și notele interne ale ... . Necunoașterea conținutului acestora nu constituie temei pentru absolvirea salariaților de responsabilitățile ce le revin…";
Din declarația martorei audiate a rezultat că aceasta a încheiat contractul de amanet cu reclamanta și că aceasta era o practică a societății pârâte aspect confirmat și de pârâtă prin răspunsul la interogatoriul la întrebarea 4 care la întrebarea "Este real că , în mod uzual , în cadrul societății dumneavoastră se perfectau contracte de amanet cu salariații la cererea acestora " a răspuns "Da ,dar în anumite condiții care nu au fost respectate de reclamantă"; , fără a se indica acele condiții nerespectate.
În ceea ce privește emailul prin care se comunica salariaților că nu le este permis să își facă personal contracte de amante, pârâta , ținută de sarcina probei ,conform art.272 codul muncii , nu a făcut dovada că acesta a fost luat la cunoștință de reclamantă . Totodată prin același email se aducea la cunoștință că "dacă salariații sunt în postura de a avea nevoie de un împrumut este absolut ca altă colegă să facă contractul";, ceea ce s-a întâmplat și în cazul contractului nr. C0213006018/1.08.2013 semnat de către martora ....
Astfel, apreciind că angajatorul a comis un abuz de drept, decizia nr. 85 din 25.11.2013 de încetare a contractului individual de muncă fiind netemeinică și nelegală, în conformitate cu disp. art.252 din Codul muncii, instanța va dispune anularea acesteia.
Corespunzător soluției de anulare a deciziei contestate, instanța va dispune, cu titlu de restabilire a situației anterioare ca efect al nulității, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei pe funcția deținută anterior emiterii actului atacat , respectiv cea de amanetar și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate , majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării .
În ceea ce privește cererea de obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce i se cuvin reclamantei , reprezentând sporul de noapte in cuantum de 25% din salariul de baza pentru fiecare ora lucrata in timpul nopții, sporul datorat pentru munca prestată in zilele de repaus săptămânal, precum si in zilele de sărbători legale , instanța urmează a-l admite în parte având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă potrivit căruia expertul a identificat un număr de 1676 ore prestate în regim normal pentru care a avut dreptul la 7.753 lei brut , activitate reprezentând ore suplimentare 148 ore pentru care a avut dreptul la suma de 1.451 lei brut , activitate reprezentând ore de noapte în sumă totală de 600 ore pentru care a avut dreptul la suma de 696 lei brut , spor repaus săptămânal în valoare de 88 lei brut.
Expertul a identificat suma de 222 lei reprezentând drepturile bănești aferente perioadei 1.11.-25.11.2013 pentru care nu se face dovada că ar fi fost plătite reclamantei.
Având în vedere limitele învestiri instanței cel de al patrulea capăt de cerere se referindu-se la plata sporului de noapte , a sporului datorat pentru munca prestată in zilele de repaus săptămânal, precum si in zilele de sărbători legale aferente perioadei 12.12.2013-13.11.2013 , instanța urmează a obliga pârâta la plata sumei de 113 lei brut , reprezentând contravaloare spor ore suplimentare(76 lei), ore noapte(29 lei) ore lucrate în zile de repaus săptămânal (8 lei) așa cum acestea au fost cuantificate de expertul judiciar pentru perioada 1-25.11.2013. Deși perioada excede perioadei solicitate de reclamantă , instanța constată că sporurile se încadrează în perioada solicitată , respectiv 1.11.2013-13.11.2013 având în vedere că prin decizia nr-76/13.11.2013 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei .
Pentru aceste considerente , instanța urmează a admite în parte acțiunea , va anula decizia nr. nr. 85 din 25.11.2013 de încetare a contractului individual de muncă , va dispune obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei pe funcția avută anterior concedierii , amanetar, va obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate , majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării , va obliga pârâta la plata sumei de 113 lei brut cu titlu de sporuri de noapte , sporul datorat pentru munca prestată in zilele de repaus săptămânal, precum si in zilele de sărbători legale pentru perioada 1.11.2013-12.11.2013 .
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceasta din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
Drept urmare, pârâta urmează să fie obligată la plata către reclamantă a sumei de 1600 lei reprezentând cheltuieli de judecată reduse, în limita pretențiilor admise conform art.453 alin.2 c.pr.civ.
| ← Litigiu privind funcţionarii publici. Jurisprudență Raporturi... | Decizie de concediere . Legea specială care stabileşte... → |
|---|
