Asigurări sociale. Jurisprudență Asistenţă şi asigurări sociale; Vechime în muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 61 din data de 10.02.2015
Faptul că ulterior reconstituirii vechimii în muncă creanța reclamantului s-ar putea valorifica doar în legătură cu intimata CJP Vrancea, iar nu cu foștii angajatori sau deținătorul de arhive, nu constituie un argument juridic pentru a-i conferi acesteia calitate procesuală pasivă prin raportare la art. 279 al.2 Codul muncii.
Decizia civilă nr. 61/10.02.2015 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată sub nr. … pe rolul Tribunalului Vrancea - Secția I civilă reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâta CJP, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să dispună reconstituirea vechimii în muncă cu privire la perioadele în care a prestat muncă sau a avut contract de asigurare socială, indicându-se locurile de muncă, perioadele și angajatorii cu care s-a aflat în raporturi de muncă, precum și contractele de asigurare socială încheiate.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat, în esență, că în cursul anului 2012 a pierdut carnetul de muncă, iar CJP refuză să-i ia în considerare vechimea pentru stabilirea pensiei.
A mai arătat reclamantul că deține copii ale carnetului de muncă, un exemplar fiind legalizat la 08.12.2010, o copie fiind la ITM București, iar alt exemplar aflându-se în copie scanată la CJP.
Pârâta CJP a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu are competențe legale în ceea ce privește reconstituirea vechimii în muncă.
Prin sentința civilă nr. … Tribunalul Vrancea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CJP și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.M. în contradictoriu cu pârâta CJP, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a învestit instanța cu o cerere de reconstituire a vechimii în muncă, fiind incidente, din perspectivă procedurală dispozițiile art. 279 din Codul muncii, ce au următorul conținut:
(1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.
(2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluționa potrivit dispozițiilor acestui act normativ.
(3) Angajatorii care păstrează și completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eșalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire.
(4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce dețin carnetele de muncă ale salariaților le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condițiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse.
Totodată, potrivit art. 281 alin. 3) din Codul muncii, "Pe data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare";.
Deși dispozițiile art. 279 din Codul muncii nu prevăd nici natura juridică a cererii prin care o persoană solicită reconstituirea vechimii în muncă și nici persoana în contradictoriu cu care se judecă astfel de cereri, Tribunalul a constatat că astfel de chestiuni pot fi determinate folosind criteriul de interpretare teleologică a legii, cu alte cuvinte, interpretarea acesteia în funcție de rațiunea avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului de lege.
În acest sens, în opinia Tribunalului, cererea de reconstituire a vechimii în muncă nu poate fi considerată o cerere necontencioasă, ce ar putea fi soluționată în baza prevederilor art. 527 și urm. C.pr.civilă, ipoteza avută în vedere de acest text de lege referindu-se la cu totul alte situații.
Prin urmare, reclamantul nu poate sta singur în procesul de față, iar instanța să pronunțe o hotărâre într-un astfel de cadru procesual.
Pe cale de consecință, cererea de reconstituire a vechimii în muncă, cerere de competența instanței de judecată potrivit art. 279 alin. 2) din C muncii, este o cerere contencioasă și, prin urmare, aceasta trebuie să se judece în contradictoriu cu un subiect de drept (pârât).
În ceea ce privește persoana (fizică sau juridică) care ar putea avea calitatea de pârât într-o astfel de cerere și în privința căreia s-ar justifica astfel calitatea procesuală pasivă, Tribunalul a constatat că determinarea acesteia, în lipsa unei dispoziții legale clarificatoare în acest sens, nu poate fi realizată decât tot prin apelarea la metoda de interpretare ce ține seama de scopul sau rațiunea legii.
În acest sens, sub un prim aspect, Tribunalul a notat că finalitatea urmărită de reclamant într-o astfel de cerere de reconstituire a vechimii în muncă o constituie, în principal, obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se confirme existența și conținutul raporturilor de muncă exercitate în trecut de partea reclamantă, hotărâre pe care o poate valorifica în fața autorității cu competențe în stabilirea drepturilor de pensie în locul carnetului de muncă pe care, din diverse motive, nu îl mai deține.
Sub un al doilea aspect, dat fiind faptul că într-un astfel de proces se invocă raporturi de muncă ce s-au derulat în contradictoriu cu o altă persoană, în mod firesc, este necesar să participe în proces fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia.
Dacă însă fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia nu mai există atunci, a interpreta că reclamantul nu se poate judeca în contradictoriu cu nicio altă persoană/instituție/autoritate, înseamnă a ajunge la concluzia că dispozițiile art. 279 din Codul muncii devin inaplicabile fiindcă nu s-ar putea obține o hotărâre judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă pe motivul inexistenței unui pârât în contradictoriu cu care să se judece o astfel de cerere de reconstituire.
O astfel de concluzie nu poate fi însă corectă deoarece, implicit, s-ar ajunge la o altă concluzie subsecventă, și anume, că dispozițiile art. 279 din Codul muncii se interpretează în sensul de a nu produce efecte juridice. Or, după cum este unanim admis și recunoscut, textul de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce astfel de efecte.
Prin urmare, nu s-a putut reține ca fiind corectă/validă interpretarea că, în cazul inexistenței fostului angajator sau a continuatorului acestuia, nu se poate soluționa pe fond o cerere de reconstituire a vechimii în muncă.
Pe cale de consecință, continuând raționamentul din cadrul metodei de interpretare ce ține seama de scopul sau rațiunea legii, Tribunalul a reținut că este necesar să se determine altă persoană cu care reclamantul trebuie să se judece într-o astfel de acțiune.
În opinia Tribunalului se pot identifica cel puțin două persoane ce pot fi chemate în judecată într-o astfel de acțiune:
Prima dintre acestea este persoana ce deține arhiva fostului angajator sau al continuatorului acestuia, rațiunea fiind aceea că o astfel de persoană deține, de regulă, înscrisuri în care s-au atestat raporturile de muncă sau aspecte relative la aceste raporturi de muncă.
O a doua persoană ce ar putea fi chemată este instituția în fața căreia se va valorifica, în final, hotărârea judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă, și anume, CJP, aceasta fiind cea care va utiliza la acordarea/stabilirea drepturilor de pensie informațiile și efectele hotărârii judecătorești de reconstituire a vechimii în muncă.
În cazul de față, din conținutul copiei cărții de muncă a reclamantului rezultă că acesta s-a aflat în diverse raporturi de muncă cu mai mulți angajatori, nerezultând că aceștia nu ar mai exista în prezent ori că activitatea acestora nu ar fi fost preluată prin una dintre modalitățile juridice admise de lege (absorbție, fuziune, divizare etc.) de alte persoane juridice existente.
De asemenea, chiar dacă vreunul dintre angajatorii sau persoanele cu care reclamantul s-a aflat în raporturi susceptibile a reprezenta stagii de cotizare nu ar mai exista în prezent, nu rezultă că arhiva acestora nu este deținută de vreo anume persoană juridică sau fizică.
În aceste condiții, ținând seama de considerentele expuse mai sus cu privire la condițiile în care ar putea justifica în proces calitate procesuală pasivă C.P., Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile respective și, prin urmare, nu se justifică participarea în procesul de față a CJP în calitate de pârâtă.
Eventualele inconveniente procesuale derivând din necesitatea identificării și chemării în judecată a tuturor foștilor angajatori sau deținătorii arhivelor nu pot justifica sub nicio formă adoptarea unei soluții care nu corespunde cerințelor legale, existând și posibilitatea introducerii unor mai multe cereri, în raport cu fiecare angajator și privitor la perioada derulării raporturilor de muncă cu acesta, pentru a se evita eventualele tergiversări derivând din conduita procesuală ori alte impedimente de acest gen privind pe anumiți pârâți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D.M., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității ei, în sensul că în mod greșit s-a apreciat că pârâta CJP nu ar avea calitate procesuală pasivă. A susținut că reconstituirea vechimii în muncă se face doar în vederea valorificării drepturilor de pensie, conform Legii nr. 263/2010, astfel că se încearcă valorificarea unei creanțe împotriva pârâtei CJP, ceea ce îi conferă acesteia și calitatea procesuală pasivă în procesele întemeiate pe disp. art. 279 C. muncii.
Totodată, nu se încearcă realizarea unei creanțe față de foștii angajatori și intenția legiuitorului nu a fost ca în astfel de cauze să fie chemați în instanță zeci de angajatori, în condițiile în care aceștia este foarte posibil să nu mai existe ca persoane juridice.
De asemenea, acțiunea în reconstituirea vechimii în muncă se dovedește tot cu înscrisuri emise de foștii angajatori, astfel că nu este necesară prezența lor în proces.
Mai mult decât atât, nici deținătorul de arhive (în situația în care angajatorul-persoană juridică nu ar mai avea capacitate de folosință) nu poate avea calitate procesuală pasivă, deoarece nu se încearcă valorificarea unei creanță față de acesta, ci tot față de CJP care ar fi obligată să plătească pensia respectivă.
Pe fondul cauzei apelantul a reluat aceleași argumente ca și în fața primei instanțe pentru admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, apelantul nu a mai solicitat rejudecarea fondului pretențiilor în apel, după constatarea că CJP are calitate procesuală pasivă, ci trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca părțile să nu fie private de un grad de jurisdicție.
În dovedirea apelului apelantul nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
În drept a invocat disp. art. 466 și urm. N.C.proc.civ. și art. 279 C. muncii.
Prin întâmpinare, intimata CJP a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că nu are competențe speciale decât pentru stabilirea și plata drepturilor de pensie, iar nu și de reconstituire a vechimii în muncă. Totodată, intimata a reluat aceleași argumente ca și cele prezentate de prima instanță, considerându-le temeinice și legale.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel, pentru a da eficiență principiului disponibilității părților în procesul civil, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Având în vedere disp. art. 248 N.C.proc.civ., Curtea a analizat mai întâi dacă soluția primei instanțe referitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtei CJP este legală, urmând a face apoi, dacă se mai impune, și asupra fondului litigiului, conform disp. art. 480 alin. 3 tz. I, având în vedere că prin cererea de apel nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Așa cum și prima instanță a arătat, dispozițiile art. 279 din Codul muncii nu prevăd nici persoana în contradictoriu cu care se judecă astfel de cereri, astfel de chestiuni putând fi determinate folosind criteriul de interpretare teleologică a legii, respectiv interpretarea legii în funcție de rațiunea avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului de lege.
Cererea de reconstituire a vechimii în muncă, cerere de competența instanței de judecată potrivit art. 279 alin. 2 din C muncii, este o cerere contencioasă și, prin urmare, aceasta trebuie să se judece în contradictoriu cu un subiect de drept (pârât).
Așa cum și Tribunalul a arătat, finalitatea urmărită de reclamant într-o astfel de cerere de reconstituire a vechimii în muncă o constituie, în principal, obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se confirme existența și conținutul raporturilor de muncă exercitate în trecut de partea reclamantă, hotărâre pe care o poate valorifica în fața autorității cu competențe în stabilirea drepturilor de pensie în locul carnetului de muncă pe care, din diverse motive, nu îl mai deține.
Totodată, dat fiind faptul că într-un astfel de proces se invocă raporturi de muncă ce s-au derulat în contradictoriu cu o altă persoană, fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia este necesar să participe în proces.
Din conținutul copiei cărții de muncă a reclamantului rezultă că acesta s-a aflat în diverse raporturi de muncă cu mai mulți angajatori, nerezultând că aceștia nu ar mai exista în prezent ori că activitatea acestora nu ar fi fost preluată prin una dintre modalitățile juridice admise de lege (absorbție, fuziune, divizare etc.) de alte persoane juridice existente.
De asemenea, chiar dacă vreunul dintre angajatorii sau persoanele cu care reclamantul s-a aflat în raporturi susceptibile a reprezenta stagii de cotizare nu ar mai exista în prezent, nu rezultă că arhiva acestora nu este deținută de vreo anume persoană juridică sau fizică.
Faptul că ulterior reconstituirii vechimii în muncă creanța reclamantului-apelant s-ar putea valorifica doar în legătură cu intimata CJP, iar nu cu foștii angajatori sau deținătorul de arhive, nu constituie un argument juridic pentru a-i conferi acesteia calitate procesuală pasivă prin raportare la art. 279 alin. 2 C.muncii.
Nici faptul că astfel de cerere ar trebui judecată în contradictoriu cu prea mulți angajatori-pârâți sau că dovezile pe care s-ar întemeia ar emana tot de la angajatorii respectivi și astfel nu ar mai fi necesară prezența lor în proces ca pârâți, nu reprezintă argumente juridice care să confere CJP calitate procesuală pasivă.
Așa cum și prima instanță a arătat, eventualele inconveniente procesuale derivând din necesitatea identificării și chemării în judecată a tuturor foștilor angajatori sau deținătorii arhivelor nu pot justifica sub nicio formă adoptarea unei soluții care nu corespunde cerințelor legale, existând și posibilitatea introducerii unor mai multe cereri, în raport cu fiecare angajator și privitor la perioada derulării raporturilor de muncă cu acesta, pentru a se evita eventualele tergiversări derivând din conduita procesuală ori alte impedimente de acest gen privind pe anumiți pârâți.
Față de toate aceste aspecte, Curtea a considerat că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecința menținerii ei și respingerii apelului ca nefondat, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 N.C.proc.civ.
Față de soluția adoptată și de Curte cu privire la calitatea procesuală pasivă a CJP, nu s-a mai impus a se analiza fondul litigiului.
| ← Dreptul muncii; jurisdicţia muncii . Jurisprudență Contracte... | INTERESUL ÎN FORMULAREA CERERII DE SISTARE A PLĂŢII → |
|---|
