Cerere acordare diferenţe salariale. Personal plătit din fonduri publice. Nelegalitatea cererii
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 624 din data de 15.10.2015
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de 12.06.2015 sub nr. … reclamanta A.F. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne,Arhivele Naționale ale României și Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea acestora ca pentru perioada 01.01.2011-30.11.2012 să calculeze și să plătească drepturile salariale neachitate ca urmare a continuării aplicării în mod nelegal a prevederilor Legii 118/2010 ,sume de bani ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale achitate efectiv în luna mai 2010 și drepturile salariale achitate începând cu data de 01.01.2011. Solicită actualizarea drepturilor bănești solicitate ,cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă.
Motivând în fapt acțiunea reclamanta susține că este angajată ca funcționar public, pe perioadă nedeterminată,în cadrul Ministerul Afacerilor Interne -… ,fiind salarizată conform legilor de salarizare unitară a personalului din sectorul bugetar, Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și, ulterior, în anul 2011 conform prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Susține reclamanta că, începând cu data de 01.06.2010, ca urmare a adoptării Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor sale salariale, inclusiv sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale au fost diminuate cu 25% față de cuantumul brut al drepturilor bănești similare, care i-au fost plătite în cursul lunii mai 2010.
Această măsură, conform susținerilor inițiatorului Legii 118/2010 - Guvernul României, ar fi fost determinată de criza economică și, implicit de necesitatea prevenirii amenințării la securitatea economică a țării, urmând a fi aplicată pe o perioadă determinată, respectiv de la data de 01.06.2010 - 31.12.2010.
În aceste condiții - pe o perioadă determinată și din rațiuni de securitate economică - Legea nr. 118/2010 a fost declarată Constituțională .
Mai mult decât atât, ÎN ACELEAȘI CONDIȚII, această lege a fost apreciată inclusiv de C.E.D.O. ca fiind conformă cu normele dreptului comunitar, spre exemplu prin decizia pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/2011) și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/2011), C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare în condițiile în care politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, care prin lege poate să introducă, suspende sau elimine anumite drepturi salariale, cât timp acest lucru este justificat prin interes public și este considerat un astfel de interes necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare din considerente ce țin de criza economică pe o perioadă determinată.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menționate mai sus au fost diminuate cu 25%.
Arată reclamanta că ,deși diminuarea are aparent un caracter temporar, prin indicarea Unui anumit interval de timp (ex: 03.07.2010-31.12.2010), în realitate prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 118/2010 a transformat restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent, întrucât "începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate în cursul anului 2010, în condițiile... ".
Acest text de lege s-a materializat concret prin aplicarea Legii nr. 285/2010, care, deși a mărit salariile cu 15% față de nivelul stabilit prin Legea nr. 118/30.06.2010, a păstrat un decalaj de 10% față de nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010.
Aplicarea Legii nr. 285/2010 în aceste condiții reprezintă în realitate o ultraactivare a Legii nr. 118/30.06.2010, o restrângere nepermisă a exercițiului dreptului la muncă în afara cadrului stabilit de Constituție și de Convenție. Restrângerea sistematică a exercițiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorității publice ce adoptă această măsură, se situează în afara cadrului constituțional pe care îl trasează dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală.
Dreptul la muncă este un drept fundamental al omului și nu poate fi restrâns decât în cazuri excepționale, conform art. 53 din Constituție și numai dacă restrângerea este temporară. în situația mea, restrângerea drepturilor salariale și-a pierdut caracterul de măsură de excepție, proporțională și rezonabilă.
Dispozițiile legii în cauză se situează și sub auspiciile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
A arătat reclamanta că diminuarea drepturilor patrimoniale luată de angajator în aplicarea Legii 285/2010 impune o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată și promovată de către guvernanți.
Dimpotrivă, eventuala intervenție legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcționări a instituțiilor și autorităților publice. Angajamentele internaționale asumate de Guvern față de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele insele, temeiuri pentru limitarea unor drepturi fundamentale. Faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale in discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția Statului.
În fine, arată reclamanta, ulterior anului 2012, promotorul Legii nr. 285/2010, Guvernul României, prin măsurile dispuse în acest sens - reîntregirea salariilor începând cu data de 01.12.2012, dar mai ales prin declarațiile publice care au căpătat un caracter de notorietate publică, a apreciat că restrângerile drepturilor salariale sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor-drepturilor salariale ale bugetarilor NU erau justificate și nici necesare.
În drept, reclamanta a întemeiat acțiunea pe dispozițiile: art. 17, 23,25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocol,art. 1, 4 și 20 din Carta Socială Europeană, art. 11,15, 20, 41, 47, 53, 135 și 154 din Constituția României, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 118/2010, coroborate cu prevederile art. 10, art. 17, alin. (2), (3) și (4), art. 40, alin.(2), lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, dispozițiile art. 1082, 1089, din Codul Civil - 1864 și pe dispozițiile art. 1530, 1535 din Codul civil actual. art.l și urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisurile de la filele 35 - 38.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.06.2015, Arhivele Naționale ale României solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată,susținând că Arhivele Naționale ale României - instituție publică subordonată MAI ,finanțată integral de la bugetul de stat, a aplicat întocmai dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar. Începând cu data de 01.01.2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 285/2011 în temeiul cărora toți angajații au beneficiat de majorarea cu 15% a drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011 .Ulterior,prin efectele OUG nr. 19/2012 s-a procedat la reîntregirea salariilor la nivelul pe care acestea l-au avut anterior aplicării diminuării de 25% efectuate în temeiul Legii nr. 118/2010.
A invocat această pârâtă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile ce exced perioadei de 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată.
A mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că Arhivele Naționale ale României nu sunt ordonator de credite pentru Biroul Județean Teleorman al Arhivelor Naționale .Această calitate este deținută de IPJ Teleorman care asigură în continuare plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei ,prin structura sa financiar -contabilă.
Și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, susținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) C.proc.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În acest sens a arătat că potrivit art. 34 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice: "Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite ", iar conform alineatului 2 al aceluiași articol: " Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite".
Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul impus de lege, astfel că acțiunea acesteia este inadmisibilă.
A invocat Ministerul Afacerilor Interne și excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că atât calculul, cât și plata oricăror drepturi bănești către reclamantă, în perioada de referință, s-a făcut exclusiv de către Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman (ca unitate a I.G.P.R.), astfel cum prevede pct. 2 al Notei la Anexa nr. 1 "Tabel cuprinzând unitățile ai căror șefi au calitatea de ordonatori secundari de credite" din O.m.a.i. nr. 192/2010 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, prevederi legale preluate prin actele normative succesive având același obiect de reglementare, în vigoare în perioada de referință, respectiv O.m.a.i. nr. 205/2011 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I. (pct. 2 al Notei la Anexa 1), O.m.a.i. nr. S/173/2012 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I. (pct. 2 al Notei la Anexa nr. 1).
Aceleași dispoziții legale se regăsesc și în O.m.a.i. nr. 34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., în vigoare în prezent. Astfel, potrivit, pct. 2 din Nota la Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 34/2014 "Ordonatorii secundari de credite": "Prin unitățile Inspectoratului General al Poliției Române se asigură: - finanțarea structurilor teritoriale ale Arhivelor Naționale (...)" (dispoziție legală care se regăsește, în mod identic, în actele normative anterior menționate).
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Anexa nr. 12 la Ordinul m.a.i. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituția noastră. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Aceleași reglementări vizând drepturile și îndatoririle ordonatorilor de credite erau prevăzute și în actele normative anterioare care vizau împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte din cadrul unităților teritoriale al Arhivelor Naționale, sunt în competența exclusivă a unităților teritoriale ale I.G.P.R., respectiv I.P.J. Teleorman în prezentul litigiu, care au calitatea de ordonator terțiar de credite.
In concluzie, arată MAI, în sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligație legală de a asigura în bugetele instituțiilor din subordine sumele dispuse de către instanța de judecată prin titluri executorii a fi plătite terților, ceea ce însă nu înseamnă că ordonatorii principali de credite sunt obligați să stea în judecată în toate litigiile în care sunt implicate structurile din cadrul M.A.I. pentru simplul motiv că, față de acestea, își exercită atribuțiile aferente calității de ordonator principal de credite.
A mai invocat pârâtul MAI excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că în conformitate cu prevederile art. 2500 alin. (1) cod civil "dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege " ,astfel că , în raport de data introducerii acțiunii, pentru sumele neacordate anterior perioadei de 3 ani a intervenit prescripția, motiv pentru care solicită admiterea acestei excepții.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul MAI a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată susținând că Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 441/30.06.2010.
Ca urmare a promulgării Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în perioada 03.07.2010-31.12.2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, ale personalului plătit din fonduri publice, se vor diminua cu 25%.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1-8 și cele ale art.10-17 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
In plus, actul normativ care reglementează cuantumul drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011 este Legea nr. 285/2010, act normativ care provine de la Parlamentul României, autoritate învestită prin Constituție cu prerogativa legiferării.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.Și în anul 2012 au avut loc majorări salariale, așa cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cu modificările și completările ulterioare.
Și pârâtul Ministerului Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a formulat întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că plata drepturilor bănești solicitate cade în sarcina angajatorului MAI și IPJ Teleorman,a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011-12.06.2012 și a invocat netemeinicia cererii de chemare în judecată
Prin întâmpinarea formulată pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că reclamanta nu este angajatul IPJ Teleorman și nici a Poliției Române ci al Arhivelor Naționale.
Drepturile salariale în cauză sunt stabilite de către structura de resurse umane a Arhivelor Naționale, structură centrală a MAI având calitatea de ordonator terțiar de credite. IPJ Teleorman asigură logistic și financiar structura județeană a Arhivelor Naționale în sensul că respectiva structură, redusă numericește, nu dispune de structuri de profil proprii. Resursele financiare și logistice ale Biroului Județean al Arhivelor Naționale sunt asigurate de structura centrală a Arhivelor Naționale, IPJ Teleorman având doar rolul de a intermedia distribuirea acestor resurse de la structura centrală la acea județeană a Arhivelor Naționale.
A invocat pârâtul IPJ Teleorman excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani anteriori datei formulării acțiunii.
Pe fondul cererii, IPJ Teleorman a invocat caracterul netemeinic al acesteia susținând ca și pârâtul MAI că acțiunea acesteia este nefondată.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Afacerilor Interne, Arhivele Naționale ale României și Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman, Tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 267 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă, angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod, sindicatele și patronatele și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.
Prin urmare, din textul de lege precitat, rezultă că, într-o asemenea acțiune, părți în proces sunt numai reclamanta și pârâții MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și Arhivele Naționale ale României, întrucât numai aceștia au atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamantei, așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și ARHIVELE NAȚIONALE AL ROMÂNIEI va fi respinsă ca nefondată și, pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE va fi admisă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2011 - 12.06.2012 invocată de pârâții MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, ARHIVELE NAȚIONALE AL ROMÂNIEI și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la intrarea în vigoare a noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Conform art. 171 și art. 268 din Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge de la data când drepturile respective erau datorate.
Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și art. 2532 - 2543 Cod civil.
În acest sens, art. 278 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile, și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a fost acordat de către angajator.
Sub acest aspect, se constată că acțiunea a fost introdusă la data de 12.06.2015, iar perioada pentru care s-a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale este de la 01.01.2011 și până la includerea acestuia în salariu.
Cum aceste diferențe datorate de pârâți își aveau scadența lunar, termenul de prescripție de 3 ani curge de la data scadenței fiecărui debit lunar în parte, motiv pentru care, pentru perioada 01.01.2011 - 12.06.2012 se constată prescris dreptul material la acțiune.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani, durata termenului de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
În consecință, se va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2011 - 12.06.2012.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, Tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată și, din considerentele ce se vor expune, urmează a fi respinsă.
Astfel, Tribunalul constată că, în cauză, instanța a fost investită să se pronunțe asupra cererii reclamantei privind obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale, precum și la plata de daune interese moratorii.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, iar împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, persoana nemulțumită având posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris.
Ori, față de obiectul cererii deduse judecății, prin care nu se contestă modul de stabilire al salariului, ci se solicită obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale, precum și la plata de daune interese moratorii, Tribunalul apreciază că, în cauză, nu au incidență prevederile art. 7 din Legea nr. 285/2010 și nici prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010, astfel că excepția va fi respinsă ca fiind nefondată.
Cu privire la fondul cauzei, examinând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente, Tribunalul apreciază acțiunea reclamantei ca fiind nefondată.
Astfel, în ce privește categoria de personal din care face parte reclamanta, salarizarea acestora pentru perioada pentru care solicită drepturile, este reglementată de Legea - cadru nr. 330/2009.
Începând cu data de 1.01.2010, salarizarea personalului plătit fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (5) din Legea nr. 330/2009, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Dispoziții privind menținerea cuantumului salariului avut de personalul plătit din fonduri publice la luna decembrie 2009, se regăsesc și în actele normative ulterioare legii cadru de salarizare și anume O.U.G. nr. 1/2010.
Prin Legea cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 s-a stabilit valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a dispus majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 15%, tocmai pentru reîntregirea salariilor diminuate:
"Art. 1. - (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizații/or de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor,compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Art. 2. - în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.".
Prin dispozițiile O.U.G. nr. 19/2012 s-au aprobat măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale și O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prin care s-au dispus măsuri de majorare a salariului de bază, respectiv "menținerea în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 a drepturilor prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012" ,începând cu data de 01.06.2012, în conformitate cu O.U.G. nr. 19/2012 care, prin art. 1 alin. 1, a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Prin O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice se prevede :
Art. 1. "(1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Salarizarea reclamantei nu rezultă din nici un înscris, astfel că în cauză nu s-a făcut dovada că aceasta nu este salarizată potrivit actelor normative în vigoare aplicabile.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, pretențiile principale deduse judecății de către reclamantă vizează calcularea și plata salariului de bază începând cu data de 01.01.2011.
Însă, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010:
"(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris";.
În aplicarea acestor dispoziții legale, pârâtul angajator a fost obligat să emită decizii de reîncadrare privind pe salariații săi printre care și reclamanta, însă aceste decizii nu au fost contestate de persoanele interesate în termenul prevăzut de art. 30 alin. 2 din Legea nr. 284/2010.
Ținând seama de toate aceste elemente de fapt și de drept, este evident că cererea reclamantei nu poate fi admisă câtă vreme deciziile de reîncadrare salarială nu au fost contestate de cei vizați de ele.
Dacă pretențiile deduse judecății ar fi fost admise, atunci s-ar ajunge la invalidarea dispozițiilor unor acte juridice valide și necontestate, precum deciziile de reîncadrare amintite.
Cât privește problematica acordării dobânzii legale, pretențiile în acest sens ale reclamantei sunt accesorii capetelor principale de cerere.
Cum aceste pretenții principale sunt neîntemeiate, la fel se vor privi și capetele accesorii de cerere, potrivit principiului de drept "accesoriul urmează soarta principalului";.
| ← Cerere suspendare executare decizie recuperare debit provenit... | Cerere acordare drepturi de natură salarială. Contractul... → |
|---|
