Cerere acordare drepturi de natură salarială. Contractul colectiv de muncă. Temeinicia cererii.
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 1549 din data de 14.10.2015
Prin cererea înregistrată la data de 13.05.2015, sub nr. …, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta SC D.C. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la:
-plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariate cuvenite, majorate, indexate și a tuturor drepturile bănești, indexate si actualizate, începând cu data de 01.01.2015 - la zi;
-acordarea tichetelor de masa începând cu data de 01.06.2014 - la zi, conform art. 100 din CCM;
-plata primei de Paste pentru anul 2015, datorată conform art. 102 din CCM la nivel de unitate, în cuantum de 200 lei;
-plata primei de vacanță, în cuantum de 900 lei, conform art. 78 din CCM la nivel de unitate;
-plata de daune interese in cuantum de 2000 lei, în condițiile art. 61 din CCM, pentru prejudiciul produs, prin neacordarea drepturilor salariale la timp;
A solicitat reclamantul și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata cauzei.
A motivat reclamantul că este salariat al pârâtului având contract individual de muncă, pe perioada nedeterminată, iar începând cu 01.01.2015 nu a mai primit drepturile salariate ce i se cuveneau , conform art. 51 si urm. din CCM la nivel de unitate și clauzelor din contractul individual de muncă.
Deși, în această perioada a prestat activitate, angajatorul nu a inteles să-și respecte clauzele contractuale, în sensul ca nu a achitat drepturile salariale cuvenite angajaților, începând cu data de 01.01.2015.
Susține că s-au făcut demersuri la nivel de unitate, prin sindicatul salariaților, pentru îndeplinirea obligației ce-i revine, însă, angajatorul nu a înțeles să-și onoreze obligația principala asumată prin contractul individual de muncă și CCM.
Angajatorul nu și-a respectat nici obligația contractuala prevăzută de art. 102 din CCM la nivel de unitate valabil pentru anul in curs, pentru plata primei de Paste, în cuantum de 200 lei, astfel încât solicită obligarea pârâtului și la plata acestei prime, indexate si actualizate, la data plații efective.
De asemenea pârâtul, conform art. 78 din CCM este obligat, ca la efectuarea a cel puțin 10 zile din concediul de odihna pe anul in curs, să acorde o primă de concediu, în cuantum de 900 lei . Precizează că, în cursul lunii aprilie 2015 ,salariații unității pârâte au fost obligați de angajator sa efectueze câte 10 zile din concediul de odihnă, pentru anul in curs, astfel încât, angajatorul este obligat să le achite și prima de concediu, în cuantum de 900 lei.
Prin Contractul Colectiv de Muncă, la art. 100, se prevede ca angajatorul este obligat să asigure tichete de masă, dar aceasta obligație nu a mai fost respectată începând cu 01.06.2014, astfel încât, solicită obligarea pârâtului la acordarea acestor tichete de masă, începând cu data de 01.06.2014 - la zi.
Referitor la acordarea de daune interese în cuantum de 2000 lei, arată că acestea i se cuvin , întrucât i s-a creat un prejudiciu de către pârât, prin neacordarea la timp a drepturilor salariale, temeiul de drept fiind art. 61 alin.1 și 3 din CCM, iar prejudiciile aduse prin nerespectarea acestor norme de către angajator constau în aceea că neprimind salariul cuvenit la timp au fost nevoiți să facă împrumuturi, să nu achite debitele restante, fiind astfel încărcați cu penalități de către creditorii personali.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile prevederilor CCM la nivel de unitate,iar în dovedire a depus înscrisuri și a solicitat proba cu expertiză contabilă de specialitate .
Pârâtul SC D.C. SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea în parte a acesteia ca nefondată, pentru următoarele motive:
Precizează că la momentul formulării cererii de chemare în judecată drepturile salariale ale reclamantului au fost achitate integral pentru luna ianuarie 2015 și 50% pentru luna februarie, urmând a se efectua plăți in continuare in măsura obținerii lichidităților bănești de către societate pentru achitarea sumelor calculate și cuvenite până la data incetarii contractului individual de muncă la reclamantului, nefiind rea voință întarzierea plații salariului .
Referitor la acordarea tichetelor de masă, susține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, art. l-(2), modificată și actualizată în anul 2014, acestea " se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Recunoaște faptul că CCM prevede acordarea de tichete de masă pentru salariații unității, dar art.132 alin.l din Legea 62/2011 republicată a Dialogului Social stipulează: "clauzele CCM pot stabili drepturi si obligații in limitele si in condițiile prevăzute de lege"
Arată pârâta că anii 2013 și 2014, s-au încheiat pe pierderi, în BVC aferent acestor ani , nu au mai fost prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de masă, urmând ca în funcție de evoluția situației economico financiare a societății să se acorde totuși acest drept, salariații primind tichete de masă pentru primele lunii ale anului 2014, după care situația financiara nu a mai permis acest lucru, astfel că , societatea nu poate fi obligată, conform legii, la cheltuieli care nu sunt prevăzute in BVC aprobat.
În ce privește prima de Paste în cuantum de 200 lei, precizează că este tot un drept salarial și a fost cuprinsă în statele de plată pentru luna aprilie 2015, fiind cuprinsă în salariul pentru luna respectivă tuturor salariaților.
Referitor la acordarea primei de vacanță prevăzuta de CCM la nivel de unitate, susține că, aceasta se acorda salariaților proporțional cu timpul efectiv lucrat intr-un an de zile, așa cum se acorda și concediul de odihnă și aceste drepturi au fost calculate și cuprinse în statele de plată. Prin urmare, cererea de a primi integral prima de vacanță este nefondata, așa cum rezultă din prevederile CCM.
Arată pârâtul că este inadmisibil capătul de cerere privind obligarea la acordarea de daune interese, fiind o cerere de natură civilă, deoarece natura specifică raporturilor de muncă permite acoperirea integrala a prejudiciului material suferit de salariatul care, din culpa unității, suferă o anumita daună, dar exclude acordarea de orice daune de alta natură, implicit de daune interese sau dobânzi.
Cauza care a determinat neexecutarea obligației debitorului (plata drepturilor salariale la timp) nu este reaua credința, ci o cauza străină care nu poate fi imputată în nici un fel debitorului, societatea pârâtă fiind în mari dificultăți financiare. În concluzie arată că la nivel de societate va continua efectuarea de plăți salariale restante pentru toti salariații societății, atât pentru cei rămași în unitate cât și pentru cei disponibilizați, plăți care se vor face conform statelor lunare de plată pentru fiecare salariat.
Solicită pârâtul și judecarea în lipsa conform art.223 NCPC.
La termenul de judecată din data de 14.10.2015, părțile au precizat că reclamantului i s-au achitat drepturile salariale pentru perioada 01.01.2015-15.03.2015, mai puțin prima de Paște, prima de vacanță și tichetele de masă, reclamantul fiind concediat la sfârșitul lunii mai 2015.
Instanța urmează să analizeze temeinicia pretențiilor solicitate de reclamant, și anume: neplata de către angajator a drepturilor salariale cuvenite, majorate, indexate și a tuturor drepturile bănești, indexate si actualizate, pentru perioada 15.03.2015 - 31.05.2015; a tichetelor de masă începând cu data de 01.06.2014 - până la data de 31.05.2015; prima de Paște pentru anul 2015, datorată conform art. 102 din CCM la nivel de unitate, în cuantum de 200 lei; prima de vacanță, în cuantum de 900 lei, conform art. 78 din CCM la nivel de unitate; plata de daune interese in cuantum de 2000 lei, în condițiile art. 61 din CCM, pentru prejudiciul produs, prin neacordarea drepturilor salariale la timp, astfel cum au fost solicitate prin petitul cererii.
Reclamantul a fost salariatul unității pârâte SC D.C. SRL, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, contract ce a încetat conform deciziei de concediere colectivă, conform susținerilor părților.
Mai susține că nu și-a încasat drepturile salariale cuvenite sus precizate, pentru perioada arătată în petitul cererii.
Susținerile reclamantului sunt întemeiate,însă în parte.
Conform art. 51 si urm. din CCM la nivel de unitate și clauzelor din contractul individual de muncă nr.895 (fila 5), salariatul are dreptul la contraprestația muncii depuse concretizată în salariul cuvenit .
Angajatorul are obligația principala asumată prin contractul individual de muncă și CCM să achite angajaților toate drepturile salariale negociate .
Potrivit activității depuse reclamant în perioada ianuarie - mai 2015, reclamantul avea dreptul la contravaloarea prestației efectuate conform art. 159 alin 1 din Codul muncii, însă acestuia i-a fost achitat salariul doar pentru perioada 01.01.2015-15.03.2015, aspect recunoscut și de către pârât.
În conformitate cu dispozițiile art. 166 alin 1 din Codul muncii salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe luna la data stabilita în contractul individual de muncă iar conform dispozițiilor art. 168 alin 1 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit, state de plată ce se păstrează și se arhivează de către angajator .
Având în vedere că potrivit art. 39 lit. a) din Codul Muncii salariatul are dreptul la acordarea salariului pentru munca depusă, neputând face obiectul vreunei rețineri decât în condițiile prevăzute de lege și nici al vreunei tranzacții de renunțare din partea salariatului din partea acestuia, iar pârâtul nu a dovedit achitarea acestora, Tribunalul constată că reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor salariale pentru perioada: 15 martie 2015- 31 mai 2015, conform contractului individual de muncă .
În conformitate cu dispozițiile art. 78 și 79 din CCM la nivel de unitate, angajatorul este obligat, ca la efectuarea a cel puțin 10 zile din concediul de odihna pe anul în curs, să acorde o primă de concediu, în cuantum de 900 lei net.
În cursul lunii aprilie 2015, salariații unității pârâte au fost obligați de angajator sa efectueze câte 10 zile din concediul de odihnă, pentru anul in curs, susținere necontestată de către pârât, astfel încât, angajatorul este obligat să le achite și prima de vacanță, proporțional cu perioada efectiv lucrată.
Potrivit aceluiași contract individual de muncă, încheiat între reclamant și pârât reclamantul avea dreptul la cel puțin 29 de zile anual de concediu de odihnă.
Potrivit susținerilor reclamantului și necontestate de către pârât, se reține că acesta a efectuat doar 10 zile din totalul zilelor cuvenite, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 77-79 din CCM /unitate și i se cuvine acordarea primei de concediu în cuantum de 900 lei , proporțional cu perioada efectiv lucrată.
Prin Contractul Colectiv de Muncă, la art. 100, se prevede că angajatorul este obligat să asigure salariaților tichete de masă, iar art. 102 din CCM la nivel de unitate valabil pentru anul în curs prevede acordarea primei de Paște, în cuantum de 200 lei, pentru salariații aflați în activitate cu contract de muncă în vigoare la data acordării și cuantumul va fi proporțional cu perioada lucrată în ultimele 12 luni.
Pârâtul deși susține că primele solicitate de către reclamant sunt introduse în salariile pentru perioada 15.02.2015-31.05.2015 și urmează a se achita, nu a făcut dovada că a achitat contravaloarea primei de Paște pentru anul 2015 așa cum a fost negociată, astfel că Tribunalul urmează să admită și această cerere .
Referitor la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.06.2014- 31.05.2015, se reține că: potrivit art. 100 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil, în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform Legii nr. 142/1998.
Pârâtul susține că în prima perioadă a anului 2014 s-au acordat tichete de masă fiecărui salariat al unității, fapt ce conduce la concluzia că sumele destinate acordării acestor drepturi au fost prevăzute pe anul 2014 în BVC, neexistând altfel temei legal pentru a le achita. Drept urmare, reclamantul este îndreptățit să primească tichete de masă și pentru a doua perioadă a anului 2014. Referitor la acordarea acestora pentru perioada 01.01.2015-31.05.2015, Tribunalul constată că reclamantul are dreptul de a primi c/v tichetelor de masă, întrucât pârâtul nu a depus dovezi în sensul că acestea nu au fost prevăzute în BVC, deși sarcina probei îi revenea conf. art.272 din Codul muncii.
Date fiind prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar din dispozițiile art. 148 din Legea numărul 62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Prin urmare, din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art. 100 din Contractul Colectiv de Muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art. 100 din Contractul Colectiv de Muncă este Legea numărul 142/1998, care prin art. 1 alin. 2 prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea, potrivit susținerii sale, dificultăți economice, această împrejurare nu poate fi imputată reclamantului și nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile stabilite prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greșeală.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare arbitrariului și în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor facultatea de a nu plăti drepturile prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Ca urmare, dat fiind faptul că dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilit atât legal, cât și convențional, se apreciază că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, pentru perioada cât reclamantul a lucrat efectiv.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de daune interese în cuantum de 2000 lei pentru prejudiciul produs prin neacordarea drepturilor salariale la timp, urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.166 alin.(4) din Codul muncii, întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Nu pot fi primite susținerile reclamantului că "salariații au fost nevoiți să facă împrumuturi, să achite debitele restante, fiind astfel încărcați cu penalități de către creditorii personali";, întrucât acesta nu a făcut dovezi pe acest aspect pentru a putea determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
De altfel instanța prin prezenta hotărâre urmează să actualizeze cu indicele de inflație toate drepturile salariale obținut , de la data scadenței până la data plății efective.
Ca parte căzută în pretenții, pârâtul va fi obligat conform art. 447 NCPC, și la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar, către reclamant, suma de 50 lei, reprezentând onorariu avocat .
Pentru aceste considerente se va admite acțiunea formulată de reclamant, însă în parte, conform dispozitivului sentinței.
| ← Cerere acordare diferenţe salariale. Personal plătit din... | Cerere recalculare pensie limită de vârstă. Stagiu complet de... → |
|---|
