Completare carnet de muncă. Decizia 1144/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1144/
Ședința publică din 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, prin, domiciliat în G,-, - 5,. 23, împotriva sentinței civile nr. 608/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CFR SA - SUCURSALA REGIONALA G, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata - pârâtă CFR SA - SUCURSALA REGIONALA G, consilier juridic, lipsă fiind recurentul - reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul - reclamant a depus precizări și înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul intimatei precizează că a luat cunoștință de înscrisurile ce au fost depuse de recurent. Nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea ce a fost depusă la dosar. Întrucât cheltuielile de judecată nu au fost dovedite, solicită a fi respins acest capăt de cerere.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.608/13.04.2009 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CFR SA SUCURSALA REGIONALĂ CF G, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr.-/25.06.2008 reclamantul a solicitat obligarea pârâtei CFR SA B sa-i acorde gr I -a de muncă pentru perioada 19.04.1978- 25.10.1988, obligarea paratei la rectificarea carnetului de munca cu înscrierea mențiunilor corespunzătoare precum și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt a arătat că a desfășurat activitate în cadrul unității pârâte în perioada 1978-1988 în funcția de electrician-electromecanic la Șantierul iar potrivit fișei postului și activității depuse îndeplinește condițiile de încadrare în gr.a I-a de muncă.
În drept a invocat prevederile.50/1990 al și.125/1990 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. art. 242.pr. civ.
A solicitat proba cu acte și eventual cu expertiză tehnică de specialitate și a depus la dosar în susținere o serie de acte și înscrisuri. (filele:1-3; 18-37)
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată motivat de faptul că reclamantul a avut funcția de electrician, activitate expres prevăzută ca fiind încadrată în gr a II-a de muncă conf. anexei nr.2 pct.210 din.50/1990.(filele:10-13)
În cauza s-a administrat proba cu expertiza tehnica de specialitate.(111-131)
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Conform actelor depuse la dosar (adeverința-fila2; copie carnet de muncă-filele 26-37) reclamantul a fost salariatul unității pârâte în funcția de electrician in perioada 19.04.1978- 25.10.1988, activitate încadrată în gr. a II- a de muncă și expres prevăzută de.50/1990, anexa 2, pct.210.
Activitatea desfășurată de petent a fost încadrată în grupa II de muncă conform anexei 2 pct.210 din Ordinul 50/1990 - ordin care s-a aplicat până la data de 01.03.1990.
După data de 1.03.1990 activitatea desfășurată de petent a fost încadrată în grupa II de muncă conform anexei 2 pct. 109 din Ordinul nr. 125/1990 al.
Potrivit al. 1 pct. 3 din Ordinul 50/1990 coroborat cu al.1 pct.6 din Ordinul 50/1990, pentru celelalte categorii de personal (neprevăzute în anexele 1 și 2) nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă în funcție de condițiile deosebite concrete de la locul de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele.
Potrivit pct. 13 din Ordinul nr. 50/1990 perioada lucrată după data de 18.03.1969 și până în prezent se încadrează în grupele I și II de muncă în conformitate cu prevederile prezentului ce înlocuiește Ordinele 59/1969, nr. 105/1976 și nr. 210/1977 ale Ministrului și Ministrului Sănătății.
Or, se poate observa că activitatea desfășurată de petent era deja încadrată la grupa II de muncă, orice interpretare în acest sens nemaiputând fi făcută.
De asemenea, Ordinul 125/1990 nu abrogă Ordinul 50/1990, acesta completându-se, așa cum rezultă din al.1 pct. 4 din Ordinul 125/1990: "Metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990.
Având în vedere că activitatea desfășurată de petent a fost încadrată prin lege la grupa II de muncă (societatea pârâtă nefăcând altceva decât să respecte legea atunci când a făcut notarea în carnetul de muncă), instanța urmează a respinge acțiunea ca nefondată.
Instanța nu a reținut concluziile expertizei efectuate în prezenta cauză în sensul că activitatea reclamantului s-ar încadra in grupa I de munca, motivat de faptul că activitatea desfășurata de către reclamant a fost în mod expres încadrata in grupa a II a de munca conform.50/1990, anexa 2, pct.210, expertul apreciind doar ca s-ar fi putut face o încadrare in grupa I de munca.
Față de aceste considerente instanța a respins acțiunea, ca fiind nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- hotărârea este lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea disp. art. 261 al.5 Cod procedură civilă, nefiind motivată în fapt și în drept;
- hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii;
În consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
A afirmat recurentul că hotărârea instanței de fond este nemotivată.
Această afirmație nu poate fi reținută întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele prev. de art. 261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, fiind arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Instanța are obligația de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins cererile părților.
Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, concisă și fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere și să ofere o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunțată în dispozitiv.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prev. art. 6 din CEDO obligă tribunalele să-și motiveze hotărârile lor dar această obligație nu trebuie înțeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților din proces.
Din moment ce art. 6 obligă jurisdicțiile să-și motiveze deciziile, dar nu și la a răspunde la fiecare argument care nici nu a influențat soluțioa litigiului nu se poate considera că instanța a pronunțat o hotărâre nemotivată (Decizia din 28.03.2000, în cauza Jorgorie Leda contra )
În speța de față, se apreciază că instanța a analizat toate probele administrate în cauză, considerentele hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate și motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea unei atare soluții.
Mai mult, prima instanță a motivat amplu de ce activitatea desfășurată de către recurent nu se încadrează în grupa a-I-a de muncă și a înlăturat motivat concluziile expertizei efectuate în cauză, fiind îndeplinite toate criteriile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea justă a legii, apreciem că nu este întemeiată.
Astfel, potrivit carnetului de muncă, recurentul reclamant a lucrat în grupa a II-a de4 muncă în funcția de muncitor necalificat respectiv electrician în cadrul CFR SA - Sucursala Regională CF G, în perioada 19.04.1978 -25.10.1988.
Activitatea desfășurată de către recurent în perioada 19.04.1078 - 25.10.1988 a fost încadrată de intimată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990.
Instanța trebuie să analizeze dacă intimata - pârâtă a respectat întocmai dispozițiile legale atunci când a considerat că activitatea prestată de recurent nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Astfel, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Este adevărat că potrivit art. 14 din Ordinul n5.50/1990 pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, conform precizărilor Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11860/1969, fără a condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Însă, după 1 ianuarie 1990 încadrarea în grupele I și II de muncă se face numai în situația în care cu toate măsurile luate de unitate pentru nominalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis de normele de protecția muncii.
Potrivit art. 4 și 5 din Ordinul 50/1990 existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie să rezulte dindeterminările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătățiisau delaboratoarele de specialitate ale unităților. De asemenea, determinările de noxe trebuie confirmatede către inspectorii teritoriali pentru protecția munciicare, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
În conf. cu disp. art. 6 și 15 (2) din Ordinul 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă s-a făcut de către conducerea societății împreună cu sindicatele.
Așa cum rezultă din adeverința nr-03 emisă de Serviciul resurse Umane Regionala G, recurentului i s-a acordat grupa a II-a de muncă pentru perioada 17.04.1978 - 25.10.1988 conform Ordinului nr. 50/1990 lucrată în funcția de muncitor necalificat și electrician conform Hotărârii Consiliului de conducere al G din data de 19.08.1994, în baza tabelului cu cei nominalizați aprobată de sindicat ( numele recurentului figurează la poziția 7).
De asemenea, în perioada 20.06.1990 - 31.10.1995 recurentului i s-a acordat grupa II-a de muncă având funcția de curățitor macaze.
Concluzionând instanța apreciază că activitatea desfășurată de către recurent a fost încadrată prin lege în grupa II-a de muncă iar intimata pârâtă nu a făcut altceva decât să respecte legea atunci când a făcut notarea în carnetul de muncă, cum corect a reținut și instanța de fond.
Prin urmare, instanța apreciază că activitatea desfășurată de recurent a fost în mod expres încadrată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa 2, pct. 210 iar intimata - pârâtă împreună cu sindicatul nu a făcut altceva decât să respecte legea atunci când a nominalizat persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă în funcție de condițiile deosebite concrete de la locul de muncă.
Curtea nu va reține concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. în sensul că activitatea recurentului s-ar încadra în grupa I de muncă întrucât acesta a apreciat doar că s-ar fi putut face o încadrare în grupa I de muncă.
De asemenea concluzia acestuia nu se bazează pe nici un buletin de determinare a nivelului de noxe sau pe alte determinări concrete a condițiilor de muncă, pe existența îmbolnăvirilor profesionale sau pe orice alte date certe care să ateste condițiile de muncă la societatea pârâtă.
Este irelevantă concluzia expertului că reclamantul lucrează în condiții la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc de accidente și boli profesionale ca și alte persoane pe care Ordinul 50/1990 le încadrează în grupa I de muncă, atât timp cât același ordin încadrează funcția reclamantului în grupa a II-a de muncă.
Atât timp cât meseria de electrician este prevăzută de anexa 2 ordinului, voința legiuitorului a fost ca acesta să beneficieze de grupa a II-a de muncă
Mai mult, legiuitorul a prevăzut în mod expres ca determinările de noxe să fie efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau în laboratoarele de specialitate ale unităților, determinări ce trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii și nu de un expert tehnic.
În ceea ce privește susținerea recurentului că există hotărâri judecătorești irevocabile dând exemplu o sentință civilă a Tribunalului Galați pronunțată într-o altă cauză, arătăm următoarele:
Practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanță întrucât potrivit Constituției, judecătorii se supun doar legii.
Hotărârile judecătorești pronunțate în alte cauze sunt opozabile doar acelor părți litigante din cauza respectivă și nu "erga omnes".
În consecință, instanța trebuie să se bazeze în pronunțarea soluției adoptate pe temeiuri de drept, aplicabile speței dedusă judecății și pe propria convingere rezultată din analizarea situației de fapt raportată la probele administrate în cauză.
Mai mult, CEDO prin hotărârea pronunțată la data de 6.12.2007 în cauza Beian contra României a precizat faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
În ceea ce privește solicitarea expertului de a obliga Biroul Local pentru Expertize Judiciare G să vireze Biroului de Expertize Judiciare D suma de 600 lei reprezentând onorariul mde expertiză depus de reclamant pentru expertiza efectuată în cauză, Curtea apreciază că este întemeiată și va dispune în consecință.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul reclamantului este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 cod procedură civilă se va respinge ca nefondat, nefiind incidente prev. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul prin, domiciliat în G,-, - 5,. 23, împotriva sentinței civile nr. 608/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Obligă Biroul Local pentru Expertize Judiciare G să vireze Biroului pentru Expertize Judiciare D suma de 600 lei, reprezentând onorariul de expertiză depus de reclamant pentru expertiza efectuată în cauză de expertul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 Octombrie 2009.
Pt. Președinte, pt. Judecător, Judecător,
Conf. art. 261.proc.civ. Conf. art. 261.proc.civ.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE
Grefier,
: /24.11.2009
:DC/2 ex/25.11.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
| ← Conflict de muncă. Decizia 734/2008. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de concediere. Decizia 3121/2008. Curtea... → |
|---|
