Conflict de muncă. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 11
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI, și de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 1775 din 26 09 2007 și a încheierii nr. 839 din 5 XI 2007 ale Tribunalului Iași, intimați fiind:-, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL IAȘI, reclamanții, HG, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada 27 august 2004-27 august 2007, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective; acordarea în continuare a acestei indemnizații până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate și obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat sumele datorate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Răducăneni.
Susțin reclamanții că art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 contravine principiului consacrat în art. 20 din Constituția României și că au fost tratați inegal din punct de vedere al salarizării, fiind discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Au mai fost invocate și dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și dispozițiile nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, citând art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, art. 38, art. 42 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de aceste dispoziții nu poate beneficia de procentul de 10%.
A mai susținut pârâtul că în prezenta cauză, unde se ridică chestiunea unei discriminări de natură salarială, existența unor situații analoage sau comparabile nu trebuie analizată prin prisma calității de personal auxiliar, acesta fiind un criteriu mult prea general. Importanță prezintă complexitatea activității desfășurate, participarea la efectuarea actelor privind procedura falimentului etc. presupunând un nivel diferit al complexității și dificultății activității în raport cu activitățile obișnuite desfășurate de personalul auxiliar.
Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu contravin art. 6 alin. 2 din Codul muncii, iar dispozițiile art. 53 din Constituția României nu sunt incidente în cauză.
Au fost depuse copii de pe hotărâri judecătorești, iar pârâtul TRIBUNALUL IAȘIa comunicat adresa nr. 2591/25.09.2007.
Prin sentința civilă nr. 1775 din 26 septembrie 2006, TRIBUNALUL IAȘIa admis în parte acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanții, HG, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI au fost obligați la plata către reclamantele, și a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 1.01.2005-2.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02.2007-1.03.2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, precum și să acorde în continuare această despăgubire de 10% din salariul de bază, până la înlăturarea discriminării.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați ceilalți pârâți.
A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții îndeplinesc și ei funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Răducăneni, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind prejudiciați, discriminați. Are loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, dispoziție ce încalcă dispozițiile legale în materie, anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri numai în favoarea unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria culpă discriminatorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin.3 din Legea nr. 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, Minsterul Justiției susține, în primul rând, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuțiile puterii legislative. Prin acordarea sporului de 10% și acelor categorii de persoane care nu participă la efectuarea activităților menționate în cuprinsul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 2 din nr.OG 8/2007, instanța a adăugat la textul de lege și a încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești.
În al doilea rând, hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în mod eronat reținând instanța de fond că prin dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 s-a instituit un tratament diferit pentru persoane aflate în situații analoage, încălcând principiul salariu egal pentru muncă egală. În cauză, nu este vorba despre o situație analogă și comparabilă, în sensul jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 14 sau în sensul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, întrucât personalul auxiliar de specialitate care beneficiază de acordarea sporului de 10% desfășoară o activitate diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar, activitate care implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Nu se poate reține nici culpa Ministerului Justiției, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului, iar cererea privind acordarea despăgubirilor în continuare nu putea fi primită deoarece se referea la un drept pe viitor, care nu s-a născut încă, intimații reclamanți nejustificând un interes actual.
Recurentul a invocat și Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe care a depus-o în copie, hotărâre prin care s-a constatat că faptele prezentate nu constituie discriminare.
Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, și nici nu s-a dispus finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 72/1996 invocate de recurent. Acesta a fost obligat, de către instanța de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Recursul formulat de Ministerul Justiției este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități.
Art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 prevede că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, de indemnizația lunară de 10% din salariul brut, beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Este adevărat că intimații reclamanți reclamanții, HG, -, și, au solicitat plata indemnizației de 10% din salariul lunar, însă aceste drepturi salariale au natura juridică a unor despăgubiri acordate de prima instanță.
Așadar, instanța de fond nu s-a substituit legiuitorului și nu a completat prevederile legale menționate anterior, în sensul acordării acestei indemnizații de 10% tuturor grefierilor, așa cum susține recurentul, ci a constatat că reclamanții sunt discriminați prin neacordarea indemnizației de 10%, obligându-i pe pârâți, printre care și recurentul, la plata despăgubirilor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 oct. 4 Cod proc. civilă.
În ceea ce privește caracterul discriminator al dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În acest context, prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care stabilesc o diferențiere între grefieri, având drept criteriu participarea la efectuarea unor acte și desfășurarea anumitor activități, sunt discriminatorii.
Recurentul consideră că acordarea indemnizației de 10% anumitor categorii de grefieri, în detrimentul celorlalți grefieri, este justificată și nu are caracter discriminatoriu, fiind vorba de o diferențiere a salariului în funcție de cantitatea și calitatea muncii, activitatea desfășurată de aceste categorii de personal auxiliar de specialitate implicând un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Or, recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea indemnizației de 10% doar anumitor categorii de grefieri nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, nu a dovedit că grefierii, la care se referă art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, au un volum de muncă mai mare, desfășoară o activitate mai complexă sau lucrează în condiții mai grele decât ceilalți grefieri, personal auxiliar de specialitate. Așadar, recurentul nu a dovedit că prevederile legale menționate au un scop legitim, în sensul compensării efortului suplimentar depus de aceste categorii de grefieri, comparativ cu ceilalți grefieri.
Prin urmare, reținându-se existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea indemnizației de 10%, se constată că intimații reclamanți, grefieri care nu au beneficiat de această indemnizație, sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanță, pentru asigurarea unei reparații echitabile și integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum și pentru asigurarea reparației echitabile și integrale a prejudiciului, cert și determinabil, pe care aceștia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat și pentru viitor, intimații au justificat un interes născut și actual când și-au exercitat dreptul la acțiune.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de recurent, se reține că hotărârile pronunțate de această autoritate de stat în domeniul discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțele de judecată investite cu soluționarea cererilor pentru acordarea despăgubirilor formulate de persoanele care se consideră discriminate, instanța de judecată putând constata, independent de hotărârea acestei autorități, existența sau inexistența discriminării. De altfel, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prevede în mod expres că cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
Prin încheierea nr. 839 din 5.11.2007, TRIBUNALUL IAȘI, constatând că,din eroare, la dactilografierea sentinței civile nr. 1775 din 26.09.2007, s-a omis un paragraf, în baza dispozițiilor art. 281 Cod proc. civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta, în sensul că, în loc de: "Admite în parte acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanții, HG, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI la plata către reclamantele, și a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 1.01.2005-2.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02.2007-1.03.2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să acorde această despăgubire de 10% din salariul de bază și în continuare, până la înlăturarea discriminării.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați ceilalți pârâți.
Respinsă cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26.09.2007", se va trece: "Admite în parte acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanții, HG, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI la plata către reclamanții, HG, -, și a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 27.08.2004-2.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02.2007-1.03.2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI la plata către reclamantele și a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 1.01.2005-2.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02.2007-1.03.2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să acorde această despăgubire de 10% din salariul de bază și în continuare, până la înlăturarea discriminării.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați ceilalți pârâți.
Respinsă cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26.09.2007".
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției susține că în mod greșit prima instanță a calificat cererea ca fiind una de îndreptare a unei erori materiale, în realitate încheierea remediind erori de fond.
Din considerentele hotărârii nu rezultă care sunt temeiurile avute în vedere la determinarea perioadelor pentru care s-au fixat obligații în sarcina pârâților, motivarea fiind una generică. Fără arătarea motivelor și a probelor pentru fiecare reclamant în parte nu se poate exercita controlul judiciar, ceea ce atrage sancțiunea nulității.
Recursul este nefondat. Potrivit art. 281 alin. 1 Cod proc. civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Art. 258 alin. 1 Cod proc. civilă prevede că, după întrunirea majorității, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători. La fila 76 din dosarul de fond există dispozitivul hotărârii semnat de către judecători, denumit în practica judiciară "minută", care, la paragraful 2, cuprinde următoarea dispoziție a instanței: "Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI la plata către reclamanții, HG, -, și a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 27.08.2004-2.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02.2007-1.03.2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective."
Acest paragraf, dintr-o greșeală evidentă de dactilografiere, nu se regăsește și în dispozitivul sentinței civile nr. 1775 din 26 septembrie 2007, iar această omisiune poate fi asimilată unei "orice alte erori materiale", susceptibilă de a fi îndreptată în condițiile art. 281 alin. 1 Cod proc. civilă, neputându-se reține, așa cum susține recurentul, că s-a încercat suplinirea a ceea ce nu s-a analizat pe fond.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor reia aceleași critici pe care le-a adus și sentinței civile nr. 1775 din 26.09.2007, constatându-se, pentru aceleași considerente expuse mai sus, că recursul este nefondat.
În consecință, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge cele două recursuri și se va menține încheierea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva sentinței civile nr. 1775 din 2609.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI și a încheierii nr. 839 din 5.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, hotărâri pe care le menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored./
2 ex.
21.01.2008
TRIBUNALUL IAȘI:
-
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1517/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5052/2009. Curtea... → |
|---|
