Conflict de muncă. Decizia 1425/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara cod operator 2928
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1425
Ședința publică din 11 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1610 pronunțată la 27 martie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - -, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru reclamantul recurent avocat, pentru pârâta intimată avocat.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a facut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar adeverința medicală din 8 mai 2008, iar pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, care s-a comunicat reprezentantului reclamantului recurent.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar factura nr. -/2008.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare sau în subsidiar modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.
Arată că decizia a fost comunicată prin scrisoare recomandata si ridicată de soția reclamantului care nu are discernământ datorită bolii de care suferă și în aceste condiții comunicarea nu este valabilă.
Depune la dosar concluzii scrise și solicită instanței să le aibă în vedere la soluționarea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că boala de care suferă soția reclamantului nu afectează discernământul și ca atare comunicarea este valabilă.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 5 noiembrie 2007 sub nr. 8252/30, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta - - T solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să anuleze decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 115/17 octombrie 2007; să oblige pârâta la plata sumei de 36.000 lei reprezentând salariul brut pe perioada februarie-octombrie 2007, precum și bonurile de masă de care ar fi beneficiat în aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că la data de 22 decembrie 2006 avut loc Adunarea generală a acționarilor, prilej cu care s-a schimbat Consiliul de Administrație și nu i s-a mai permis accesul în incinta societății; că Adunarea Generală nu a hotărât și concedierea lor; că la 25 octombrie 2007 aflat de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă că ar exista o decizie de încetare a raporturilor de muncă, decizie care nu corespunde realității.
Mai arată că la 26 ianuarie 2007 primit o adresă prin care a fost chemat să se prezinte în 29 ianuarie 2007 la Cabinet de avocatură în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile; că fiind anunțat doar cu trei zile înainte și nefiind în localitate, a anunțat societatea despre acest lucru, însă aceasta a procedat la luarea măsurii fără a mai efectua cercetarea.
La data de 13 decembrie 2007, reclamantul Gad epus la dosar o precizare de acțiune prin care a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 115/17 octombrie 2007, în temeiul art. 62 alin. 2 Codul Muncii, decizia de concediere fiind motivată în fapt.
Pârâta - - Tad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii precizate.
Pe cale de excepție, invoca tardivitatea deciziei de concediere, iar sub aspectul fondului arata ca acțiunea este neîntemeiată.
Arata ca decizia atacata nr. 115/17 octombrie 2007 nu reprezintă decizie de concediere, ci o decizie internă prin care a comunicat ITM concedierea; ca decizia de concediere poarta numărul 1/30 ianuarie 2007 și a fost comunicata reclamantului la domiciliu în cursul lunii februarie, conform dovezii de comunicare - confirmare de primire semnată de soția reclamantului în 1 februarie 2007.
Sub aspectul fondului solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Arata ca din 21 decembrie 2006, reclamantul a părăsit de bună voie incinta societății și nu s-a mai prezentat la locul de muncă, motiv pentru care a fost concediat din funcția de director general, iar din funcția de administrator a fost revocat de AGA societății.
Reclamantul a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă.
Arată că acțiunea nu este tardivă în condițiile în care singura decizie de care are cunoștință este decizia nr. 115/17.10.2007, decizie care nu i-a fost comunicată; că decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 nu produce efecte juridice față de el, deoarece nu i s-a comunicat conform art. 268 alin. 4 Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr. 1610 pronunțată la 27 martie 2008, instanța a respins contestația ca tardivă față de decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 și inadmisibilă față de decizia nr. 115/17 octombrie 2007.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr. 1/30 ianuarie 2007, pârâta a procedat la concedierea disciplinară a reclamantului în temeiul art. 61 litera a Codul Muncii începând cu data de 1 februarie 2007, aceasta fiind comunicată la 1 februarie 2007, recomandat cu confirmare de primire, comunicare ridicată de soția reclamantului.
A apreciat că înscrisul intitulat decizie de concediere nr. 115/17 octombrie 2007 reprezintă în realitate o înștiințare a ITM, cu referire la decizia de concediere nr. 1/30 ianuarie 2007, deoarece în cuprinsul acesteia se face mențiune expresă la decizia nr. 1/30 ianuarie 2007; că numai o decizie care vizează executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă poate fi contestată în instanță; că notificarea sau înscrisurile care au valoare juridică de notificare nu pot fi contestate în instanță; că raportat la data comunicării deciziei nr. 1/30 ianuarie 2007, care reprezintă adevărata decizie în baza căreia au încetat raporturile de muncă, contestația reclamantului este tardivă.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul G, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
In principal solicită casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, respingerea excepțiilor invocate, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, invocând drept temei de modificare dispozițiile art. 3041raportat la art. 3121alin. 3 cod procedură civilă.
In subsidiar, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulate și precizate, cu cheltuieli de judecată, invocând drept temei dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arata ca in mod greșit a soluționat instanța cauza pe excepție, deoarece decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 nu i-a fost comunicată legal și că pentru a putea fi asimilată unei decizii de concediere și pentru a produce efecte, aceasta ar fi trebuit comunicată în acord cu prevederile art. 268 alin. 3 Codul Muncii și ulterior înregistrată la ITM; că pârâta nu a comunicat decizia cu respectarea art. 268 alin. 4 Codul Muncii, nefăcându-se dovada că el a refuzat primirea pentru a se proceda la comunicarea ei prin scrisoare recomandată.
A solicitat repunerea în termenul de formulare a contestației pentru situația în care apreciază că decizia a fost comunicată cu respectarea legii, deoarece soția reclamantului a suferit în repetate rânduri tulburări depresive, soldate și cu internări într-un institut de specialitate psihiatrie și că în perioada de derulare a evenimentelor soția lui era sub efectul medicamentelor, neavând discernământ.
Sub aspectul fondului arată că decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 este nulă absolut în condițiile în care nu a fost comunicată, nu a fost înregistrată la ITM, nu a fost operată în cartea de muncă.
In ce privește decizia nr. 115/17 octombrie 2007 arată că este o veritabilă decizie de concediere și nu doar o simplă notificare, această decizie fiind operată în cartea de muncă ca temei al încetării raporturilor de muncă.
Mai arată că decizia a fost emisă fără efectuarea procedurii cercetării disciplinare; decizia nu produce efecte retroactiv și în plus decizia nu individualizează de fel abaterile; că instanța nu s-a pronunțat asupra pretențiilor privind plata salariului brut și bonurile de masă; că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară în condițiile în care după ședința din 22 decembrie 2006 nu i s-a mai permis accesul în incinta societății; că în adunarea generală nu s-a decis concedierea lui, ci doar schimbarea Consiliului de Administrație.
Prin întâmpinare, pârâta intimată - - a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arata ca este nefundamentată critica formulată pe calea recursului cum că nu se putea proceda la comunicarea deciziei prin scrisoare recomandată doar în cazul în care salariatul refuză primirea; că scrisoarea recomandată a fost ridicată de soția reclamantului; că nu este dovedită lipsa discernământului soției reclamantului.
Mai arată că decizia nr. 115/17 octombrie 2007 nu reprezintă decizia de concediere a recurentului, ci o decizie internă, administrativă a societății prin care s-a procedat la comunicarea către ITM a concedierii și solicitării operării în cartea de muncă a reclamantului contestator.
Reclamantul recurent a depus la dosar concluzii scrise prin care reia susținerile din cererea de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Prin decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 emisă de - - T, contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut începând cu data de 1 februarie 2007, în temeiul art. 61 litera a Codul Muncii.
Decizia de concediere a fost comunicată reclamantului concediat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la 30 ianuarie 2007, scrisoare care a fost ridicată de soția reclamantului la 1 februarie 2008.
Reclamantul susține necomunicarea invocând nerespectarea dispozițiilor art. 268 (4) Codul Muncii conform cu care decizia se predă personal salariatului, sub semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de părți.
Este adevărat că art. 268 (4) Codul muncii are în vedere în principal înmânarea deciziei de sancționare personal, pe bază de semnătură de primire pentru a-l proteja pe salariat de eventualele abuzuri ale angajatorului și a marca în mod neechivoc momentul de la care începe să curgă termenul de contestare a deciziei.
Această modalitate are în vedere însă situația în care este posibilă predarea personală a deciziei datorită prezenței angajatului în unitate, or în cazul reclamantului acest lucru nu este posibil, reclamantul nefiind prezent nici la cercetarea disciplinară, nici în unitate, pârâta fiind în imposibilitatea de a-i comunica decizia personal.
Unitatea a comunicat decizia contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, scrisoarea recomandată fiind ridicată de soția reclamantului, reclamantul recunoscând semnătura acesteia de pe confirmarea de primire.
In fața instanței de fond, reclamantul a contestat modalitatea de comunicare a deciziei și nu a solicitat repunerea în termenul de introducere a contestației datorită stării sănătății soției sale, stare de sănătate care i-ar afecta discernământul.
Cererea de repunere în termenul de formulare a contestației împotriva deciziei nr. 1/30 ianuarie 2007 apare ca o cerere nouă formulată direct în recurs, inadmisibilă potrivit prevederilor art. 305 cod procedură civilă.
Mai mult adeverința medicală invocată de reclamant în recurs nu face dovada susținerilor reclamantului privind lipsa de discernământ a soției la data comunicării deciziei datorită afecțiunilor de care suferă nu poate fi luată în onsiderare, decizia fiind comunicată la 30 ianuarie 2007, iar adeverința medicală a fost eliberată la peste 1 an de la această dată.
Decizia nefiind contestată în termen a rămas definitivă, legalitatea emiterii ei nemaiputând fi pusă în discuție.
Necomunicarea deciziei de sancționare la ITM nu atrage nulitatea acesteia, cazurile de nulitate fiind legate de aspecte de formă, iar producerea de efecte fiind legată de momentul comunicării, art. 268 (3) Codul Muncii având în vedere comunicarea către angajator, iar nu către ITM.
La data de 18 octombrie 2007 se înregistrează la ITM și se operează în carnetul de muncă al reclamantului înscrisul intitulat "decizie de concediere nr. 115/17.10.2007", în care se menționează că față de decizia nr. 1/30 ianuarie 2007, al cărei termen de contestare a fost de 30 de zile de la comunicare, contractul de muncă al reclamantului Gaî ncetat la 1 februarie 2008.
Inscrisul mai cuprinde dispoziția de comunicare către Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Acest înscris nu reprezintă o decizie de concediere așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, deoarece raporturile de muncă au încetat prin decizia nr. 1/30.01.2007, decizie la care se face referire în cuprinsul acestui înscris.
Având valoarea juridică a unei înștiințări, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta nu produce efecte cu privire la raporturile de muncă ale părților și ca atare nu poate fi contestată.
Imprejurarea că această decizie a fost înscrisă în cartea de muncă ca stând la baza încetării raporturilor de muncă nu schimbă natura ei, înscrierea fiind făcută de ITM și putând fi rectificată în măsura în care nu corespunde realității.
Cum raporturile de muncă al părților au încetat la 1 februarie 2007, iar reclamantul nu a mai prestat nici un fel de activitate ulterior acestei date, acesta nu este îndreptățit la plata salariului și a tichetelor de masă după data de 1 februarie 2007.
Cauza fiind soluționată în mod corect pe excepție, motivele care țin de nulitatea deciziei și legalitatea măsurii concedierii nu au fost analizate în mod corect de către instanța de fond.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat de către reclamant ca neîntemeiat.
In privința cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de către reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1610 pronunțată la 27 martie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - -
Obligă reclamantul recurent la plata sumei de 3570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător
pentru, aflat în semnează
președintele secției,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
4.08.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Maria Ana
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Conflict de muncă. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
