Conflict de muncă. Decizia 183/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 183
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "" împotriva sentinței civile nr. 1718 din 30.10.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, B, și.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 9 februarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 16 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 3183/99/05.05.2009, reclamanții -, B -, -, - au chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "", solicitând obligarea acesteia la acordarea grupei I de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, de la data angajării și până la data de 01.04.2001. De asemenea, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la emiterea unor adeverințe cu mențiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătorești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost angajații, ulterior, care avea în componență atât secția de transport a energiei electrice, cât și secția de distribuție și furnizare a energiei electrice. În urma apariției nr.HG 627/2000, sistemul energetic s-a împărțit în "","","HIDROF.", "NUCLEARF.", secția de transport devenind "" Această societate a preluat întreg patrimoniul secției, atât în ce privește instalațiile, cât și personalul muncitor.
Mai susțin reclamanții că în cadrul acestei societăți au efectuat lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și a incidentelor la instalațiile electrice de înaltă tensiune, de la data angajării și până în prezent. munca desfășurată se încadrează în grupa I de muncă, dreptul la acordarea acestui beneficiu fiindu-le recunoscut de dispozițiile art. 3, art. 6, art. 7 din Ordinul nr. 50/1990. Astfel, reclamanții arată că în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sunt supuși unui complex de factori de risc de îmbolnăvire și accidentare, că activitatea prestată se desfășoară în prezența unor factori de risc chimic majori și a unei tensiuni permanente a curentului electric cuprinsă între 110.000 volți și 400.000 volți, că se depășește valoarea admisă a electric în stațiile unde își desfășoară activitatea. De asemenea, reclamanții susțin că activitatea lor include lucrări de exploatare și întreținere a capacităților de producție ale societăților ai căror salariați beneficiază de grupa I de muncă.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei practică judiciară și au solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică.
La primul termen de judecată, reclamanții au precizat perioadele pentru care solicită acordarea grupei I de muncă.
Pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că la pct. 1 și 2 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede în mod expres că locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupele I și II de muncă sunt cuprinse în anexele 1 și 2. Or, funcțiile deținute de reclamanți - electricieni stații - nu se regăsesc în nici una din categoriile profesionale, activitățile ori locurile de muncă prevăzute în anexe. Încadrarea în grupele I și II de muncă se face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente depășește nivelul maxim admis prevăzut de normele de protecția muncii. Mai susține pârâta că în cadrul societății este monitorizată permanent starea de sănătate și evoluția stării de sănătate a personalului care lucrează în instalațiile din stațiile electrice, neconstatându-se efecte asupra stării de sănătate a persoanelor monitorizate. Mai mult, în urma analizării Raportului privind asigurarea stării de securitate și sănătate în muncă pe anul 2001, Comitetul de securitate și sănătate în muncă din cadrul societății a precizat că "nu nominalizează nici un loc de muncă cu condiții deosebite, conform art. 2 din nr.HG 261/2001".
În ceea ce privește dispozițiile art. 6 invocate de către reclamanți, susține pârâta că aceștia nu sunt îndreptățiți să solicite să li se acorde drepturi pentru care erau obligați să facă demersurile necesare în vederea obținerii lor la momentul apariției actului normativ. Astfel, este culpa reclamanților că nu s-au preocupat pentru nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă. Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă trebuia să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii, determinări confirmate de către inspectorii de stat pentru protecția muncii.
Referitor la dispozițiile art. 3 alin. 2 din ordinul nr. 50/1990, pârâta susține că reclamanții nu desfășoară activități care includ lucrări de exploatare și întreținere a capacităților de producție ale societăților ai căror angajați beneficiază de grupa I de muncă, iar munca desfășurată în stațiile electrice de transformare nu are nici o legătură cu activitățile desfășurate de electricienii de la SNCFR, condițiile de muncă nefiind asemănătoare. Cât privește sporul de condiții grele sau periculoase de care au beneficiat reclamanții, acesta nu are legătură cu încadrarea unui loc de muncă în grupa I sau II. În ceea ce privește proba cu expertiză tehnică solicitată de reclamanți, pârâta susține că aceasta este inadmisibilă, având în vedere perioada pentru care se solicită acordarea grupei de muncă.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de reclamanții, și. De asemenea, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii întrucât aceștia solicită să se adauge la lege în sensul completării prevederilor Ordinului nr. 50/1990 cu noi categorii profesionale, activități sau locuri de muncă care să se încadreze în grupa I de muncă.
Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 24.06.2009, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1718 din 30.10.2009, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamanții -, B -, -, - în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice ""
A obligat pârâta să acorde reclamanților grupa I de muncă, corespunzător perioadelor lucrate, după cum urmează:
- - - pentru perioada 15.08.1983 - 01.04.1993 și 01.10.1998 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 26.02.1990 - 03.05.1993 și 18.05.1994 - 01.04.2001,
- B - - pentru perioada 21.08.1989 - 18.09.1989 și 01.10.1990 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 30.08.1982 - 30.09.1982 și 27.03.1984 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 20.07.1972 - 24.02.1974, 26.06.1975 - 17.09.1990 și 01.08.1992 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 12.07.1972 - 21.02.1974 și 27.06.1975 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 26.02.1990 - 15.04.1992 și 29.04.1993 - 01.04.2001,
- - - pentru perioada 26.02.1990 - 24.10.1992, 27.10.1993 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 18.03.1969 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 01.08.1970 - 19.09.1970 și 01.04.1971 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 11.09.1978 - 16.10.1978 și 24.03.1980 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 06.08.1974 - 17.10.1980 și 01.12.1981 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 01.10.1998 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 01.10.1998 - 01.04.2001,
- - pentru perioada 07.07.1972 - 25.10.1974 și 21.02.1976 - 01.04.2001,
- - - pentru perioada 19.09.1991 - 01.04.2001.
A obligat pârâta să elibereze reclamanților adeverințe cu perioadele în care au desfășurat activitate în grupa I de muncă, conform prezentei hotărâri.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la acordarea grupei I de muncă pentru perioada 01.04.1993 - 30.09.1998.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la acordarea grupei I de muncă pentru perioada 11.08.1971 - 21.02.1972 și 16.07.1973 - 30.09.1998.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la acordarea grupei I de muncă pentru perioada 09.09.1971 - 23.09.1971 și 10.04.1972 - 30.09.1998.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt sau au fost salariații pârâtei, astfel cum rezultă din copia carnetelor de muncă depuse la dosar. Prin acțiunea introductivă, aceștia au solicitat obligarea pârâtei la acordarea grupei întâi de muncă, de la data angajării și până la data de 01.04.2001.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate având următoarele obiective: menționarea nivelului noxelor existente, suprasolicitarea fizică și nervoasă, riscul deosebit de accidente și boli profesionale în condiții de microclimat nefavorabile; detalierea condițiilor de lucru ale reclamanților și stabilirea perioadelor în care reclamanții au desfășurat activități care se încadrează în grupa I de muncă. Expertiza efectuată în cauză a identificat mediul de lucru, condițiile grele în care își desfășoară activitatea reclamanții, riscurile la care sunt supuși, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a instalațiilor electrice, a atribuțiilor de serviciu, a echipamentului din dotare, a felului muncii desfășurate de fiecare reclamant, cât și din observarea înscrisurilor privind condițiile grele de muncă și factorii de risc.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că în perioadele pentru care reclamanții solicită acordarea grupei I de muncă, activitatea acestora s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice către consumatori, efectuând lucrări de exploatare, întreținere, revizie tehnică, verificare - măsurători și reparare a instalațiilor electrice sub tensiune, precum și intervenții în caz de avarii sau calamități. Toate aceste lucrări s-au desfășurat în condiții deosebite de muncă, determinate de: caracteristicile, volumul și complexitatea instalațiilor de înaltă tensiune; specificul și complexitatea sarcinii de muncă pentru asigurarea funcționării neîntrerupte a sistemului energetic național; lucrul în aer liber, cu microclimat nefavorabil și temperaturi extreme, indiferent de anotimp, pentru intervenții la avarii ziua sau noaptea, iarna sau vara, pe viscol, intemperii, calamități naturale; lucrul în condiții deosebite recunoscute de către administrație în contractele colective de muncă prin acordarea de sporuri sau zile de concediu de odihnă suplimentare. De asemenea, reclamanții au fost expuși la mai multe noxe și factori de risc ce acționează simultan și efectele lor se cumulează sinergic în afectarea stării de sănătate, respectiv: noxa (câmp electromagnetic); microclimat nefavorabil; suprasolicitare fizică prin lucrul la înălțime și manipularea materialelor și a pieselor grele; stres determinat de responsabilitatea ridicată a activității pentru realizarea siguranței în funcționare a sistemului energetic național; suprasolicitare neuropsihică; afecțiuni musculo-scheletice, cardiovasculare, osteo-articulare, etc.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că reclamanții pot fi încadrați în grupa I de muncă, conform avizului dat prin scrisoarea nr. 84823/07.11.1990 și prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, în raport cu sarcinile din fișa postului și atribuțiile de serviciu deosebit de complexe realizate efectiv în instalații, condițiile impuse instalațiilor și competențele impuse reclamanților, condițiile de lucru la care au fost expuși, analiza comparativă cu activitatea și riscurile altor categorii profesionale care beneficiază de grupa I de muncă, normele riguroase de protecția muncii, funcționarea instalațiilor în regim de foc continuu, etc.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 258/20.09.2004, a reținut că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O astfel de interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente. Din acest motiv, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la faptul că ordinul are un caracter limitativ, acestea sunt neîntemeiate întrucât principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
În consecință, având în vedere concluziile raportului de expertiză, instanța a reținut că activitatea desfășurată de reclamanți poate fi asimilată cu cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990, anexa 1, pct. 123 alin. 15 și alin. 46, astfel încât cererea reclamanților de obligare a pârâtei la acordarea grupei I de muncă este întemeiată.
În ceea ce privește perioadele în care reclamanții au desfășurat activități ce se încadrează în grupa I de muncă, expertul a analizat și a precizat pentru fiecare reclamant în parte, cu exactitate, perioadele pentru care se justifică încadrarea în grupa I de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ""
În motivarea recursului se susține, în primul rând, că instanța de fond trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale pasive față de o parte dintre reclamanți. SC SA, înființată conform HG nr. 710/20001, a preluat pentru salariații transferați, și, toate drepturile și obligațiile legate de personal și această societate ar trebui să fie obligată la acordarea grupei I de muncă și eliberarea adeverinței. Și reclamanții, și nu au calitatea de angajați ai recurentei, fiind angajații SC E-- M SA.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că motivarea sentinței este incompletă și netemeinică, iar instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale, acțiunea formulată de reclamanți fiind neîntemeiată.
Astfel, intimații reclamanți au solicitat acordarea grupei I de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, dar nu au precizat anexa din ordin și locul din anexă aplicabil și nu au făcut dovada că au lucrat cel puțin 50% din timpul efectiv de lucru în condiții încadrabile în grupa
HG nr. 261/2001 stabilea încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite în funcție de prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale fizice, chimice sau biologice, iar Comitetul de securitate și sănătate în muncă din cadrul societății a precizat că nu există nici un loc de muncă cu condiții deosebite.
Eronat a invocat prima instanță și faptul că reclamanții au beneficiat de spor pentru condiții grele, periculoase sau nocive, spor care are altă natură juridică și nu are legătură cu încadrarea unui loc de muncă în grupa I sau II.
Menționând prevederile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, recurenta consideră că nimeni nu poate invoca propria culpă, deci reclamanții nu se pot apăra arătând că au avut o atitudine pasivă pentru că "nu ar fi fost corect informați cu privire la condițiile de lucru și riscurile la care sunt supuși".
De asemenea, Ordinul nr. 50/1990, nu prevede posibilitatea asimilării, așa cum nelegal a reținut prima instanță, ci precizează explicit care sunt condițiile în care se face încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în grupa I sau II de muncă. Cererea reclamanților trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât au solicitat instanței de judecată să adauge la lege.
Modul superficial, tendențios și părtinitor, în care a înțeles instanța de fond să judece cauza, rezultă și din invocarea deciziei 258/2004 a ÎCCJ, decizie care se referă însă la personalul din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației.
Recurenta critică și modul eronat și neîntemeiat în care instanța de fond a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, care nu trebuia luat în considerare.
Intimații au depus concluzii scrise și practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Din copiile carnetelor de muncă ale intimaților, și rezultă că, în perioada aferentă obligării recurentei la acordarea grupei I de muncă, aceștia au fost salariații Intreprinderii de Rețele Electrice I, devenită SC SA în anul 1998, reorganizată în SA, iar în anul 2000 în SC SA. Așadar, pentru perioada anterioară datei de 1.04.2001, recurentei îi revine obligația de acordare a grupei de muncă, neavând relevanță împrejurarea invocată de aceasta, respectiv transferul, ulterior datei de 1.04.2001, al intimaților, și la alte societăți comerciale: SC SA și SC E-- M SA. Recurenta, care nu și-a încetat activitatea, ci continuă să ființeze, este succesoarea angajatorilor care și-au încetat existența, Intreprinderea de Rețele Electrice I, devenită SC SA în anul 1998, reorganizată în SA, nu succesoarea societăților comerciale la care sunt angajați în prezent intimații, așa încât are calitate procesuală pasivă în cauză, prima instanță respingând în mod corect excepția invocată.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a examinat apărările recurentei, în măsura în care acestea au legătură cu soluționarea cauzei.
Hotărârea de Guvern nr. 261/2001 stabilește criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, nu în grupa I de muncă. Acest act normativ este ulterior datei de 1.04.2001, așa încât susținerile recurentei, privind inexistența condițiilor care să atragă încadrarea locurilor de muncă cu condiții speciale, nu privesc prezenta cauză.
Nefondată este și critica referitoare la caracterul limitativ al Ordinului nr. 50/1990. Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, cum ar fi lucrul în aer liber sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru, factori nociv etc. De altfel, Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar, pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat administrativ grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin. În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ, a fost invocată, de către prima instanță, și decizia nr. 258/20.09.2004 a ICCJ, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. Tot un principiu, cel al nediscriminării, a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă, pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de intimați în condițiile grupei I, se reține că expertul desemnat în cauză a concluzionat că aceștia și-au desfășurat continuu activitatea, deci în proporție de 100%, sub acțiunea acelorași factori de risc determinați de sarcina de muncă, echipamentul din dotare, instalațiile aflate în exploatare. În același context, se mai reține că atât sporul pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare, de care au beneficiat intimații, cât și grupa superioară de muncă, se acordă angajatului pentru condițiile de muncă, ambele beneficii pornind de la premisa climatului nefavorabil în care acesta își desfășoară activitatea, iar recunoașterea unuia dintre beneficii nu echivalează cu excluderea celuilalt.
Față de aplicarea pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, se constată că, prin acțiunea introductivă, intimații nu au solicitat să fie nominalizați în grupa I de muncă, ci obligarea angajatorului la acordarea grupei I de muncă. Prima instanță a examinat dacă intimații au desfășurat activități care se încadrează în grupa superioară de muncă, nominalizarea persoanelor îndreptățite revenind entităților menționate în pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990. Este evident că nu pot fi primite nici susținerile recurentei privind invocarea propriei culpe de către intimați, aceștia neavând posibilitatea de a se nominaliza ca persoane ce se încadrează în grupa superioară de muncă. Singura posibilitate a intimaților este acțiunea în justiție, deci excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată. Prima instanță nu putea refuza soluționarea cauzei pe motiv că legea nu prevede o procedură de contestare a acordării grupelor superioare de muncă. Dimpotrivă, prima instanță avea obligația să soluționeze cauza cu care a fost investită, iar hotărârea pronunțată nu este o dispoziție generală, contrară prevederilor art. 4 Cod civil, ci o dispoziție particulară, obligatorie doar pentru părțile din prezenta cauză, dată în aplicarea prevederilor pct. 3 alin.2 din Ordinul nr. 50/1990.
Neîntemeiate sunt și criticile aduse raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză. Pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, respectiv condițiile concrete și specifice în care și-au desfășurat activitatea intimații, instanța de judecată a considerat necesar să cunoască părerea unui specialist, în condițiile art. 201 Cod proc. civilă. Prin urmare, acest mijloc de probă nu este "inutil" și nici nu sunt motive de "refacere" a raportului de expertiză întocmit. Expertul tehnic a avut în vedere activitatea desfășurată de intimați anterior datei de 1.04.2001 și a concluzionat că toți au efectuat lucrări de exploatare, întreținere, revizie tehnică, verificare-măsurători și reparare a instalațiilor electrice sub tensiune, precum și intervenții în caz de avarii sau calamități, în condiții deosebite de muncă, fiind expuși la mai multe noxe și factori de risc. În cuprinsul raportului de expertiză, expertul a examinat activitatea intimaților și condițiile de lucru pe categorii de activități, verificând și fișele posturilor. Nu expertului îi revenea sarcina de a prezenta documente și dovezi, așa cum pretinde recurenta, ci aceasta avea obligația de a prezenta dovezi contrare, care să înlăture concluziile specialistului.
Cum recurenta, căreia îi revine sarcina probei, nu prezintă nici în recurs atare dovezi, limitându-se la critici aduse raportului de expertiză, critici care presupun cunoștințe de specialitate, dar nu pot înlătura concluziile expertului, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "" B împotriva sentinței civile nr. 1718 din 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
2 ex. - 1.03.2010
Tribunalul Iași -
Președinte:Cristina TrutescuJudecători:Cristina Trutescu, Carmen Bancu, Nelida Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 15/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 91/2010. Curtea de... → |
|---|
