Conflict de muncă. Decizia 36/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 36
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I împotriva sentinței civile nr. 1686 din 19 09 2007 Tribunalului Iași, intimat fiind, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18 I 2008, susținerile reprezentantei recurentei fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1686/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul, fiind respinsă pe această excepție acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română - Direcția Regională de Poștă I în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că art. 283 alin. 1 lit. "c" Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În speța de față data nașterii dreptului la acțiune a reclamantei împotriva pârâtei este data când conducerea unității Ial uat cunoștință de întocmirea procesului verbal de control încheiat la data de 6 noiembrie 2002 și înregistrat la unitate sub nr. 32259 din 7.11.2002 prin care comisia de control numită de conducerea unității și condusă de organele de control financiar din cadrul Poșta Română a stabilit ca paguba produsă unității în sumă totală de 838.200.000 lei rol de către în complicitate cu și putea fi evitată dacă alți 8 salariați, printre care și pârâtul, și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu.
Instanța a înlăturat apărarea că data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamantă a început abia în momentul constatării insolvabilității autorilor direcți respectiv 12.04.2005, atât timp cât în procesul verbal de control din noiembrie 2002 s-au prevăzut persoanele care răspund în mod direct și subsidiar.
Reclamanta ar fi trebuit încă de la data luării la cunoștință de procesul verbal de control din noiembrie 2002, să-i acționeze în instanță atât pe autorii direcți cât și pe cei indirecți, iar în cazul în care nu ar fi putut să-și recupereze paguba de la autorii direcți, ar fi avut posibilitatea să o recupereze de la autorii indirecți, care prin neglijența lor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea pagubei.
Având în vedere modul de redactare al prevederilor art. 283 alin. 1 lit. "c" Codul muncii coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958 este evident că momentul când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâtei este noiembrie 2002, când aceasta a luat cunoștință de paguba ce i-a fost pricinuită și de cei răspunzători de producerea ei atât direct cât și indirect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Română -Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentantul legal, susținând că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii și fără a verifica temeiul de drept invocat în motivarea acțiunii, și anume dispozițiile art. 270 și urm. din Codul muncii și dispozițiile art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 ce constituie cadrul legislativ general și respectiv special cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale subsidiare a salariaților.
A mai arătat reclamanta-recurentă că potrivit dispozițiilor art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 cei vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu răspund, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct, dacă fără încălcarea acestor îndatoriri paguba ar fi putut fi evitată. Ca atare, susține recurenta, răspunderea patrimonială a pârâtului nu putea fi antrenată decât după constatarea insolvabilității autorilor direcți ai prejudiciului, insolvabilitate confirmată de procesele verbale din 12.04.2005 încheiate de executorii judecătorești cu ocazia încercării de punere în executare a sentinței penale nr. 3880/2004 pronunțată de Judecătoria Iași.
Aceste acte, consideră recurenta, marchează momentul nașterii dreptului la acțiune a angajatorului privind răspunderea patrimonială subsidiară a pârâtului-intimat și nu așa cum a reținut instanța de fond, data luării la cunoștință, a conținutului procesului-verbal de control din 07.11.2002 întrucât, pe de o parte, pe toată perioada derulării litigiului de muncă dintre părți (13.05.2003-20.02.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr. 19/30.12.2002 iar pe de altă parte, în noul cod al muncii intrat în vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevăzută ca titlu executoriu.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Alăturat cererii de recurs s-au depus în copie înscrisuri. Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente în raport de soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod corect Tribunalul Iașia constatat ca fiind prescris dreptul material la acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul. Astfel, conform dispozițiilor art. 283 al. 1 lit. "c" din Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Ceea ce trebuie determinat în speță este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtului. Chiar dacă dispozițiile art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 prevăd că acest moment este cel al constatării insolvabilității autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numiții și -) susținerea recurentei potrivit căreia data constatării insolvabilității celor doi ar fi fost la 12.04.2005 este eronată întrucât din conținutul capitolului 5 al procesului -verbal din 6.11.2002 intitulat "Răspunderea materială" rezultă fără echivoc că "salariații I 1, Control Ulterior, Grupa Operativă și Financiar-Contabilitate, prin felul defectuos prin care și-au desfășurat activitatea nu au oprit la timp și au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmeazăsă răspundă în subsidiarpentru totalul pagubei -".
Deci, teoretic, și răspunderea în subsidiar a pârâtului-intimat (inspector specialist de exploatare) a fost stabilită de reclamantă de la acea dată. Este adevărat că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, la data de 01.03.2003 răspunderea materială a salariaților a fost înlocuită cu răspunderea patrimonială, pentru acest ultim tip de răspundere fiind prevăzute dispoziții cu caracter de noutate față de Codul muncii anterior. Tocmai pentru acest motiv, Curtea apreciază că deși s-a pronunțat corect pe excepția prescripției, instanța de fond a stabilit eronat momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială ca fiind 6.11.2002, întrucât la acea dată nu exista în legislația muncii răspunderea patrimonială, așa cum aceasta a fost prevăzută de art. 270 și urm. din Codul muncii și, deci nici posibilitatea angajatorului de a se îndrepta împotriva salariatului vinovat de producerea un ui prejudiciu cu o astfel de acțiune.
Data de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei în prezenta cauză este data intrării în vigoare a Legii 53/2003, respectiv 1.03.2003.
Ca atare, termenul legal pentru formularea acesteia se împlinea la 01.03.2006.
Nimic nu împiedica angajatorul, chiar în ipoteza în care exista decizia de imputare nr. 10/30.12.2002 a cărei executare fusese de altfel suspendată de Tribunalul Iași la 30.01.2004 să se îndrepte împotriva pârâtului cu o acțiune în răspundere patrimonială vizând obligarea acestuia la plata sumei de 2.486,819 lei cu atât mai mult cu cât este clar că insolvabilitatea autorilor direcți era stabilită din 16.12.2002 conform adresei Poliției Municipiului I nr. 405.517, înregistrată la. I sub nr. 36.352.
În fapt, procesele -verbale de insolvabilitate nr. 5/2005 și nr. 72/2005 nu au făcut decât să confirme ceea ce angajatorul cunoștea fără echivoc sub acest aspect încă de la sfârșitul anului 2002.
Mai mult, întrucât legea specială invocată de recurentă nud istinge în privința modalității de constatare a insolvabilității, nu pot fi primite afirmațiile că doar prin emiterea celor două procese -verbale de executare întocmite de executorii judecătorești s-a constatat imposibilitatea recuperării prejudiciului de la autorii direcți.
Față de cele reținute și văzând că în raport de data introducerii acțiunii (29.09.2007) dreptul reclamantei de aof ormula era prescris, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312(1) teza a 2-a Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională POȘTA ROMÂNĂ -Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 1686 din 19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
14.02.2008
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 653/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 310/2008. Curtea de... → |
|---|
