Conflict de muncă. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 37
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenta intimată și de intimata recurentă COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I, împotriva sentinței civile nr. 1625 din 7 09 2007 Tribunalului Iași, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18 I 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amînat pronunțarea pentru azi.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1625 din 7 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta, fiind respinsă pe această excepție acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română - Direcția Regională de Poștă I în contradictoriu cu pârâta. S-a respins totodată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta Poșta Română - Direcția Regională de Poștă Iac hemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărâre aceasta să fie obligată la plata sumei de 15.914,33 lei cu titlu de despăgubiri,cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că prin procesul verbal de control încheiat la data de 6 noiembrie 2002 și înregistrat la sediul I cu nr. 32259 din 07.11.2002 de comisia de control numită de către conducerea unității și condusă de către organele de control financiar din cadrul Poșta Română (anexa 1) s-a reținut că paguba produsă unității în sumă totală de 838.200.000 lei rol de către în complicitate cu și putea fi evitată dacă alți 8 salariați și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu.
Pârâta în calitate de șef Serviciu Financiar în cadrul I nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ce-i reveneau, întrucât deși a luat cunoștință de faptul că în contul 48303 s-a înregistrat o diferență de 403.200,000 ROL, nu a luat nici o măsură de verificare a provenienței acelei diferențe. Răspunderea materială a pârâtei a fost angajată în subsidiar ca urmare a neimplicării pârâtei și a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau, ceea ce a condus la prejudicierea unității.
Cu privire la autorii direcți ai pagubei reclamanta a arătat că prin sentința penală nr. 3380 din 14 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 5581/2003 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363 din 06.04.2004 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 11882/2003 inculpații și au fost obligați în solidar la plata către Poșta Română - Direcția Regională de Poștă Ias umei totale de 1.057.900.997 lei rol alcătuită din 838.200.000 lei rol cu titlu de prejudiciu efectiv cauzat prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 248, 289 și 291 Cod penal și 219.700.997 lei cu titlu de beneficiu nerealizat calculat până la data de 30.06.2003.
Ca urmare a constatării insolvabilității autorilor pagubei, potrivit proceselor verbale nr. 5/2005 din 12.04.2005 încheiat de către executorul judecătoresc și nr. 72/2005 din 19.08.2005 încheiat de către executorul judecătoresc unitatea a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 270 din Codul muncii și art. 30 lit. e din Legea nr. 22/1969 stabilind răspunderea subsidiară a salariaților care datorită nerespectării atribuțiilor de serviciu se fac vinovați de crearea împrejurărilor ce au condus la producerea prejudiciului în valoare de 838.200.000 lei ROL.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că cererea privind răspunderea patrimonială poate fi promovată în termenul general de prescripție, respectiv în 3 ani de la data la care angajatorul a avut cunoștință de săvârșirea faptelor prejudiciabile și de persoanele care se fac vinovate.
În privința excepției inadmisibilității acțiunii, motivată prin faptul că atâta timp cât reclamanta s-a constituit parte civilă în dosarul penal, optând deci pentru calea penală, nu mai putea recurge și la calea răspunderii civile contractuale, instanța de fond a reținut că această excepție este neîntemeiată. În adoptarea acestei soluții instanța a reținut că în considerarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 21 din Constituția României care garantează tuturor cetățenilor accesul liber la justiție, excepția inadmisibilității acțiunii, este nefondată și a respins-o ca atare.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În speța de față data nașterii dreptului la acțiune a reclamantei împotriva pârâtei este data când conducerea unității Ial uat cunoștință de întocmirea procesului verbal de control încheiat la data de 6 noiembrie 2002 și înregistrat la unitate sub nr. 32259 din 7.11.2002 prin care comisia de control numită de conducerea unității și condusă de organele de control financiar din cadrul Poșta Română a stabilit ca paguba produsă unității în sumă totală de 838.200.000 lei ROL de către în complicitate cu și putea fi evitată dacă alți 8 salariați, printre care și pârâta, ce îndeplinea funcția de șef în cadrul Serviciului Financiar, și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu.
Instanța a reținut că în nici un caz nu se poate considera că data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamantă a început abia în momentul constatării insolvabilității autorilor direcți respectiv 12.04.2005, atât timp cât în procesul verbal de control din noiembrie 2002 s-au prevăzut persoanele care răspund în mod direct și subsidiar.
Reclamanta ar fi trebuit încă de la data luării la cunoștință de procesul verbal de control din noiembrie 2002, să-i acționeze în instanță atât pe autorii direcți cât și pe cei indirecți, iar în cazul în care nu ar fi putut să-și recupereze paguba de la autorii direcți, ar fi avut posibilitatea să o recupereze de la autorii indirecți, care prin neglijența lor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea pagubei.
Având în vedere modul de redactare al prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958 este evident că momentul când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâtei este noiembrie 2002, când aceasta a luat cunoștință de paguba ce i-a fost pricinuită și de cei răspunzători de producerea ei atât direct cât și indirect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentantul legal, susținând că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii și fără a verifica temeiul de drept invocat în motivarea acțiunii, și anume disp. art. 270 și următoarele din Codul muncii și disp. art. 30 lit. e din Legea 22/1969 ce constituie cadrul legislativ general și respectiv special cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale subsidiare a salariaților.
A mai arătat reclamanta - recurentă că potrivit disp. art. 30 lit. e din Legea 22/1969 cei vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu răspund, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct, dacă fără încălcarea acestor îndatoriri paguba ar fi putut fi evitată. Ca atare, susține recurenta, răspunderea patrimonială a pârâtei nu putea fi antrenată decât după constatarea insolvabilității autorilor direcți ai prejudiciului, insolvabilitate confirmată de procesele verbale din 12.04.2005 încheiate de executorii judecătorești cu ocazia încercării de punere în executare a sentinței penale nr. 3880/2004 pronunțată de Judecătoria Iași.
Aceste acte, consideră recurenta, marchează momentul nașterii dreptului la acțiune a angajatorului privind răspunderea patrimonială subsidiară a pârâtului -intimat și nu așa cum a reținut instanța de fond, data luării la cunoștință, a conținutului procesului -verbal de control din 07.11.2002 întrucât, pe de o parte, pe toată perioada derulării litigiului de muncă dintre părți (21.02.2003 - 13.03.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr. 16/30.12.2002 iar pe de altă parte, în noul cod al muncii intrat în vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevăzută ca titlu executoriu.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Alăturat cererii de recurs s-au depus în copie: adresa Tribunalului Iași, emisă la data de 21.02.2003 în dosar nr. 1505/2003, decizia 3656/2003 a - Secția contencios Administrativ, încheierea Tribunalului Iași din 31.03.2004 privind suspendarea dosarului nr. 1612/2004 conform disp. art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă, decizia de imputare nr. 16/30.12.2002, decizia 213/13.03.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
În cauză a declarat recurs și pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recursul pârâtei conține critici privind greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii promovate de reclamantă.
A invocat astfel pârâta recurentă că reclamanta prin sentința penală 3380/2003 este deja beneficiara unui titlu executoriu pentru prejudiciul înregistrat, iar prin acțiunea de față urmărește obținerea unui nou titlu executoriu pentru același prejudiciu, ceea ce este inadmisibil.
În consecință, pârâta recurentă a solicitat admiterea recursului și primirea excepției inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente în raport de soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că recursul reclamantei Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, este nefondat.
În mod corect Tribunalul Iașia constatat ca fiind prescris dreptul material la acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Astfel, conform disp. art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Ceea ce trebuie determinat în speță este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtei Chiar dacă disp. art. 30 lit. e din Legea 22/1969 prevăd că acest moment este cel al constatării insolvabilității autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numiții și -) susținerea recurentei potrivit căreia data constatării insolvabilității celor doi ar fi fost la 12.04.2005 este eronată întrucât din conținutul capitolului 5 al procesului -verbal din 6.11.2002 intitulat "Răspunderea materială" rezultă fără echivoc că "salariații I 1, I, Control Ulterior, Grupa Operativă și Financiar -Contabilitate, prin felul defectuos prin care și-au desfășurat activitatea nu au oprit la timp și au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmează să răspundă în subsidiar pentru totalul pagubei -".
Deci, teoretic, și răspunderea în subsidiar a pârâtei - intimate a fost stabilită de reclamantă de la acea dată. Este adevărat că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, la data de 01.03.2003 răspunderea materială a salariaților a fost înlocuită cu răspunderea patrimonială, pentru acest ultim tip de răspundere fiind prevăzute dispoziții cu caracter de noutate față de Codul muncii anterior. Tocmai pentru acest motiv, Curtea apreciază că deși s-a pronunțat corect pe excepția prescripției, instanța de fond a stabilit eronat momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială ca fiind 6.11.2002, întrucât la acea dată nu exista în legislația muncii răspunderea patrimonială, așa cum aceasta a fost prev. de art. 270 și următoarele din Codul muncii și deci nici posibilitatea angajatorului de a se îndrepta împotriva salariatului vinovat de producerea unui prejudiciu cu o astfel de acțiune.
Data de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei în prezenta cauză este data intrării în vigoare a Legii 53/2003, respectiv 1.03.2003.
Ca atare, termenul legal pentru formularea acesteia se împlinea la 01.03.2006.
Nimic nu împiedica angajatorul, chiar în ipoteza în care exista decizia de imputare nr. 16/30.12.2002 a cărei executare fusese de altfel suspendată de Tribunalul Iași la 21.02.2003 să se îndrepte împotriva pârâtului cu o acțiune în răspundere patrimonială vizând obligarea acestuia la plata sumei de 15.914,33 lei cu atât mai mult cu cât este clar că insolvabilitatea autorilor direcți era stabilită din 16.12.2002 conform adresei Poliției Municipiului I nr. 405.517, înregistrată la I sub nr. 36.352.
În fapt, procesele - verbale de insolvabilitate nr. 5/2005 și nr. 72/2005 nu au făcut decât să confirme ceea ce angajatorul cunoștea fără echivoc sub acest aspect încă de la sfârșitul anului 2002.
Mai mult, întrucât legea specială invocată de recurentă nud istinge în privința modalității de constatare a insolvabilității, nu pot fi primite afirmațiile că doar prin emiterea celor două procese - verbale de executare întocmite de executorii judecătorești s-a constatat imposibilitatea recuperării prejudiciului de la autorii direcți.
Față de cele reținute și văzând că în raport de data introducerii acțiunii (29.09.2007) dreptul reclamantei de aof ormula era prescris, Curtea, în baza disp. art. 312 (1) teza a-2-a Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
În raport de soluția pronunțată astfel față de recursul reclamantei, Curtea constată că recursul pârâtei împotriva aceleiași sentințe, este lipsit de interes, în contextul în care soluția de respingere a acțiuni a fost astfel păstrată prin respingerea recursului reclamantei.
Ca atare, Curtea reține că cercetarea motivelor de recurs invocate de pârâta - recurentă devin de prisos, fapt pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul acesteia ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentanți legali și pârâta împotriva sentinței civile nr. 1625 din 7 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatei - recurente de obligare a recurentei - intimate Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
12.02.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 246/2009. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
