Conflict de muncă. Decizia 603/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 603/2009
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător
- - - - judecător
- - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestator G împotriva Deciziei civile nr.1168/15.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul G, lipsă fiind intimata SC SRL
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Contestatorul G arată că în motivele cererii la motivul (2) a redactat greșit că în anul 2007 sunt 6 zile de sărbători legale, acestea fiind 5 zile de sărbători legale.
Solicită amânarea cauzei ca intimata să prezinte instanței în copie: cartea de imobil, cartea de onoare, situațiile centralizatoare lunare privind cazarea, bonurile de casă zilnice și lunare, copii după facturile emise, copii după documentele prin care au fost plătite taxe și impozite locale, copii după documentele justificative privind cheltuielile cu energia și apa, copii după documentele justificative a cheltuielilor cu reclama și protocolul.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Constestatorul G solicită admiterea contestației în anulare pentru motivele formulate.
Depune la dosar cererea în scris cererea în probațiune și precizare a cererii în anulare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta " " O solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se constate nulitatea deciziei nr.1/15.11.2007 emisă de pârâta "" O, ca fiind tardiv emisă;
- să se constate desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului prin demisie, începând cu data de 22.11.2007;
- să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale care i se cuvin pe perioada octombrie-noiembrie 2007;
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând contravaloarea concediului de odihnă și a zilelor cuvenite pe anii 2006 și 2007;
- să fie obligată pârâta la plata daunelor morale, în sumă de 20.000 RON.
În motivarea acțiunii sale a arătat că începând cu data de 13.03.2006 a ocupat funcția de administrator al pensiunii turistice " Montana" din, aparținând societății pârâte, în temeiul unui contract individual de muncă nr. 5/10.03.2006, înregistrat la.
A mai arătat că în data de 3.10.2007 a purtat o discuție cu reprezentantul societății pârâte, legat de unele probleme privitoare la desfășurarea activității la locul de muncă și din cauză că această stare conflictuală nu a fost ameliorată de către conducerea societății, reclamantul la data de 5.10.2007, a anunțat că va demisiona, începând cu data de 1.04.2008.
Cu toate acestea, pârâta a emis decizia nr.1/12.10.2007 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă la reclamantului, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, respectiv prin acordul părților deși acesta nu solicitase acest lucru.
În data de 13.10.2007, reclamantul notificat pârâta "" O că va demisiona, începând cu luna aprilie 2008, deoarece trebuie predată gestiunea în termen de 30 de zile. Cu toate acestea pârâta l-a convocat pe reclamant, la data de 15.10.2007, pentru a analiza activitatea desfășurată de acesta în calitate de administrator.
După această convocare, pârâta emite la 15.11.2007, decizia prin care îl concediază pe reclamant, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii, respectiv pentru necorespundere profesională.
Această decizie este, în opinia reclamantului, emisă tardiv deoarece au trecut cele 30 de zile calendaristice de la data constatării, prin referatul nr.43/15.10.2007, a cauzei necorespunderii profesionale. Totodată, reclamantul a susținut că decizia este nulă întrucât nu cuprinde motivele de fapt, care au stat la baza luării unei asemenea măsuri.
Pe fond, a arătat că pârâta este de rea credință deoarece deși i-a dat o recomandare în care confirma că reclamantul este corespunzător profesional pentru a ocupa un astfel de post, ulterior l-a concediat pe motiv de necorespundere profesională.
Sub aspectul drepturilor salariale a arătat că pârâta nu i-a achitat salariul cuvenit pe perioada octombrie - noiembrie 2007 și nici contravaloarea concediului legal de odihnă neefectuat pe anii 2006-2007 și că pentru prejudiciul de ordin moral pe care l-a suferit din cauza pârâtei, solicită obligarea acesteia la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON.
În drept, a invocat art.62, art.79, art.108 și urm. art.117 și urm. art.132, art.134 și art.139 și urm. Codul muncii.
Pârâta "" O, în apărare, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului G ca fiind nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art.61 lit. d Codul muncii este pe deplin justificată deoarece, din analiza efectuată de conducerea societății pârâte, asupra modului în care reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile de administrator la pensiunii turistice "MONTANA", a reieșit că acesta nu corespunde profesional postului pe care îl ocupă.
Această măsură a fost luată după efectuarea unei evaluări profesionale a reclamantului, de către pârâta "" O, ocazie cu care acesta a afirmat în fața comisiei de evaluare că nu are nici o obiecție dar că dorește să conteste în instanța măsura.
Ulterior, la data de 11.11.2007 reclamantul a comunicat pârâtei o serie de observații și obiecțiuni pe care comisia de evaluare le-a analizat, hotărând menținerea hotărârii luate în data de 31.10.2007 și comunicând acest aspect reclamantului, prin adresa nr.49/14.11.2007.
În aceste condiții, pârâta susține că decizia de concediere a fost emisă în termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege, nefiind tardiv emisă.
Referitor la pretențiile bănești solicitate de reclamant, pârâta a susținut că acesta figurează pe perioada octombrie și noiembrie cu drepturile salariale neplătite deoarece nu s-a prezentat la sediul unității să-și ridice salariile și bonurile de masă care i se cuvin.
Legat de compensarea în bani a concediului legal neefectuat în anii 2006-2007, pârâta a învederat că cererea este inadmisibilă întrucât nu a existat nici o solicitare de acordare a concediului, din partea reclamantului, iar pe de altă parte că potrivit art.141 Codul muncii, zilele de concediu neefectuate se vor efectua în anul următor nefiind posibilă compensarea lor în bani.
Prin sentința civilă nr.547/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul G împotriva pârâtei "" O și pe cale de consecință:
- s-a anulat decizia nr.1/15.11.2007 emisă de conducerea pârâtei și s-a constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.79 alin.1 Codul muncii, începând cu data de 31.10.2007.
- s-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că decizia de concediere a reclamantului este nelegală deoarece pârâta nu dovedit că a respectat procedura reglementată de art.64 alin.1 - 4 din Codul muncii și că, în aceste condiții, se impune anularea ei.
În plus, reținut că anterior emiterii deciziei de concediere aceeași pârâtă a emis o altă decizie, cu nr.1/12.10.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, decizie care nu a fost anulată expres, dar care nu mai este în măsură să producă efecte, din moment ce a fost emisă cea de-a doua decizie.
Referitor la tardivitatea emiterii deciziei, prima instanță a constatat că a fost emisă cu respectarea termenului de 30 de zile calendaristice, prevăzut de art.62 alin.1 din Codul muncii,raportat la referatul nr.43/15.10.2007 iar în ce privește nemotivarea deciziei, că fapta a fost descrisă din moment ce s-a precizat necorespunderea profesională a acestuia și a fost menționat referatul nr.43/15.10.2007.
Pe fond, s-a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr.27/15.10.2007, reclamantul a adus la cunoștința societății pârâte "" intenția sa de a demisiona din postul de administrator, începând cu data de 1.04.2008.
Având în vedere dispozițiile art.79 din Codul muncii și prevederile cuprinse în contractul individual de muncă al reclamantului, care prevăd, în cazul demisiei, un preaviz de 15 zile calendaristice, instanța de fond a constatat că notificarea intenției de demisie, făcută de reclamant, nu respectă dispozițiile Codului muncii și ale contractului individual de muncă deoarece termenul de preaviz de 4 luni și J, solicitat de către reclamant, depășește cele 15 zile calendaristice, prevăzute de lege pentru funcțiile de execuție. Pentru același motiv nu este fondată nici cererea reclamantului de a se constata încetarea raporturilor de muncă, prin demisie, începând cu data de 22.11.2007.
În consecință, față de împrejurarea că notificarea reclamantului privitoare la demisie a fost înregistrată la unitatea pârâtă, în data de 15.10.2007, iar termenul de preaviz de 15 zile calendaristice se împlinește la 31.10.2007, instanța a constatat că încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, conform art.79 alin.1 Codul muncii, s-a produs începând cu data de 31.10.2007.
Legat de plata drepturilor salariale restante neachitate s-a constatat că societatea pârâtă a plătit reclamantului, prin mandat poștal, suma de 2303 RON, reprezentând salariul cuvenit și indemnizația de concediu pentru anul 2007. În ce privește indemnizația de concediu pe anul 2006, reținut că cererea este nefondată, față de prevederile art.141 Codul muncii.
De asemenea, au fost respinse ca nefondate capetele de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare și a daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, atât reclamantul G cât și pârâta " " O, ambii criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În expunerea motivelor sale de recurs, reclamantul a susținut că, la data încheierii contractului individual de muncă cu societatea pârâtă, angajatorul nu a specificat nici numărul orelor de lucru și nici timpul de odihnă zilnic și săptămânal pentru funcția pe care a fost încadrat, respectiv cea de administrator de pensiune.
În al doilea rând, recurentul reclamant a arătat că a contestat decizia nr.1/12.01.2007, emisă de pârâtă în temeiul art.55 lit.b Codul muncii, încă de la data la care a i-a fost comunicată, și că acest aspect l- menționat și în notificarea demisiei din data de 13.10.2007, înregistrată sub nr.27/15.10.2007.
În plus, a arătat că decizia nr.1/12.01.2007 a fost emisă de către pârâtă, cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la acordarea preavizului și a unei perioade de 30 zile pentru predarea postului și gestiunii.
O altă critică adusă de reclamant soluției primei instanțe a vizat neluarea în seamă, la darea soluției, a cererii prin care reclamantul a solicitat pârâtei compensarea în bani a timpului lucrat în zilele de, de repaus săptămânal și a concediului de odihnă neefectuat în anii 2006-2007 față de împrejurarea că timpul de lucru este de 8 ore. Totodată, a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pensiunea "MONTANA" din, se află la o distanță de 125 km. de sediul societății și de 135 km. de localitatea de domiciliu a reclamantului, acesta fiind motivul pentru care acestuia i-a fost repartizată o cameră în cadrul pensiunii.
În ce privește plata drepturilor salariale, reclamantul a susținut că deși documentele prezentate de către angajator, pentru a dovedi plata acestor drepturi, conțin neclarități, prima instanță a considerat, în mod nejustificat, că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a acestor drepturi de natură salarială.
Celelalte critici au vizat greșita respingere a cererii de completare a probațiunii și consemnarea eronată a refuzului reclamantului de a se soluționa litigiul pe cale amiabilă, în condițiile în care a solicitat acest lucru angajatorului încă din data de 30.10.2007. De asemenea, a susținut că acordarea daunelor morale pe care le-a solicitat este pe deplin justificată dat fiind comportamentul jignitor pe care pârâta le- avut la adresa reclamantului.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Prin recursul său, pârâta "" Oas olicitat ca în urma admiterii recursului, să se dispună modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În expunerea motivelor sale de recurs a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a probațiunii administrate în cauză, conform art.304 pct.9 Cod proc.civ. Astfel, a arătat că în mod greșit, instanța a anulat decizia nr.1/15.11.2007 și a constatat raportul de muncă încetat în temeiul art.79 alin.1 Codul muncii, deoarece a dovedit că a respectat procedura prevăzută de lege pentru motive de necorespundere profesională prevăzută de art.62-64 Codul muncii.
Referitor la notificarea înregistrată sub nr.27/15.10.2007, pârâta recurentă a susținut că aceasta nu poate fi considerată o demisie, deoarece prin această notificare reclamantul și-a exprimat doar intenția de a demisiona în luna aprilie 2008.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ. și art.274 Cod proc.civ.
La termenul de judecată din 10.11.2008, Curtea din oficiu, ridicat excepția tardivității declarării recursului de către pârâta ""
Prin decizia civilă 1168/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar - s-a admis recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile 547/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar - și s-a modificat în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului indemnizația de concediu de odihnă aferentă pe anii 2006-2007. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Recursul pârâtei SC SRL Oaf ost respins ca tardiv.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că decizia de încetare a al reclamantului nefăcând obiectul prezentei acțiuni, nu poate face nici obiectul analizei în recurs.
Cu privire la zilele de concediu de odihnă s-a reținut că reclamantul justifică 4 zile restante din 2006 și 19 zile pe anul 2007.
Recursul pârâtei s-a constatat ca tardiv prin prisma dispozițiilor art.80 din Legea nr.168/1999.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul G, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate în sensul schimbării acesteia.
În motivare arată că pentru lunile octombrie și noiembrie 2007, plus valoarea a 13 zile de concediu, trebuie să primească 2852 lei și nu 2303 lei cât a primit de la angajator.
Mai arată că i se cuvine plata zilelor de sărbători legale și a celor de repaus săptămânal pentru anii 2006 și 2007, fapt ce rezultă din anumite documente aflate în posesia exclusivă a angajatorului.
Solicită astfel 100% din plata zilelor lucrate de sărbători și sfârșit de săptămână.
Susține apoi că daunele morale solicitate nu pot compensa decât în mică măsură prejudiciul moral suferit.
Contestația nu este motivată în drept,
Intimata nu a depus întâmpinare, însă contestatorul a formulat concluzii scrise (8).
Examinând cererea de față prin prisma motivelor invocate, Curtea, reține următoarele:
Potrivit art.318 teza I Cod pr.civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".
In lumina acestui text legal, admisibilitatea contestației în anulare specială are în vedere dezlegarea dată recursului prin săvârșirea unei greșeli materiale în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o omite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale în sensul legii, de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus în termen sau anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru etc.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, așa cum invocă contestatorul prin cererea de față.
Ceea ce prezintă contestatorul în motivare sunt eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor și nu greșeli de fapt în sensul amintit mai sus. Legea, în acest context, nu dă posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, întrucât ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică ar provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Ca urmare, prezenta contestația în anulare se privește a fi neîntemeiată și astfel va fi respinsă în consecință.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.1168/15.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2009.
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan - - - | JUDECĂTOR 3: Victor - |
Grefier, |
Red. NV.
Dact.SM.ex.2/29.06.2009.
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 175/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 96/2010. Curtea de... → |
|---|
