Conflict de muncă. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 61
Ședința publică de la 08 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I împotriva sentinței civile nr. 1707 din 19 09 2007 Tribunalului Iași, intimată fiind, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimată, lipsă reprezentanta recurentei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a depus la dosar decizia de imputare nr.14 din 30 XII 2002 privind pe intimată.
Avocat depune delegație de reprezentare pentru intimată, precizează că a luat cunoștință de înscrisurile de la dosar, nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul apărătorului intimatei.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Dreptul la acțiune este prescris, prejudiciul s-a constatat în anul 2002. Fără cheltuieli.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1707/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta, fiind respinsă pe această excepție acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română - Direcția Regională de Poștă I în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr- reclamanta Poșta Română - Direcția Regională de Poștă Iac hemat în judecată pe pârâta pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.407,70 lei cu titlu de despăgubiri,cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că prin procesul verbal de control încheiat la data de 06 noiembrie 2002 și înregistrat la sediul I cu nr. 32259 din 07.11.2002 de comisia de control numită de către conducerea unității și condusă de către organele de control financiar din cadrul Poșta Română (anexa 1) s-a reținut că paguba produsă unității în sumă totală de 838.200.000 lei rol de către în complicitate cu și putea fi evitată dacă alți 8 salariați și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu.
Pârâta în calitate de contabil principal la Serviciul Financiar nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ce-i reveneau în legătură cu primirea extraselor de cont, verificarea documentelor justificative, întocmirea notei contabile. Răspunderea materială a pârâtei a fost angajată în subsidiar ca urmare a acțiunilor sale de păgubire a patrimoniului
Cu privire la autorii direcți ai pagubei a învederat instanței faptul că prin sentința penală nr. 3380 din 14 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 5581/2003 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363 din 06.04.2004 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 11882/2003 inculpații și au fost obligați în solidar la plata către Poșta Română - Direcția Regională de Poștă Ias umei totale de 1.057.900.997 lei rol alcătuită din 838.200.000 lei rol cu titlu de prejudiciu efectiv cauzat prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 248, 289 și 291 Cod penal și 219.700.997 lei cu titlu de beneficiu nerealizat calculat până la data de 30.06.2003.
Ca urmare a constatării insolvabilității autorilor pagubei, potrivit proceselor verbale nr. 5/2005 din 12.04.2005 încheiat de către executorul judecătoresc și nr. 72/2005 din 19.08.2005 încheiat de către executorul judecătoresc unitatea a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 270 din Codul muncii și art. 30 lit. e din Legea nr. 22/1969 stabilind răspunderea subsidiară a salariaților care datorită nerespectării atribuțiilor de serviciu se fac vinovați de crearea împrejurărilor ce au condus la producerea prejudiciului în valoare de 838.200.000 lei rol.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune,motivat de faptul că cererea privind răspunderea patrimonială poate fi promovată în termenul general de prescripție, respectiv în 3 ani de la data la care angajatorul a avut cunoștință de săvârșirea faptelor prejudiciabile și de persoanele care se fac vinovate.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă.
Art. 283 alin. 1 lit. "c" Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În speța de față data nașterii dreptului la acțiune a reclamantei împotriva pârâtei este data când conducerea unității Ial uat cunoștință de întocmirea procesului verbal de control încheiat la data de 6 noiembrie 2002 și înregistrat la unitate sub nr. 32259 din 7.11.2002 prin care comisia de control numită de conducerea unității și condusă de organele de control financiar din cadrul Poșta Română a stabilit ca paguba produsă unității în sumă totală de 838.200.000 lei rol de către în complicitate cu și putea fi evitată dacă alți 8 salariați, printre care și pârâta ce îndeplinea funcția de contabil principal la Serviciul Financiar, și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu.
În nici un caz nu se poate considera că data nașterii dreptului la acțiune pentru reclamantă a început abia în momentul constatării insolvabilității autorilor direcți respectiv 12.04.2005, atât timp cât în procesul verbal de control din noiembrie 2002 s-au prevăzut persoanele care răspund în mod direct și subsidiar.
Reclamanta ar fi trebuit încă de la data luării la cunoștință de procesul verbal de control din noiembrie 2002, să-i acționeze în instanță atât pe autorii direcți cât și pe cei indirecți, iar în cazul în care nu ar fi putut să-și recupereze paguba de la autorii direcți, ar fi avut posibilitatea să o recupereze de la autorii indirecți, care prin neglijența lor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea pagubei.
Având în vedere modul de redactare al prevederilor art. 283 alin. 1 lit. "c" Codul muncii coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958 este evident că momentul când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâtei este noiembrie 2002, când aceasta a luat cunoștință de paguba ce i-a fost pricinuită și de cei răspunzători de producerea ei atât direct cât și indirect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Română -Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentantul legal, susținând că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii și fără a verifica temeiul de drept invocat în motivarea acțiunii, și anume dispozițiile art. 270 și urm. din Codul muncii și dispozițiile art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 ce constituie cadrul legislativ general și respectiv special cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale subsidiare a salariaților.
A mai arătat reclamanta -recurentă că potrivit dispozițiilor art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 cei vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu răspund, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct, dacă fără încălcarea acestor îndatoriri paguba ar fi putut fi evitată. Ca atare, susține recurenta, răspunderea patrimonială a pârâta nu putea fi antrenată decât după constatarea insolvabilității autorilor direcți ai prejudiciului, insolvabilitate confirmată de procesele verbale din 12.04.2005 încheiate de executorii judecătorești cu ocazia încercării de punere în executare a sentinței penale nr. 3880/2004 pronunțată de Judecătoria Iași.
Aceste acte, consideră recurenta, marchează momentul nașterii dreptului la acțiune a angajatorului privind răspunderea patrimonială subsidiară a pârâtului-intimat și nu așa cum a reținut instanța de fond, data luării la cunoștință, a conținutului procesului-verbal de control din 07.11.2002 întrucât, pe de o parte, pe toată perioada derulării litigiului de muncă dintre părți (21.02.2003 -13.03.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr. 16/30.12.2002 iar pe de altă parte, în noul cod al muncii intrat în vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevăzută ca titlu executoriu.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Alăturat cererii de recurs s-au depus în copie: decizia 3734/2003 a - Secția contencios Administrativ, încheierea Tribunalului Iași din 05.03.2004 privind suspendarea dosarului nr. 941/2004 conform dispozițiilor art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă, decizia de imputare nr. 16/30.12.2002, decizia 148/20.- pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente în raport de soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod corect Tribunalul Iașia constatat ca fiind prescris dreptul material la acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. Astfel, conform dispozițiilor art. 283 al. 1 lit. "c" din Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Ceea ce trebuie determinat în speță este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtei. Chiar dacă dispozițiile art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 prevăd că acest moment este cel al constatării insolvabilității autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numiții și -) susținerea recurentei potrivit căreia data constatării insolvabilității celor doi ar fi fost la 12.04.2005 este eronată întrucât din conținutul capitolului 5 al procesului -verbal din 6.11.2002 intitulat "Răspunderea materială" rezultă fără echivoc că "salariații I 1, Control Ulterior, Grupa Operativă și Financiar-Contabilitate, prin felul defectuos prin care și-au desfășurat activitatea nu au oprit la timp și au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmeazăsă răspundă în subsidiarpentru totalul pagubei -".
Deci, teoretic, și răspunderea în subsidiar a pârâtei-intimate a fost stabilită de reclamantă de la acea dată. Este adevărat că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, la data de 01.03.2003 răspunderea materială a salariaților a fost înlocuită cu răspunderea patrimonială, pentru acest ultim tip de răspundere fiind prevăzute dispoziții cu caracter de noutate față de Codul muncii anterior. Tocmai pentru acest motiv, Curtea apreciază că deși s-a pronunțat corect pe excepția prescripției, instanța de fond a stabilit eronat momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială ca fiind 6.11.2002, întrucât la acea dată nu exista în legislația muncii răspunderea patrimonială, așa cum aceasta a fost prevăzută de art. 270 și urm. din Codul muncii și, deci nici posibilitatea angajatorului de a se îndrepta împotriva salariatului vinovat de producerea un ui prejudiciu cu o astfel de acțiune.
Data de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei în prezenta cauză este data intrării în vigoare a Legii 53/2003, respectiv 1.03.2003.
Ca atare, termenul legal pentru formularea acesteia se împlinea la 01.03.2006.
Nimic nu împiedica angajatorul, chiar în ipoteza în care exista decizia de imputare nr. 16/30.12.2002 a cărei executare fusese de altfel suspendată de Tribunalul Iași la 21.02.2003 să se îndrepte împotriva pârâtei cu o acțiune în răspundere patrimonială vizând obligarea acestuia la plata sumei de 5.405,70 lei cu atât mai mult cu cât este clar că insolvabilitatea autorilor direcți era stabilită din 16.12.2002 conform adresei Poliției Municipiului I nr. 405.517, înregistrată la. I sub nr. 36.352.
În fapt, procesele -verbale de insolvabilitate nr. 5/2005 și nr. 72/2005 nu au făcut decât să confirme ceea ce angajatorul cunoștea fără echivoc sub acest aspect încă de la sfârșitul anului 2002.
Mai mult, întrucât legea specială invocată de recurentă nud istinge în privința modalității de constatare a insolvabilității, nu pot fi primite afirmațiile că doar prin emiterea celor două procese-verbale de executare întocmite de executorii judecătorești s-a constatat imposibilitatea recuperării prejudiciului de la autorii direcți.
Față de cele reținute și văzând că în raport de data introducerii acțiunii (29.09.2007) dreptul reclamantei de aof ormula era prescris, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312(1) teza a 2-a Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională POȘTA ROMÂNĂ -Direcția Regională de Poștă I, împotriva sentinței civile nr. 1707 din 19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 februarie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
20.02.2008
2 ex.-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu
| ← Conflict de muncă. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Iasi | Conflict de muncă. Decizia 123/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
