Conflict de muncă. Decizia 62/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 62
Ședința publică de la 08 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I împotriva sentinței civile nr. 1797 din 3 X 2007 Tribunalului Iași, intimată fiind, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimată, lipsă reprezenta recurentei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimată, note de susțineri și certificat de grefă privind o soluție dată într-o speță similară de Curtea de APEL IAȘI. Precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătoarei intimatei.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond pentru motivele arătate în notele de susțineri depuse la dosar. Dorește să puncteze doar aspectul privitor la răspunderea subsidiară. S-a considerat că intimata trebuie să răspundă material, în subsidiar, în măsura în care paguba produsă de gestionara infractoare ar rămâne neacoperită. In cadrul Legii 22/1969, cap. IV, este tratată instituția răspunderii, prin articolele 23 și 24 se precizează toate ipotezele în care ar putea fi antrenată răspunderea.
Potrivit art. 283 al.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale. Data nașterii dreptului la acțiune este data la care angajatorul a luat cunoștință de prejudiciul cauzat de către salariat.
Solicită să se constate temeinicia și legalitatea sentinței civile a Tribunalului Iași, menținerea acesteia. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 1797/03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și în consecință, a fost respinsă acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta Compania Națională "Poșta Română" - Direcția Regională de Poștă I în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanta Compania Națională "Poșta Română" - Direcția Regională de Poștă Ias olicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5502,428 lei cu titlu de despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 270 Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, instanța a reținut că aceasta o reprezintă data la care angajatorul a luat cunoștință de prejudiciul cauzat de către salariat.
S-a mai reținut de către instanță că, prin procesul verbal de control din 6 noiembrie 2002, înregistrat la unitate sub nr. 32259/7 noiembrie 2002, comisia de control stabilit că paguba în sumă totală de 838.200.000 lei produsă unității de către, în complicitate cu și, putea fi evitată dacă alți salariați, printre care și pârâta și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu. Astfel instanța a reținut că data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este 7 noiembrie 2002, respectiv data la care conducerea unității I luat cunoștință de procesul verbal de control întocmit la data de 6 noiembrie 2002 și înregistrat sub nr. 32259/7 noiembrie 2002.
În nici un caz nu se poate considera că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut abia în momentul constatării insolvenței autorilor direcți, respectiv 12 aprilie 2005, atât timp cât salariații vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu, fără încălcarea cărora paguba ar fi putut fi evitată, alții decât autorii direcți ai pagubei, au fost cunoscuți încă de la data întocmirii și înregistrării procesului-verbal de control din noiembrie 2002. Astfel, reclamanta ar fi trebuit încă de la data luării la cunoștință de procesul verbal de control din noiembrie 2002, să-i acționeze în instanță atât pe autorii direcți, cât și pe cei indirecți, iar în cazul în care nu ar fi putut să-și recupereze paguba de la autorii direcți, ar fi avut posibilitatea să o recupereze de la autorii indirecți, care prin neglijența lor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea prejudiciului.
În consecință, instanța a reținut că momentul când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâtei este noiembrie 2002, când aceasta a luat cunoștință atât de paguba ce i-a fost pricinuită, cât și de persoanele răspunzătoare de producerea ei atât direct, cât și indirect. Or, prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 29 mai 2007, fiind depășit astfel termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin.1lit. Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentantul legal, susținând că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii și fără a verifica temeiul de drept invocat în motivarea acțiunii, și anume disp. art. 270 și urm. din Codul muncii și disp. art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969, ce constituie cadrul legislativ general și, respectiv, special cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale subsidiare a salariaților.
A mai arătat reclamanta -recurentă că, potrivit disp. art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969, cei vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu răspund, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct, dacă fără încălcarea acestor îndatoriri paguba ar fi putut fi evitată. Ca atare, susține recurenta, răspunderea patrimonială a pârâtei nu putea fi antrenată decât după constatarea insolvabilității autorilor direcți ai prejudiciului, insolvabilitate confirmată de procesele verbale din 12.04.2005 încheiate de executorii judecătorești cu ocazia încercării de punere în executare a sentinței penale nr. 3880/2004 pronunțată de Judecătoria Iași.
Aceste acte, consideră recurenta, marchează momentul nașterii dreptului la acțiune a angajatorului privind răspunderea patrimonială subsidiară a pârâtei - intimate, și nu așa cum a reținut instanța de fond, data luării la cunoștință a conținutului procesului -verbal de control din 07.11.2002 întrucât, pe de o parte, pe toată perioada derulării litigiului de muncă dintre părți (07.02.2003 - 20.02.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr. 15/30.12.2002, iar pe de altă parte, în noul Cod al muncii intrat în vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevăzută ca titlu executoriu.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Alăturat cererii de recurs s-au depus în copie înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
În mod corect Tribunalul Iașia constatat ca fiind prescris dreptul material la acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. Astfel, conform disp. art. 283 al. 1 lit. "c" din Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Ceea ce trebuie determinat în speță este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtei.
Chiar dacă disp. art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 prevăd că acest moment este cel al constatării insolvabilității autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numiții și -), susținerea recurentei potrivit căreia data constatării insolvabilității celor doi ar fi fost 12.04.2005 este eronată, întrucât, din conținutul capitolului 5 al procesului -verbal din 6.11.2002 (înregistrat la Direcția Regională de Poștă I sub nr.32259/07.11.2002) intitulat "Răspunderea materială", rezultă fără echivoc că "salariații I 1, I, Control Ulterior, Grupa Operativă și Financiar - Contabilitate, prin felul defectuos în care și-au desfășurat activitatea nu au oprit la timp și au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmează să răspundă în subsidiar pentru totalul pagubei -". În privința pârâtei (contabil la Serviciul Financiar al I), s-a reținut în același proces-verbal, că a contribuit la producerea pagubei prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu și a instrucțiunilor de lucru, respectiv prin neimplicarea imediată în verificările și analizele ce se impuneau pentru identificarea pagubei.
Ulterior, în aplicarea dispozițiilor art.103-105, 108 109 alin. 5 din Codul muncii anterior, dar și ale art.30 lit.e" din Legea nr.22/1969 a fost stabilită în concret răspunderea materială subsidiară a pârâtei-intimate, prin emiterea Deciziei de imputare nr.15/30.12.2002, pentru suma de -lei ( ROL). S-a reținut în cuprinsul deciziei că s-a avut în vedere la întocmirea ei adresa Poliției mun. I nr.-/16.12.2002 (înregistrată sub nr.36352/16.12.2002 la.I), din care rezultă că autorul direct al faptei, numita, nu deține bunuri mobile și imobile, fiind insolvabilă.
Ca atare, nu pot fi reținute susținerile recurentei conform cărora insolvabilitatea autorilor direcți ar fi fost stabilită prin procesele-verbale de insolvabilitate nr.5/2005 și nr.72/2005, întocmite de executorii judecătorești ulterior pronunțării sentinței penale 3380/14.07.2003, definitivă prin decizia penală nr.363/06.04.2004. În fapt, procesele - verbale de insolvabilitate nr. 5/2005 și nr. 72/2005 nu au făcut decât să confirme ceea ce angajatorul cunoștea fără echivoc sub acest aspect încă de la sfârșitul anului 2002.
Mai mult, întrucât legea specială invocată de recurentă nu distinge în privința modalității de constatare a insolvabilității, nu pot fi primite afirmațiile recurentei că doar prin cele două procese - verbale de executare întocmite de executorii judecătorești s-a constatat imposibilitatea recuperării prejudiciului de la autorii direcți, știut fiind că unul din principiile interpretării logice ale legii civile este ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă). Ori, insolvabilitatea fiind o stare de fapt, putea fi constatată prin orice mijloace de către angajator, inclusiv prin intermediul organelor de poliție.
Este adevărat că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii - la data de 01.03.2003 - răspunderea materială a salariaților a fost înlocuită cu răspunderea patrimonială, pentru acest ultim tip de răspundere fiind prevăzute dispoziții cu caracter de noutate față de Codul muncii anterior. Curtea de Apel apreciază că instanța de fond s-a pronunțat corect pe excepția prescripției în temeiul disp. art.283 lit.c" din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), deși momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială nu este 6.11.2002, ci, prin prisma aplicării și a prevederilor speciale ale art.30 lit.e" din Legea nr.22/1969, este data de 16.12.2002, data la care angajatorul a avut cunoștință despre insolvabilitatea autorilor direcți. Nu este vorba în această situație despre o aplicare retroactivă a legii, ci de aplicarea termenului de prescripție prevăzut de legea nouă; termenul de 3 ani este aplicabil și faptelor salariaților ce se plasează în timp sub vechea reglementare, tocmai în virtutea legii noi, care a prevăzut o formă de răspundere diferită.
Mai mult, chiar dacă s-ar considera că data nașterii dreptului la acțiunea în răspundere patrimonială este data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003, respectiv 01.03.2003, termenul legal pentru formularea acesteia se împlinea la 01.03.2006.
Ori, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 29.05.2007, dreptul la acțiune al reclamantei-recurente este prescris.
. Nimic nu împiedica angajatorul, chiar în ipoteza în care exista decizia de imputare nr. 15/30.12.2002, a cărei executare fusese de altfel suspendată de Tribunalul Iași la 11.02.2004, să se îndrepte împotriva pârâtei cu o acțiune în răspundere patrimonială vizând obligarea acesteia la plata sumei de 20.674,793 lei (RON), având în vedere că insolvabilitatea autorilor direcți era stabilită din data de 16.12.2002 conform adresei Poliției Municipiului I nr. 405.517, înregistrată la. I sub nr. 36.352. Suspendareaexecutăriideciziei de imputare nu reprezintă o cauză de suspendare ori întrerupere a cursului prescripției acțiunii în răspundere patrimonială, ce vizastabilireaunei astfel de răspunderi în condițiile art.270 din Codul muncii nou.
Mai mult, chiar dacă legislația muncii nu a mai prevăzut că decizia de imputare reprezintă titlu executoriu, în speță, ea a fost emisă sub imperiul legii anterioare, astfel încât și-a păstrat toate caracteristicile acordate de actul normativ în vigoare la data emiterii, putând fi pusă în executare, în condițiile legii civile.
Față de cele reținute și văzând că, în raport de data introducerii acțiunii (29.05.2007), dreptul reclamantei de aof ormula era prescris, Curtea de Apel, în baza disp. art. 312 (1) teza a-2-a Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, recursul și va menține sentința instanței de fond ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 1797 din 03 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.:
Tehnored.:
02 ex. / 29.02.2008
Jud. fond: Tribunalul Iași -
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 80/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 638/2008. Curtea de... → |
|---|
