Conflict de muncă. Decizia 777/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 777

Ședința publică de la 18 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de și SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I împotriva sentinței civile nr. 852 din 6.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - intimată asistată de avocat și avocat pentru intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar înscrisuri de către intimata SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2

Avocat pentru intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I arată că a depus târziu înscrisurile deoarece nu le aveau pe toate.

Instanța comunică un exemplar de pe înscrisurile depuse la dosar de intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I apărătorului recurentei - intimate.

Avocat pentru recurenta - intimată depune la dosar un număr de două decizii de pensionare și o adresă emisă de intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 A comunicat un exemplar de pe setul de acte apărătorului intimatei - recurente.

Avocat pentru intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I arată că a primit setul de acte. Depune la dosar un număr de trei înscrisuri. Mai arată că a comunicat înscrisurile apărătorului recurentei - intimate. Precizează că s-a susținut de recurenta - intimată că nu a primit adresa cu oferta cu locul de muncă de la punctul de lucru, punct de lucru care a fost preschimbat în bar, însă face dovada cu aceste înscrisuri că s-a comunicat, dar s-a refuzat primirea.

Avocat pentru recurenta - intimată arată că clienta sa nu a primit adresa, deoarece aceasta a fost restituită expeditorului. Solicită ca dosarul să fie lăsat la a doua strigare pentru a studia înscrisurile care i-au fost comunicate la acest termen.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a posibilitate apărătorului recurentei - intimate să ia la cunoștință de conținutul înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta - intimată asistată de avocat și avocat pentru intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2

Avocat pentru recurenta - intimată arată că nu solicită termen pentru studiul înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen.

Avocat pentru intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurenta - intimată arată că recursul lor privește modul în care s-a acordat despăgubirile materiale și morale și că instanța de fond a pronunțat o hotărâre ca pentru cineva care a fost de bună credință, fără să țină cont că trebuia să fie vorba de o pensionare de drept și nu de o pensionare anticipată. Clienta sa a trebuit să se pensioneze anticipat, forțată fiind de rămânerea fără loc de muncă. Consideră că trebuia să i se acorde despăgubiri până la pensionarea pentru limită de vârstă, dar i s-au acordat despăgubiri doar pentru 12 zile. A făcut dovada că pensia anticipată a fost cu 200 lei mai mică decât pensia de drept și că aceasta din urmă a fost rezolvată în luna septembrie 2008. Despăgubirile au fost corect stabilite până la ieșirea la pensie anticipată, dar acestea trebuiau stabilite până la ieșirea la pensie pentru limită de vârstă. Nu s-a specificat în hotărâre despre care pensie este vorba și consideră întemeiat recursul lor. Mai arată că atunci când îți termini activitatea este o situația care te desprinde de mediul în care ai lucrat și ai o trăire interioară nu foarte confortabilă. În cazul de față această stare a fost accentuată de atitudinea conducerii intimatei. că prin modul în care a procedat aceasta își dovedește daunele morale. Cu un an și ceva înainte de pensionare conducerea intimatei - recurente a început pregătirile pentru desfacerea contractului de muncă și a refuzat orice colaborare cu clienta sa. Aceasta a fost atenționată cu adresă că se desființează locul de muncă și i s-a oferit un loc de muncă în altă localitate. De asemenea intimata - recurentă a făcut orice pentru ca punctul de lucru să fie nerentabil. Trebuie avută în vedere starea psihică a unei persoane date afară din serviciu și neputincioasă în fața acestor mașinațiuni. că ambele lor motive de recurs sunt întemeiate. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I solicită respingerea recursului formulat de recurenta - intimată. Arată că conducerea unității a vrut să formuleze plângere penală unor persoane care lucrează la tribunal. Aceasta deoarece a fost ținută numai în plângeri penale de către recurenta - intimată. Unitatea a dorit și strămutarea, iar unul dintre magistrații care judeca cauza s-a și abținut. Indică faptul că în adresa de înaintare este specificat ce a fost înaintat la Curtea de Apel, iar pe aceasta adresă este adăugat de mână că se înaintează și precizări. În termenul prevăzut de lege s-a formulat recursul care se află la filele 5-6 dosar recurs. La fila 9 dosar recurs, la o lună după ce s-au înregistrat motivele de recurs, s-au înregistrat precizările la motivele de recurs. Aceste precizări au data 15.07.2008, dar adresa de înaintare este din 20.08.2008. Recurenta - intimată a cerut mai puțin, dar instanța de fond a acordat mai mult. Solicită să se constate că nu este posibil să răspundă decât la motivele de recurs depuse în termenul legal deoarece celelalte precizări sunt tardiv depuse. Se încearcă ca instanța de recurs să se pronunțe pe aspecte ce nu s-au discutat la instanța de fond. Unitatea a aflat târziu că recurenta - intimată este pensionată. Au depus o cerere către Casa Județeană de Pensii I, dar li s-a răspuns că sunt acte strict confidențiale. Solicită respingerea recursului formulat cu privire la acordarea daunelor morale pentru considerentele corect reținute de instanța de fond. Mai arată că în această cauză se aplică prevederile codului muncii, dar această unitate este o unitate cooperatistă cu profil specific, reglementată de prevederile Legii nr.1/2005. Recurenta - intimată a avut în administrare un anumit restaurant, restaurant care nu mai funcționează de la desființarea locului de muncă. Precizează că la dosar este depus statutul unității și că este demonstrat că adunarea generală are atribuția de a închide o unitate și că poate delega una din atribuțiile sale. În cauză s-au delegat atribuțiile consiliului de administrație. Unitatea mergea prost, dar nu numai din cauza acestui punct de lucru. În total s-au desființat un număr de 18 puncte de lucru. Recurenta - intimată a optat pentru contractul de muncă, iar în contractul de muncă este trecut și funcția acesteia. După ce s-a semnat contractul de muncă au început să curgă diferite semnalări, dar aceste semnalări nu au fost făcute înainte de către recurenta - intimată. A făcut aceste susțineri deoarece încearcă să dovedească cine este de rea credință. Cu privire la recursul formulat de unitate arată că l-a formulat deoarece instanța de fond a considerat că nu se află în fața unui caz tipic de desfacere a contractului de muncă. Arată că s-au închis câteva puncte de lucru ce aveau mai mulți angajați, lucru pe care l-a și dovedit. Consideră că instanța de fond a greșit la calcularea pierderilor unității și când a reținut că în salariul brut nu se includ și cheltuielile făcute. De asemenea, ce unitate poate plăti apa și curentul cu o lună înainte? Precizează că la fila 275 dosar se află cererea de acordare concediu, cerere formulată în data de 19 iulie 2007, iar contractul de muncă s-a desfăcut în luna septembrie 2007. În consecință criticile aduse sunt incorecte deoarece nu s-a desființat contractul de muncă în timpul concediului de odihnă. Acest punct de lucru s-a închis deoarece mergea în pagubă. Consideră că în mod greșit s-au acordat cheltuielile de judecată. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar copii după chitanțele nr. - și nr. - din 23.10.2008 ambele în valoare de către 1500 lei.

Avocat pentru recurenta - intimată solicită respingerea recursului formulat de intimata - recurentă SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 Arată că până azi nu s-au făcut discuții că s-au completat motivele de recurs și că acestea s-au depus peste termen. Precizează că în cauză nu este vizează nici o situație care vizează penalul. Indică faptul că personal a făcut motivele de recurs. Primele motive au fost depusă de colegii ei de la cabinet, iar ulterior, în aceeași zi, a depus și motivele completate. Mai arată că atunci când există o persoană cu calitate de angajat în baza unui contract individual de muncă unitatea angajatoare are niște obligații. Aceasta este obligată să facă orice ca să asigure desfășurarea activității. În cazul de față unitatea nu și-a îndeplinit obligațiile și nici nu se aflat în situația reorganizării judiciare și nici în dificultate economică. La punctul de lucru era vorba de o unitate de alimentație publică, iar unitatea a fixat programul de lucru între orele 8-20. De asemenea aceasta a refuzat igenizarea spațiului, dotarea bucătăriei, redotarea cu mese și scaune și să pună aer condiționat. S-a arătat că administrația a stat în stres din cauza plângerilor penale. Clienta sa a descoperit că în carnetul de muncă i s-a modificat funcția din șef de unitate în lucrător gestionar și din această cauză s-a formulat plângerea penală. Consideră că tribunalul a observat bine esența, că desfacerea contractului de muncă este din vina unității.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 852/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr-, s-au dispus următoarele:

A fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași invocată de către intimată.

A fost admisă excepția prematurității introducerii cererii privind anularea măsurilor luate și comunicate contestatoarei prin adresa nr. 233 din 20.06.2007 și în consecință:

A fost respinsă cererea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata de gradul 2 - I, privind anularea măsurilor luate și comunicate prin adresa nr. 233 din 20.06.2007, ca prematur introdusă.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata de gradul 2

A fost anulată decizia nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată.

A fost obligată intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la data acordării drepturilor de pensie.

A fost respinsă cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a luat act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere privind reintegrarea pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, secția de litigii de muncă, întrucât contestatoarea nu a atacat decizia consiliului de administrație de aprobare a închiderii punctului de lucru din I, strada -. - nr. 4, ci adresa nr. 233/20.06.2007 prin care i se propunea un alt post și decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 45/16.08.2007.

Cât privește excepția prematurității introducerii cererii privind anularea măsurilor luate și comunicate prin adresa nr. 233/20.06.2007, instanța a admis-o având în vedere că adresa contestată nu este de natură să producă vreun efect juridic, contestatoarea având doar opțiunea de a alege sau nu postul propus prin această adresă. Efectele juridice s-au produs abia la emiterea deciziei nr. 45/16.08.2007, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei.

În consecință, instanța a respins cererea contestatoarei privind anularea măsurilor luate prin adresa nr. 233/20.06.2007 ca prematur introdusă.

Pe fondul cauzei s-a reținut că contestatoarea a fost angajata intimatei gradul 2 I în baza contractului individual de muncă nr. 6401/01.02.1996 și și-a desfășurat activitatea în cadrul restaurantului din I, strada -. - nr. 4, ce este un punct de lucru al intimatei.

Ca urmare a mandatării prin Hotărârea nr. 2 din 29.03.2007 a Adunării Generale Extraordinare a I, cu închiderea sau deschiderea de puncte de lucru, Consiliul de Administrație al unității intimate a aprobat prin Hotărârea nr. 3 din 11.06.2007 închiderea punctului de lucru Restaurant -. - nr. 4 I, începând cu 20.06.2007.

Ca urmare a închiderii acestui punct de lucru s-au desființat locurile de muncă ale angajaților ce își desfășurau aici activitatea.

În acest sens, a fost emisă decizia nr. 45 din 16.08.2007 prin care s-a dispus de către unitatea intimată încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul disp. art. 65 alin 1 și alin 2 din Codul muncii.

Potrivit disp. art. 65 alin 2 din Codul muncii, concedierea este legală numai dacă desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.

În speță, concedierea dispusă de intimata gradul 2 I nu are o cauză reală, instanța analizând fiecare motiv de desființare a locului de muncă în parte.

În ceea ce privește nerealizarea programului stabilit prin pentru anul 2007, intimata nu a depus la dosarul cauzei Bugetul de venituri și cheltuieli pentru a face dovada certă a valorilor programate pentru anul 2007 și care ar fi trebuit realizate în cadrul punctului de lucru din I, strada -. - nr. 4.

Din situația economico-financiară, pentru perioada ianuarie -mai 2007 (fila 104 dosar) nu rezultă dacă volumul de venituri de 66.000 lei a fost programat pentru întreg anul 2007 sau doar pentru primele 5 luni ale anului. Mai mult, un bilanț al activității anuale care să reflecte realizările sau nerealizările pe întreg anul nu poate fi efectuat numai raportat la 5 luni din an. Nu poate fi reținut ca motiv de concediere " nerealizarea programului stabilit prin pentru anul 2007" atâta timp cât situația economico-financiară a fost analizată numai pentru 5 luni și nu pentru întreg anul.

Un alt motiv de închidere a punctului de lucru și respectiv de concediere a fost " înregistrarea de pierderi financiare repetate pe tot parcursul anului 2007". Pe lângă faptul că din nou intimata a făcut referire la o situație așa-zis existentă pe întreg anul 2007 deși analiza financiară s-a realizat doar pe 5 luni, situația economico - financiară pentru perioada ianuarie - mai 2007 ce poartă nr. 480/19.10.2007 și depusă la fila 104 dosar cuprinde inadvertențe și greșeli de calcul.

Astfel, la rubrica " cheltuieli totale" au fost specificate atât salariile brute ( în cuantum de 9209 lei) cât și reținerile din salariu (, șomaj) determinând astfel calcularea unor sume de două ori la capitolul cheltuieli, și implicit la creșterea artificială și nefondată a valorii pierderilor. Este știut faptul că salariile brute cuprind și procentele contribuțiilor către bugetul de stat, așa încât corect ar fi fost fie să calculeze salariile nete + reținerile ce reprezintă cheltuieli din salarii, fie să se menționeze doar salariile brute fără a fi incluse la capitolul cheltuieli și, și șomaj.

Față de statele de plată depuse la filele 166 - 170 dosar, diferența dintre salariile brute și cele nete este de 1696 lei (9209 lei - 7513 lei), sumă care nu ar fi trebuit să facă parte din totalul cheltuielilor.

De asemenea, potrivit desfășurătorului facturii SC " " SA existent la fila 134 dosar, prețul la energie termică pentru luna martie 2007 ce revenea restaurantului este de 130 lei și nu de 330 lei așa cum a fost evidențiat în situația economico-financiară la cheltuielile ocazionate de consumul de energie termică, rezultând astfel o diferență de 200 lei calculată în plus.

De asemenea, în situația de la fila 104 fost evidențiată suma de 247 lei, corespunzătoare consumului de energie electrică pentru luna ianuarie 2007, însă din desfășurătorul de la fila 113 dosar rezultă că această sumă corespunde consumului în perioada 09.12.2006 - 11.01.2007 și nu întregii luni ianuarie 2007, astfel că a fost calculată în plus suma de aproximativ 125 lei ( J din 247 lei).

În concluzie, însumând cifrele calculate în plus la capitolul cheltuieli ( 1696 +200+125) rezultă un total de 2021 lei care evident anulează pierderile de 1811 lei stabilite pentru perioada ianuarie - mai 2007 prin situația economico-financiară, pe care a prezentat-o intimata ca dovadă a desființării posturilor din cadrul restaurantului din I, strada -. - nr. 4. Practic, pentru această perioadă a anului 2007, nu au existat pierderi.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de închidere a punctului de lucru și anume "lipsa fondurilor necesare modernizării unității", instanța nu l-a reținut și ca motiv de desființare a postului atâta timp cât intimata, deși sarcina probei îi revine, a înțeles să depună la dosarul cauzei doar situația economico-financiară pentru perioada ian. - mai 2007 pentru restaurantul -. - nr. 4, nu și situația la nivelul întregii societăți cooperatiste, pentru a dovedi astfel că într-adevăr nu a dispus la acea dată de fondurile necesare modernizării punctului de lucru desființat.

Față de aceste considerente, instanța a anulat decizia nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată.

Față de afirmația contestatoarei că s-a pensionat, afirmație făcută în cadrul concluziilor pe fondul cauzei, în temeiul disp. art. 78 Codul muncii, ca și consecință a anulării concedierii, instanța a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la data acordării drepturilor de pensie.

Cât privește capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, instanța l-a respins având în vedere că nu s-a făcut dovada că s-a produs un prejudiciu moral ca urmare a concedierii.

Contestatoarea a depus la dosar certificatul de concediu medical nr. - din 13.10.2006 și fișa de aptitudine din 26.04.2007 ( filele 201 și 202). Deși ambele înscrisuri atestă starea de boală, instanța nu le-a luat în considerare ca dovezi ale unui prejudiciu moral produs de concediere atâta timp cât sunt anterioare atât adresei nr. 233/20.06.2007, cât și deciziei nr. 45/16.08.2007.

De asemenea, contestatoarea a depus la dosar un bilet de trimitere, o ecocardiografie și o scrisoare medicală toate datând din 19.05.2008, adică emise după aproximativ un an de la emiterea adresei nr. 233 și deciziei nr. 45 și pe fondul unor probleme de sănătate deja existente, și pe care însăși contestatoarea le-a recunoscut atunci când a specificat că nu a putut primi postul propus de intimată în, neputând face naveta din cauza problemelor de sănătate.

Nici declarațiile martorului nu au făcut dovada prejudiciului moral, precizând momente când contestatoarea a fost luată cu salvarea în septembrie 2006 și ianuarie 2007, anterior concedierii acesteia.

Instanța a luat act de renunțarea contestatoarei la cererile privind reintegrarea în muncă și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului său, precizat la data de 15.07.2008 (precizare efectuată în termen, în raport de data comunicării sentinței, 09.07.2008 - fila 262 dosar fond), contestatoarea critică modul în care instanța de fond a soluționat cererea privind acordarea daunelor morale și modalitatea neclară în care s-a pronunțat cu privire la despăgubirile solicitate.

Consideră recurenta că instanța de fond a analizat în mod greșit solicitarea de acordare a daunelor morale doar din prisma stării de sănătate a contestatoarei, fără să analizeze trauma psihică provocată de măsura ilegală luată împotriva acesteia prin emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă.

Susține recurenta că a dovedit în cauză că a suferit foarte mult pentru faptul că, după zece ani de serviciu și doar cu câteva luni înainte de pensionare, rămâne fără un loc de muncă și aceasta în condițiile în care nu i s-a reproșat nimic, în condițiile în care s-a făcut dovada faptului că s-a urmărit falimentarea, nerentabilizarea restaurantului doar pentru a i se pregăti desfacerea contractului de muncă.

Din declarațiile martorei rezultă foarte clar suferința contestatoarei, faptul că a făcut o depresie, faptul că plângea foarte mult, faptul că dintr-o persoană sociabilă, puternică din punct de vedere psihic, a devenit o persoană închisă care refuza să mai comunice cu rudele și cunoștințele, o persoană care avea o singură preocupare obsesivă și anume de ce trebuia să treacă prin asemenea situații, de ce să fie supusă în mod abuziv la aceste nedreptăți.

Ca atare, consideră că este probat faptul că starea psihică foarte precară a accentuat în mod nefast efectele suferințelor fizice anterioare.

Cu privire la durata despăgubirilor materiale, susține recurenta că instanța de fond trebuia să menționeze că acestea se acordă până la pensionarea pentru limită de vârstă, în condițiile în care s-a pensionat anticipat, fiind forțată de desfacerea contractului de muncă.

În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 3041Cod procedură civilă.

În motivarea recursului său de gradul 2 I, prin reprezentant legal, critică sentința primei instanțe din următoarele considerente:

1.În mod greșit a motivat instanța de fond că situația financiară nu a fost pentru un an întreg, ci doar pentru o fracțiune.

Astfel, această situație a fost întocmită special pentru punctul de lucru din I, str. -. - nr. 4 și doar pentru perioada ianuarie -mai 2007, cât contestatoarea a realizat venituri, procentul de realizări fiind de 56% fără TVA.

Mai susține recurenta că nu există nici o reglementare legală care să o oblige să aștepte 1 an de zile pentru a stabili dacă s-au înregistrat pierderi sau profit.

2.Cu privire la pierderile financiare repetate pe parcursul anului 2007, consideră că în mod greșit a efectuat instanța de fond calculele veniturilor și cheltuielilor realizate de punctul de lucru al societății.

Față de calculul instanței de fond a cheltuielilor efectuate cu funcționarea punctului de lucru din I, str. -. -, nr. 4, precizează următoarele:

a)Cheltuielile cu salariile au fost evidențiate corect în situația economico -financiară la care face referire instanța. În mod ilegal a susținut instanța că trebuiau menționate doar salariile brute, fără a fi incluse la capitolul cheltuieli și, și șomaj. brute cuprind contribuțiile către bugetul de stat, dar numai în ce privește contribuția angajatului. Contribuția către stat a angajatorului, sau cheltuielile cu salariile datorate de angajator, separat de cele ale angajatului, instanța nu le-a avut în vedere și prin urmare a efectuat un calcul ilegal.

b)Cheltuielile cu energia termică pentru luna martie 2007, au fost corect evidențiate în situația economico -financiară - suma de 330 lei reprezentând energie termică pentru luna martie 2007, la restaurantul din I, str. -. - nr.4 este evidențiată în factura fiscală nr. -/31-03.2007, emisă de I și este formată din două sume, respectiv energie termică pentru preparare apă caldă menajeră și energie termică pentru încălzire.

Suma de 130 lei reținută de instanță în sentința civilă nu se regăsește în factura sus amintită.

c)Cheltuielile cu energia electrică sunt evidențiate corect în situația întocmită.

În ceea ce privește contravaloarea energiei electrice pe luna ianuarie 2007 arată că factura a fost emisă în anul 2007 și achitată tot atunci. Cheltuiala cu energia electrică pentru perioada 9.12.2006 -31.12.2006 nu a fost cuprinsă în anul 2006, pentru că nu s-a primit factura și nu aveau ce achita.

Prin urmare această factură pentru luna ianuarie 2007 care cuprinde o perioadă de consum din luna decembrie 2006, fost achitată în luna ianuarie 2007, data primirii facturii, și înregistrată ca și cheltuială în această lună. În anul 2006, respectiv luna decembrie nu puteau face o cheltuială în avans, așa cum susține instanța.

3.Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată efectuate și solicitate, având în vedere că au fost admise în parte cererile contestatoarei.

Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 45/2007 emisă de societate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7,9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinările formulate, s-a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă.

În recurs au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată recursul declarat de SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I este fondat.

Astfel, prin Decizia nr. 45/15.09.2007 s-a dispus concedierea contestatoarei în baza prevederilor art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii (desființarea postului).

S-a reținut în motivarea deciziei că, în ședința din 11.06.2007, Consiliul de Administrație al de gradul 2 Iah otărât închiderea unității începând cu data de 20.06.2007, motivat de: nerealizarea programului stabilit prin pentru 2007, înregistrarea de pierderi financiare rezultate pe parcursul anului 2007, lipsa fondurilor necesare modernizării unității conform cerințelor în vigoare.

S-a mai reținut și că prin adresele nr. 233/20.06.2007 și 241/26.06.2007 s-a oferit contestatoarei un alt loc de muncă vacant, pe care aceasta l-a refuzat.

Curtea de Apel constată că, prin Hotărârea nr. 2 Adunării Generale Extraordinare din 29.03.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 33/21.05.2007 (în baza încheierii nr. 3196/13.04.2007 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iași ) s-a aprobat mandatarea consiliului de administrație cu îndeplinirea demersurilor necesare executării operațiilor de ipotecare, gajare, închiriere, cooperare și asociere a bunurilor aparținând societății, cu deschiderea -închiderea punctelor de lucru, cât și pentru extinderea obiectelor de activitate.

În baza acestei hotărâri, a prevederilor art. 23 din actul constitutiv și art. 52 din Legea 1/2005, prin Hotărârea nr. 3/11.06.2007 a Consiliului de Administrație s-a aprobat închiderea punctului de lucru Restaurant -. - nr. 4, începând cu data de 20.06.2007, și recuperarea pierderilor acumulate prin închirierea spațiului pe bază de licitație publică.

Mențiunile au fost înregistrate în registrul comerțului în baza încheierii nr. 6855/20.07.2007 a Judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iași.

Această încheiere putea fi atacată cu recurs, conform art. 6 din Legea 26/1990.

Mai mult, în baza disp. art. 44 din Legea 1/2005, recurenta -contestatoare ( în calitatea sa de membru cooperator, conform pct. VII.2 din contractul nr. 11/2006 și a Legii 1/2005) avea posibilitatea de a ataca în justiție hotărârea Consiliului de Administrație nr. 3/2007, la secția comercială a Tribunalului Iași.

Neprocedând astfel în temeiul legii speciale, hotărârea de închidere a punctului de lucru din str. -. - nr. 4 devenit executorie și opozabilă terților (conform art. 44 din Legea 1/2005), instanța de conflicte de muncă nemaiputând proceda la analizarea temeiniciei și legalității acesteia.

Ca atare, în mod greșit a procedat prima instanță la analizarea situației economico -financiare a societății pentru anul 2007 și a considerat că aceasta trebuia făcută pentru un an de zile și nu pentru perioada ianuarie -mai 2007, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 3/2007 de aprobare a desființării punctului de lucru, este evident că locul de muncă al contestatoarei s-a desființat în mod efectiv și are o cauză reală și serioasă, în conformitate cu prevederile art. 65 al. 1 și 2 Codul muncii.

Reținând și faptul că societatea a oferit recurentei -contestatoare un alt post, vacant la data respectivă, pe care aceasta l-a refuzat (din considerente ce nu sunt concludente în speță), Curtea de Apel reține că decizia nr. 45/16.08.2007 emisă de Societatea de Consum de Gradul 2 I este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale, și a fost în mod greșit anulată de prima instanță.

Pe cale de consecință, în mod greșit a fost dispusă și repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea intimatei la plata despăgubirilor materiale.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul formulat de SOCIETATEA DE CONSUM DE GRADUL 2 I prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 852/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu de Gradul 2 I, având ca obiect anularea deciziei nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată și obligarea angajatorului la despăgubiri materiale și morale.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

În baza disp. art. 316 cu referire la art. 298 și 274 Cod procedură civilă, recurenta intimată va fi obligată să plătească intimatei -recurente suma de 3000 lei cheltuieli judecată în recurs (conform chitanțelor nr. 99 și 100/23.10.2008), cele de la fond neputând fi acordate, întrucât nu au fost dovedite.

Având în vedere admiterea recursului intimatei - recurente pentru considerentele expuse anterior, și respingerea în totalitate a pretențiilor contestatoarei, pe cale de consecință, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - intimată împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de de consum de gradul 2 - I - prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 852/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu de gradul 2 I, având ca obiect anularea deciziei nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată și obligarea angajatorului la despăgubiri materiale și morale.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii. Obligă recurenta să plătească intimatei -recurente 3000 lei cheltuieli de

judecată.

Respinge recursul formulat de contestatoarea împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier,

Red.

Tehnored.

18.12.2008 - 2 ex.

Tribunalul Iași: -

-

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 777/2008. Curtea de Apel Iasi