Conflict de muncă. Decizia 825/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 825
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier: -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Națională Română I și împotriva sentinței civile nr. 327 din 27.02.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-intimat asistat de avocat, apărător ales și avocat pentru intimata-recurentă Națională Română
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen și că nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat pentru intimata-recurentă Națională Română I depune la dosar depune la dosar copia carnetului de munca al recurentului-intimat, înmânând un exemplar și reprezentantului intimatei-recurente.
Avocat pentru recurentul-intimat arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de înscrisurile ce i-au fost înmânate.
Instanța acordă cuvântul pe excepțiile invocate de intimata-recurentă în motivele de recurs formulate.
având cuvântul susține că în motivele de recurs a invocat excepția tardivității formulării acțiunii în temeiul disp. art. 283 alin 1 lit. E Cod proc. civilă raportat la momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantului recurent. În ce privește excepția lipsei de interes în promovarea recursului, susține că între părți s-a încheiat s-a încheiat un nou contract de muncă începând cu datat de 11.03.2009 și până la data de 10.07.2009. Raportat la acest aspect a înțeles să invoce excepția lipsei se interes în promovarea recursului.
Avocat având cuvântul, cu privire la excepțiile invocate de reprezentantul intimatei-recurente solicită respingerea excepțiilor, apreciind că este tendențioasă invocarea acestor excepții, având în vedere că acest contract de muncă despre care se vorbește este unul încheiat pe perioadă determinată, încheiat de la data de 11.03.2009 până la data de 10.07.23009, deci, peste două zile acest contract expiră. Ori, interesul major al promovării acestui litigiu și scopul urmărit este acela al obligării intimatei-recurente la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de recurentul-intimat, considerând că prima instanță a procedat greșit când a admis doar în parte acțiunea promovată de acesta și a obligat Română la încheierea contractului de durată nedeterminată începând cu data de 11.03.2009.
Situația este alta în sensul că din anul 2005 recurentul muncește pentru Română pe același post, desfășurând aceeași muncă. În afară de perioada de vacanță a stagiunii, natura muncii a fost continuă indiferent de modalitatea în care acesta a fost angajat. Există un istoric de ani de zile, în sensul că recurentul a fost încadrat pe perioadă determinată și când aproape expira contractul s-a făcut întrerupere fiind încheiat un contract de colaborare, doar cu numele, pentru că în realitate acesta presta aceeași muncă primind același salariu. Ulterior, au intervenit neregulile cu privire la așa zisele concursuri. Există la dosar depus anunțul cu privire la organizarea concursului din 28.01.2008, fără însă a se specifica faptul că cei care urmau să promoveze vor fi încadrați într-o anumită formă, cu contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată. Din diferite motive acest concurs s-a anulat și s-a organizat un nou concurs, în aceleași condiții, și, chiar când s-au afișat rezultatele nu s-a menționat dacă urma să se încheie un contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată.
S-a invocat de către unitate faptul că recurentul ar fi trebuit să protesteze, însă acesta nu-și putea permite acest lucru, acesta fiind motivul pentru care s-a adresat cu plângere la. cu privire la desfășurarea concursurilor dar și la modalitatea de încheiere a contractului de muncă.
Consideră avocat că pentru aceste motive Română trebuia obligată să încheie contractul de muncă începând cu iulie 2007, dată la care i-a fost refuzată în mod nejustificat cererea de încheiere a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată. Solicită admiterea acestui capăt de cerere și obligarea la plata diferențelor salariale cuvenite.
Cu privire la obligarea intimatei la plata daunelor, apreciază că prima instanță în mod greșit a respins acest capăt de cerere, întrucât, s-a făcut dovada că această perioadă de timp a fost stresantă pentru recurent, cu repercusiuni asupra vieții acestuia, mai ales din punct de vedere financiar, deoarece este știut că nicio instituție bancară nu acordă credite unei persoane angajată pe perioadă determinată. Mai mult decât atât prin depoziția martorului audiat la instanța de fond s-a făcut dovada stresului zilnic la care era supus recurentul de către maestrul de, singurul de altfel care se opunea încheierii contractului pe perioadă nedeterminată.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Solicită cheltuieli de judecată potrivit chitanțelor anexate la dosar.
Avocat având cuvântul, consideră că sunt întemeiate motivele de recurs formulate de Română în baza disp. art. 23 din Contractul colectiv de muncă pe ramură de cultură. În mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt aplicabile sau a omis să facă verificarea disp. art. 23 din Contractul colectiv de muncă pe ramură de cultură. Dispozițiile acestui articol sunt foarte clare, în sensul că este la latitudinea angajatorului ca într-o perioadă de 24 de luni să prelungească de maxim 3 ori contractul de muncă pe perioadă determinată.
În speță, recurentul intimat a fost angajat cu contract de muncă pe perioada 20.06.2005-01.06.2007, deci contract prelungit o singură dată în 24 de luni. Ulterior, între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii artistice, o modalitate contractuală extrem de des uzitată, întemeiată pe disp. Legii 8/1996. Aceasta este forma consensuală, sinalagmatică, în care cele două părți au hotărât să continue colaborarea, prin urmare, nu se poate extrapola și nu se poate califica un raport juridic încheiat de părți și necontestat în instanță. Nu se poate considera un contract încheiat în baza legii 8/1996 cu contractul de muncă și să-i fie recunoscută recurentului vechime în muncă. Asta ar însemna ca orice persoană fizică care prestează o activitate în folosul unei instituții, după o perioadă de timp, poate veni în instanță pentru a i se recalifica raportul contractual și obligată cealaltă parte contractantă să încheie un contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Nu se poate trece peste natura juridică pe care cele două părți au considerat-o ca atare într-un contract de prestări servicii. Din acest punct de vedere nu se pot primi aceste motive de recurs.
contract de muncă încheiat de părți, a fost prelungit din 3 în 3 luni. A fost încheiat la 11.03.2008, expira la 31.12.2009, a fot prelungit de la 01.01.2009 până la 31.03.2009 și de la 01.04.2009 până la 10.07.2009. Deci, este vorba de un contract de muncă prelungit de 2 ori în termen de 12 luni, în timp ce, contractul anterior se află la o distanță de 9 luni. Ce asemenea, dispozițiile din legislația muncii nu obligă angajatorul ca a treia oară să prelungească sau să încheie contractul de muncă cu aceeași persoană. În mod greșit prima instanță a trecut peste disp. art. 23 și a considerat că Națională este obligată să încheiere contractul pe perioadă nedeterminată începând cu data de 11.03.2008.
În concluzie, avocat solicită admiterea recursului, respingerea acțiunii și aprecierea cu privire la cele două excepții invocate. Solicită cheltuieli de judecată cu precizarea că va depune chitanța de plată a onorariului de avocat până la sfârșitul acestei ședințe de judecată.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de Română, În cauză nu este vorba despre ce s-ar putea face ci dacă s-a procedat corect cu privire la contractul de munca. Nu se poate primi punctul de vedere al Române cu privire la modalitatea de prelungire a contractului de muncă pe durată foarte scurtă, fapt ce îl punea pe recurent în situația de a rămâne fără loc de muncă. rămânea fără susținere materială, fie continua ceea ce făcea de ani de zile. Cu privire la legislația specifică aplicabilă, solicită a avea în vedere disp. art. 13 ale Ordonanței 21/2007, unde, se precizează că, contractul se încheie potrivit legii, ori, contractul se încheie pe durată nedeterminată, de regulă. Prin neafișarea pe anunțul de examen a unei alte modalități de încadrare, firesc este să se aplice regula, în sensul încheierii unui contract de muncă pe perioadă neterminată.
În replică, avocat susține că aceste concursuri nu au fost contestate.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Iași și înregistrată sub nr. 7477/99/07.10.2008, reclamantul chemat în judecată pe pârâta NAȚIONALĂ ROMÂNĂ I, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la încheierea, pe durată nedeterminată, a unui contract de muncă începând cu data de 01.07.2007, pe postul de artist liric cu grad profesional II, conform evaluării profesionale, la plata drepturilor salariale aferente postului artist liric cu grad profesional II, pentru perioada 01.07.2007- 20.09.2007,la plata diferenței de drepturi salariale cuprinsă între salariul cuvenit ca artist liric operă cu statutul de colaborator și salariul cuvenit ca artist liric operă cu gr. II, pentru perioada cuprinsă între 15.09.2007- 11.03.2008, la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul Române I din anul 1990, în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată, ce a încetat amiabil în anul 1998, iar din luna iulie 2005 reluat colaborarea cu pârâta, încheindu-se contractul de muncă nr. 40/30.06.2005 pentru durată determinată, respectiv 30.06.2005- 01.07.2006, pentru postul de artist liric cu gradul profesional III, contract ce a fost prelungit pentru perioada determinată de 1 an, respectiv 6.07.2006- 1.07.2007.
Reclamantul a mai arătat că la data de 4.06.2007 a solicitat încheierea cu pârâta a unui contract de muncă pe durată nedeterminată și a primit un răspuns negativ pe motiv că ar fi săvârșit acte de indisciplină, conform spuselor șefului de.
S-a mai motivat că, în luna septembrie 2007, pârâta a organizat concurs pentru ocuparea a 4 posturi de colaboratori cu normă întreagă, reclamantul promovând acest concurs dar s-a încheiat cu data de 1 octombrie 2007 o convenție de colaborare pentru normă pentru o perioadă de 3 luni, iar în urma cererii formulate în ianuarie 2008 pentru continuarea colaborării s-a aprobat doar pentru o lună această colaborare.
De asemenea, s-a mai susținut că în data de 28.01.2008 reclamantul a susținut un alt concurs pentru ocuparea unui post de artist liric și a fost declarat admis, dar în luna februarie 2008 s-a anunțat că a fost anulat acest concurs. Ulterior, la data de 06.03.2008, s-a organizat un alt concurs pentru ocuparea a 9 posturi de artist liric, fără a se preciza modul de angajare.
In urma acestui concurs reclamantul a precizat că a fost declarat admis și a formulat cerere de angajare la 11.03.2008 pentru gradul profesional II fiind încadrat de pârâtă pe o perioadă determinată, respectiv 11.03.- 31.12.2008.
Reclamantul a arătat că în perioada 1.07-15.09.2007 a rămas fără loc de muncă, deși formulase cerere de angajare, fiind supus astfel unor situații umilitoare, stresul provocat având efect și asupra familiei, care s-a finalizat cu un divorț, iar datorită statutului de colaborator nu a reușit să obțină creditul bancar necesar.
Pârâta Națională Română I formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii, menționând că reclamantul a încheiat un contract de muncă pe durată determinată între 30.06.2005 - 01.06.2006, contract ce a fost prelungit pe o perioadă de 1 an, respectiv până la 01.07.2007, iar datorită actelor de indisciplină ale reclamantului s-a respins cererea de prelungire a contractului de muncă pe perioadă determinată.
S-a mai precizat că la data de 11.03.2008 a fost aprobată cererea reclamantului de angajare încheindu-se un contract de muncă pe durată determinată până la data de 31.12.2008, reclamantul semnând acest contract, fără obiecții, iar instanța de judecată nu poate modifica durata unui contract individual de muncă atâta timp cât angajatorul și salariatul au fost de acord cu privire la termenii contractuali.
Ordonanța nr. 21/2007 permite, fără nici o limită, încheierea de mai mult de 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată dacă există acordul părților.
S-a administrat proba cu acte, interogatoriu și martori.
Prin sentința civilă nr.327/27.02.2009, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, pârâta fiind obligată să-i încheie reclamantului contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 11.03.2008, pe postul de artist liric cu grad profesional II.
Prin aceeași hotărâre s-au respins cererile reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu 01.07.2007, la plata drepturilor salariale aferente postului de artist liric cu gradul profesional II pentru perioada 01.07.2007- 20.09.2007, a diferenței de drepturi salariale dintre salariul cuvenit ca artist liric cu statut de colaborator și salariul cuvenit ca artist liric cu gradul profesional II pentru perioada 15.09. 2007 - 11.03.2008, a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul fost angajatul pârâtei, prin încheierea unui contract individual de muncă nr. 40/30.06.2005 pe durată determinată de 12 luni, respectiv 30.06.2005 - 01.07.2006, ca artist liric operă, iar prin actul adițional nr. 132/5.07.2006 la acest contract, a fost prelungită perioada de angajare de la 06.07.2006 la 01.07.2007.
La data de 10.10.2007 pârâta a încheiat cu reclamantul contractul de colaborare nr. 1776 la compartimentul, pentru perioada 1 octombrie 2007 și până la susținerea unui concurs.
Reclamantul a formulat o cerere de prelungire a contractului de muncă început în 2005, la data de 4.06.2007( fila 17 dos. fond), cerere care a fost respinsă pe motiv că reclamantul a avut acte de indisciplină iar prin decizia nr. 26/ 20.04.2007, emisă de Directorul Naționale Române I, i s-a aplicat sancțiunea disciplinară " avertisment".
Prima instanță a mai reținut că, la data de 06.03.2008, reclamantul a obținut nota de examen 4,40 la concursul organizat de pârâtă pentru categoria a II-a de artiști lirici, acesta formulând o cerere de angajare pe postul de artist liric cu grad profesional II la data de 11.03.2008 ( fila 24 dosar fond ), încheindu-se contractul de muncă pe perioadă determinată de 9 luni, până la 31.12.2008 ( fila 73 dosar fond ).
Dispozițiile Ordonanței 21/2007 privind instituțiile și campaniile de spectacole sau concerte prevăd în art. 13 al. 2 că încadrarea personalului din instituțiile de spectacole sau concerte se face pe bază de concurs ori de examen, organizate în condițiile legii, pe durată nedeterminată, de regulă, sau pe durată determinată, inclusiv pe stagiuni sau producții artistice, angajarea pe durată determinată putându-se face și în mod direct prin acordul părților.
De asemenea la alin. 4 al acestei Ordonanțe se menționează că pot fi modificate prin acordul părților contractele individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, înainte de intrare în vigoare a acestei ordonanțe, în contracte pe durată determinată.
Coroborând aceste dispoziții cu cele de la art. 82 al. 1 din Codul Muncii în care se menționează că un contract individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 luni și cu cele de la art. 84 alin. 1 din Codul Muncii în care se precizează că la expirarea termenului prev. la art. 82 alin. 1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, urmează ca acesta să aibă un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată întrucât în perioada 30.06.2005 - 1.07.2007 a avut încheiate cu pârâta 2 contracte de muncă pe perioadă determinată pe postul de artist liric operă.
În ce privește data de la care pârâta este obligată să încheie reclamantului un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, instanța de fond a constatat că această dată este de 11.03.2008 întrucât la data de 6.03.2008 reclamantul a fost admis la concursul organizat de pârâtă la 6.03.2008, ca artist liric categoria II cu nota 4,40, acesta având începând cu luna octombrie 2007 un contract de colaborare cu pârâta pentru de normă, așa cum a precizat și în acțiune.
Față de capătul al doilea de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente postului de artist liric cu grad profesional II pentru perioada 01.07.2007- 20.09.2007 precum și la diferența de drepturi salariale cuprinse între salariul cuvenit ca artist liric operă cu statut de colaborator și salariul cuvenit ca artist liric opera cu gr. II pentru perioada 15.09. 2007-11.03.2008, prima instanță a reținut că aceste cereri sunt nefondate deoarece reclamantul, pentru perioada 1 iulie 2007- septembrie 2007, nu și-a exercitat activitatea de artist liric cu normă întreagă în baza unui contract individual de muncă, ci a fost colaborator în baza unui contract de colaborare pe perioadă determinată, cu normă.
Față de cererea de obligare a pârâtei la plata de daune morale, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada imposibilității obținerii unor credite bancare prin încheierea de către pârâtă a unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, iar în ce privește umilințele la care a fost supus reclamantul, martorul a precizat că între reclamant și maestrul de a existat un conflict, dar nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi suportat umilințe și că ar fi fost grav afectat psihic de faptul că i s-a respins de către Directorul Naționale Române I, cererea de prelungire a contractului de muncă început în anul 2005.
Instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât reclamantul nu a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâta Națională Română I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenta Națională Română I critică hotărârea pronunțată de către prima instanță pentru următoarele motive:
Reclamantul a fost angajatul Naționale Române I în perioadele 30.06.2005-01.07.2007 și 11.03.2008-31.03.2009.
Dispozițiile art.82 alin.1, coroborate cu disp.art.84 alin.1 din Codul muncii, ce au fost reținute de către prima instanță în considerentele hotărârii, prevăd obligativitatea încheierii de către angajator la finalul celor 24 de luni a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu persoana care va ocupa în continuare acest post, această persoană nefiind însă în mod obligatoriu aceeași cu cea care a ocupat postul respectiv în baza contractelor de muncă pe perioadă determinată încheiate anterior.
Se mai susține că în mod greșit prima instanță a reținut incidența în speță a dispozițiilor Codului muncii, în situația în care aplicabil în cauză este Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, contract care derogă de la norma generală de dreptul muncii.
Astfel, se arată că la art.23 din acest contract s-a prevăzut că două contracte nu pot fi considerate succesive decât dacă au fost încheiate la intervale mai mici de trei luni, iar contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi prelungit de cel mult două ori consecutiv înlăuntrul termenului de 24 de luni și de cel mult două ori consecutiv.
Recurenta arată că reclamantului i s-au încheiat două contracte de muncă, prelungite fiecare numai o singură dată și pe intervale mai mici de 24 de luni, iar între aceste două contracte există o întrerupere mai mare de 3 luni.
Se mai arată că din dispozițiile Codului muncii nu reiese decât obligația de a încheia contract pe durată nedeterminată în situația în care postul respectiv ar urma să fie ocupat, ori în speță, după expirarea perioadei de 24 de luni, postul nu a mai fost ocupat de o altă persoană pentru o perioadă de mai mult de 9 luni de zile.
Având în vedere timpul scurs între data expirării contractului individual de muncă pe perioadă determinată-01.07.2007-și data încheierii noului contract pe perioadă determinată-11.03.2008-recurenta susține că aceste contracte nu pot fi considerate ca fiind succesive.
Se mai invocă de către recurentă excepția prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere formulat de către reclamant privind obligarea angajatorului la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.07.2007, invocându-se în acest sens dispozițiile art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii, considerându-se că această pretenție a fost formulată în legătură cu neexecutarea prevederilor art.23 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
În acest sens se arată că, deși prima instanță a considerat pretențiile reclamantului întemeiate pe dispozițiile Codului muncii, care reprezintă reglementări cu caracter general, instanța de control judiciar nu este obligată să califice cererea formulată de reclamant pe aceleași temeiuri, aceasta având libertatea de a observa că temeiul legal aplicabil este de fapt contractul colectiv la nivel de ramură, mai precis neexecutarea unor dispoziții ale acestuia, urmând a fi constatată tardivitatea cererii introductive, ca fiind introdusă după expirarea termenului special de 6 luni prevăzut de art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii.
În drept, se invocă dispozițiile art.3041și 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Prin cererea de recurs formulată, reclamantul invocă următoarele motive de recurs:
În mod greșit prima instanță a admis doar în parte acțiunea formulată.
Astfel, se susține că, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea angajatorului la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.07.2007, acesta în mod greșit a fost respins, deși prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, având încheiate cu pârâta în perioada 30 iunie 2005- 1 iulie 2007 două contracte de muncă pe perioadă determinată pe postul de artist liric operă.
Recurentul-reclamant mai arată că, deși pârâta a intitulat contractul de muncă pentru perioada 01.07.2007-11.03.2008 ca fiind un contract de colaborare, în realitate acesta a fost tot un contract de muncă, acesta exercitând aceeași funcție și având aceleași atribuții în departamentul.
Pentru aceleași motive, recurentul susține că trebuiau admise și capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente acestei perioade.
Se mai invocă faptul că în mod greșit a fost respinsă și cererea sa de obligare a angajatorului la plata de daune morale, deși a făcut pe deplin dovada prejudiciului suferit prin comportamentul inadecvat al pârâtei constând în refuzul încheierii contractului de muncă pe durată nedeterminată, fiind de notorietate că nu se poate obține nici un credit bancar fără a avea un asemenea contract.
Mai mult, se arată că prejudiciul moral suferit constă în expunerea sa în fața colegilor la insulte, jigniri și situații umilitoare provocate de maestrul de, lucru pe deplin dovedit cu martorul audiat în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, Națională Română Ias olicitat respingerea recursului formulat de către reclamant ca fiind nefondat.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând recursurile formulate în cauză de către reclamantul și de către pârâta Națională Română I, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către Națională Română I prin motivele de recurs, excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate de către instanță, se reține că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
Recurenta-pârâtă solicită aplicarea în cauză a dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii care prevăd că, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, cererile se vor formula în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Analizând acțiunea formulată de către reclamant se reține că acesta nu a invocat neexecutarea unor dispoziții ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, astfel încât în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii.
De altfel, dispozițiile art.23 din acest contract colectiv de muncă nu au fost invocate niciodată înaintea primei instanțe, ci pentru prima dată prin cererea de recurs formulată de Națională Română I.
Se mai reține că în fața instanței de fond, apărările angajatorului-pârât formulate prin întâmpinare, au fost întemeiate tocmai pe dispozițiile art.80, 82 și 84 alin.2 lit.c),1) din Codul muncii, fără a fi puse în discuție prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură.
Din aceste motive în mod corect prima instanță a reținut atât obiectul acțiunii stabilit potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil, cât și cauza acesteia, Curtea neavând "libertatea de a observa că temeiul legal aplicabil este de fapt contractul colectiv la nivel de ramură, mai precis neexecutarea unor dispoziții ale acestuia".
În ceea ce privește dispozițiile acestui Contract colectiv la nivel de ramură invocat pentru prima dată în recurs, analizându-se aplicabilitatea acestuia în speță, se reține că acesta oricum nu poate să stabilească drepturi la nivel inferior celor stabilite prin prevederile legale în vigoare în domeniu.
Astfel, potrivit disp.art.238 alin.3 din Codul muncii și art.8 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Prin urmare, clauzele tuturor contractelor colective vor fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de lege, autoritatea publică, statul, prin intermediul dreptului, orientând acțiunile și inițiativele părților în procesul muncii, stabilind anumite limite cu caracter de măsuri de protecție generale pentru salariați.
Se reține că art.23 din Contractul colectiv nr.197/08.02.2006 unic la nivel de ramură-cultură pentru anii 2006-2008 prevede următoarele:
(1) Prin derogare de la regula generală de contract individual de muncă pe durată nedeterminată, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile legii și ale prezentului contract, personal salariat cu contract individual de muncă pe durata determinată.
(2) Contractul individual de munca pe durata determinată se poate încheia numai în forma scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
(3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului de 24 de luni și de cel mult doua ori consecutiv.
(4) Între aceleași părți se pot încheia cel mult trei contracte individuale de muncă pe durata determinată succesive, dar numai înlăuntrul termenului de 24 de luni.
(5) Contractele individuale de munca pe durata determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă anterior sunt considerate contracte succesive.
(6) La încetarea celui de-al 3-lea contract individual de munca pe durată determinată succesiv, prevăzut la alin. 4, sau la expirarea termenului prevăzut la alin. 3, pe postul respectiv va fi angajat un salariat cu pe durată nedeterminată.
(7) contractul individual de munca pe perioada determinată nu poate fi încheiat pe o perioada mai mare de 24 de luni, cu excepția situației în care salariatul optează în mod excepțional pentru un contract individual de muncă determinat, formuland o cerere scrisă în acest sens către angajator.
(8) Drepturile prevăzute în contractele individuale de munca nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin prezentul contract colectiv de munca.
Pentru considerentele expuse anterior și analizând aceste prevederi, se reține că în mod corect prima instanță și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului muncii, cu atât mai mult cu cât prevederile art.23 din Contractul colectiv nr.197/08.02.2006 unic la nivel de ramură-cultură pentru anii 2006-2008 sunt identice cu cele prevăzute de art.80, 82 și 84 alin.1 din Codul muncii.
De asemenea, se reține că în mod corect pârâta a fost obligată să-i încheie reclamantului contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 11.03.2008, pe postul de artist liric cu grad profesional II.
Astfel, legiuitorul, reglementând cele două tipuri de contracte individuale de muncă, a avut în vedere desigur ocrotirea drepturilor, necesităților și intereselor ambelor părți ale unui raport de muncă, plecând de la premisa că un angajator poate avea nevoie de două categorii de forță de muncă: nevoi permanente ce trebuie satisfăcute prin contracte pe durată nedeterminată și nevoi precare, conjuncturale, pe care și le poate acoperi prin contracte de muncă pe durată determinată.
Pentru protecția drepturilor salariaților și prevenirea abuzului de drept din partea angajatorului, legiuitorul român a procedat la reglementarea contractului de muncă pe durată determinată armonizând treptat legislația națională cu aquis-ul comunitar, astfel cum rezultă chiar din preambulul nr.OUG65/2005, ce a modificat art.82 alin.1 și art.84 alin.1 din Codul muncii și cel al nr.OUG55/2006, ce a modificat și completat art.84 alin.2 din Codul muncii, având în vedere deosebitele consecințele economice, psihologice și sociale ale precarității acestor raporturi de muncă pentru salariați, determinate de incertitudinea care apasă asupra locului de muncă.
Se reține astfel că, prin Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28.06.1999 privind acordul-cadru, UNICE și asupra muncii cu durată determinată, avută în mod special în vedere la armonizarea legislației muncii din România cu cea comunitară, s-a prevăzut că, pentru a preveni abuzul ce poate rezulta din utilizarea contractelor sau relațiilor de muncă cu durată determinată succesive, statele membre pot introduce una sau mai multe măsuri prevăzute la clauza 5 din acordul-cadru și anume: rațiuni obiective care să justifice reînnoirea unor astfel de contracte sau relații de muncă, durata maximă a contractelor sau relațiilor de muncă succesive și numărul de reînnoiri ale unor astfel de contracte sau relații de muncă.
Alineatul 2 al acestei clauze prevede că statele membre, după consultarea partenerilor sociali stabilesc în ce condiții: a)contractele sau raporturile de muncă sunt considerate "succesive"; b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.
În elaborarea acestui acord-cadru, părțile au luat în considerare următoarele: contractele individuale de muncă pe durată nedeterminată reprezintă forma generală pentru raporturile de muncă, contribuie la calitatea vieții lucrătorilor implicați și îmbunătățesc performanța, iar folosirea, doardin motive obiective, a contractelor pe durată determinată constituie un mod de a împiedica abuzurile.
Se mai prevede că Statele membre pot menține și /sau partenerii sociali pot menține sau introduce dispozițiimai favorabilepentru muncitorii avuți în vedere în acord( clauza 8).
Înaintea primei instanțe, recurenta Națională Română I și-a întemeiat apărările pe situațiile de excepție prevăzute de disp.art.84 alin.2 lit.c) și1) din Codul muncii.
Astfel, deși alin.1 al art.84 din Codul muncii prevede regula că la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, prevăzut de art.80 alin.4, sau la expirarea termenului prevăzut la art.82 alin.1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, alin.2 lit.c) și1) stipulează că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul în care încheierea unui nou contract de muncă pe durată determinatăse impunedatorită unormotive obiective prevăzute expresîn legi speciale sau a unormotive obiective cuprinseîn contractul colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură,pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.
În consecință, ceea ce se impune a fi analizat în speță este dacă angajatorul a avut în situația reclamantului o nevoie permanentă de personal, sau una de natură precară, conjuncturală și dacă legea specială sau contractele colective de muncă aplicabile prevăd în cazul activității desfășurate de către acesta motive obiective caresă impunăîncheierea unor contracte pe durată determinată.
Analizând evoluția în timp a relațiilor de muncă dintre părți, se reține că, în perioada 30.06.2005-01.07.2006, reclamantul-recurent a fost angajat pe postul de artist liric operă, conform contractului individual de muncă nr.40/30.06.2005(fila nr.14 dosar de fond), contract prelungit prin actul adițional nr.132/05.07.2006(fila nr.15 dosar de fond), până la data de 01.07.2007.
Ulterior, reclamantul a încheiat cu aceeași instituție contractul de prestări artistice nr.1776/10.10.2007, obligându-se să colaboreze cu compartimentul la repetițiile și spectacolele de operă și operetă, începând cu data de 1 octombrie 2007 și până la susținerea concursului.
La data de 28.01.2008 reclamantul s-a prezentat la concurs pentru postul de artist liric, fiind declarat admis, însă acest concurs a fost anulat de către instituția organizatoare.
Concursul a fost reluat la data de 06.03.2008, recurentul-reclamant, astfel cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar, fiind declarat admis pe postul de artist liric categoria a II-a în cadrul
La data de 11.03.2008 acesta a solicitat în scris angajarea sa pe acest post, iar conducerea instituției recurente, prin rezoluția pe cererea formulată, a precizat că este de acord cu încheierea contractului, însă tot pe durată determinată, până la data de 31.12.2008.
Între părți s-a încheiat astfel contractul nr.12/11.03.2008 (fila nr.73 dosar de fond), reclamantul urmând să presteze aceeași muncă, cea de artist liric, pentru o durată de 9 luni, respectiv 11.03.2008-31.12.2008.
Astfel cum rezultă din carnetul de muncă al reclamantului, acest contract a fost prelungit, prin actul adițional nr.22/23.12.2008, începând cu data de 01.01.2009 până la data de 31.03.2009 și, prin actul adițional nr.10/31.03.2009, pentru perioada 01.04-10.07.2009.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de specialitate și practica judiciară, în măsura în care un angajator apelează de mai multe ori, în intervale scurte de timp, la aceeași persoană cu care încheie contract pe durată determinată pentru aceeași activitate este de presupus că, în realitate, angajatorul în cauză are nevoie în mod permanent de un post de tipul celui ocupat de acel salariat, caracterul temporalității fiind practic simulat.
În speță, se reține că activitatea prestată de către reclamant, în calitate de artist liric, în favoarea Naționale Române Iac orespuns unei nevoi permanente a acestei instituții, motiv pentru care prima instanță în mod corect a stabilit că acesta era îndreptățit, cel puțin de la data promovării concursului, respectiv din 06.03.2008, la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Se mai reține că în cauză nu există motive obiective care să impună încheierea unui contract pe durată determinată.
Astfel, esența activității prestate de către reclamant nu presupune încheierea unor contracte pe durată determinată și succesivitatea acestora, chiar angajatorul precizând în interogatoriul luat înaintea instanței de fond că pentru postul ocupat de către recurent este la latitudinea sa de a încheia fie contracte pe durată determinată, fie pe durată nedeterminată.
Se mai reține că OG21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, adoptată, cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2007, prevede, la art.13 alin.4 că: "Datorită specificului activității, încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată se poate face și prin derogare de la prevederile art.80 alin.3 și 4, respectiv aleart.82 alin.1 și art.84 alin.1 din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare".
Curtea reține că "specificul activității" nu poate fi considerat un motiv obiectiv, în sensul art.84 alin.2 lit.c) din Codul muncii, la care de altfel s-ar încadra această derogare și nici în sensul Directivei 1999/70/CE a Consiliului din 28.06.1999, având în vedere faptul că posturile de artist liric nu impun, prin natura lor sau prin caracteristica ocupării lor, încheierea unor contracte pe durată determinată.
Se reține că, prin dispozițiile acestei ordonanțe legiuitorul nu a intenționat ca în domeniul artistic salariații (lucrătorii) să beneficieze în general de o protecție legală mai redusă, ca raporturile lor de muncă să se afle sub spectrul precarității, ci a prevăzut, cu titlu de excepție, posibilitatea derogării angajatorului de la regula înscrisă în art.84 alin.1 din Codul muncii, însă doar în cazul în care aceasta este determinată de esența, natura activității prestate de către artiștii interpreți.
De altfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin hotărârea din 23.04.2009, pronunțată în cauzele conexate C-378/07-C-380/07, în cererea privind pronunțarea unei hotărâri preliminare - - privind interpretarea clauzei 5 si a clauzei 8 punctele 1 si 3 din anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între, UNICE si, a statuat că Clauza 5 punctul 1 trebuie interpretată în sensul că nu se opune adoptării de către un stat membru a unei reglementări naționale, în măsura în care totu ș i reglementarea men ț ionată, pe de o parte, nu afectează caracterul efectiv al prevenirii folosirii abuzive de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată astfel cum rezultă acesta din măsura legală echivalentă men ționată și, pe de altă parte, respectă dreptul comunitar și, mai ales clauza 8 alin.3 din acord.
Clauza 5 punctul 1 litera a) din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că se opune posibilită ț ii ca o reglementare na ț ională să fie aplicată de autorită ț ile statului membru respectiv astfel încât reînnoirea de contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public să fie considerată justificată de "motive obiective" în sensul clauzei men ț ionate, pentru simplul motiv că aceste contracte sunt întemeiate pe dispozi ț ii legale care permit reînnoirea lor pentru a satisface anumite nevoi provizorii, în condi țiile în care, în realitate, respectivele nevoi sunt permanente și durabile.
Curtea a mai reținut, prin aceeași hotărâre, că, în special respectarea clauzei 5 punctul 1 din acordul-cadru impune ca o nouă reglementare națională să prevadă, în ceea ce privește folosirea abuzivă de contracte de muncă pe durată determinată succesive, măsuri eficace și obligatorii de prevenire a unei astfel de folosiri abuzive, precum și sancțiuni care au un caracter suficient de eficace și disuasiv pentru a garanta deplina eficacitate a acestor măsuri de prevenire. Prin urmare, s-a stabilit că este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite.
În speță, se reține că OG21/2007 nu poate să reducă protecția generală oferită lucrătorilor din instituțiile și companiile de spectacole sau concerte privind transformarea în contracte pe durată nedeterminată a unei succesiuni de contracte pe durată determinată care, întrucât au avut ca obiect acoperirea unor nevoi permanente și durabile ale angajatorului, trebuie considerate ca fiind abuzive.
În cauză, recurentul-reclamant a mai invocat, prin acțiunea formulată, faptul că, prin anunțul pentru concursul din data de 06.03.2008, au fost enumerate gradele profesionale în care urma să se facă încadrarea, fără a se specifica dacă posturile scoase la concurs erau pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Curtea a solicitat recurentei Națională Română I depunerea acestui anunț, însă acest înscris nu a fost prezentat curții, apărătorul recurentei precizând că acest înscris nu se mai găsește de către instituție.
La dosar a fost depus însă, la fila nr.92 dosar de fond, anunțul pentru ocuparea unor posturi vacante la compartimentul, pentru concursul din data de 28.01.2008, ce a fost anulat de către aceeași instituție, care nu menționa într-adevăr natura posturilor scoase la concurs, respectiv dacă erau posturi pe durată determinată sau nedeterminată.
Se reține că, potrivit disp.art.70 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, angajatorul se obligă să aducă la cunoștința salariaților posturile disponibile și condițiile de ocupare a lor.
Curtea reține că anunțurile ce se cer a fi întocmite, în vederea desfășurării concursurilor de ocupare a posturilor vacante, de către angajatori, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu natura posturilor scoase la concurs, întrucât forma determinată sau nedeterminată a contractului de muncă este un element esențial care poate forma convingerea și determina o persoană să se prezinte sau nu la un anumit concurs, în raport de interesele sale, având în vedere tocmai consecințele economice și sociale diferite ale acestor raporturi de muncă.
Se reține că atitudinea instituției angajatoare de a nu informa participanții la un concurs pe care îl organizează asupra naturii posturilor pentru care aceștia concurează contravine dispozițiilor art.8 din Codul muncii, potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe buna-credință.
Faptul că persoana reușită la concurs, respectiv reclamantul în cauză, în condițiile în care nu a fost încunoștințat în prealabil de natura postului, a acceptat și semnarea unui contract de muncă pe durată determinată pentru acest loc de muncă, semnifică doar voința acestuia de a-și continua activitatea desfășurată în calitate de artist liric în cadrul Naționale Române I și de a-și valorifica rezultatele unui concurs la care a participat și a fost declarat admis. Aceasta nu poate conduce la lipsirea sa de dreptul de a se adresa instanței competente pentru protejarea dreptului său de a se constata transformarea în contract pe durată nedeterminată o succesiune de contracte pe durată determinată care au avut ca obiect de fapt acoperirea unor nevoi permanente și durabile ale angajatorului.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a angajatorului la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.07.2007, se reține că în mod corect prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Contractul individual de muncă nr.40/30.06.2005, contract prelungit prin actul adițional nr.132/05.07.2006, expirând la data de 01.07.2007, nu exista vreo dispoziție legală în domeniu care să oblige angajatorul la reînnoirea acestuia începând cu această dată.
În ceea ce privește contractul de prestări artistice nr.1776/10.10.2007(fila nr.16 dosar de fond), se reține că reclamantul a fost de acord cu încheierea acestui contract în calitate de colaborator, în temeiul Legii nr.8/1996, semnând acest contract.
Se mai reține că acesta, chiar prin acțiunea formulată a precizat (Curtea neavând asemenea dovezi depuse de către părți la dosar) că în luna septembrie a anului 2007, a organizat un concurs de ocupare a patru posturi de colaboratori, la care a participat, obținând un post.
Prin participarea la acest concurs și semnarea acestui contract de prestări artistice, reclamantul-recurent și-a dat acordul la derularea raporturilor dintre părți în această formă a colaborării la compartimentul.
De altfel, reclamantul nu a invocat prin acțiunea formulată că s-ar fi aflat în eroare asupra naturii obiectului contractului.
Cât privește daunele morale solicitate de către recurentul-reclamant, se reține că în mod corect prima instanță a constatat că acesta nu a reușit, cu probele administrate în cauză, să dovedească că ar fi suferit un prejudiciu nepatrimonial prin faptele angajatorului, acesta neprobând faptul că datorită acțiunilor/inacțiunilor instituției, deși a solicitat instituțiilor bancare, nu a reușit să obțină creditele necesare, iar declarația martorului nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, se vor respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta Națională Română I și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta Națională Română I împotriva sentinței civile nr.327/27.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
cu opinie separată,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-21.08.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Motivarea opiniei separate a doamnei judecător -
Opinia separată privește doar modul de soluționare a recursului declarat de pârâta Națională Română
Contrar opiniei majoritare, consider că acest recurs este fondat și trebuie admis, iar sentința pronunțată de Tribunalul Iași modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Națională Română I, având ca obiect obligarea pârâtei să încheie reclamantului contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu 11.03.2008, pe postul de artist liric cu grad profesional II.
Astfel, prima instanță a admis în parte acțiunea intimatului reclamant și a constatat că acesta este îndreptățit la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu 11.03.2008, reținând, față de dispozițiile art. 82 alin. 1 și art. 84 alin. 1 Codul muncii, că, în perioada 30.06.2005-1.07.2007, a avut încheiate cu recurenta 2 contracte de muncă, pe perioadă determinată, pe postul de artist liric operă.
Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 84 alin.1 Codul muncii, la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, prevăzut la art. 80 alin. 4, sau la expirarea termenului prevăzut la art. 82 alin. 1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată neterminată.
Se constată, însă, că, în perioada 30.06.2005-1.07.2007, părțile au încheiat un singur contract individual de muncă, nr. 40/30.06.2005, pe durată determinată, care a fost prelungit prin acordul părților, prin actul adițional nr. 132/5.07.2006, în condițiile art. 80 alin. 3 Codul muncii. Așadar, în perioada 30.06.2005-1.07.2007, înăuntrul termenului de 24 luni prevăzut la art. 82 alin. 1 Codul muncii, a existat o singură prelungire a contractului individual de muncă al intimatului, pe durată determinată, iar la expirarea acestui termen, pe postul de artist liric operă, nu a fost încheiat cu intimatul, ori cu o altă persoană, un contract individual de muncă.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurenta nu a fost de acord nici cu oad oua prelungire a contractului individual de muncă al intimatului, nr. 40/30.06.2005, și că a încheiat cu acesta un nou contract individual de muncă pe durată determinată, nr. 12/11.03.2008, dar nu începând cu data de 1.07.2007, ci începând cu data de 11.03.2008, până la data de 31.12.2008, pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului de post.
În condițiile în care recurenta, la data de 1.07.2007, nu a angajat un salariat, pe postul ocupat până la acea dată de intimat în baza unui contract de muncă pe durată determinată, nu se poate reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 84 alin. 1 Codul muncii, în sensul că noul contract de muncă, ce nu a fost încheiat, ar fi trebuit încheiat pe durată nedeterminată.
De altfel, prima instanță nici nu a obligat-o pe recurentă la încheierea contractului individual de muncă al intimatului pe durată nedeterminată, începând cu data la care a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. 1 Codul muncii, ci începând cu data de 11.03.2008.
Or, așa cum s-a arătat, începând cu această dată, intimatul și recurenta au încheiat un contract individual de muncă, nr. 12/11.03.2008. Prin urmare, chiar în cazul în care s-ar reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 84 alin. 2 Codul muncii, recurenta nu poate fi obligată, așa cum a solicitat intimatul și a dispus prima instanță, la încheierea unui contract individual de muncă cu acesta, putându-se doar constata, în condițiile în care instanța ar fi fost investită cu o atare cerere, nulitatea clauzei din contract referitoare la un element esențial al acestuia, respectiv durata.
Judecător -
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 185/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 961/2009. Curtea de... → |
|---|
