Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2931 din data de 09.09.2015

Domeniul: conflicte de muncă

Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale. Neîncălcarea de către angajator a dispozițiilor art. 164 din Codul Muncii cât privește garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Apel respins.

- Codul Muncii, art. 164

Curtea reține că acțiunea reclamantului nu este întemeiată și pentru faptul că obligația instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul prevăzut de actele normative invocate, condiție respectată în cazul intimatului-reclamant.

În consecință, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care și Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 2931 DIN 09 SEPTEMBRIE 2015)

Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2014, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a sub nr. și apoi sub numărul, în urma disjungerii dispuse la data de 20.10.2014, reclamanții A.R., C.C., D.S. și alții au chemat în judecată pârâta SNTFM, solicitând să se dispună obligarea acesteia să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferența dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, diferență ce rezultă din faptul ca în art.41 a lin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

În subsidiar: - daca se va aprecia că, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 a fost denunțat cu 30 de zile înainte de expirarea acestuia și încetarea acestuia a fost notificată în termen de 5 zile, organului la care a fost depus pentru înregistrare, așa cum prevăd dispozițiile art.33 alin.4 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la acea dată), iar acesta nu este aplicabil până la 31 decembrie 2011, reclamantul a solicitat: să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor Contractului colectiv de munca pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 încheiat la nivel de unitate și prevederile art.1 din HG.nr.1193/24 noiembrie 2010 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și sa plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr. 1 la Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 și din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.03.2011, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, sau în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei conform art.1 din H.G. nr.1193/24 noiembrie 2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadente și dobânda legală; obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant încadrat în funcțiile de mecanic locomotiva-automotor și mecanic ajutor locomotive - automotor, pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011, sporul de 25% la salariul de baza, pentru munca prestata în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat așa cum rezultă de la punctul 1, în conformitate cu prevederile art.42 alin.1 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011:

- să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG. nr.1225/14.12.2011 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2013 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 700 Iei conform art.1 din. H.G . nr.1225/14.12.2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.

- să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG. nr.23/2013 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.02.2013-30.06.2013 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încheiate Ia nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 750 lei conform art.1(2) din H.G. nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.

- să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 alin.2 din HG. nr.23/2013 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.07.2013-31.12.2013 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe țara garantat în plata de 800 Iei conform art.1(2) din H.G. nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă; obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 20.10.2014, pentru o mai bună administrare a actului de justiție, Tribunalul a dispus disjungerea acțiunii și formarea unor dosare distincte pentru fiecare reclamant în parte, prezentul dosar nr. având ca și obiect acțiunea formulată de reclamantul M.D.

La termenul de judecată din data de 09.02.2015, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepțiilor inadmisibilității acțiunii, prescrierii dreptului material la acțiune și autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1020 din data de 09.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă; s-a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă; s-a respins capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat; s-a respins în rest acțiunea formulată de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâta SNTFM, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin capătul unu principal din prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferența dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, diferență ce rezultă din faptul ca în art.41 a lin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

Prin capătul doi de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească pentru perioada 01.01.2011- 31.12.2011, sporul de 25% la salariul de bază, pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat așa cum rezultă de la punctul 1, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. l lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011.

Prin sentința civilă nr. 7119/04.07.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr., s-a dispus următoarele:

"Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta prin întâmpinare, în privința capetelor de cerere având ca obiect, salariul suplimentar pe anii 2008, 2009 și 2010; ajutorul material de Crăciun pentru anii 2009 și 2010; ajutorul material de Paște pentru anul 2010; prima de ziua salariatului pentru anul 2010 și respinge aceste capete ale cererii principale și ale cererii de intervenție în nume propriu, ca fiind prescrise.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru celelalte capete ale cererii principale și ale cererii de intervenție în nume propriu.

Admite, în parte, cererea formulată de reclamanții A.A. A.I. și alții, principală modificată și completată și în parte cererea de intervenție în nume propriu, formulată de intervenienții în nume propriu A.A. C.C. și alții, în contradictoriu cu pârâta SNTFM.

Obligă pârâta la calcularea și plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 28.08.2009 - 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la calcularea și plata către intervenienți a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 15.04.2010 - 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a sporului de 25% pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezenta hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 - 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a sporului de 50% pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate de fiecare salariat, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezenta hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 - 31.12.2011 sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ce neîntemeiat.";

Prin decizia civilă nr. 1015/21.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus următoarele:

"Admite recursurile.

Casează în parte sentința recurată și trimite spre rejudecare la aceeași instanță pretențiile reclamanților pentru salariul suplimentar aferent anilor 2009-2010, Ziua Feroviarului 2010, Paște 2010 și Crăciun 2009-2010, precum și pretențiile intervenienților pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, Ziua Feroviarului 2010 și Crăciun 2010.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge pretențiile reclamanților și intervenienților pentru sporuri și diferențe salariale solicitate în baza CCM Ramură Transporturi pe anii 2008-2010, ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate.

Respinge pretențiile reclamanților și intervenienților pentru diferențe spor noapte, solicitate în temeiul art.42 al.1 lit.g din CCM Ramură Transporturi pe anii 2008-2010, ca neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă";.

Prin urmare, instanța a constatat în ceea ce privește capătul unu principal de acțiune și capătul doi de acțiune, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, reclamantul beneficiază deja de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1015/ 21.02.2014.

Excepția puterii lucrului judecat este o excepție absolută, de ordine publica care, potrivit art. 432 Noul cod proc. civ., se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Potrivit art. 431 Noul cod proc. civ. "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă"; .

Astfel, pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să fie îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În cauza de față, instanța a constatat că există triplă identitate de părți, obiect și cauza, față de sentința civilă nr. 7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1015/21.02.2014.

Prin urmare, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a respins capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat.

Sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, Tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art. 105 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2011 și art. 97 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2012-2014 nu impun obligația de a sesiza comisiile mixte patronate-sindicate cu privire la încălcarea dispozițiilor din CCM, anterior acționării în instanță, prevăzând doar o procedură facultativă și paralelă, fără caracter jurisdicțional.

Analizând excepția prescrierii dreptului material la acțiune, Tribunalul a respins-o neîntemeiată, având în vedere că prezenta cauză vizează plata unor diferențe de drepturi salariale neacordate, drepturi ce intră sub incidența termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din codul muncii.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin capetele 1 subsidiar, trei, patru și cinci de acțiune, reclamantul, salariat al SNTFM, a solicitat obligarea angajatorului să-i plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei (pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2011), 700 lei (pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2013), 750 lei (pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2013) și 800 lei (pentru perioada 01.07.2013 - 31.12.2013).

Astfel, potrivit art. 7 din CCM pe anul 2011 al SNTFM, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 8776/16.02.2011, salariul personalului din CFR cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate; sporuri la salariul de bază; adaosuri; premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală. Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1. Aceleași dispoziții legale sunt reluate și în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 108/20.04.2012.

Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe 2011 și 2012-2014, salariul de baza brut nu se mai obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, ci se stabilește conform Anexei nr. 1 (în care sunt indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare).

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe țară aferent anilor 2011, 2012 și 2013 (stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013 și HG nr. 871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în perioada 2011-2013 salariile personalului din CFR Marfa SA nu se calculau prin înmulțirea unui coeficient de ierarhizare cu un salariu de bază, salariile de bază fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr. 1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012-2014.

Or, din lecturarea Anexei nr. 1 la CCM pe 2011, se observă că salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare încep de la suma de 700 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 670 lei stabilit prin HG nr. 1193/2010.

De altfel, s-a reținut faptul că potrivit actului adițional la CIM nr. CZ 2.1/1045/2861/04.05.2012, cu aplicabilitate de la 20.04.2012, reclamantului i s-a stabilit un salariu de bază brut de 1566 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 700 lei stabilit prin HG nr. 1225/2011 și salariul minim brut pe tară de 750 lei stabilit prin HG nr. 23/2013.

În consecință, constatând că în perioada 2011 - 2013 salariul de bază cuvenit reclamantului este cel prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr. 33 în care se încadrează, fără a mai exista vreo formulă de calcul, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului de stabilire a salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe țară, cu accesoriile sale (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală, pretenții ce urmează soarta principalului) sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.456, 457, art.461 alin.2, art.466 alin.1, art.478 alin.2, art.480 alin.2, art.470-482 din Codul de procedură civilă, prevederile Legii nr.130/1996, ale Legii nr.53/2003 - Codul muncii arătate în acțiune, art.2 alin.5 și 6, art.8, art.7 și Anexă nr.1 din CCM nivel unitate pe anii 2009-2010, 2010-2011 și 2011-2012, art. 132 alin. (2), alin. (3) și (4) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, art.2 alin.5 și 6, art.8, art.7 și Anexă nr.1 din CCM nivel unitate pe anii 2009-2010, 2010-2011, 2012-2014, prevederile HG. 1193/2010, HG nr.1225/2011, HG.23/2013, apelantul a arătat că prima instanță nu a înțeles că pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".

În perioada 01.01.2011-31.12.2013, drepturile reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr. 1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.l5 /16.02.2012 și prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012.

Pentru perioada 01.01.2011-16.02.2011 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 Ia CCM pe anii 2009-2010.

Pentru perioada 16.02.2011-16.02.2012 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Pentru perioada 20.04.2012-31.12.2013 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit ,în mod formal la 700 lei, prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Prima instanță nu a sesizat că în realitate salariile angajaților au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 700 lei așa cum rezultă din formula de calcul S= Sclasa 1 x K.

Din analiza comparativă a salariilor corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei nr.1 din Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu salariile corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei 1 la CCM pe anii 2011-2012, rezultă că pârâta a pus în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 la 700 lei, la clasa 2 de salarizare 701 lei, iar de la clasa 3 la clasa 46 salariile corespunzătoare claselor de Salarizare sunt identice cu cele din 2010.

Salariul de bază brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 xk indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Salariul corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează, după formula S = Sclasa 1 x k, care cuprinde și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut.

Art.7 din CCM încheiat Ia nivelul pârâtei, prevede: "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și formula de calcul din Anexa nr. 1."

Potrivit Anexei 1: Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formula : S = Sclasa 1 x k unde:

S: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare respective;

Sclasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare;

K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Prin CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011 și CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, pârâta nu a modificat și art. 7 din CCM, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S = Sclasa 1 xk.

Pârâta nu a respectat aceste prevederi și a stabilit reclamanților un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă ale acestora.

Prin contractele individuale de muncă parată a stabilit cuantumul salariului, dar și corespondența acestuia cu o clasă de salarizare.

Acest aspect rezultă din Actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în anii 2011, 2012 și 2013, în care se precizează salariul de bază lunar brut și clasa de salarizare corespunzătoare.

Reclamantul a avut salariul de bază lunar brut de 1241 lei, corespunzător clasei 25 de salarizare, în anul 2011.

În perioada 01.01.2011-31.12.2012 reclamantul a fost prejudiciat în fiecare lună de suma de 260 lei, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25% și spor munca feroviară 7%, etc.).

Diferența de salariu rezultă din faptul că pârâta nu a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în Anexa 1 la CCM 2011-2012 încheiat la nivelul paratei, la salariul minim brut pe țara de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare.

Așa cum s-a arătat și cum rezultă din formula de calcul, salariul de bază minim este un element în stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obținut ca produs intre coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă și valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare.

Valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare este importantă la determinarea salariului de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei.

Din formula de calcul S = Sclasa 1 x k aparent lipsesc coeficienții de ierarhizare, dar în realitate au fost aplicați de către pârâtă, însă prin luarea în considerare pentru clasa 1 de salarizare a unei valori de 600 lei și nu 700 lei.

În condițiile în care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic, ca și importantă pentru angajator, este firesc ca și salarizarea să fie diferențiată prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare la salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei, stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014.

Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și elementul de referința în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, luând în considerare, de regulă, nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanta postului, caracteristicile sarcinilor și competentelor profesionale, sporurile, indemnizațiile, etc., formând partea variabilă a salariului, care se plătește numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat.

Pârâta recunoaște că nu a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2009-2010, la salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut în Anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei, așa cum rezultă din Capitolul XI - Dispoziții finale din CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.02.2011, conform cărora: "Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010", în funcție de situația financiară a societății.

O asemenea condiție este prohibită de art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit căruia "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă" și de art. 132 alin. (4) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, care prevede că, "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile";, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților.

Având în vedere caracterul sinalagmatic (art. 1171 NCC), oneros (art. 1172 alin.1 NCC) și comutativ (art. 1173 alin. 1 NCC) al contractului colectiv de muncă și dispozițiile exprese ale legii (art. 1, lit. i din Legea nr.62/2011) potrivit cărora acest contract reglementează "drepturi" și "obligații," rezultă faptul că prevederile Contractelor colective de muncă nu pot stabili drepturi, a căror existență și întindere să depindă de un element aleatoriu, viitor și incert (în funcție de situația financiară a societății).

Această condiție este ilicită și imorală(art.1237 NCC), deoarece este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative (art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, art. 132 alin.4 din Legea nr.62/2011).

Așa cum s-a arătat, nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin anexa 1 la ccm pe anii 2011-2012 , dar în realitate salariile angajaților pârâtei au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare și nu 700 lei, așa cum rezultă din formula de calcul S= Sclasa 1 xK.

În această situație sunt aplicabile prevederile art. 1253 NCC.

Pe de altă parte, aceasta clauză este ineficientă, deoarece pârâta nu a modificat și art.7 din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S = Sclasa 1 x k.

Dacă s-ar lua în considerare această clauză contractuală, în contractele individuale de muncă ale angajaților pârâtei salariul de încadrare trebuia să fie stabilit în suma fixa fără corespondenta cu o anumită clasa de salarizare.

Acest lucru nu este posibil, deoarece fiecare clasă de salarizare și coeficientul corespunzător acesteia a fost dobândită de fiecare angajat în decursul a 25-30 de ani de activitate prin examen susținut în fața comisiei de încadrare și promovare din subunitate.

Conform art.11 din CCM pe anii 2011-2012: Categoriile de încadrare sau funcții se stabilesc în raport de cunoștințe, nivel de calificare și experiența, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare.

Art. 12. Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.

Art.29 din CCM pe anii 2011-2012 prevede: Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleiași funcții sau alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă sau a unui act adițional care modifică salarizarea, se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare și salariat, având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă, în prezența reprezentantului salariatului.

Raportat la aceste prevederi legale și contractuale, clasa de salarizare nu poate fi calculată fără un coeficient de ierarhizare deoarece, coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare face diferența între clasele de salarizare în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanta postului, caracteristicile sarcinilor și competentelor profesionale.

Prima instanță nu a sesizat că pârâta a încălcat prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014 și a Stabilit reclamanților un salariu de bază mai mic prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr. 1 din fiecare CCM și nu 700 lei pentru clasa 1 de salarizare.

Referitor la capetele de cerere subsidiare prin care s-a invocat aplicarea prevederilor art.1 din HG.nr.1193/2010 și HG.1225/2011, și HG 23/2013 care stabilesc salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei și care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților în perioada respectivă, hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșita a legii.

În perioada 01.01.2011-31.12.2013, drepturile reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr. 1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.02.2012 și prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012.

Salariul de bază brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 x k indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Salariul corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează, după formula S = Sclasa 1 xk, care cuprinde și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut.

Din Anexa nr.1 care face parte integrantă din Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, rezultă că salariul brut minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este de 600 lei, sub nivelul de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei.

Odată cu ieșirea din vigoare a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 la data de 31.12.2011, a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, în lipsa unui CCM la nivel superior, nu au respectat dispozițiile hotar arilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară.

Statul recunoaște existența devalorizării monedei naționale și ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor.

Periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării.

Guvernul, prin acte normative succesive stabilește salariul minim brut pe țara garantat în plata pentru fiecare an.

Astfel prin HG 1051/2008, acesta a fost stabilit la 600 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin I IG 1193/2010 acesta a fost stabilit la 670 lei, prin HG 1225/2011 s-a stabilit la 700 lei, prin art. 1(1) din HG.23/2013 a fost stabilit la 750 lei, iar prin art.1 alin.2 din HG.23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 800 lei.

Prin aceste acte normative statul garantează în plata fiecărui salariat un salar minim brut de 670 lei în anul 2011, de 700 lei în anul 2012, de 750 lei și respectiv 800 lei în anul 2013, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii de salarii de bază mai mici de 670 lei, de 700 lei, de 750 lei, respectiv de 800 lei.

Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, ci păstrarea aceleași valori economice a banilor primiți ca salariu.

Pârâta, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară.

În perioada 01.01.2011-31.12.2011 prin HG 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1566 lei, corespunzător clasei 33 de salarizare, în perioada 01.01.2011-01.04.2013. Aplicând formula de calcul Sclasa 1=670 lei x K= 2,609 = 1748 lei salariu de bază lunar brut.

În perioada 01.01.2012-31.012013 prin HG. 1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1566 lei, corespunzător clasei 33 de salarizare, în perioada 01.01.2011-01.04.2013 .

Aplicând formula de calcul Sclasa 1=700 lei x K= 2,609 = 1826 lei salariu de bază lunar brut.

În perioada 01.02.2013-30.06.2013 prin art.1(1) din HG.23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1566 lei, corespunzător clasei 33 de salarizare, în perioada 01.01.2011-01.04.2013. Aplicând formula de calcul Sclasa 1=750 lei x K= 2,609 -1957 lei salariu de bază lunar brut.

Pentru calculul salariului de bază corespunzător flecarei clase de salarizare pârâtă nu pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plata, ci de la o valoare de 600 lei.

Acest cuantum a fost stabilit nelegal în condițiile în care pragul minim de salarizare este impus de Guvern prin act normativ superior contractului colectiv de muncă.

Se mai poate constata că nivelul de 600 lei corespundea la data de 01.04.2010, nivelului salariului minim brut garantat în plata, astfel cum acesta a fost stabilit prin HG 1051/2008.

Pârâta a revenit în mod nelegal la salariul minim brut de 600 lei din moment ce prin art. 1 din HG. 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, prin art. 1 din HG.1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei și prin art. 1 alin. 1 și 2 din HG 23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei.

Aceste cuantumuri au fost stabilite de Guvern cu respectarea condițiilor de consultare a patronatelor și sindicatelor, astfel încât aceste cuantumuri se impun și pârâtei în calitate de angajator.

Pârâta recunoaște că nu a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2011-2012, la salariul minim de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, așa cum rezultă din Capitolul XI- Dispoziții finale din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, conform cărora: "Părțile stabilesc ca ța următoarele discuții privind urî nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010" , în funcție de situația financiară a societății.

Prima instanță nu a înțeles că pârâta condiționează aplicarea prevederilor art. 1 din HG. 1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, ale art. 1 din HG. 1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei și ale art.1 și 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 Iei, de situația financiară a societății.

Semnatarii CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 au stabilit asupra drepturilor salariale cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare prin art.2 alin. 4 teza a II- a, prin art.2 alin 6 și prin art.8(1) din aceleași contracte colective de muncă.

Art.2 alin. 4 teza a II-a din Contractele colective de muncă al CFR Marfa SA pe anii 2011-2012 și 2012- 2014, potrivit cărora:

"În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condițiile prevăzute de acestea";.

Art. 2 alin.6, din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate la nivelul paratei, care prevede: "În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condițiile prevăzute de acestea";.

Art.8(1) din CCM 2011-2012 și 2012 - 2014, statuează: "Indexarea salariilor și modificarea tarifelor se face conform prevederilor legale".

Prevederile art.1 din HG. 1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, ale art. 1 din HG. 1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei și ale art. 1 și 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei, trebuie corelate cu:

- prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora: "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";,

- prevederile art. 132 alin. 1 din Legea nr.62/2011 potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

- prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a Dialogului social, potrivit cărora:

(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal;

- prevederile art. 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, care statuează:

"(1) salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor...

(2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară.";

În conformitate cu dispozițiile art. 159 Codul muncii "(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", dar libertatea părților în stabilirea convențională a drepturilor salariale este, totuși, limitată de legiuitor care prin art. 164 din Codul muncii a statuat:

- "(1) salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor...

- (2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară";.

Prin urmare, prevederea cuprinsă în alin.(2) nu poate fi folosită de către angajator pentru a justifica calcularea și acordarea diferențiata a salariilor prin raportare la un salariu minim brut, altul decât cel stabilit prin hotărâre de guvern.

Prevederile art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr.62/2011 a Dialogului social au valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludate prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.

Așadar, raportat la dispozițiile legale și contractuale menționate, se impune ca salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, să fie actualizat ori de câte ori guvernul emite o hotărâre în acest sens, așa cum este necesar că salariul aflat sub sintagma "clasa 1 de salarizare, coeficientul de ierarhizare 1,000" din art.7 și anexă 1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeași întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre și Codul muncii prin capitolul II al Titlului IV prin sintagma "salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata".

Prin întâmpinare, pârâta recunoaște că trebuie să aplice prevederile art. 2 alin. 4 și 6 din CCM și salariul de bază minim brut garantat în plata stabilit prin art.1 alin.1 și 2 din HG. Nr.23/22.01.2013, însă le aplică diferențiat și discreționar fără nici o justificare.

Prin Adresele nr. J2.2.1/368/26.02.2013, nr. J2.2.1/1149/26.06.2013, nr. J2.2.1/2249/23.12.2013, Directorul general al pârâtei da ordin Sucursalelor de Marfă, Centrelor Zonale de Marfă, Centrului de întreținere și Reparații Vagoane să respecte prevederile art.2 alin. 5 din CCM și să ia măsuri de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respecta prevederile art.1 alin.1 și 2 din HG. Nr.23/22.01.2013, referitoare la salariul minim brut pe țara garantat în plată.

Conform acestor adrese pârâta a aplicat prevederile art.1 alin.1 și 2 din HG. Nr.23/22.01.2013 și a majorat în mod diferențiat și discriminatoriu numai salariile muncitorilor necalificați încadrați la clasele de salarizare 1-5, la 750 lei pentru perioada 01.02.2013-30.06.2013, respectiv muncitorilor necalificați încadrați la clasele de salarizare 1-7, la 800 lei pentru perioada 31.07.2013-31.12.2013, iar de la clasa 10 la clasa 46 salariile celorlalți salariați ai pârâtei au rămas nemodificate din anul 2010.

Pe de altă parte, prin Adresele nr.J2.2.1/368/26.02.2013, nr.J2.2.1/1149/26.06.2013, nr.J2.2.1/2249/23.12.2013, pârâta a modificat unilateral Anexa 1 la CCM pe anii 2012- 2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, încălcând prevederile art. 149 din Legea nr.62/2011 a Dialogului social, acesta constituind un motiv de nulitate a Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014.

Reclamanții critică cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin contract cu neluarea în considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.

Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pornind de la nouă grilă de salarizare și care la nivelul clasei I se reflectă în dreptul acordat de actul normativ iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o altă valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, instanța trebuie să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel (600 lei) și nu de la 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, așa cum au fost stabilite prin hotărâri de guvern.

Așadar pârâta avea obligația să calculeze salariile reclamanților prin luarea în considerare a salariului minim brut pe țara și să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare, în caz contrar, norma, prin raportare la majoritatea salariaților, ar deveni inaplicabila, lipsită de finalitate și, în consecința căzută în desuetudine.

Împrejurarea că salariul reclamanților este superior nu poate fi folosită de societatea pârâtă în a limita drepturile acestora rezultate din aplicarea hotărârilor de guvern în condițiile în care, este de notorietate că majoritatea salariaților pe economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusă de actul normativ (muncitori necalificați).

Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forța juridică superioară, clauza este inaplicabila, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicționala, având în vedere următoarele prevederi legale:

Art.57 alin. 4 din Codul muncii: În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuita de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

Prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".

Pe de altă parte, art.37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art.38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestor negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariaților.

Art. 170 din Codul muncii, statuează că: "Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariate sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariate ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.

Drepturile salariate nu pot fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci, ineficienta unor prevederi contractuale nelegale poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, cum este în prezența cauză.

De altfel și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.44/2007, Decizia nr.45/2007, Decizia nr.222/2008, Decizia nr.504/2009) s-a statuat că: "Este posibil ca efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea existenței contractelor. În asemenea situații pot fi contestate injustiție efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale persoanei."

Astfel, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu sunt îngrădite.

Prevederile oricărui contract colectiv, indiferent de nivelul la care este adoptat nu poate să conțină drepturi mai mici decât cele prevăzute de lege. Indiferent că există sau nu un contract colectiv de muncă, salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege și nici patronatul nu poate să acorde drepturi inferioare celor recunoscute de lege. Drept urmare, legea constituie în primul rând fundamentul acordării drepturilor, iar dacă contractul colectiv de muncă prevede drepturi inferioare trebuie adaptat la prevederile legale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Curtea constată că prin cererea de apel dedusă judecății, apelantul a criticat sentința numai în raport de modalitatea în care au fost soluționate de către instanța de fond capetele de cerere subsidiare, fără a se aduce critici asupra admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Deși apelul este o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept, controlul judiciar ținut a fi exercitat asupra sentinței fondului este supus unei limitări în privința caracterului devolutiv al căii de atac.

Instanța de apel recurge la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către apelant, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 477 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, de vreme ce apelantul a înțeles să critice doar soluția de respingere a pretențiilor ca nefondate, analiza legalității și temeiniciei hotărârii primei instanței va fi realizată în limitele fixate de parte.

Cât privește criticile vizând modul de soluționare a capătului de cerere privind constatarea încălcării de către parata a prevederilor Contractului colectiv de munca pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 încheiat la nivel de unitate si obligarea paratei sa recalculeze valoarea salariului individual si sa plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși in Anexa nr. l la Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 si din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.03.2011, în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, Curtea reține următoarele:

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 prin care s-a stabilit că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, iar părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă, a expirat la 31.12.2010 așa cum a reținut, cu putere de lucru judecat Curtea de Apel București în decizia civilă nr. 1015/21.02.2014 pronunțată în cauza în care aceeași parte a solicitat aplicarea prevederilor anterior menționate, ulterior datei de 31.12.2010.

În perioada de referință, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA era aplicabil Contractul Colectiv de muncă înregistrat sub nr. 8776/16.02.2011 prin care s-a stabilit că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform anexei 1, clasei 1 de salarizare revenindu-i valoarea de 700 lei, iar clasei 33 (în care a fost încadrat apelantul) valoarea de 1566 lei. Totodată s-a menționat că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei si coeficienților existenți în Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010.

La data de 20.04.2012 a fost înregistrat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sub nr. 108 prin care se reia prevederea privind stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform anexei 1, menținându-se valoarea pentru clasa 33 la suma de 1566 lei.

Conform dispozițiilor finale ale Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, art. 98 părțile semnatare au stabilit ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou acord colectiv să negocieze și drepturile care pe durata valabilității CCM nu se acordă, respectiv alin.6 coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare și formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase: S=Sclasa1*K.

Din reglementările prezentate rezultă că la nivelul unității CFR Marfă SA partenerii sociali au convenit determinarea salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare, excluzând formula de calcul prevăzută în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010. Cu alte cuvinte, salariul de bază al apelantului reclamant, corespunzător clasei 33 de salarizare a fost stabilit într-un cuantum efectiv la 1566 lei, așa cum rezultă din actul adițional nr. CZ2.1/1045/2734/04.05.2012 (fila 51 dosar fond) la care a fost adăugat sporul de vechime în muncă de 25%, sporul pentru condiții grele în muncă 15%, spor pentru condiții nocive 10% din clasa 1 de salarizare și spor pentru condiții periculoase 15%. În urma acordului de voință al părților materializat în actul juridic menționat anterior, Curtea reține că pentru anul 2011 apelantul reclamant nu deține un temei legal al pretențiilor formulate.

Cât privește încălcarea actelor normative de stabilire a salariului minim brut garantat pe țară și în consecință calcularea drepturilor salariale prin raportare la aceste valori, Curtea reține următoarele:

H.G. nr. 1193/2010 prevede in art.1 ca "începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."; Salariul de baza minim brut a avut apoi cuantumul de 700 lei, prevăzut de H.G. nr.1225/2011 și 750 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013.

În baza art. 160 din Codul muncii, "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.";

Din coroborarea celor doua dispoziții legale menționate, rezulta ca salariul de 670/700/750 lei la care fac referire actele normative reprezintă salariul de baza brut, la care se aplica sporurile si adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor sa stabilească salarii de baza sub acest nivel.

Apelantul pretinde ca acest cuantum al salariului de bază minim brut garantat pe țară ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate (in locul celui de 600 lei, utilizat de intimatele pârâte la calculul drepturilor salariale), pentru a determina salariul de baza.

Aceasta interpretare este eronata, întrucât cuantumul menționat reprezintă exclusiv un etalon agreat prin contractul colectiv de muncă, care înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de baza brut, si care nu trebuie sa fie sub nivelul de 670 lei, reglementat prin H.G. nr. 1193/2010.

Acest cuantum la care fac referire actele normative nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin contractul colectiv la nivel de unitate, care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți in aceeași convenție colectiva de munca, pentru determinarea salariului de baza.

Intimatele pârâte au respectat prevederile H.G. nr. 1190/2010, H.G. nr.1225/201, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013, din actul adițional la contractele de muncă depuse la dosar rezultând că reclamantul nu a avut un salariu inferior nivelului stabilit prin actele normative anterior indicate. Deși în cursul anului 2012 salariul de bază minim brut conform HG nr. 1125/2011 era stabilit la nivelul de 700 lei, intimata a avut în vedere la acordarea salariilor către angajații săi, începând cu data de 01.01.2011, un salariu de bază corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei, deci exact în cuantumul celui impus de dispoziția legală.

Că este așa rezultă și din consultarea claselor de salarizare și salariilor de bază brute corespunzătoare ce se regăsesc în anexa nr. 1 la contractele de muncă colective la nivelul intimatei și unde se poate verifica că pentru clasa de salarizare corespunzătoare fiecărui salariat a fost respectat cuantumul prin raportare la un salariu de bată minim brut de 670 lei, respectiv de 700 lei, în timp ce prevederea legală impunea un cuantum minim de 670 lei, respectiv de 700 lei.

Referitor la anul 2013, deși potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul intimatei s-a stabilit un salariu minim brut de bază de 700 lei, în condițiile în care art. 1 din H.G. nr. 23/2013 impunea începând cu 01.02.2013 un salariu minim brut de 750 lei, Curtea constată că potrivit actului adițional, coroborat cu grila de salarizare, intimata a procedat la acordarea drepturilor salariale cu respectarea prevederilor H.G. nr. 23/2013.

Etalonul de 600 lei, agreat prin contractul colectiv de muncă, servește la determinarea salariului de baza, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de baza minim garantat in plata.

Nu pot fi primite susținerile privind greșita calculare a salariilor prin raportare la coeficienții de ierarhizare, deoarece potrivit art. 106 alin. 8 din contractul colectiv de muncă la nivelul intimatei pe anii 2011 părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. Prin urmare, coeficienții de ierarhizare enumerați în continuare nu erau aplicabili și nu puteau sta la baza calculării salariului reclamantului.

Similar, în art. 98 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul apelantei pe anii 2012-2014 se prevede că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata prezentului CCM, nu se acordă, printre acestea fiind și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.

Potrivit art. 164, alin.3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.

Argumentul expus de apelant, în sensul că acest salariu minim brut pe țară stabilit prin actele normative invocate trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere de actul constituțional nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.

Or, în cauză intimata a procedat la calcularea salariului, conform art. 162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile și cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menționată.

Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul în speță, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează. Concret, calculul salariului reclamantului presupunea înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cu salariul minim convenit de părți. Acest salariu minim nu poate fi confundat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în lipsa unei clauze contractuale. Or, părțile nu au făcut vreo probă că așa au convenit. Dispozițiile art. 2 alin. 6 din contractul colectiv de muncă prevăd că, în situația în care intervin reglementări mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, ele vor face parte de drept din contract. Această dispoziție nu este de natură să conducă la altă soluție de vreme ce părțile nu au convenit că salariul de bază se calculează prin aplicarea coeficientului de ierarhizare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul.

← Litigiu de asigurări sociale având ca obiect acţiune în...		Pensie intretinere. Jurisprudență Minori; Pensii →

Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale.