Litigiu de asigurări sociale având ca obiect indemnizaţiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 şi art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2963 din data de 10.09.2015

Domeniul: asigurări sociale

Litigiu de asigurări sociale având ca obiect indemnizațiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004. Netemeinicia pretențiilor privind recalcularea acestor indemnizații prin raportare la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat. Incidența dispozițiilor Deciziei în Interesul Legii nr. 22/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Apel respins.

- Legea nr. 285/2010, art. 10

Față de obiectul și natura acestor capete de cerere, în speță trebuie avute în vedere considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 22/18.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul prevăzut de art. 516 Cod Procedură Civilă, decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești din România, sens în care sunt prevederile art. 517 alin. 4 din același cod.

Astfel, prin această hotărâre a instanței supreme s-au admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului și s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, ….indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010.";

Având în vedere conținutul considerentelor și dispozitivului deciziei precitate, concluzia care se impune este aceea că indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează în anul 2011 prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010, iar nu așa cum s-a cerut prin acțiunea formulată de apelantul-reclamant.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 2963 DIN 10 SEPTEMBRIE 2015)

Prin sentința civilă nr. 9654 din data de 17.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21241/3/2014, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.H, în contradictoriu cu pârâta CLPS5 prin CPMB, acțiune prin care s-a solicitat:

- recalcularea indemnizației reparatorii ce i se cuvine în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 până la zi prin raportare la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat, aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferentă anului pentru care se face plata ;

- recalcularea indemnizației lunare ce i se cuvine în baza art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 până la zi;

- achitarea diferențelor dintre indemnizațiile recalculate si cele efectiv încasate pentru perioada ianuarie 2011 la zi.

Reclamantul a declarat apel, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:

Instanța de fond nu a avut în vedere motivul acțiunii, potrivit căruia în condițiile art. 67 (3) din Legea 24/2000, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Așadar, având în vedere că nici până la acest moment dispozițiile art. 4 alin. 4 raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, din Legea 341/2004, în ce privește indemnizația reparatorie și art. 5 alin. 1 lit. m) raportat la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 în ce privește indemnizația lunară, aplicarea coeficienților de 1,1 și respectiv 0,6% pentru plata acestor indemnizații trebuia efectuată la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător anului pentru care s-a efectuat plata și nu Ia salariul mediu brut din anul 2010,

Pe de altă parte, în cauză nu poate fi reținută ca fiind incidentă Decizia nr. 22/18.11.2013 a ICCJ și pentru anul 2012 și 2013, câtă vreme această decizie stabilește modalitatea de calcul numai pentru 2011 și privește, numai pentru anul 2011, aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plata în octombrie 2010 - și nu are legătură cu obiectul cauzei - aplicarea dispozițiilor exprese ale Legii 341/2004 în ce privește calculul și plata indemnizației reparatorii și lunare prin aplicarea coeficienților de 1,1 % și 0,6 % la salariul mediu brut/câștigul salarial mediu brut din anul în care se face plata.

Astfel, se impune constatarea faptului că indemnizațiile au fost calculate greșit, cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 341/2004 potrivit celor de mai sus, coeficienții de 1,1 % și 0,6% fiind aplicați la salariul/câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2010 și nu corespunzător anului pentru care s-a efectuat plata.

Legea nr. 285/2010, pe de o parte, constituie dreptul comun în ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice; pe de altă parte, art. 10 din Legea nr. 285/2010 nu face nici o referire expresă la faptul că indemnizațiile se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010; de asemenea, aceste dispoziții constituie norme de drept comun în raport de dispozițiile legii speciale Legea 341/2004.

Principiul de drept conform cu care norma specială primează față de normă generală și care trebuie aplicat atunci când devin concurente norme de același rang din dreptul intern, a fost lăsat neaplicat, fiind lipsit de substanță.

De asemenea, trebuie avut în vedere o lege generală mai recentă nu are prioritate față de legea specială mai veche, dacă aceasta din urmă conține reglementarea specială, iar legea nouă nu conține o prevedere referitoare la aplicarea legii în timp.

În acest sens sunt prevederile art. 67 (3) din Legea nr. 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă.

În ce privește cuantumul indemnizației lunare, indemnizație prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004 pentru anii 2011, 2012 și 2013, acesta în mod similar este calculat eronat tot prin raportare la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2010, deși procentul de 0,6% trebuia raportat la salariul mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru fiecare an în care s-a efectuat plata indemnizației în raport de cuantumul anual al salariului/câștigului salarial brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat.

Dreptul stabilit și plătit a fost raportat în mod incorect și nelegal la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2010.

Tot astfel și pentru anul 2013 s-a calculat în mod greșit indemnizația lunară, coeficientul de 0,6% fiind aplicat la valoarea salariului mediu/câștigului salarial mediu brut pe anul 2010, în loc de anul 2013, corespunzător dispozițiilor legii speciale având în vedere că plata s-a acordat pentru anul 2013.

În consecință, prin neactualizarea indemnizațiilor în raport de criteriile prevăzute în Legea nr. 341/2004, s-a acordat un cuantum al indemnizațiilor necorespunzător legii, calculat cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, fiind afectat dreptul cuvenit fiecărui reclamant.

Sub un alt aspect, indemnizația reparatorie prevăzută de aceste dispoziții reprezintă un bun aflat sub protecția art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a constatat și statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 88/2013 obligatorie erga omnes, în conformitate cu care "indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale" dispozițiile art. 44 din Constituție interpretat în conformitate cu art. 11 și 20 din Constituție potrivit art. 1 din CEDO în conformitate cu art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele: Stec și alții împotriva Regatului Unit, 2006, și Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, 2009 prin care Curtea a stabilit că: art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială, fiind la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție privind nediscriminarea, dacă, în schimb, statui a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale - indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții - acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.

Aceste hotărâri sunt obligatorii și pentru instanța de judecată în condițiile art. 1 alin. 5, art. 15, art. 124 alin. 3 din Constituție, coroborate cu art. 1 din CEDO și art. 991 din Legea 304/2004. Astfel, odată ce legiuitorul român a reglementat acest drept și a stabilit criteriile și condițiile de acordare a indemnizației, se naște obligația statului de a acorda indemnizația persoanelor care îndeplinesc condițiile stabilite în Legea nr. 341/2004, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului astfel cum a fost reținută în cauzele Stec și alții împotriva Regatului Unit, și Andrejeva împotriva Letoniei. Faptul îndeplinirii condițiilor de către reclamanți a fost confirmat prin eliberarea de către instituțiile abilitate ale statului a documentelor doveditoare depuse și la dosarul cauzei în ce privește pe fiecare reclamant respectiv.

Având în vedere că dreptul la indemnizația reparatorie în cauză constituie o prestație socială care trebuie acordată în conformitate cu jurisprudența constantă a CEDO astfel cum aceasta a fost menționată anterior, afectarea acesteia cu titlu definitiv pentru anul 2011, în sensul acordării unui cuantum nelegal stabilit, aduce atingere dreptul legal de proprietate al reclamanților.

În acest context, dat fiind că obligația respectării legilor consacrată de art. 1 alin. 5 art. 15 și art. 53 din Constituție, nu presupune, prin conținutul său, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil, intervenția legislativă fiind necesară pentru a asigura un cadru normativ unitar, iar interpretarea judiciară trebuie să contribuie la o mai bună aplicare a legii și la îndepărtarea oricăror situații echivoce sau inechități în aplicarea legii, astfel cum se poate desprinde din Decizia nr. 1237/06.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională.

Potrivit art. 15 din Constituție, cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile stabilite prin acestea.

Existența și calitatea legii este supusă controlului Curții Europene a Drepturilor Omului, în accepțiunea căreia legea trebuie să realizeze cumulativ două condiții: (A) să existe ca legislație în vigoare și (B) să prezinte un cumul de trăsături juridice. A. Existența legii se apreciază în sens material. Atingerile aduse drepturilor și libertăților garantate de Convenție sunt definite de statele însele ce apreciază circumstanțele care le pot justifica. Legea trebuie să existe, să fie în vigoare la momentul restricției aduse dreptului, să statueze asupra garanțiilor adecvate ce însoțesc restricțiile aduse dreptului și să prezinte un minim de efectivitate.

Trăsăturile juridice ale legii au ca scop evitarea arbitrarului din partea autorităților naționale și semnifică compatibilitatea legii cu preeminenta dreptului menționată explicit în Preambulul Convenției, acesta din urmă impunând următoarele exigențe: a) să fie accesibilă, b) să fie previzibilă.

Previzibilitatea legii este determinată de o serie de circumstanțe: conținutul textului în discuție, domeniul de aplicare a legii și destinatarii ei, precum și de interpretarea judiciară a fiecărei cauze, cu condiția ca rezultatul să fie coerent. Evaluarea circumstanțelor și a consecințelor ce pot decurge dintr-un anumit act poate fi și rezultatul activității persoanei în cauză, precum și rezultatul consultării opiniilor unor specialiști. Îndeplinirea cerințelor privind accesibilitatea și previzibilitatea legii se analizează la momentul producerii ingerinței din partea autorităților naționale.

Supremația legii înseamnă superioritatea juridică a legii, în sistemul de drept fiind astfel asigurată conformitatea tuturor actelor juridice cu legea. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecință a principiului supremației legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât privește actele administrative (individuale și normative), acestea fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate este indiscutabilă. De altfel, acest principiu al conformității actelor administrative cu legea rezultă în mod expres și din dispozițiile constituționale sus-citate.

Pe cale de consecința, și indemnizația reparatorie ca prestație socială necontributivă pe care statul s-a obligat să o plătească este inclusă în noțiunea de bun, astfel cum această noțiune este privită de Curtea Europeană, întrucât aceste sume de bani reprezintă o valoare patrimonială, făcând astfel parte din dreptul de proprietate.

Prin neacordarea drepturilor bănești întocmai potrivit celor prevăzute de lege se restrânge dreptul persoanelor care îndeplinesc condițiile legale de a avea efectiv în patrimoniul lor sumele stabilite prin lege, în condițiile în care cel puțin două dintre condițiile prevăzute în teza II a art. 1 din Primul Protocol nu sunt îndeplinite, în sensul că nu suntem în prezența unei cauze de utilitate publica și nici a principiilor generale ale dreptului internațional, ci numai în prezența unei interpretări și aplicări greșite a legii de către instituțiile pârâte";.

Sub un alt aspect se impune cu necesitate asigurarea unei securități indispensabile relațiilor juridice existente între autoritatea publică, pe de o parte, și persoanele administrate, pe de altă parte; dreptul persoanei administrate care și-a adaptat comportamentul funcție de legea existenta la un moment dat, de a se baza în mod legitim pe menținerea situației de drept (așa numita "încredere legitimă") în caz contrar stabilitatea raporturilor juridice consfințite prin lege ar fi complet bulversată.

Altfel spus, așa cum practica judiciara a statuat, acolo unde începe dreptul cetățeanului, se încheie dreptul de apreciere al autorității publice. În cazul concret al OUG nr. 84/2012, autoritatea pârâtă a dispus "mai presus de lege", prin încălcarea drepturilor omului și prin încălcarea legii și a creat o reducere a drepturilor cuvenite reclamanților.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză. Totodată, s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților conform art. 411 Cod Procedură Civilă.

Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile exprimate în motivarea apelului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat, acțiune prin care s-a solicitat recalcularea indemnizației reparatorii ce se cuvine în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 până la zi prin raportare la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat, aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferentă anului pentru care se face plata; recalcularea indemnizației lunare ce se cuvine în baza art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 până la zi; achitarea diferențelor dintre indemnizațiile recalculate si cele efectiv încasate pentru perioada ianuarie 2011 la zi.

Cât privește modul de calcul al acelorași indemnizații pentru anii 2012 și 2013, trebuie să se țină seama de prevederile OUG nr. 80/2010 completată prin Legea nr. 283/2011, precum și de cele ale OUG nr. 19/2012.

Astfel, potrivit art. II, art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, completată prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.

Potrivit art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2012, începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010.

În anul 2013 indemnizațiile se supun legislației în vigoare, adică tot art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2012, care arată că începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010.

Dispozițiile Deciziei în Interesul Legii nr. 22/2013, ca și cele ale OUG nr. 80/2010 și 19/2012, sunt extrem de clare și nu pot conduce la altă concluzie decât cea mai sus expusă, anume aceea că indemnizațiile la care fac referire apelanții nu pot fi calculate și plătite în modul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

În acest context, în speță nu se poate pune problema incidenței dispozițiilor art. 67 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Cât privește împrejurarea că indemnizațiile în discuție ar constitui un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția EDO, sens în care ar fi considerentele Deciziei nr. 88/2013 a Curții Constituționale a României, trebuie arătat mai întâi că prin decizia în discuție nu s-a admis vreo excepție de neconstituționalitate, situație în care, date fiind prevederile art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție, respectiva decizie nu are putere obligatorie.

În al doilea rând, prin amintita decizie a Curții Constituționale s-a respins o excepție de neconstituționalitate ridicată tocmai împotriva OUG nr. 80/2010, adică a unui act normativ menționat mai sus și care nu sprijină punctul de vedere împărtășit de apelant, ci dimpotrivă, după cum s-a arătat anterior

În raport de toate cele ce preced, cererea de apel apare ca nefondată și va fi respinsă ca atare.

← Conflict de muncă având ca obiect contestaţie împotriva unei...		Litigiu de asigurări sociale având ca obiect acţiune în... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Litigiu de asigurări sociale având ca obiect indemnizaţiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 şi art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004.