Conflict de muncă având ca obiect plată diferenţe salariale.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 3469 din data de 05.10.2015

Conflict de muncă având ca obiect plată diferențe salariale. Neîncălcarea de către angajator a obligației privind stabilirea prin contractul individual de muncă a unui salariu de bază sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Apel respins.

- Codul Muncii, art. 164

H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care și Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 3469 DIN 5 OCTOMBRIE 2015)

Prin sentința civilă nr.5202 din data de 20.05.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de modificare a anexelor nr. 1 la CCM-urile la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru diferențele de drepturi bănești aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011. S-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta FSTFR, pentru membrii de sindicat reprezentați, în contradictoriu cu pârâta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, pentru diferențele de drepturi bănești aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pentru diferențele de drepturi bănești aferente perioadei 30.06.2011-20.04.2014.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în cauză acțiunea este formulată în numele a 10 salariați angajați la societatea pârâtă, persoane care sunt membrii ai Sindicatului și au dat mandat expres de reprezentare organizației federative reclamantă la care este afiliat - f. 64 sindicatul - f. 62.

Din înscrisurile depuse la dosar pentru fiecare membru de sindicat reprezentat (acte adiționale la contractul individual de muncă - f. 36 și urm.) rezultă care este salariul de bază lunar al salariaților și alte elemente constitutive ale venitului brut lunar, respectiv diverse sporuri.

Dat fiind faptul că toți salariații reprezentați în cauză îndeplinesc funcția de casier C.F.I, în august 2011 aceștia au fost încadrați la clasa 26 de salarizare, având un salariu de bază lunar de 1277 lei care ulterior a fost menținut sau majorat.

Din Anexa 1 la CCM- la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, înregistrat la ITM sub nr. 43/24.03.2011 - f. 77 și urm. vol. I rezultă că ecuația de calcul a salariului de bază brut lunar în care intră și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care este egal cu 600 lei.

În această anexă se face mențiunea expresă că "salariul minim de bază la nivelul societății este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară";.

Din Anexa 1 la CCM- la nivel de unitate pentru anii 2012-2014, înregistrat la ITM sub nr. 109/20.03.2012 - f. 88 și urm. vol. I rezultă că ecuația de calcul a salariului de bază brut lunar în care intră și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care este egal cu 600 lei.

În această anexă se face mențiunea expresă că "salariul minim de bază la nivelul societății este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară";.

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată în cauză, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece nu se raportează la obiectul acțiunii.

Astfel, din motivarea excepției, tribunalul a constatat că pârâta se referă la o pretinsă cerere a reclamantei de modificare a anexelor 1 la CCM-urile la nivel de unitate din anii 2011-2012 și 2012-2014.

Din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul reține că reclamanta nu a formulat un astfel de petit.

Doar tangențial se pune în discuție legalitatea formulei de calcul a salariului pentru faptul că salariul de bază aferent clasei 1 de salarizare nu a fost corelat cu salariul de bază minim brut garantat în plată, aspect care nu este de natură să conducă tribunalul la stabilirea unui alt obiect decât cel expres indicat de reclamantă.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile bănești aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: conform art. 268 alin 1 lit. c din Codul muncii "(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: (c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator";.

Conform, art. 211 din Legea nr. 62/2011 "Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei";.

Este lesne de observat că ambele legi se referă la jurisdicția muncii, însă ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că Legea nr. 62/2011 nu modifică sau nu abrogă tacit prevederile așa-zis contrare din Codul muncii.

Mai mult, niciuna dintre legi nu are o poziție de preeminență, nici prin forța juridică (lege organică - ordinară), nici prin specializarea obiectului de reglementare (lege generală - lege specială).

Astfel, dispozițiile din Codul muncii și cele din Legea nr. 62/2011 au valoare de norme comune în materia jurisdicției muncii, urmând ca în situațiile divergente dintre cele două reglementări, să prevaleze normele adoptate ulterior față de cele anterioare, respectiv cele cuprinse în Legea nr. 62/2011.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a apreciat ca incidente în acest caz prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în funcție de care interpretarea și aplicarea termenelor de sesizare a instanțelor judecătorești în cazul conflictelor individuale de muncă ar fi după cum urmează:

- termenele și ipotezele prevăzute de Codul muncii care nu au suferit modificări rămân aplicabile;

- termenele și situațiile nou introduse de Legea nr. 62/2011, precum și cele preluate cu modificări din Codul muncii se aplică cu întâietate, fiind norme ulterioare.

În considerarea faptului că ipoteza în cauză nu este prevăzut de Legea nr. 62/2011, rezultă că în cauză se aplică termenul de 3 ani prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.

Dreptul la acțiunea de față s-a născut la momentul plății fiecărui salariu lunar despre care reclamanta pretinde în prezența acțiune că este eronat calcula și implicit mai mic decât cel cuvenit.

Acțiunea în cauză a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 30.06.2011.

Pretențiile solicitate în cauză privesc perioada 30.06.2011-20.04.2014, deci inclusiv perioada 24.06.2011 - 30.06.2011 care este îndepărtată de momentul introducerii acțiunii cu mai mult decât cei 3 ani prevăzuți de lege.

Urmare celor de mai sus, tribunalul a admis excepția astfel invocată și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantă pentru diferențele de drepturi bănești aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011.

Raportând situația de fapt reținută mai sus la prevederile legale în materie, tribunalul a apreciat că acțiunea de față este neîntemeiată pentru perioada 30.06.2011-20.04.2014 pentru următoarele considerente:

Prin prezenta acțiune, membrii de sindicat reprezentați în cauză, salariați ai paratei, au solicitat obligarea angajatorului să le plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țara garantat în plata de:

- 670 lei (pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2011);

- 700 lei (pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2013);

- 750 lei (pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2013);

- 800 lei (pentru perioada 01.07.2013 - 31.12.2013);

- 850 lei (pentru perioada 01.01.2014 - 20.04.2014).

Dispozițiile H.G. nr. 1193/2010, invocat ca temei al pretențiilor reclamantei, prevăd că ";începând cu data de 01 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră";.

Totodată, potrivit H.G. nr. 1225/2011, ";începând cu data de 01 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră";.

De asemenea, H.G. nr. 23/2013 prevede că "începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră";.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 7 din CCM pe anii 2011-2012 al SNTFM CFR Călători SA, salariul personalului din CFR Călători SA cuprinde:

- salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate;

- sporuri la salariul de bază;

- adaosuri;

- premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.

Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1.

Aceleași dispoziții legale sunt reluate și în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM CFR Călători SA înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 109/20.04.2012.

Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014, salariul de baza brut se obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, în Anexa nr. 1 fiind indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, în cuantum concret.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011, 2012, 2013 și 2014 (stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013, HG nr. 871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că nu există nicio dispoziție legală care să raporteze salariul membrilor de sindicat reprezentați în cauză la salariul minim brut pe țară, salariile de bază în cadrul pârâtei fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr. 1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012-2014.

Clasa 1 de salarizare stabilită prin CCM la nivel de unitate este doar un element de raportare în formula de calcul a salariului.

Legiuitorul este interesat doar de rezultatul final al unui astfel de calcul, respectiv că salariatului să i se asigure efectiv un salariu brut cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată.

Este nerelevant modul în care se ajunge la salariul de încadrare al salariatului dacă acesta respectă pragul minim prevăzut de lege.

În cauză, potrivit contractelor individuale de muncă și a actelor adiționale la acestea, membrii de sindicat reprezentați au beneficiat de salarii de bază lunare (la care se adaugă și sporuri) mai mari decât salariul minim brut pe tară stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013 și HG nr. 871/2013.

În consecință, constatând că în perioada 2011 - 2014 salariile de bază cuvenite acestor salariați sunt cele prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr. 33 în care se încadrează, fără a exista vreo formulă de calcul cu referire la salariul minim brut pe țară, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantei de stabilire a salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe țară, sunt neîntemeiate.

Reglementarea din CCM-urile la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2012 cum că "salariul minim de bază la nivelul societății este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară"; devine aplicabilă doar în momentul în care există salariați încadrați în clasa 1 de salarizare, iar clasa 1 de salarizare este mai mică decât salariul de bază minim brut garantat în plată.

Aceasta este unica excepție, prevăzută expres, care conduce la stabilirea pentru acești salariați a unui alt salariu de bază decât cel din CCM.

Ea este însă de strictă interpretare și aplicare și devine incidentă doar în cazuri particulare.

Neexistând o diferență de drepturi salariale cuvenite membrilor de sindicat reprezentați în cauză, rezultă că și solicitarea acestora de obligare a pârâtei la eliberarea unor adeverințe cu diferențele de drepturi salariale este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat, în termen legal, apelanta criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele formulate, s-a arătat că prin sentința civilă atacată, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelantă în numele și pentru salariații intimatei membrii ai organizației sale sindicale.

Conform celor reținute în motivarea sentinței atacate, instanța de fond a apreciat că apelanții solicită să le fie recalculate drepturile salariale cuvenite pentru perioada 01.07.2011 - 20.04.2014 în baza unui algoritm de calcul propriu, respectiv să înmulțească coeficienții de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare clasă de salarizare din grila de salarizare prevăzută în Anexa 1 la CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 cu salariul de bază minim brut pe țară și garantat în plată prevăzut prin hotărâri de guvern, algoritm pe care îl consideră lipsit de fundament legal, deoarece "reglementarea din CCM-uri la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 cum că salariul minim de bază la nivelul societății este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară devine aplicabilă doar în momentul în care există salariați încadrați în clasa 1 de salarizare, iar clasa 1 de salarizare este mai mică decât salariul de bază minim brut garantat în plată. Aceasta este unica excepție, prevăzută expres, care conduce la stabilirea pentru acești salariați a unui alt salariu de bază decât cei din CCM.

"Ce nu a reținut instanța de fond este faptul că există în CCM-uri la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014, sporuri la salariul de bază al salariaților cum ar fi sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) care se acordă în procent de 10% din clasa 1 de salarizare la care este prevăzut un salariu de bază minim brut garantat în plată mult mai mic decât salariul de bază minim brut garantat în plată de Guvernul României și aprobat prin HG-uri și a anexat copii conform cu originalul al extraselor din CCM-urile amintite din care rezultă cele precizate de FSTFR";.

Mai mult, există și actul SNTFC "CFR Călători"; SA cu nr. 12/2/586/15.07.2014 prin care conducerea acestei societăți recunoaște că "sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10 la sută din salariul minim garantat în plată";.

Având în vedere aspectele reținute de instanța de fond în motivarea sentinței apelate, sub aspectul insuficientei motivări, a netemeiniciei și nelegalității soluției pronunțate de instanța de fond, apelanta a învederat instanței de apel că, în conformitate cu dispozițiile art.7 alin.1 teza II din CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și din CCM pe unitate pentru anii 2012-2014, "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1."

Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K - unde:

S - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; - S clasa 1 - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care conform Anexei 1 este în cuantum de 600 de lei; K - este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, se poate constata că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare.

Acest salariu corespunzător clasei 1 de salarizare este o valoare convenită de părțile semnatare la contractelor colective de muncă, respectiv suma de 600 de lei. După cum se poate observa, suma de 600 de lei reprezintă valoarea salariului minim garantat de părți de la care se pornește în stabilirea salariului brut cuvenit fiecărui salariat al intimatei.

Or, aflându-se în fața stabilirii unei valori minime salariale minim garantate în plată, apelanta consideră ca fiind neîntemeiată și nelegală aprecierea instanței de fond din care rezultă că este corectă aplicarea acestei sume minime garantate de părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitatea SNTFC CFR CĂLĂTORI SA la stabilirea salariilor brute ale salariaților societății, încalcă dispozițiile hotărârilor de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu anul 2011 ce trebuie să fie salariul de la clasa 1 de salarizare pentru salariatul cu salariul cel mai mic din unitate care consideră apelanta că nu are cum să fie mai mic decât salariile din hotărârile de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu 01.07.2011 și până pe 20.04.2014, coroborând și cu actul SNTFC CFR Călători SA cu nr. 12/2/586/15.07.2014 prin care conducerea acestei societăți recunoaște că: "sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10 la sută din salariul minim garantat în plată";.

Apelanta a învederat că formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea:

- S = S clasa 1 x K - unde S clasa 1 de salarizare ar trebui să fie salariul cel mai mic din unitate și K este coeficientul de ierarhizare din grila de salarizare din Anexa nr. 1.

În concluzie, pentru cele mai sus arătate, apelanta consideră că reținerile instanței de fond din care rezultă că solicitările apelanților care fac obiectul cauzei deduse judecații nu au niciun fundament legal, sunt neargumentate, netemeinice și nelegale.

Mai mult decât atât, prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei a arătat instanței de fond că Inspectoratul Teritorial de Muncă București, prin Nota la înregistrarea Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel de SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, nr. Registru CCM 43/25.03.2011, înregistrată la ITM sub nr.15466/24.03.2011, menționează că salariul de bază este stabilit contrar prevederilor legale și că acesta trebuie corelat cu prevederile art.159 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii privind salariul de baza minim brut pe țara garantat în plată.

Aceeași poziție o are și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov care, prin adresa nr.19916/26.06.2014, confirmă opinia că Anexa 1 prevede stabilirea valorii salariului minim brut aplicat atât pentru clasa 1 de salarizare cât și celorlalte clase de salarizare la suma de 600 de lei sub salariul minim brut pe țară garantat în plată.

În concluzie, apelanta consideră că reținerile instanței de fond din care rezultă că apelanții solicită să le fie recalculate drepturile salariate cuvenite pentru perioada 01.07.2011 - 20.04.2014 în baza unui algoritm de calcul propriu respectiv să înmulțească coeficienții de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare clasă de salarizare din grila de salarizare prevăzută în Anexa 1 la CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 cu salariul de bază minim brut pe țară și garantat în plată prevăzut prin hotărâri de Guvern, sunt netemeinice și nelegale, iar solicitările apelanților sunt pe deplin motivate și justificate pentru că nu s-a reținut de Instanța de Fond tocmai ce era esențial, respectiv că la clasa 1 de salarizare din grila de salarizare din Anexa nr. 1 la CCM-urile în vigoare În perioada analizată trebuia să fie salariul salariatului cu salariul cel mai mic din unitate și acesta nu avea voie să fie mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată de Hotărârile de Guvern și în consecință acesta se înmulțea cu coeficientul de ierarhizare K din grila de salarizare și rezultau astfel salariile din CIM și actele adiționale ale reclamanților.

Apelanta a învederat instanței de Control Judiciar că societatea în CCM-uri are sporuri raportate la salariul minim brut de la clasa 1 de salarizare din anexa nr. 1 la CCM-uri și tot societatea prin conducerea sa de tip DIRECTORAT prin actul 12/2/586/15.07.2014 recunoaște că având în vedere pct. III din Anexa nr. 5 "Sistemul de sporuri care prevede că sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10% din clasa 1 de salarizare, se va acorda 10% din salariul minim garantat în plată";.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.

Prima instanță a realizat o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.

În privința pretențiilor aferente anilor 2012 și 2013, având același obiect, în prealabil, constatăm că, după data de 31.12.2010, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 nu a mai produs efecte, fiind denunțat anterior împlinirii termenului convenit, astfel că, în cauză pretențiile apelantului nu pot fi analizate în raport de acest contract, care prevedea în art. 41 alin. 3 lit.a) următoarele: "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.

În aplicarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2013, intimata a luat în considerare în privința apelantului grila de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 la acest contracte. Totodată, potrivit notei de la anexa nr. 1 la acest contracte, intitulată "clasele de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare. Grilă de salarizare";, se arată că "părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010";. În consecință, așa cum părțile contractante au convenit, pe durata celor două contracte colective de muncă se aplică salariile de bază brute așa cum au stabilit părțile contractante, iar în cazul apelantului aceste prevederi au fost respectate.

Pe cale de consecință, intimata nu a încălcat convențiile colective care au exprimat voința părților contractante, inclusiv a salariaților, în condițiile în care la nivel superior nu exista o obligație de prevedere a unui salariu de baza minim brut de 700 lei, așa cum prevedea pentru anii 2008-2010 contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Curtea mai reține că formula de calcul menționată în cererea de apel nu apare în anexa nr. 1 la convențiile colective aplicabile în perioada în litigiu, ci a fost menționată doar intenția părților ca în viitor, "la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă";, să se aibă în vedere formula de calcul și coeficienții din contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-adevăr, în capitolul cu dispoziții finale, respectiv la art. 106 alin. 8 și art. 98 alin. 6 din contractele colective de muncă, părțile au indicat formula de calcul la care și apelantul a făcut trimitere, dar aceasta privea o grilă pe care părțile contractante o puteau considera o bază de discuții la negocierile ulterioare, iar nu în perioada de valabilitate a acestor contracte colective.

Apelantul a solicitat, în subsidiar, plata unor diferențe de drepturi salariale susținând că la calculul salariului trebuie utilizată valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.

H.G. nr. 1193/2010, invocat ca temei al acestor pretenții, prevede in art.1 ca "începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."; Salariul de baza minim brut a avut apoi cuantumul de 700 lei, prevăzut de H.G. nr.1225/2011, 750 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013 și 850 lei, prevăzut de H.G. nr. 871/2013.

În baza art. 160 din Codul muncii, "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.";

Din coroborarea celor doua dispoziții legale menționate, rezulta ca salariul de 670/700/750/850 lei la care fac referire actele normative reprezintă salariul de baza brut, la care se aplica sporurile si adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor sa stabilească salarii de baza sub acest nivel.

Apelantul pretinde ca acest cuantum de 670/700/750/850 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate (in locul celui de 600 lei, utilizat de intimata pârâtă la calculul drepturilor salariale), pentru a determina salariul de baza.

Aceasta interpretare este eronată, întrucât cuantumul de 670/700/750/850 lei reprezintă exclusiv un etalon agreat prin CCM, care înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de baza brut, si care nu trebuie sa fie sub nivelul de 670 lei, reglementat prin H.G. nr. 1193/2010.

Acest cuantum de 670/700/750/850 lei la care fac referire actele normative nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți in aceeași convenție colectiva de munca, pentru determinarea salariului de baza, aceasta interpretare a instanței de fond fiind eronata.

Intimata pârâtă a respectat prevederile H.G. nr. 1190/2010, H.G. nr.1225/201, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013, din actele adiționale la contractele de muncă depuse la dosar rezultând că niciunul dintre reclamanți nu a avut un salariu inferior nivelului stabilit prin actele normative anterior indicate. Deși în cursul anului 2012 salariul de bază minim brut conform H.G. nr. 1125/2011 era stabilit la nivelul de 700 lei, intimata a avut în vedere la acordarea salariilor către angajații săi, începând cu data de 01.01.2011, un salariu de bază minim brut de 700 lei, deci exact în cuantumul celui impus de dispoziția legală.

Că este așa rezultă și din consultarea claselor de salarizare și salariilor de bază brute corespunzătoare ce se regăsesc în anexa nr. 1 la contractele de muncă colective la nivelul intimatei și unde se poate verifica că pentru clasa de salarizare corespunzătoare fiecărui salariat a fost respectat cuantumul prin raportare la un salariu de bată minim brut de 670 lei, respectiv de 700 lei, în timp ce prevederea legală impunea un cuantum minim de 670 lei, respectiv de 700 lei.

Referitor la anul 2013, deși potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul intimatei s-a stabilit un salariu minim brut de bază de 700 lei, în condițiile în care art. 1 din H.G. nr. 23/2013 impunea începând cu 01.02.2013 un salariu minim brut de 750 lei, Curtea constată că potrivit actelor adiționale, coroborate cu grila de salarizare, intimata a procedat la acordarea drepturilor salariale cu respectarea prevederilor H.G. nr. 23/2013, la fel și pentru anul 2014, s-au respectat dispozițiile H.G. nr. 871/2013.

Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, servește la determinarea salariului de baza, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de baza minim garantat in plata.

Nu pot fi primite susținerile privind greșita calculare a salariilor prin raportare la coeficienții de ierarhizare, deoarece potrivit art. 106 alin. 8 din contractul colectiv de muncă la nivelul intimatei pe anii 2011 părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. Prin urmare, coeficienții de ierarhizare enumerați în continuare nu erau aplicabili și nu puteau sta la baza calculării salariului intimaților.

Similar, în art. 98 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul apelantei pe anii 2012-2014 se prevede că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata prezentului CCM, nu se acordă, printre acestea fiind și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.

În consecință, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care și Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.

Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul în speță, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează. Concret, calculul salariului reclamantului presupunea înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cu salariul minim convenit de părți. Acest salariu minim nu poate fi confundat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în lipsa unei clauze contractuale. Or, părțile nu au făcut vreo probă că așa au convenit. Dispozițiile art. 2 alin. 6 din contractul colectiv de muncă prevăd că, în situația în care intervin reglementări mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, ele vor face parte de drept din contract. Această dispoziție nu este de natură să conducă la altă soluție de vreme ce părțile nu au convenit că salariul de bază se calculează prin aplicarea coeficientului de ierarhizare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Nu sunt fondate nici susținerile că acest salariu garantat în plată a fost aplicat diferențiat de angajator, numai anumitor categorii de salariați, fiind evident chiar din susținerile acestuia că s-a dispus aplicarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată categoriilor profesionale ale căror drepturi salariale se aflau sub valoarea acestuia, ceea ce nu indică o situație discriminatorie, ci aplicarea protecției minime salariale stabilite de legiuitor.

Prin urmare, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

← Conflict de muncă având ca obiect contestaţie împotriva unei...		Conflict de muncă având ca obiect contestaţie împotriva unei... →

Conflict de muncă având ca obiect plată diferenţe salariale.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă având ca obiect plată diferenţe salariale.