Conflict de muncă. obligaţie angajator eliberare adeverinţă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 180 din data de 08.02.2017
Conflict de muncă. Obligație angajator eliberare adeverință.
- Codul Muncii: art. 34, 40;
Obligația la care se referă textele de lege în discuție trebuie privită și din prisma responsabilității pe care angajatorul o are în corectitudinea datelor cuprinse în adeverințele pe care le eliberează, date care trebuie să se fundamentate strict pe documentele pe care angajatorul le deține și care pot fi verificate.
Secția I Civilă - Decizia civilă nr.180/08 februarie 2017.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 22.04.2016 sub dosar nr…/107/2016, reclamantul C.C. chemat în judecată pârâta SC S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe cuprinzând salariul brut realizat de reclamant, iar în măsura în care există documente a se comunica - din ce era compus acesta (sporuri, prime, indemnizații si acord global) aferent perioadelor 08.04.1976-23.04.1979, 01.03.1980-01.10.1991 și respectiv 01.11.1994-23.06.2000, caracterul acestor venituri, cu mențiunea dacă aferent veniturilor respective, unitatea pârâtă a contribuit la fondul de Pensii de Asigurări Sociale, respectiv dacă s-a reținut CAS.
Prin sentința civilă nr… din data de 6 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Civilă în dosarul susmenționat acțiunea a fost admisă și în consecință: A fost obligată pârâta să procedeze la emiterea și comunicarea către reclamant a adeverinței, care să evidențieze veniturile salariale brute lunare realizate, compunerea acestora, precum și reținerea respectiv virarea obligațiilor bănești datorate cu titlu contribuții de asigurări sociale, corespondent perioadelor 8.04.1976-23.04.1979, 1.03.1980-1.10.1991 și 1.11.1994-23.06.2000. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 08.04.1976-23.04.1979, 01.03.1980-01.10.1991 și respectiv 01.11.1994-23.06.2000, astfel cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Prin adresele de la filele … reclamantul prin mandatarul acestuia s-a adresat pârâtei solicitând eliberarea unei adeverințe care să cuprindă salariul brut realizat de acesta în perioadele sus menționate și din ce era compus (sporuri, prime, indemnizații și acord global), precum și mențiunea dacă aferent veniturilor unitatea a contribuit la fondul de pensii de asigurări sociale, respectiv dacă s-a reținut CAS.
Pârâta a răspuns solicitărilor reclamantului la data de 29.01.2016 prin adresa nr…/… la care a atașat un tabel cuprinzând salariul brut realizat de fostul angajat, salariul la care s-a calculat CAS și suma plătită de reclamant cu acest titlu.
Nemulțumit fiind de răspunsul pârâtei, reclamantul a revenit cu o nouă solicitare la care a primit adresa nr…/…/11.03.2016 prin care i se comunica faptul că tabelele cu veniturile realizate i-au fost trimise și că societatea a calculat și virat cotele CAS aplicabile legislației în vigoare la momentul realizării veniturilor.
Prezenta acțiune se apreciază a fi întemeiată urmând a fi admisă.
Prin cererea de față reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe întocmită conform legii, din care să rezulte toate sporurile și adaosurile care au alcătuit salariul brut și care au constituit baza de calcul a contribuțiilor sale de asigurări sociale de stat, adeverință necesară recalculării dreptului la pensie.
Acel ,,tabel"; comunicat de pârâtă nu poate fi considerat a avea caracterul adeverinței solicitată de reclamant și care, potrivit Deciziei nr.19/2012 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de ICCJ trebuie să cuprindă sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 01.04.2001, conform legislației în vigoare și pentru care s-a plătit CAS.
Prin urmare, în funcție de elementele cuprinse în adeverința emisă de angajator, se va stabili cuantumul pensiei la care este îndreptățit reclamantul de către Casa de pensii.
Potrivit art.34 al.5 din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate iar, conform art.40 al.2 lit.h, angajatorul are obligația să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Raportat la prevederile legale sus menționate, reclamantul este îndreptățit la eliberarea adeverinței în forma solicitată de acesta, pentru pârâtă aceasta constituind o obligație pe care trebuie să o respecte.
Argumentul pârâtei vizând greșita chemare a sa în judecată în condițiile în care reclamantul are posibilitatea să atace decizia de pensionare în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii A. nu poate fi reținut, câtă vreme, contestarea unei atare decizii ar fi lipsită de sens în absența adeverinței eliberată de pârâtă și care să ateste, pe lângă salariul de încadrare, veniturile în acord sau alte sporuri (în măsura în care au fost realizate), angajatorul fiind obligat să pună la dispoziția salariatului sau a fostului salariat adeverința cu toate componentele salariului.
Pentru considerentele ce preced acțiunea de față a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 13.10.2016, deci în termenul legal, pârâta SC S., solicitând admiterea apelului, rejudecarea în fond a cauzei, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul C.C. ca nefondată.
În expunere de motive apelanta susține că prin adresele nr…/…/29.01.2016 și …/…/11.03.2016 a răspuns solicitărilor reclamantului.
Acest răspuns a fost formulat având în vedere că societatea deține la această dată doar statele de plată din care a extras toate informațiile evidențiate în anexa la adresa nr…/29.01.2016.
Invocă prevederile art.25, 35 din Legea nr. 82/1991 care obligă angajatul să păstreze în arhiva registrele de contabilitate, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară și situațiile financiare timp de 10 ani și arată că într-o atare situație având în vedere că documentele în baza cărora ar trebui să emită adeverința nu mai există, fiind cu mult mai vechi decât perioada legală de păstrare, nu este în măsură să precizeze decât informațiile cuprinse în cele două adrese.
Precizează că prin sentința apelată, instanța de fond, prezumând că deține toate documentele de la înființarea societății o obligă să evidențieze ceva, respectiv reținerea și virarea obligațiilor bănești datorate cu titlu de contribuții de asigurări sociale, fără ca societatea să poată verifica aceste operațiuni.
Nefondat, ca temei de drept al admiterii acțiunii, instanța indică art.34 alin.5 și art. 40 alin.2 lit.h Codul Muncii, aceste articole reglementând o altă situație decât speța dedusă judecății.
Mai arată apelanta că prin menținerea sentinței primei instanțe se creează un precedent periculos, acela al obligării unei societăți să gireze și să-și însușească, cu toate consecințele civile și penale, anumite operațiuni juridice cu caracter incert dat de imposibilitatea verificării documentelor.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, în situația în care casa de pensii refuză să valorifice informațiile cuprinsele în cele două adrese (așa cum afirmă reclamantul fără a face dovada în acest sens) acesta are deschisă calea unei contestații ce se va judeca în contradictoriu cu casa de pensii, în conformitate cu Legea nr.263/2010.
Mai invocă Decizia nr.19/2012 a ICCJ precizând că prin aceasta s-a statuat prezumția plății contribuțiilor pentru sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare Legii nr.19/200, nefiind nevoie de alte dovezi.
În drept: art.466, 470, 476, 477 Cod de procedură civilă.
Intimatul C.C. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, susținând, în esență, că răspunsurile date de apelantă nu pot fi considerate că sunt adeverințe în sensul legii, întrucât nu respectă nici cerințele de fond și nici cele de formă prevăzute de H.G. nr. 257/2011.
În drept invocă: art.205, 453, 480 C.pr.civ., art.34, 40 Codul Muncii, HG.nr.500/2011.
Invocă practica Curții de Apel Alba Iulia în situații similare (Decizia nr. 1103/2016).
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:
Apelul este fondat.
Potrivit art. 34 alin.(5) Codul Muncii: la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Totodată potrivit art.40 alin.2 lit.h Codul Muncii angajatorul este obligat să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Contrar celor reținute de prima instanță, aceste obligații au fost îndeplinite de apelanta în cauză care la solicitarea reclamantului, a eliberat adeverințele nr…/…/29.01.2016 și …/…/11.03.2016.
Prin aceste adeverințe se atestă faptul că în perioada 08.04.1976-23.04.1979; 01.03.1980-01.10.1991, 03.11.1994-26.06.2000, reclamantul a fost angajatul societății și anexat adeverinței s-au comunicat tabele cu salariile brute realizate de reclamant, salariile de bază pentru calcul contribuție asigurărilor sociale de stat, procentul CAS și suma plătită de reclamant pentru perioadele menționate mai sus. Se precizează că societatea a calculat și virat cotele CAS conform legislației în vigoare la momentul realizării veniturilor.
Conform susținerilor apelantei pârâte, exprimate atât prin întâmpinare, cât și prin cererea de apel, aceasta nu deține decât statele de plată pentru perioada la care se referă solicitarea reclamantului, astfel încât nu poate adeveri decât drepturile rezultate din aceste documente. Câtă vreme, pe statele de plată nu există nici o mențiune care să se refere la virarea de către angajator a contribuțiilor la bugetul asigurărilor de stat, pârâta nu poate să emită adeverință care să ateste îndeplinirea acestei obligații de către fostul angajator al reclamantului.
Deci, obligația la care se referă textele de lege în discuție trebuie privită și din prisma responsabilității pe care angajatorul o are în corectitudinea datelor cuprinse în adeverințele pe care le eliberează, date care trebuie să se fundamentate strict pe documentele pe care angajatorul le deține și care pot fi verificate.
În acest sens, art.125 din HG nr. 257/2011 prevede expres că: angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Așadar, pârâta nu își poate asuma responsabilitatea asupra legalității adeverinței eliberate reclamantului decât cu privire la elementele care rezultă din documentele pe care le deține, respectiv statele de plată.
Ca urmare, Curtea, constată în mod greșit prima instanță a admis acțiunea obligând pârâta să emită o adeverință care să cuprindă mențiuni cu privire la care aceasta nu deține documente verificabile, iar obligația reieșită din art. 34 alin.5, 40 alin. 2 lit.h Codul Muncii a fost îndeplinită de angajator, prin cele două adrese.
Celelalte aspecte privind Legea nr.263/2010, Decizia nr.19/2012 dată de ÎCCJ nu au relevanță juridică în acest cadru procesual, definit ca un conflict de muncă și în care raporturile juridice sunt strict între angajat și angajator.
Hotărârea judecătorească invocată de intimat nu poate conduce la o altă soluție în cauză, atâta vreme cât în sistemul român de drept practica judiciară nu reprezintă izvor de drept. În plus, speța dată vizează situația în care adeverința eliberată de pârâtă nu face referire la contribuțiile de asigurări sociale, ceea ce nu este cazul de față.
Față de cele ce preced, Curtea în baza art.480 alin.(2) Cod de procedură civilă, va admite, ca fondat apelul promovat de pârâtă, va schimba în tot a sentinței atacate în sensul respingerii ca netemeinică și nelegală a acțiunii formulate de reclamant.
| ← Acordarea sporului de instanță personalului auxiliar din... | Drepturi salariale acordate funcţionarilor publici din cadrul... → |
|---|
