Contestaţie decizie concediere. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Contracte de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 187/2017 din data de 09.02.2017
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. /95/2016
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 187/2017
Ședința publică de la 09 Februarie 2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
Asistent judiciar:
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea în cauza privind pe reclamantul Ș.V. împotriva pârâtei S.C. P.S.F.S S.R.L., având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 26.01.2017, când cei prezenți au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi (încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință), și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2017, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2016 pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr./95/2016, reclamantul Ș.V. a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.104 din 16.02.2016 emisa de S.C. P S E F S S.R.L., solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia măsurii concedierii prin decizia nr.104 din data de 16.02.2016 emisa de pârâtă, anularea acesteia, reîncadrarea pe funcția avută în conformitate cu art.80 al.2 din Codul Muncii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat conform art.80, al.1 din Codul Muncii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei din data de 28.02.1989 si până la data concedierii.
Pe cale de excepție, a invocat prescripția termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare arătând că în conformitate cu art.252 din Codul Muncii "Angajatorul dispune de aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa in termen de maxim 6 luni de la data săvârșirii abaterii disciplinare ori după cum se poate observa din decizia de concediere abaterea disciplinara de care este acuzat pe nedrept ar fi avut loc la data de 31.02.2015 iar sancțiunea i s-a aplicat la data de 16.02.2016, după o perioada de peste 12 luni de zile.
Că, prin decizia nr.16/2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție publicata in Monitorul Oficial nr.817 din 5 Decembrie 2012 s-a statuat că"Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului fiind al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității sau cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei."Deși, după ce a fost in concediu de odihna, a lucrat efectiv câteva luni de zile, totuși nu a fost convocat la cercetarea disciplinara prealabila decât la data de 06.01.2016 când a primit convocatorul motiv pentru care consideră ca s-a prescris termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare, întrucât putea sa fie chiar chemat din concediu de odihna.
Curtea constituționala a statuat ca in situația in care nu ar exista un termen de prescripție al aplicării sancțiunii disciplinare"aplicarea sancțiunii, in cazul angajatului la o societate comerciala, ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, consecința inacceptabila si absurda din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice".Termenul de o luna de zile prevăzut de Codul Muncii trebuie sa fie înăuntrul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Atât termenul de 6 luni cat si termenul de 30 zile sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare.
Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea excepției si să se constate faptul că decizia de concediere a fost emisă peste termenul prevăzut de lege.
A mai arătat reclamantul că, în situația in care se va trece peste această excepție decizia de concediere nr.104 din 16.02.2016 emisa de pârâtă este nelegala si netemeinica întrucât constatarea faptei care a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile nu s-a efectuat in mod corect deoarece supunerea sa la testul cu aparatul etilotest nu este o proba certa care să facă dovada ca se afla la serviciu sub influenta băuturilor alcoolice întrucât așa cum a arătat in declarația data, fusese la o petrecere cu o seara înainte însa trecuseră mai mult de 12 ore de la data întreruperii consumului de alcool. Deși a solicitat in mod expres șefilor săi sa i se recolteze probe biologice de sânge, aceștia au refuzat consemnând in procesul-verbal încheiat ca ar fi refuzat acest lucru fapt care nu este adevărat întrucât refuzul de a recolta probe biologice de sânge se efectuează chiar in prezenta medicului care urma sa-i recolteze probe biologice de sânge, respectiv unitatea medicala unde era condus in acest scop.
Că, singurele probe certe prin care se poate determina existenta alcoolului in sânge reprezintă probele biologice de sânge care in cazul de fata nu exista si in consecința nu exista nici abaterea disciplinara reținuta in sarcina sa.
In dovedirea acțiunii, înțelege să se folosească de proba cu martori si solicită ca pârâta sa depună la dosarul cauzei verificarea metrologica a aparatului etilotest folosit.
Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei de concediere.
În temeiul art.205 C.Proc.Civ. a formulat întâmpinare pârâta P S F S S.R.L. solicitând ca, în raport de apărările cuprinse în prezenta întâmpinare precum și de probele ce urmează a fi administrate în cauză, să fie respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei de concediere nr.104 din data de 16.02.2016 ca vădit neîntemeiată. Totodată, având în vedere culpa procesuală a părții adverse, în temeiul art.453 C. Proc. Civ., solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
În apărare, a arătat că din lecturarea contestației formulate de reclamantul S V este evident că acesta propune o interpretare sui generis a dispozițiilor legale cu privire la momentul în care începe să curgă termenul pentru emiterea deciziei de concediere, nesusținută de vreunul dintre principiile fundamentale de interpretare. Mai mult, acesta încearcă să creeze un echivoc asupra situației de fapt și de drept din speță prin raportare la forme diferite ale unor articole din Codul Muncii, ignorând cu desăvârșire principiile generale statuate cu privire la emiterea deciziei de concediere.
Că, reclamantul a fost angajat în cadrul S.C. OMV S.A. ("P") în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.4593 din data de 30.08.1989, îndeplinind inițial funcția de "sondor", potrivit mențiunilor înscrise în fișa postului emisă de angajator. Ulterior, în baza Contractului de prestări servicii încheiat între P și P S & F S S.R.L.("Contractul"), activitățile de operare a zăcămintelor din zona Ț (Ț, Ț N, Ț S, B, B Sud, Est B, C C, C N V și T J) au fost transferate către Pe. Astfel, urmare a transferului, începând cu data de 1 Noiembrie 2010, reclamantul a devenit salariat al P, beneficiind de toate drepturile și obligațiile prevăzute în contractul individual de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr.67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora ("Legea TUPE").
A mai arătat pârâta că, în data de 14.09.2012, între P și reclamant a fost încheiat actul adițional nr.1152 din data de 14.09.2012 prin care a fost modificat felul muncii, reclamantul ocupând în cadrul P funcția de"operator extractive țiței" cod COR 811301, conform Clasificării Ocupațiilor în România.
Că, decizia de concediere este temeinică și legală și a fost emisă în termenul legal.
Astfel, în raport de dispozițiile art.252 alin. (1) din Codul Muncii "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei" (subl. ns).
Că,excepția prescripției invocată de reclamant este vădit neîntemeiată atât termenul de 30 de zile calendaristice cât și cel de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii disciplinare au fost respectate de pârâtă. În ceea ce privește termenul de 30 de zile calendaristice, solicită a se avea în vedere că Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul Muncii, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității".
In doctrină, s-a statuat că încălcarea acestui termen "conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare."
Astfel, în data de 31.01.2015, numitul C G, șef sector 33 Ț, a fost anunțat telefonic de către numitul C G, operator linie din cadrul parcului 105 T J, că reclamantul Ș.V. s-a prezentat la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice.
Reclamantul a fost convocat la data de 10.02.2015, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, având ca obiect fapta de a se prezenta la serviciu în data de 31.01.2015 sub influența băuturilor alcoolice, dată la care reclamantul nu s-a prezentat fiind în concediu medical 219 zile si în concediu fără plată 13 zile, contractul individual de muncă al acestuia fiind suspendat.
După revenirea la locul de muncă (data de 07.12.2015), reclamantul a fost convocat la Comisia de disciplină pentru continuarea cercetării disciplinare prealabile pentru data de 12.01.2016 prin convocarea nr.2 din data de 04.01.2016, convocare care, datorită solicitărilor reprezentanților sindicatului,a fost reprogramată pentru data de 13.01.2016,potrivit convocării nr.4 din data de 06.01.2016 ("Convocarea").
În data de 19.01.2016, potrivit Referatului Comisiei de disciplină nr.15/19.01.2016, Comisia de disciplină a constatat că fapta săvârșită de către reclamant reprezintă abatere disciplinară și a propus societății desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Ulterior, în data de 16.02.2016, societatea a emis Decizia de concediere prin care a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului.
Așadar, arată pârâta că în cauză rezultă că data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității (Referatului Comisie de disciplină 15/19.01.2016) este data de 19.01.2016 iar decizia de concediere a fost emisă la data de 16.02.2016, în termenul legal de 30 de zile calendaristice.
Prin urmare, având în vedere că în intervalul 19.01.2016 - 16.02.2016 termenul de 30 de zile impus de art. 252 alin. (1) din Codul Muncii nu a expirat, solicită pârâta să se constate că decizia de concediere a fost emisă în cadrul termenului de prescripție subiectiv stabilit prin acest act normativ.
În ceea ce privește termenul de 6 luni, solicită pârâta a se avea în vedere că aplicarea sancțiunii s-a făcut în termenul legal deoarece acest termen a fost suspendat pe perioada cauzelor de suspendare a contractului individual de muncă.
Astfel,potrivit prevederilor art.49 alin.(6) din Codul muncii"în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor in care contractul individual de muncă încetează de drept".
În interpretarea acestui text de lege, doctrina și practica în materie au fost unanime în a stabili că "atât termenul de 6 luni cât și cel de 30 de zile sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare. Așa fiind, ele sunt susceptibile de întrerupere sau suspendare în condițiile dreptului comun.
Mai mult, art. 60 alin.(1) lit. a} din Codul muncii instituie o interdicție absolută privind concedierea angajaților pe durata incapacității temporare de muncă, incapacitate dovedită cu certificate medicale eliberate în condițiile legii.
În speță, prin raportarea dispozițiilor art.49 alin.(6) la cele ale art.50 lit. b) și (i) din Codul muncii, rezultă că suspendarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului pe perioada concediului medical, a concediului fără plată, a condus, în virtutea legii, la suspendarea termenelor privind încetarea contractului individual de muncă, prin desfacerea disciplinară a acestuia.
Astfel, așa cum rezultă din certificatele medicale în perioada 02.02.2015 - 18.09.2015 reclamantul a avut 219 zile de concediu medical, în perioada 01.10.2015 - 16.11.2015 reclamantul a beneficiat de 15 zile de concediu de odihnă, în perioada 17.11.2015 -30.11.2015 reclamantul a avut 11 zile de concediu fără plată (ziua de 30.11.2015 Sfântul Andrei este zi liberă nelucrătoare) în perioada 03.12.2015 - 04.12.2015 reclamantul a avut 2 zile de concediu fără plată.
Având în vedere că după săvârșirea faptei (31.01.2015) reclamantul s-a aflat în concediu medical o perioadă de 219 zile și în concediu fără plată 13 zile, perioada în care contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat, termenul de 6 luni a fost prelungit cu perioada de suspendare a contractului individual de muncă, respectiv perioada de 232 de zile.
A mai arătat pârâta că, scopul termenelor de prescripție și în special al termenului de 6 luni este de a sancționa pasivitatea angajatorului care deși ar putea să aplice sancțiunea disciplinară tergiversează procedura. Ori în cazul de față angajatorul nu a fost pasiv, cercetarea disciplinară nu s-a putut finaliza datorită cauzelor de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului.
În consecință, decizia de concediere a fost emisă de societatea pârâtă cu respectarea termenului de prescripție obiectiv, de 6 luni de zile prevăzut de art.252 alin.(1) din Codul Muncii.
A mai arătat pârâta că decizia de concediere este temeinică și legală.
Sub acest aspect, reclamantul susține că stabilirea faptei care a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile nu a fost efectuată în mod corect întrucât supunerea acestuia la testul cu aparatul etilotest nu este o probă certă care să facă dovada că acesta se afla la serviciu sub influența băuturilor alcoolice.
Susținerile reclamantului sunt însă neîntemeiate și urmăresc exclusiv inducerea în eroare a instanței de judecată.
Astfel, potrivit prevederilor punctului VI din Standardul Pe cu privire la Managementul Abaterilor Disciplinare ("Procedura")"în cazul unei suspiciuni de consum de alcool în timpul programului de lucru, procedura disciplinară este descrisă în Anexa A a prezentului Standard". Anexa A din Procedura conține dispoziții exprese cu privire la Tratarea abaterii disciplinare în cazul consumului de alcool. Astfel:"Dacă în timpul programului de lucru Conducătorul Locului de Muncă (CLM) sesizează sau este sesizat că există suspiciunea că un salariat se află sub influența alcoolului [...] se vor întreprinde următoarele acțiuni: CLM va solicita medicului de medicină muncii să aplice testul de alcoolemie salariatului în cauză. În cazul în care medicul nu poate fi contactat se va asigura, de urgență, prezența unui reprezentant al sindicatului și unui reprezentant HSSEQ/Securitate și sănătate în muncă, acesta din urmă urmând să aplice testul cu KIT-ul de testare alcoolemie din dotare".
Totodată, Secțiunea II din Anexa A a Procedurii Managementul Abaterilor Disciplinare prevede etapele cu privire la testarea alcoolemiei salariatului în caz de suspiciune de consum de alcool.
În cauza de față, solicită pârâta a se observa că testarea reclamantului cu Kit-ul de testare alcoolemie din dotare s-a făcut potrivit Procedurii. Societatea a parcurs toate etapele și a întocmit toate documentele menționate în Procedură, Anexa A, Secțiunea II.
Astfel, în data de 31.01.2015, numitul C G, șef sector 33 Ț, a fost anunțat telefonic de către numitul C G operator linie din cadrul parcului 1 T J, că reclamantul S V s-a prezentat la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice. Față de această situație, numitul C G, în calitate de Conducător loc de muncă, a anunțat departamentul HSSEQ și departamentul Producție despre acest fapt. În acest sens, doi reprezentanți HSSEQ7, B C S și A A-C și doi reprezentanți ai sectorului 33 Ț (liderul de sindicat C C și operatorul coordonator G D) au mers la parcul 105 Tg-Jiu, unde în prezența maistrului C G a fost testat reclamantul, obținându-se valorile de 1,00 mg/L și după aproximativ un sfert de oră, 0,98 mg/L.
Prin urmare, arată pârâta că susținerile reclamantului că la data de 31.01.2015 nu se afla sub influența băuturilor alcoolice deoarece fusese la o petrecere cu o seară înainte, nu pot fi reținute, având în vedere că aparatul de alcooltest a indicat clar, conform testului cu nr. 228 la ora 17:23 o alcoolemie de 1,00 mg/L și testului nr. 229 o alcoolemie de 0,98 mg/L. Testele de alcoolemie s-au făcut în prezența martorilor:C C, G D,B C S, A A-C, C G, P M,T I V.
În ceea ce privește susținerile reclamantului potrivit cărora a solicitat în mod expres șefilor să i se recolteze probe biologice de sânge, dar aceștia au refuzat, pârâta a arătat că sunt simple afirmații nedovedite care sunt desființate prin declarațiile martorilor audiații în cursul cercetării disciplinare prealabile. Astfel, martorii audiați (C , G D, B C S, A A-C) au declarat că, deși reclamantului i s-a propus să meargă să i se recolteze și probe de sânge care să certifice gradul de alcoolemie, și deși inițial acesta a acceptat, în timpul deplasării de la locul de muncă către spital, acesta a refuzat să meargă și în consecință, a fost transportat la domiciliu. Având în vedere și refuzul expres al acestuia de a se supune analizelor de sânge, fără a invoca un motiv anume pentru acest refuz, rezultă fără îndoială faptul că reclamantul avea cunoștință de faptul că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, și că această circumstanță ar fi rezultat din analiza probelor de sânge.
În concluzie, pentru toate argumentele detaliate în cuprinsul prezentei întâmpinări, precum și în raport de probatoriul ce va fi administrat în cauză, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziei de concediere ca fiind temeinică și legală.
În drept, a invocat art.205 și urm. C. proc. civ.
În apărare, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului pentru dovedirea atitudinii reclamantului din cursul cercetării disciplinare prealabile și cu martori.
La data de 18.05.2016, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, menținându-și excepția invocată în cererea de chemare în judecată și pe fond solicitând admiterea contestației.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate proba cu înscrisuri pentru ambele părți, proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu martori, în cauză fiind audiați: A A C și C C, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei filele 89 și 90.
Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2016 a fost respinsă excepția prescripției termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare invocată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosarul cauzei o precizare, aducând la cunoștință că începând cu data de 29.11.2016, societatea pârâtă și-a schimbat denumirea din P S F S S.R.L. în E P S S.R.L.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține că acțiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat în cadrul S.C. OMV P S.A. ("P") în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.4593 din data de 30.08.1989, îndeplinind inițial funcția de "sondor",potrivit mențiunilor înscrise în fișa postului emisă de angajator. Ulterior, în baza Contractului de prestări servicii încheiat între P și P S & F S S.R.L.("Contractul"), activitățile de operare a zăcămintelor din zona Ț (Ț, Ț N, Ț , B, B S, E B, C E C, C N V și T J) au fost transferate către P. Astfel, urmare a transferului, începând cu data de 1 Noiembrie 2010, reclamantul a devenit salariat al P, beneficiind de toate drepturile și obligațiile prevăzute în contractul individual de muncă.
În data de 14.09.2012, între P și reclamant a fost încheiat actul adițional nr.1152 din data de 14.09.2012 prin care a fost modificat felul muncii, reclamantul ocupând în cadrul P funcția de "operator extractive țiței"cod COR 811301, conform Clasificării Ocupațiilor în România.
Prin decizia nr.104 din data de 16.02.2016 emisă de pârâta P, reclamantul a fost concediat disciplinar, în temeiul art. 61 lit. a din Legea 53/2003, reținându-se că acesta s-a prezentat la serviciu in data de 31.01.2015 sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, a fost anunțat departamentul HSSEQ și departamentul Producție despre acest fapt, după care doi reprezentanți HSSEQ, B C S și A A-C și doi reprezentanți ai sectorului 33 Ț (liderul de sindicat C C și operatorul coordonator G D) au mers la parcul 105 , unde în prezenta maistrului C G a fost testat operatorul extracție S V, obținându-se valorile de 1,00 mg/L și după aproximativ un sfert de ora, 0,98/L.
S-a reținut că prin fapta de a se prezenta la locul de munca sub influenta băuturilor alcoolice, reclamantul a încălcat următoarele prevederi: contractul colectiv de muncă (art. 133 (1), lit. c), conform căruia salariații P au obligația sa respecte disciplina la locul de munca, (...); art.133 (1), lit. p), potrivit căruia salariații P au obligația sa cunoască si sa respecte dispozițiile legale, prevederile contractului colectiv de munca, ale regulamentului intern si ale Codului de Conduita P, precum si alte dispoziții cu caracter normativ, referitoare la munca pe care o îndeplinesc și se conformează lor;
Tribunalul reține că în ceea ce privește apărările reclamantului, acestea au fost înlăturate din următoarele motive: operatorul extracție S V a recunoscut prin declarația nr. 6 din data de 13.01.2016 ca in data de 31.01.2015 a consumat băuturi alcoolice la o petrecere, pana la ora 5:00 dimineața, după care a intrat în schimbul II. Apărarea reclamantului că la data de 31.01.2015 acesta nu se afla sub influenta băuturilor alcoolice deoarece era obosit, nu poate fi primită de instanță, având in vedere ca aparatul de alcooltest a indicat clar,conform testului nr.229 o alcoolemie de 0,98 mg/L. Testul de alcoolemie s-a făcut in prezenta martorilor: C C, G D, B C S, A A-C, C G, P M, T I V. A fost printat testul cu nr.228 la ora 17:23 care indica o alcoolemie de 1,00 mg/L si testul cu nr. 229 la ora 17:39 care indica o alcoolemie de 0,98 mg/L, acestea fiind atașate la procesul-verbal din data de 31.01.2015, înregistrat in registrul Comisiei de disciplina cu nr. 22/04.02.2015. Deși reclamantului i s-a propus să meargă să i se recolteze si probe de sânge care să certifice gradul de alcoolemie,inițial acesta a acceptat, dar in timpul deplasării, împreună cu martorii: C C, G D, B C S, A A-C,de la locul de munca către spital,acesta a refuzat sa meargă si in consecința a fost transportat la domiciliu.
La aplicarea sancțiunii s-a avut in vedere faptul ca fapta săvârșita de reclamant reprezintă abatere disciplinara grava întrucât prezența la serviciu sub influenta băuturilor alcoolice reprezintă o încălcare de către reclamant a disciplinei muncii. Prin fapta săvârșita, reclamantul a dat dovada de lipsa de responsabilitate si profesionalism, punând in pericol buna desfășurare a activității societății, a activității colegilor si încălcând regulile interne ale societății.
De asemenea, fapta comisa de reclamant ar fi putut avea consecințe grave asupra sănătății si securității altor salariați ai societății si asupra societății, deoarece desfășurarea activității acestuia in stare de ebrietate ar fi putut duce la producerea unui accident de munca si-sau la avarierea instalațiilor societății.
Gravitatea abaterii săvârșite rezultă și prin raportare la atribuțiile funcției deținute de reclamant. Astfel, reclamantul deținea în cadrul Societății funcția de Operator extracție, presupunând activități care nu pot fi desfășurate sub influența băuturilor alcoolice, întrucât orice afectare a capacității fizice și psihice poate avea consecințe grave evidente. Este de necontestat că fapta săvârșită de reclamant ar fi putut avea consecințe grave atât asupra sănătății și securității acestuia, cât și asupra sănătății și securității altor salariați sau asupra bunurilor Societății, deoarece desfășurarea activității de Operator extracție petrol și gaze în stare de ebrietate putea conduce la producerea unui accident de munca șl/sau avarierea instalațiilor și echipamentelor.
Astfel,potrivit prevederilor punctului VI din Standardul P cu privire la Managementul Abaterilor Disciplinare ("Procedura") "în cazul unei suspiciuni de consum de alcool în timpul programului de lucru, procedura disciplinară este descrisă în Anexa A a prezentului Standard". Astfel:"Dacă în timpul programului de lucru Conducătorul Locului de Muncă (CLM) sesizează sau este sesizat că există suspiciunea că un salariat se află sub influența alcoolului [...] se vor întreprinde următoarele acțiuni:CLM va solicita medicului de medicină muncii să aplice testul de alcoolemie salariatului în cauză. în cazul în care medicul nu poate fi contactat se va asigura, de urgență, prezența unui reprezentant al sindicatului și unui reprezentant HSSEQ/Securitate și sănătate în muncă, acesta din urmă urmând să aplice testul cu KIT-ul de testare alcoolemie din dotare".
În cauza de față, în data de 31.01.2015,numitul CG , șef sector 33 , a fost anunțat telefonic de către numitul C G operator linie din cadrul parcului 105 T J, că reclamantul S V s-a prezentat la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice. Față de această situație, numitul C G, în calitate de Conducător loc de muncă, a anunțat departamentul HSSEQ și departamentul Producție. In acest sens, doi reprezentanți HSSEQ1 (B C S și A A-C) și doi reprezentanți ai sectorului 33 Ț (liderul de sindicat C C și operatorul coordonator G D) au mers la parcul 105 T-J, unde în prezența maistrului C G a fost testat reclamantul, obținându-se valorile de 1,00 mg/L și după aproximativ un sfert de oră, 0,98 mg/L. La finalul testării cu aparatul etilotest, la data de 31.01.2015, a fost încheiat un proces verbal cu privire la incident, înregistrat în registrul Comisiei de Disciplina sub nr. 22 din data de 04.02.2015, la care au fost atașate cele doua rezultate ale testării cu aparatul alcooltest (a se vedea procesul-verbal nr. 22/04.02.2015 depus la dosarul cauzei).
În ceea ce privește apărarea reclamantului potrivit căreia societatea pârâtă nu i-a pus în vedere acestuia să aducă buletin de analiză de la Institutul de Medicina Legală nerespectând astfel procedura privind tratarea abaterii disciplinare în cazul consumului de alcool nu poate fi primită de către instanța de judecată deoarece anexa A din Standardul Societății cu privire la Managementul abaterilor disciplinare("Procedura"), Partea II - Cazul în care salariatul accepta testarea, prezintă o serie de pași aflați în succesiune logică, a căror parcurgere este necesară după ce salariatul accepta testarea cu etilotestul: (1) In cazul testării pozitive, se încheie un proces-verbal care cuprinde detaliile incidentului, în prezenta a doi martori;(2) Salariatul este apoi condus în afara unității și i se asigură transportul de la locul de muncă la Institutul de Medicina Legală (IML), în vederea recoltării probelor necesare stabilirii gradului de alcoolemie și apoi acesta este transportat la domiciliu; (3) Salariatului i se pune în vedere să aducă buletinul de analiză de la structurile teritoriale ale IML care să certifice gradul de alcoolemie din ziua în care a existat suspiciunea, în termen de doua zile de la data când respectivul document îi este comunicat de către IML.
Or, în cauză, reclamantul a refuzat recoltarea de probe de sânge de către IML pentru testarea alcoolemiei, comunicând acest lucru în timp ce era transportat spre spital; prin urmare, a fost condus direct la domiciliu. Aceste aspecte sunt confirmate prin declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării disciplinare prealabile efectuate de societate precum și în cursul judecății.
Față de toate aspecte invocate,tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantul Ș.V.în contradictoriu cu pârâta S.C. E P S S.R.L.
În temeiul art.451 alin.2 C.proc.civ., constatând că onorariul perceput de avocatul pârâtei este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și munca prestată de aceasta, tribunalul va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat, apreciind că prezenta sumă este rezonabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamantul Ș V împotriva pârâtei S.C. E P S S.R.L.,.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Jurisprudență Cereri;... | Imputare contravaloare cheltuieli de scolarizare , calculate de... → |
|---|
