Contestaţie decizie concediere. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Contracte de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 580/2016 din data de 25.02.2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.000580
Cod operator 2442/2443
Dosar nr.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 580/2016
Ședința publică de la 25 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
Asistent judiciar:
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea în cauza privind pe reclamantul B C împotriva pârâtei S.C. UPS L 89 S.R.L. având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 18.02.2016, când cei prezenți au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi(încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință), și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.02.2016, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2015 pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. /95/2015, reclamantul B.C. a chemat în judecată civilă pe pârâta S.C. UPS L 89 S.R.L., solicitând anularea ca netemeinică și nelegală a deciziei de concediere nr. 15/21.08.2015 emisă de societatea pârâtă în calitate de angajator, reintegrarea în funcția deținută anterior de conducător auto, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data încheierii contractului de muncă -04.01.2013 și până la data desfacerii contractului individual de muncă-21.08.2015, indexate, majorate și reactualizate la data plății, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate la data plății, pe perioada 21.08.2015, data desfacerii contractului individual de muncă, și până la data reintegrării efective în funcția de conducător auto, obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.1/04.01.2013 în registrul general de evidență al salariaților, așa cum fost modificat prin actele adiționale ulterioare, a fost angajat în funcția de conducător auto, cu un salariu brut de 700 lei iar ulterior de 800 și 850 lei, salariu care nu i-a fost plătit niciodată de aceasta de la data încheierii contractului până la desfacerea disciplinară a acestuia prin decizia contestată.
Că, decizia arătată este nelegală în raport de prevederile imperative ale art. 62 alin. 1 din Codul muncii privind decizia de concediere, potrivit căreia"(1) In cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b) - d), angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii", termen care a fost în mod evident depășit de societatea pârâtă, având în vedere faptul invocat prin decizia nr. 15/21.08.2015, în sensul că "angajatul a refuzat să se prezinte la cercetarea disciplinară ce a avut loc în data de 23.06.2015", care conduce la concluzia certă că aceasta a constatat la o dată anterioară pretinsele abateri disciplinare săvârșite despre care face vorbire în motivarea deciziei emise și pe baza cărora a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, dispoziții în raport de care solicit anularea acesteia ca tardiv emisă.
De asemenea, a mai arătat reclamantul că decizia de concediere este nelegală și în raport de prevederile imperative ale art. 61 lit. a din Codul muncii, conform cărora "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații:a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară întrucât faptele imputate de angajator ca abateri disciplinare nu se încadrează în prevederile legale arătate, neavând nicio legătură cu disciplina muncii în funcția în care era angajat și cu raporturile de muncă, fiind extrinseci acestora.
Că,decizia contestată este totodată și netemeinică întrucât faptele imputate nu există, fiind simple alegații ale societății pârâte pentru a justifica desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, autovehiculele fiind parcate la sediul social al acesteia, unde se află și în prezent iar ștampila firmei nu s-a aflat în posesia sa.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legale arătate și dispozițiile art. 78, art. 79, art. 80, art. 159-166, art. 231-232 și art. 266 și urm. din Codul muncii.
În temeiul art.205 C. Proc. Civ. a formulat întâmpinare pârâta UPS L 89 S.R.L. solicitând respingerea solicitărilor reclamantului pentru următoarele motive:
Referitor la criticile de nelegalitate a deciziei de concediere nr.15/21.08.2015, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 alin.1 Codul Muncii este prin natura lui un termen de prescripție deci susceptibil de suspendare și repunere în termen.
Potrivit art. 2532 alin.1 pct. 6 din Codul civil prescripția se suspendă" pe întreaga durată a negocierilor purtate in scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute in ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție. Evidențiază acest aspect deoarece decizia de concediere atacată a fost emisă peste termenul impus de art. 62 alin.1 din C. Muncii deoarece în această perioadă, la înțelegere cu reclamantul, s-a încercat o rezolvare amiabilă a conflictului, promițând că va returna utilajele pe care le avea în exploatare descrise și în decizia de concediere și va fi de acord cu încetarea raporturilor de muncă. Cum reclamantul nu și-a respectat promisiunea s-a trecut la întocmirea deciziei atacate.
In ceea ce privește temeinicia motivelor care au stat la baza desfacerii contractului de muncă, solicită să se observe că, așa cum este descris și în decizia de concediere nr. 15/21.08.2015, reclamantul a refuzat să restituie unității 2 autotractoare, pe care le-a folosit în scop personal și de la care și-a însușit în mod fraudulos veniturile, aceste utilaje fiind recuperate numai după promovarea unei ordonanțe președințiale care a făcut obiectul dosarului nr. …, soluționat definitiv de către Tribunalul Gorj prin obligarea reclamantului B.C. la returnarea acestora.
Referitor la drepturile salariale solicitate de către reclamant, solicită respingerea acestora arătând că este adevărat că statele de plată întocmite la nivelul unității nu sunt semnate de reclamant dar acesta a fost plătit cel puțin la nivelul arătat în aceste documente, lipsa semnăturii datorându-se relației de încredere existentă între reclamant și administratorul societății care sunt tată și fiu.
Că, de altfel, este foarte greu de crezut că reclamantul a prestat activitate la societate pe o perioadă de 3 ani și mai bine fără să fie remunerat fiind emis și un card bancar asociat contului firmei din care reclamantul putea retrage diferite sume de bani.
In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, solicită pârâta să se constate că sunt nejustificate și oricum într-un cuantum exagerat. Că, reclamantul nu a dovedit și nici nu poate dovedi că prin concediere s-a produs un prejudiciu de imagine sau de altă natură care să justifice acordarea unor astfel de daune.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, reiterând aceleași aspecte menționate în cererea de chemare în judecată.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu martori.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate de către reclamant, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în cauză, instanța constată că este fondată și urmează a o admite, pentru cele ce se succed.
Reclamantul B C a fost angajat al societății pârâte S.C. UPS L 89 S.R.L. îndeplinind funcția de conducător auto așa cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.1/04.01.2013 în registrul general de evidență al salariaților, modificat prin actele adiționale ulterioare, cu un salariu brut de 700 lei iar ulterior de 800 și 850 lei iar prin decizia nr. 15 din data de 21.08.2015 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 21.08.2015.
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat anularea ca netemeinică și nelegală a deciziei de concediere nr.15/21.08.2015 emisă de societatea pârâtă în calitate de angajator, reintegrarea în funcția deținută anterior de conducător auto, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data încheierii contractului de muncă -04.01.2013 și până la data desfacerii contractului individual de muncă-21.08.2015, indexate, majorate și reactualizate la data plății, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate la data plății, pe perioada 21.08.2015, data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective în funcția de conducător auto, obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantului au fost refuzul de a restitui următoarele bunuri respectiv: autotractor marca Volvo, autotractor marca DAF, cheile celor două autotractoare și actele acestora și ștampila firmei.
Reclamantul a criticat decizia de concediere, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei, invocând nulitatea absolută a deciziei în raport de prevederile imperative ale art. 61 lit a Codul Muncii potrivit cărora Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații:a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Potrivit art.247 din Codul muncii republicat, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În situația sancționării salariatului cu sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trebuie urmată procedura prevăzută de art.251 din Codul muncii republicat, privind cercetarea disciplinară prealabilă a angajatului.
În conformitate cu art.251 din Codul muncii republicat:
(1) Sub sancțiunea nulității absolute,nicio măsură,cu excepția celei prevăzute de art.248 alin.1 lit.a (avertisment) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile în care prevăzute la alin.2, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare salariatul are dreptul să formuleze si să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum si dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un membru al sindicatului al cărui membru este.
În speță, se reține că nu au fost încălcate prevederile privind cercetarea disciplinară în cazul reclamantului.
Reclamantul a fost convocat la cercetare disciplinară pentru data de 23.06.2015, însă a refuzat să se prezinte neavând nici un punct de vedere la acestea.
Reclamantul a criticat decizia de sancționare și sub aspectul condițiilor de formă, invocând lipsa descrierii uneia din faptele reținute în sarcina sa.
În temeiul art.252 alin.1 din Codul muncii republicat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prevederile art.252 alin.2 din Codul muncii republicat stabilesc condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare disciplinară. Conform acestor prevederi, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
" a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea disciplinară;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competenta la care sancțiunea poate fi contestată "; .
Din dispozițiile legale menționate rezultă că decizia de sancționare disciplinară, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuia să fie, deopotrivă, legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Mențiunile arătate mai sus sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancționat să-și poată pregăti, organiza si exercita apărarea, dar și pentru ca instanța să poată hotărî in privința legalității si temeiniciei deciziei contestate.
Prin ,,descrierea faptei,, în sensul art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii republicat se înțelege prezentarea explicită a tuturor aspectelor care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, statutul de personal, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, menționarea tuturor aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, data comiterii faptei si toate împrejurările comiterii ei.
Descrierea faptei trebuie făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, statutul de personal, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Analizând decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantului, se observă că, în ceea ce privește abaterea constând în refuzul de a restitui următoarele bunuri respectiv: autotractor marca Volvo, autotractor marca DAF, cheile celor două autotractoare și actele acestora și ștampila firmei, fără a menționa în mod concret în decizie sarcinile de serviciu neexecutate, împrejurările săvârșirii faptei, data la care s-a produs fapta imputată.
În lipsa unor asemenea mențiuni instanța nu poate verifica dacă există sau nu abaterea imputată reclamantului, nu se poate aprecia asupra conduitei culpabile atribuite salariatului, gravității fapte, întrunirii de către fapta imputată a tuturor elementelor prevăzute de lege pentru a fi considerată abatere disciplinară, împrejurării că fapta constituie în mod concret și prin modul de săvârșire încălcări ale prevederilor legale, ale contractului individual de munca, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariatul era ținut să le respecte, din aceasta perspectiva (a descrierii faptei) decizia contestata fiind nemotivată.
În consecință, reținând și incidența prevederilor art.78 din Codul muncii, conform cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzuta de lege este lovită de nulitate absolută, precum si a dispozițiilor art.80 alin.1 si 2 din Codul muncii republicat, ce instituie, pentru situația in care concedierea este nelegală, dreptul angajatului la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul si repunerea în situația anterioară concedierii, la solicitarea salariatului, se va constata nulitatea deciziei nr.15/21.08.2015 emisă de pârâtă, se va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii, acela de conducător auto, se va obliga pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si până la data reintegrării efective.
Cu privire la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 04.01.2013-21.08.2015 instanța apreciază că această cerere este întemeiată pentru următoarele motive:
Reclamantul BC a fost salariatul pârâtei începând cu data de 04.01.2013 îndeplinind funcția de conducător auto, potrivit contractul individual de muncă nr. 1/04.01.2013 și actului adițional la CIM din aceeași dată( filele 8-11).
Relațiile de muncă dintre părți au încetat la data de 21.08.2015 ca urmare a desfacerii CIM prin decizia de concediere nr.15 din 21.08.2015, în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 247 și art. 248 al. 1 lit. e din Legea 53/2003 și potrivit prevederilor Regulamentului Intern al S.C. UPS L 89 S.R.L.
Cu privire la perioada lucrată respectiv 04.01.2013-21.08.2015, reclamantul susține că nu a fost remunerat pentru activitatea depusă, invocând faptul că poate dovedi cele susținute prin statele de plată care sunt nesemnate.
Prin întâmpinarea atașată la filele 15-17 din dosar cât și prin concluziile scrise depuse la filele 142-145, pârâta recunoaște că statele de plată sunt nesemnate pe toată această perioadă însă motivează faptul că aceste aspecte au avut loc tocmai în temeiul relațiilor de rudenie și încredere dintre reclamant și pârât care sunt tată și fiu iar că pentru perioada 02.02.2015-06.06.2015 pe numele reclamantului i-a fost emis un card bancar asociat contului firmei din care acesta a retras diverse sume de bani.
Instanța reține că, potrivit art.168 alin.1 Codul Muncii"; Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit";.
Prin această reglementare, legiuitorul a înlăturat orice inegalitate în care angajatorul este pus deasupra salariatului prevăzând astfel o modalitate de evitare a conflictelor de acest gen.
Astfel, legiuitorul obligă angajatorul la maximă diligență în ceea ce privește plata salariilor, obligându-l să întocmească state de plată sau orice alte documente justificative pe care salariatul să le semneze pentru confirmarea primirii salariului.
Această cerință nu vine decât să contribuie la protejarea siguranței raporturilor juridice dintre salariați și angajatori.
De asemenea, nu este împiedicată nici exercitarea drepturilor la apărare al angajatorului întrucât acesta este cel care deține documentele justificative prevăzute de textul amintit, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe(decizia nr. 1010/2010, M.OF. nr. 571/2010).
Instanța apreciază că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite salariatului pentru perioada în litigiu întrucât statele de plată sunt nesemnate de salariat respectiv de către reclamantul din prezenta cauză; în ceea ce privește celelalte documente prezentate de pârâta referitoare la cardul bancar nu pot fi reținute în favoarea pârâtei întrucât aceasta nu a făcut dovada că sumele retrase de către reclamant au fost cu titlu de salariu iar sarcina probei revine angajatorului iar nu salariatului în litigiile de muncă.
Pentru considerentele menționate instanța constată că reclamantul trebuia să primească lunar salariul pentru activitatea prestată, că pârâta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că a achitat acestuia contravaloarea sumelor reprezentând salariul aferent perioadei 04.01.2013-21.08.2015.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, reclamantul a solicitat acordarea lor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei de concediere.
Potrivit prevederilor art.253 alin.1 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin prisma acestor prevederi legale, cererea salariatului de acordare a daunelor morale este admisibilă, însă aceste daune pot fi acordate doar în condițiile în care solicitantul probează prejudiciul moral suferit.
Termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusa acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea: existența, integritatea corporală și sănătatea, sensibilitatea fizică sau psihică, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, precum și alte valori similare.
Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de proba legătura de cauzalitate dintre fapta angajatorului și impactul negativ al acesteia, atât în plan personal, în plan profesional asupra salariatului, cât și dificultățile în plan familial și în raporturile cu celelalte persoane.
Aceasta presupune în primul rând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive sau cel puțin toate acestea să poată fi prezumate, lucru care în cauză nu s-a realizat. În cauză reclamantul nu a adus un minimum de argumente și indicii, probe din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate și nici nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptele imputate și impactul acestora asupra ei. Prin urmare,cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale este neîntemeiată.
În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația privind pe reclamantul BC împotriva pârâtei S.C. UPS L 89 S.R.L.
Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 15/21.08.2015 emisă de pârâta S.C. UPS L 89 S.R.L.
Dispune repunerea părților în situația anterioară și anume reintegrarea reclamantului pe funcția avută anterior desființării contractului individual de muncă respectiv conducător auto la S.C. UPS L 89 S.R.L.
Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea acestuia efectivă.
Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 04.01.2013-21.08.2015, indexate, majorate și reactualizate la data plății.
Respinge capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din
| ← Contestaţie decizie sancţionare. Jurisprudență Chemare în... | Drepturi băneşti. Jurisprudență Chemare în judecată... → |
|---|
