Contestație decizie de concediere. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și
asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.1006/ DOSAR NR-
Ședința publică din 28 iulie 2009
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
- - - JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata împotriva sentinței civile nr.1072 din 28 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta intimată B, lipsă fiind intimatul contestator.
Procedura îndeplinită.
Reprezentanta recurentei intimate B precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Instanța ia act de declarația reprezentantei recurentei intimate, constată cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, reprezentanta recurentei intimate B, consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Instanța de fond nu a ținut cont de statele de plată depuse la dosar, din care rezultă că valoarea reală a concediului de odihnă este de 263 lei.
În privința acordării drepturilor bănești în valoare de 200 Ron, solicitate pentru cele patru zile de concediu pe anul 2009, reprezentanta recurentei susține că nu există temei legal, întrucât lucrările la principalul contractant au fost sistate pe perioada de iarnă.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr 1072/2009, Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A admis în parte actiunea precizată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 650 lei, reprezentând contravaloarea concediului legal de odihnă neefectuat în anii 2008 si 2009.
A respins restul pretentiilor reclamantului.
A stabilit onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 200 lei și a obligat pe pârâtă să plătească aceasta sumă către stat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- și precizată la data de 06.05.2009 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:
-1000 lei, reprezentând drepturi salariale aferente celor 20 de zile lucrătoare prevăzute în contract pentru preaviz;
-450 lei, reprezentând drepturi salariale aferente celor 9 zile din concediul de odihnă neefectuat pe anul 2008;
-200 lei, reprezentând drepturi salariale aferente celor 4 zile din concediul de odihnă neefectuat pe anul 2009;
-1000 lei, reprezentând despăgubiri bănești cu titlu de daune morale ca urmare a desfacerii abuzive a contractului de muncă.
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte, în funcția de muncitor necalificat, așa cum rezultă din contractul său individual de muncă.
La data de 14.03.2009, reclamantul a depus la societatea pârâtă o cerere de demisie, acceptată de aceasta.
În aceste condiții, susținerile reclamantului potrivit cărora raporturile de muncă dintre părți au încetat prin concediere, nu au suport probator în cauză.
În ceea ce privește primul petit al acțiunii precizate, referitor la plata drepturilor salariale aferente celor 20 de zile lucrătoare prevăzute în contract pentru preaviz, instanța a constatat că acesta nu este întemeiat.
În speță, datorită specificului de activitate al societății pârâte(construcții), aceasta nu a avut nevoie de serviciile reclamantului în luna martie 2009, din lipsă de comenzi, motiv pentru care reclamantul nu a desfășurat activitate în cadrul firmei în această perioadă.
Aceasta situație de fapt,coroborată cu acceptarea demisiei reclamantului intervenită la data de 14.03.2009, echivalează cu renunțarea pârâtei la termenul de preaviz.
referitoare la plata contravalorii concediului legal de odihna neefectuat în anii 2008 si 2009 sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art.139 alin.1 Codul muncii, "dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților".
Pârâta, căreia îi revine sarcina probei în litigiile de muncă conform art.287 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării contravalorii concediului de odihnă aferent anilor 2008 și 2009 și nici a cuantumului acestuia.
În ceea ce privește cererea reclamantului, referitoare la obligarea pârâtei la plata de daune morale ca urmare a desfacerii abuzive a contractului de muncă, aceasta este neîntemeiată, întrucât raporturile de muncă dintre părți au încetat la inițiativa reclamantului, prin demisie, și nu prin concediere.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta, în termen, motivat, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta susține că instanța de fond nu a soluționat corect pretențiile reclamantului referitoare la plata zilelor de concediu de odihna aferente anilor 2008, 2009. Suma de 450 lei solicitată de reclamant reprezentând drepturile cuvenite celor 9 zile din concediul de odihnă neefectuat pe anul 2008 nu se justifică, deoarece din statele de plată pe lunile decembrie 2008 și ianuarie 2009 rezultă că a fost plătită către reclamant contravaloarea concediului de odihnă aferent anului 2008, iar zilele de concediu aferente perioadei lucrate in 2009, respectiv 4 zile, nu pot fi compensate în bani deoarece recurenta nu a avut activitate în luna ianuarie, fiind sistate lucrările în construcții pe perioada de iarnă.
Se susține în acest sens că instanța de fond nu a analizat probele administrate, respectiv, statele de plată depuse.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond.
În probațiune nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat, în temeiul art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este fondat. Instanța de fond nu a analizat probele cu înscrisuri invocate de intimată la fond. Din statul de plată pentru luna decembrie 2008 - fila 57 dosar fond, rezultă că recurenta a plătit suma de 170 lei către reclamant reprezentând contravaloarea concediului de odihnă 2008, ( 6 zile) iar din statul de plată aferent lunii ianuarie 2009 rezultă că recurenta a mai plătit către contestator suma de 263 lei reprezentând contravaloare zile concediu de odihnă 2008, ( 10 zile ) în total recurenta a virat către reclamant suma totală de 433 lei cu titlu de remunerație zile concediu de odihnă neefectuat aferent anului 2008.
Așadar, recurenta face dovada achitării contravalorii concediului de odihnă neefectuat corespunzător anului 2008, iar în această situație, în temeiul art. 304 pct 9, raportat la art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța constată întemeiat acest motiv de recurs, care atrage modificarea sentinței în sensul celor din dispozitivul prezentei. Pretențiile reclamantului în sumă de 450 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat pe anul 2008 sunt nefondate, drept pentru care vor fi respinse
Reclamantul a mai solicitat plata contravalorii a 4 zile de concediu de odihnă aferent anului 2009, până la data demisiei - 14.03.2009, cuantificându-și pretențiile la suma de 200 lei. Instanța de fond a admis și aceste pretenții, iar recurenta susține că pentru plata celor 4 zile de concediu de odihnă pe anul 2009 nu există temei legal, deoarece recurenta nu a avut activitate în luna ianuarie. februarie, pe perioada de iarnă.
Apărarea recurentei nu poate fi primită. Lipsa de activitate datorită condițiilor meteo, nu exonerează angajatorul de plata drepturilor bănești către salariat, cu atât mai mult cu cât recurenta nu face dovada unei convenții intervenite între părți în acest sens.
Prin urmare devin aplicabile dispozițiile art. 139 alin 4 Codul muncii, recurenta fiind obligată să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat în 2009 cu atât mai mult cu cât a intervenit și încetarea contractului individual de muncă.
Prin urmare pretențiile reclamantului reprezentând contravaloarea concediului de odihnă aferent anului 2009, în cuantumul pretins de reclamant de 200 lei și necontestat de recurentă, sunt întemeiate, drept pentru care instanța de recurs va aprecia ca nefondat acest motiv de recurs și va menține dispoziția instanței în acest sens.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite recursul în parte, va modifica sentința atacată, în sensul ca recurenta îi va plăti reclamantului doar suma de 200 lei în loc de 650 lei cum s-a dispus greșit prin sentința atacată, cu titlu de contravaloare concediu de odihna aferent anului 2009.
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurentul B împotriva sentinței civile nr.1072/2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pe pârâta B să plătească reclamantul suma de 200 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă pe anul 2009, în loc de suma de 650 lei dispusă prin sentința atacată.
Dispune restituirea cauțiunii (65 lei) către recurentă ( poz. 192/17.07.2009).
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /29.07.2009
Dact./29.07.2009
- 3 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Dorina Rizea, Anca Pârvulescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 839/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2949/2009. Curtea... → |
|---|
