Contestație decizie de concediere. Decizia 1068/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1068
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul R împotriva deciziei nr. 838 din 1.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, intimată fiind SC " "SA Bârlad.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul R și consilierul juridic pentru intimata SC " "SA Bârlad.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a prin serviciul registratură s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare de către contestatorul R. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța comunică un exemplar al răspunsului la întâmpinare formulată de contestatorul R reprezentantului intimatei SC " "SA Bârlad. contestatorul R pe ce dispoziții legale își întemeiază contestația în anulare.
Contestatorul R arată că a formulat contestația deoarece nu a fost mulțumit de decizia pronunțată de Curtea de Apel și sunt multe erori și abuzuri făcute de intimată. Mai arată că nu are de formulat alte cereri.
Consilierul juridic pentru intimata SC " "SA Bârlad arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Contestatorul R solicită admiterea contestației în anulare. Arată că își menține toate motivele din contestație și solicită ca instanța să ia act de neregulile și abuzurile făcute societate la adresa lui. Precizează că societatea nu a depus o cerere pentru a avea acces la foaia lui matricolă de la liceu. Mai arată că diploma este de mecanic auto și mecanic de locomotivă și nu de strungar și că în secție funcțiile au fost schimbate doar pe hârtie, deoarece angajații fac exact același lucru ca și înainte. Mai precizează că colegii lui au fost disponibilizați deoarece au afirmat că vor dovedi ca nu este vinovat și că, la acel moment, în anul 2008, aceștia erau efectiv colegi cu el.
Consilierul juridic pentru intimata SC " "SA Bârlad solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei pronunțate de Curtea de APEL IAȘI, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru această cale de atac.
Declarând dezbaterile închise.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 626/45/17.09.2009, contestatorul Raf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 838/01.09.2009 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-, solicitând anularea acesteia și soluționarea tuturor capetelor de cerere ale recursului, respectiv admiterea recursului și a contestației formulate.
Arată contestatorul că, pe de o parte, instanța de recurs a respins recursul fără să fi fost judecat în fond, iar pe de altă parte, respingând recursul, nu a cercetat toate motivele de casare; de asemenea, consideră că instanța nu a dat dovadă de rol activ, conform art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă.
Mai susține contestatorul că instanța de recurs a ignorat dispozițiile exprese și de strictă interpretare ale Codului muncii, care reprezintă legea specială, respectiv ale art. 76, 77 din Codul muncii, făcând trimitere doar la dispozițiile menționate în decizia de concediere, art.65 alin 1 din Codul muncii.
Se mai arată că instanța de recurs a ignorat prevederile art. 73 din Codul muncii referitoare la termenul de preaviz și a reținut greșit că angajatorul nu era obligat să-i ofere un alt loc de muncă, în condițiile în care însuși angajatorul face trimitere în decizie la prevederile art.64 alin.1 din Codul muncii.
Mai motivează contestatorul că decizia de concediere este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.268 lit.b și d din Codul muncii.
A mai arătat contestatorul, în circumstanțiere, că a mai avut un litigiu de muncă cu același angajator (dos.786/2005 al Tribunalului Vaslui, respectiv dos.929/2006 al Curții de APEL IAȘI ), soluționat exclusiv în favoarea sa, motiv pentru care consideră că a fost,epurat" deoarece și-a câștigat drepturile în instanță.
În fine, a invocat contestatorul nulitatea deciziei nr. 838/01.09.2009 a Curții de APEL IAȘI, deoarece procedura nu a fost îndeplinită conform cu cerințele legii, iar instanța a respins recursul fără să fi fost judecat în fond.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 alin.2, art.318 alin.1 teza a II-a și art.319 alin.1 Cod proc.civ.
Intimata,RULMENȚI" Bârlad a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, deoarece nu au fost invocate motivele prevăzute de art. 317 și 318 Cod proc.civ. pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac.
În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului Vaslui, în care s-a pronunțat decizia nr. 838/01.09.2009 a Curții de APEL IAȘI.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că prezenta contestație în anulare nu poate fi primită.
Astfel, potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar potrivit pct.2când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. 2 al art. 317 arată că aceste motive pot fi primite dacă au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit art.318 Cod proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În speță, nu sunt întrunite cerințele acestor texte de lege.
Procedura de citare a părților pentru ziua judecării recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 280/05.03.2009 a Tribunalului Vaslui (soluționat prin decizia nr. 838/01.09.2009 a Curții de APEL IAȘI ) a fost corect îndeplinită, părțile fiind prezente la termenul de judecată și punând concluzii pe fondul cauzei prin reprezentanți (avocat, în cazul recurentului-contestator).
Cât privește motivul prevăzut de pct. 2, referitor la necompetența instanței, acesta nu a fost invocat în cauză, deci nu poate fi analizat.
Primul motiv prevăzut de art. 318 Cod proc.civ. este acela ca dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale.
Textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite, nu însă și greșelile de judecată, care nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.
De asemenea, pentru a fi primită contestația în anulare pentru acest motiv este necesar să fie vorba de o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată.
Al doilea motiv prevăzut de art. 318 Cod proc.civ. este acela ca instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, să fi omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În speță, nu sunt întrunite aceste cerințe.
Contestatorul, prin contestația formulată, reia practic motivele de contestație care au făcut obiectul dosarului nr-, finalizat prin sentința civilă nr. 280/05.03.2009 a Tribunalului Vaslui și decizia nr. 838/01.09.2009 a Curții de APEL IAȘI, prin care s-a respins recursul declatat de R.
Mai mult, prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 280/05.03.2009, Rai nvocat doar chestiuni legate de art. 68 din Codul muncii privind temeinicia desfacerii contractului de muncă pentru restructurarea postului și dispozițiile art. 72 Codul muncii, arătând că desfășurarea ulterioară a evenimentelor are implicații în stabilirea relei credințe a unității, a cauzei serioase și a desființării locului de muncă. Aceste motive au fost analizate de instanța de recurs în decizia contestată, astfel că nu se poate reține omisiunea instanței de a cerceta vreunul din motivele de casare.
Ori, prin contestația în anulare se invocă motive care nu au făcut obiectul cererii de recurs, astfel încât acestea nu pot fi analizate nici în calea de retractare.
Este știut că pe calea contestației în anulare nu se poate proceda la o nouă judecată a căii de atac, ci se poate cere instanței hotărârea să retracteze hotărârea pronunțată, în cazurile și condițiile expres prevăzute de art.317 și 318 Cod proc.civ. și să procedeze la rejudecarea cauzei. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt ori a greșitei interpretări/aplicări a dispozițiilor legale.
Ca atare, având în vedere că, practic, contestatorul invocă prin cererea sa greșeli de judecată care nu pot face obiectul căii de atac extraordinare prevăzute de art.317 și 318 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge contestația în anulare formulată de R.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul R împotriva deciziei civile nr. 838/01.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
16.11.2009 - 02.ex.
Curtea de APEL IAȘI: - -, -, - -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Georgeta Pavelescu, Nelida Cristina
← Conflict de muncă. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de concediere. Decizia 3101/2009. Curtea... → |
---|