Contestație decizie de concediere. Decizia 1146/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1146
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 1290 din 15 07 2009 Tribunalului Iași, intimat ă fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru intimată, lipsă recurentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată.;- intimata a depus la dosar prin registratura instanței foile de pontaj aferente perioadei 21 04- 06 05 2009, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului, la dosar fiind restituită dovada de comunicare a înscrisului.
Reprezentantul intimatei precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatei.
Consilier jr. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Decizia dată îndeplinește condițiile de formă și fond, s-au achitat drepturile angajatului. Pentru aceste motive și pentru cele expuse în întâmpinare, solicită respingerea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr1290 din 15.07.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă contestația formulată de contestatorul -, în contradictoriu cu intimata SC " " SA I, cu sediul în-, Râmnicu V, județul
Pentru a se pronunța astfel prima instanță+ a reținut că prin contestația formulată contestatorul -, a chemat în judecată intimata SC " " SA Râmnicu, prin reprezentant legal, pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea deciziei nr. 21 din 21.04.2009, obligarea la plata drepturilor salariale acordate pentru termenul de preaviz de 15 zile, termen prevăzut în contractul individual de muncă și obligarea unității intimate la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face în proces.
În motivarea contestației a arătat că începând cu data de 01.10.2007 a lucrat la societatea intimată pe postul de responsabil
La data de 21.04.2009 și-a înaintat demisia angajatorului, demisie ce a fost înregistrată de către societatea angajatoare sub nr.938/21.04.2009, însă nu a renunțat la dreptul de preaviz în mod expres. În următoarele 15 zile calendaristice a respectat termenul de preaviz prevăzut de contractul individual de muncă, îndeplinindu-și în mod corect obligațiile contractuale. Ulterior, după expirarea termenului de preaviz, la data de 11.05.2009 i-a fost comunicată decizia nr. 21/21.04.2009 prin care încetează contractul său de muncă în baza art. 79 din Codul muncii, plata drepturilor salariale fiind efectuate până la data de 21.04.2009 și nu până la data expirării preavizului, respectiv 06.05.2009.
Decizia ce o contestă este întemeiată pe disp. art. 79 Codul muncii, fără a se menționa aliniatul din cadrul articolului sus citat.
Ca atare s-a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei nr. 21/2009, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale acordate pentru termenul de preaviz de 15 zile calendaristice prevăzut în contractul individual de muncă (22.04.2009 - 06.05.2009) și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
decizia nr. 21/21.04.2009, în copie, cât și cererea de demisie înregistrată la societate sub nr. 938 din 21.04.2009, înregistrat la. sub nr. - din 18.10.2007.
Intimata nu s-a prezentat în instanță,deși a fost legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării și a documentației aferente obiectului contestației.
În baza probatoriului administrat instanța a reținut că reclamantul - fost salariatul unității intimate începând cu 1.10.2007 în funcția de responsabil cu timp parțial, conform contractului individual de muncă înregistrat la. sub nr. -/18.10.2007iar prin cererea înregistrată sub nr. 938/21.04.2009a solicitat încetarea raportului de muncă prin demisie începând cu data de 21.04.2009.
Urmare acestei cereri unitatea intimată a emis decizia nr. 21/21.04.2009 prin care raportul de muncă al unității au încetat conform art. 79 din Codul muncii.
A reținut prima instanță că în cazul de față unitatea intimată a renunțat la termenul de preaviz dispunând încetarea la 21.04.2009.
În consecință, instanța a respins contestația formulată de - ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurentul că în mod eronat și neîntemeiat instanța a considerat că în cazul de față unitatea intimată a renunțat la termenul de preaviz dispunând încetarea raporturilor e muncă la 21 04 2009.
A mai susținut recurentul că intimata nu a făcut pe decizie nici o precizare în acest sens și deși contestatorul a menționat expres pe fiecare exemplar al deciziei data la care i-a fost comunicată, instanța a ignorat acest aspect.
A mai invocat recurentul că demisia este un act unilateral de voință al salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului de muncă în condițiile art.79 din codul muncii după împlinirea unui termen de 15 zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și 30 e zile pentru cele de conducere.
Scopul preavizului este de a asigura angajatorului posibilitatea de a-și lua măsurile necesare salariatului demisionar dar în același timp reprezintă și un beneficiu acordat de legiuitor angajatului, acesta trebuind să fie remunerat pentru zilele lucrate.
Recurentul invocă în acest sens dispozițiile art. 38 din codul muncii care prevăd că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege este lovită de nulitate."
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.79 alin.1 -" prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului de muncă după împlinirea unui termen de preaviz".
Aceste dispoziții-care stabilesc cadrul general care reglementează actul unilateral de voință se complinesc cu dispozițiile alineatelor următoare care la punctul 7 prevede că " contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz saula data renunțării totale sau parțiale de către angajator la termenul respectiv".
Rezultă deci, din textul susmenționat, că legiuitorul a recunoscut și angajatorului dreptul de a renunța la preaviz, situație în care raporturile de muncă încetează pe data înaintării demisiei.
Curtea reține că din această perspectivă motivele de recurs invocate de contestator nu sunt întemeiate.
Mai mult decât atât, recurentul nu a fost în măsură să contradovedească susținerile intimatei care prin foile colective de prezență a demonstrat că începând cu 22 04 2009 contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu.
Ori, contestatorul ar fi putut să contradovedească prin orice alt mijloc de probă(acte, martori) că angajatorul nu a renunțat la preaviz ci dimpotrivă l-a primit la serviciu pe durata celor 15 zile calendaristice.
Cum însă recurentul nu a făcut atare dovezi, în fața primei instanțe, în mod corect aceasta a reținut că angajatorul prin emiterea deciziei nr.21 din 21 04 2009, înseamnă că a renunțat la termenul de preaviz acordat de legiuitor.
Curtea constată că este irelevantă și menținerea datei primirii deciziei înscrisă de contestator pe decizie,aceste mențiuni nefiind de natură a dovedi că recurentul ar fi lucrat până la data de 11 05 2009, ci atestă doar data comunicării și înmânării deciziei, dată de la care curge termenul de contestare.
În consecință, Curtea urmează să constate că motivele de recurs sunt nefondate, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 1290 din 15 VII 2009 Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 1290 din 15 07 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 08 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 ex./ 18 XII 2009
Tribunal I -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Georgeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 945/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2809/2009. Curtea... → |
|---|
