Contestație decizie de concediere. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 137
Ședința publică de la 14 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2310 din 12.12.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind SC SA
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsa de către recurent.
Instanța constată că recurentul a fost citat cu mențiunea de a răspunde la excepția tardivității recursului. Invocă din oficiu excepția tardivității recursului și rămâne în pronunțare pe aceasta.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.2310 din 12 decembrie 2007 Tribunalul Iași respinge contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că a fost salariatul intimatei "" Prin decizia nr.110/01.08.2007 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art.61 lit. a Codul muncii, începând cu data de 01.08.2007. S-a reținut prin această decizie că în data de 19.07.2007, în intervalul 1100- 1230contestatorul a părăsit nejustificat locul de muncă din secția și a furat un cablu electric pe care îl sustrăgea din unitate prin gard. În momentul în care a fost depistat de agentul de pază, a fugit de la locul faptei, iar când s-a reîntors în unitate a fost recunoscut ca autorul faptei de același agent de pază.
Se mai reține de către instanță că prin nota de informare din 19.07.2007, numitul a adus la cunoștința unității faptul că în acea zi, în jurul orei 1120, agentul de pază a surprins doi muncitori care încercau să scoată în afara combinatului, prin gard, un cablu de aluminiu strâns într-un cu șase spire, având un diametru de cca. 4. Agentul de pază i-a somat pe cei doi muncitori, care au aruncat cablul și au fugit în afara incintei societății. În jurul orei 1230unul din cei doi muncitori a încercat să reintre în combinat prin același loc pe unde a fugit, fiind surprins în acel moment de agentul de pază, care l-a reținut. Ulterior, persoana surprinsă de agentul de pază când încerca să sustragă cablul a fost identificată de numitul ca fiind contestatorul, astfel cum rezultă din nota explicativă depusă la dosar (pag.18).
Potrivit dispozițiilor art.263 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune, săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Potrivit dispozițiilor art.61 alin.1 lit. a Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Având în vedere fapta contestatorului de a sustrage cablu din unitate, instanța apreciază că aceasta reprezintă o abatere gravă de la regulile de disciplina muncii, astfel încât decizia nr.110/01.08.2007 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul considerând sentința nelegală și netemeinică pentru faptul că instanța a interpretat și aplicat greșit în cauză dispozițiile art.267 Codul muncii.
Recursul este tardiv formulat.
Potrivit dispozițiilor art.80 din Legea 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În speță recurentului-contestator i-a fost comunicată sentința civilă nr.2310/12.12.2007 a Tribunalului Iași la data de 03.01.2008 conform dispozițiilor art.92(4) Cod procedură civilă și art.100 Cod procedură civilă (procesul-verbal fila 54 dosar fond).
Termenul de declarare a recursului s-a împlinit astfel la data de 14.01.2008 conform art.80 din Legea 168/1999.
Cu toate acestea recurentul a declarat recurs abia la data de 21.01.2008 (conform ștampilei poștei aplicată pe plicul de corespondență - fila 5 recurs) cu depășirea termenului legal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.82 din Legea 168/1999 combinat cu art.103(1) Cod procedură civilă Curtea va respinge ca tardiv recursul și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.2310 din 12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
-
03.IV.2008.-
2 ex.-
Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 14 Martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
21 Martie 2008
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
← Contestație decizie de concediere. Decizia 595/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 310/2009. Curtea de Apel Iasi → |
---|