Contestație decizie de concediere. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.178/
Ședința publică din 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de intimata G ( cu sediul în G,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1531/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu contestatorul, cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.03.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 19.03.2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1531/19.10.2007 a Tribunalului Galați, s-a admis excepția tardivității emiterii deciziei nr. 2163/09.08.2007 și în consecință, s-a dispus anularea acesteia și reîncadrarea contestatorului pe postul avut anterior.
A fost obligată intimata G SA să plătească contestatorului drepturile salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC G SA (actuală G SA), anularea Deciziei nr.2163/9.08.2007, reintegrarea pe postul anterior emiterii deciziei, plata drepturilor salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Motivându-și în fapt cererea, contestatorul a arătat că decizia nr.2163/09.08.2007 este lovită de nulitate absolută, întrucât în temeiul disp. art.267 (1) Codul Muncii, t6rebuia să se efectueze cercetarea disciplinară prealabilă.
A invederat, în acest sens, că efectuarea cercetării disciplinare prealabile din ianuarie 2007 vizat suspendarea contractului individual de muncă prin Decizia nr.2163 din 09.08.2007 nu s-a efectuat cercetarea.
Pe fondul cauzei, a susținut că la data de 14.08.2007 a rămas definitivă Ordonanța nr.280/P/27.06.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, împotriva acesteia neînregistrându-se pe rolul Judecătoriei Galați nici o plângere a intimatei, în conf. cu disp. art.278 din proc.pen. ordonanța prin care organul de cercetare penală a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de disp. art.108 (1) și art.109(1) lit.a, ambele din pen. și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
A considerat contestatorul că intimata nu a ținut seama de soluția Parchetului, de disp. art.266 lit.c și d din Codul Muncii și nu a respectat disp. art.267 din Codul Muncii.
În motivarea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat disp. art.268(5), 281 și urm. din Codul Muncii și disp. art.2 alin.1 pct.1 lit.b proc.civ.
Intimata G SA a formulat întâmpinare (filele 13-15 la dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că prin decizia nr.2163/09.08.2007, a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă a salariatului și s-a dispus concedierea acestuia în temeiul disp. art.61 lit.a din Codul Muncii.
S-a mai susținut că intimata a formulat plângere penală împotriva contestatorului, înregistrată sub nr.5410/3006/2.02.2007, luându-se totodată măsura suspendării contractului individual de muncă în temeiul disp. art.52 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
Plângerea penală a fost soluționată prin Ordonanța nr.280/P/27.06.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați prin reținerea în sarcina contestatorului a săvârșirii infracțiunii de furt și sancționarea penală a acestuia prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată către stat.
A precizat intimata că unica sancțiune aplicată contestatorului pentru fapta de sustragere din patrimoniul unității din 08.01.2007 este cea din Decizia nr.2163/09.08.2007, iar măsura suspendării aplicată în temeiul disp. art.52(1) lit.c din Codul Muncii din Decizia nr.487 din 21.02.2007, nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci este o măsură pentru clarificarea vinovăției salariatului și protejarea patrimoniului societății.
În susținerea celor afirmate, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat disp. art.115-118.proc.civ.
La termenul din 5.10.2007, Tribunalul din oficiu a invocat excepția tardivității emiterii deciziei de concediere nr.2163/2007.
Asupra excepției invocate, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariat al societății intimate G SA în funcția de turnător-formator în cadrul Schimb - Sector de și Fontă.
Prin Decizia nr.2163/09.08.2007, intimata a dispus concedierea acestuia în temeiul disp. art. 61 lit.a din Codul Muncii, avându-se în vedere scrisoarea Inspectoratului de Jandarmi Județean G înregistrată sub nr.9110/250/16.01.2007 și raportul de cercetare nr.9110/69970/24.01.2007 a Comisiei Serviciului Personal privind abaterile disciplinare în serviciu ale contestatorului.
În conformitate cu disp. art.268 (1) din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În cauză, din cuprinsul deciziei de concediere, precum și din actele care au stat la baza emiterii acesteia, instanța a reținut că fapta pentru săvârșirea căreia a fost sancționat contestatorul cu concedierea a fost săvârșită la data de 08.02.2007, iar Decizia nr.2163/2007 a fost emisă la data de 09.08.2007, cu depășirea termenului de 6 luni prev. de art.268 alin.1 din Codul Muncii.
Față de cele arătate, instanța a admis excepția tardivității emiterii deciziei nr.2163/09.08.2007, a dispus anularea acesteia și reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior.
În temeiul disp. art.78 din Codul Muncii, a obligat intimata la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata G,considerând-o nelegală și netemeinică, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 9.pr. civilă, pentru următoarele motive.
La data de 08.01.2007, intimatul contestator a sustras de la locul de muncă bunuri ce constau în material neferos ce aparțineau societății.
Ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, comisia de cercetare disciplinară a întocmit Raportul de cer5cetare înregistrat sub nr. 9110/69970/24.01.2007 prin care persoanele abilitate din conducerea societății au luat cunoștință despre existența faptei și au propus formularea unei plângeri penale pentru ca organele abilitate să constate despre existența sau inexistența infracțiunii de furt și, în funcție de soluția adoptată, să fie aplicată o sancțiune.
S-a formulat plângere penală înregistrată sub nr. 5410/3006/02.02.2007 împotriva contestatorului luându-se măsura suspendării contractului individual de muncă al acestuia în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, prin decizia nr. 487/21.02.2007.
Plângerea penală a fost soluționată prin Ordonanța nr. 280/P/27.06.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați prin care organul de urmărire penală a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative de 300 lei, pericolul social al faptei fiind scăzut.
Societatea a aflat de rezoluția organului de urmărire penală, în urma cererii formulată de către contestator și înregistrată la Direcția Resurse umane sub nr. 9110/3887/30.07.2007, prin anexarea Ordonanței nr. 280/P/27.06.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Ordonanța a fost comunicată societății abia la data de 18.09.2007.
Potrivit art. 52 litera c din Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului contractul individual de muncă este suspendat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Astfel, a considerat recurenta că, prin termenul prevăzut de art. 52 lit. c din Codul Muncii, contractul individual de muncă a fost suspendat, această suspendare nefiind o sancțiune disciplinară, însă acest termen curge de la data când se împlinește termenul de 20 de zile în cazul în care ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu a fost atacată cu plângere. Astfel, termenul de 20 de zile, dacă se ia în calculul acestui termen momentul comunicării ordonanței de către contestator societății, în care partea interesată putea formula plângere și de la care curge este cel mai devreme 30.07.2007 și până la data de 20.08.2007 moment la care cauza de suspendare a contractului de muncă încetează și de la care curge termenul în continuare, lucru total ignorat de instanța de fond.
De altfel, s-a arătat că aceste aspecte au fost total ignorate de prima instanță, hotărârea necuprinzând motivele pe care se sprijină și nu a răspuns tuturor apărărilor societății, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299-316 și 304 indice 1. Civilă.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
A invocat tardivitatea recursului, excepție la care a renunțat la ultimul termen de judecată, recursul fiind declarat în termenul legal de 10 zile.
A susținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută pentru faptul că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară.
A mai arătat că decizia de concediere este tardiv emisă, așa cum corect a reținut și prima instanță, fiind depășit termenul de 30 de zile și termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
În continuare, a invocat motive ce vizează fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs, fiind incidente disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă.
Recurenta a depus la dosar copii ale unor decizii pronunțate de către Curtea Constituțională, în sprijinul motivelor de recurs invocate.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Excepția tardivității emiterii deciziei nr. 2163/2007 emisă de recurenta intimată a fost invocată din oficiu de către prima instanță la termenul de judecată din data de 05.10.2007 însă fără să se precizeze ce termen are în vedere, pe cel de 30 de zile calculat de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare sau pe cel de 6 luni calculat de la data săvârșirii faptei, ambele termene fiind prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Recurenta intimată a depus la dosar note scrise (filele 79-80) prin care a exprimat punctul său de vedere față de excepția invocată din oficiu de către prima instanță, arătând susținerile sale care coincid cu cele din cererea de recurs și au fost expuse mai sus, considerându-se că decizia atacată a fost emisă în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 268 din Codul Muncii.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 19.10.2007, și contestatorul a făcut referire prin concluziile sale tot la depășirea termenului de 30 de zile.
Doar din considerentele expuse de prima instanță în hotărârea recurată se deduce că de fapt, instanța a avut în vedere depășirea termenului de 6 luni ce se calculează de la data săvârșirii faptei (cităm: "instanța reține că fapta pentru săvârșirea căreia a fost sancționat contestatorul cu concedierea a fost săvârșită la data de 08.02.2007 iar decizia nr. 2163/2007 a fost emisă la data de 09.08.2007, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii ").
În aceste condiții practic, părțile nici nu au pus concluzii cu privire la depășirea termenului de 6 luni întrucât prima instanță nu a precizat la ce termen se referă, apărarea acestora fiind făcută doar pentru depășirea termenului de 30 de zile. În acest mod, apreciem că s-a încălcat principiul contradictorialității, prevăzut prin disp. art. 129 alin. 4 ("judecătorul este în dreptsă pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept").
De asemenea, așa cum corect a susținut și recurenta, prima instanță nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile acesteia, exprimate pe larg atât prin întâmpinare cât și la ultimul termen de judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 261 pct. 5.pr. civilă.
În ce privește soluția admiterii excepției tardivității emiterii deciziei nr. 2163/09.08.2007 emisă de recurenta intimată, apreciem că este greșită pentru următoarele motive.
Potrivit disp. art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, termenul de 6 luni se calculează de la data săvârșirii faptei.
În speța de față, fapta a fost săvârșită la data de 08.01.2007.
Termenul de 6 luni urma să se împlinească la data de 08.07.2007.
Însă, recurenta a formulat plângere penală împotriva contestatorului, înregistrată sub nr. 5410/3006/08.02.2007, fapt pentru care a dispus suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, în temeiul disp. art. 52 alin. 1 litera c din Codul Muncii, începând cu data de 28.02.2007, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Suspendarea contractului individual de muncă a dăinuit până la data de 09.08.2007, când s-a emis și decizia de concediere nr. 2163/09.08.2007.
În consecință, termenul de 6 luni a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv08.01.2007însă s-a suspendat prin emiterea deciziei nr. 5410/3006/08.02.2007de suspendare a contractului de muncă al contestatorului.
Societatea recurentă a luat cunoștință de conținutul Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 280/P/27.06.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, la data de 30.07.2007, odată cu înregistrarea cererii de reintegrare formulată de către contestator.
Ordonanța nu a fost atacată cu plângere de nici o parte interesată astfel că
rămas definitivă la data de 20.08.2007.
Ori, la data de09.08.2007s-a dispus și încetarea cauzei de suspendare a contractului de muncă astfel că a început să curgă, în continuare, termenul de 6 luni.
Luându-se în socoteală termenul scurs anterior suspendării contractului de muncă, se observă că nu a trecut decât o lună de la data săvârșirii faptei iar decizia de concediere s-a emis odată cu decizia de încetare a cauzei de suspendare a contractului de muncă, astfel că, nu s-a împlinit termenul de 6 luni așa cum greșit a reținut prima instanță care nu a analizat cauza de suspendare prin prisma dispozițiilor art. 52 alin.1 litera c din Codul Muncii și a principiului de drept conform căruia " penalul ține în loc civilul" ce atrage imposibilitatea desfacerii contractului pe perioada suspendării.
Pentru aceleași rațiuni, nu putem reține că decizia s-ar fi emis cu depășirea termenului de 30 de zile calculat de la data aducerii la cunoștința conducerii a faptei săvârșite.
Recurenta intimată a fost informată despre săvârșirea faptei la data de16.01.2007prin adresele nr. 5410/16.01.2007 și nr. 9110/250/16.01.2007 emise de Inspectoratul de Jandarmi Județean G, așa cum a precizat și intimatul contestator prin întâmpinare.
La data de08.02.2007s-a dispus suspendarea contractului de muncă care a dăinuit până la data de 09.08.2007, când s-a emis și decizia de concediere astfel că nu se împlinise termenul de 30 de zile, așa cum greșit a susținut contestatorul intimat, acest termen fiind suspendat.
Asupra acestei probleme, observăm că și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 24/2003, a statuat faptul că instituția suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecție a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sau, cum este cazul de față, a ordonanței organului de cercetare penală.
În consecință, apreciem că devine incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civilă, excepția tardivității emiterii deciziei fiind greșit admisă.
Întrucât prima instanță a analizat doar excepția tardivității, Curtea nu are posibilitatea de a analiza, în recurs, alte excepții invocate de către contestatorul intimat și nici probleme ce țin de fondul cauzei.
Față de toate motivele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1,2,3 și 5.pr. civilă, se va admite recursul declarat de recurenta G împotriva sentinței civile nr. 1531/19.10.2007 a Tribunalului Galați care se va casa și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, se vor analiza excepțiile invocate de contestator și, în funcție de soluția dată excepțiilor, fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata G ( cu sediul în G,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1531/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.1531/19.10.2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/16.04.2008
Tehnored./ 2 ex./ 21 Aprilie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1453/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 683/2008. Curtea de... → |
|---|
