Contestație decizie de concediere. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 150/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.757/CM din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-contestatoare asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.1262/2007, emisă de Cabinet individual-Baroul A, lipsind intimata SC" "SRL
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătoarea recurentei-contestatoare depune la dosar borderou cu acte în două exemplare.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea recurentei-contestatoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței, iar pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale.
Arată că din actele depuse la dosar rezultă că activitatea societății intimate este una haotică. Precizează că magazinul a fost spart, iar hoțul a fost găsit și a recunoscut săvârșirea faptei. Depune la dosar adresa nr.-/12.10.2007 a Poliției municipiului P-Secția nr.1 din care rezultă că a fost identificat autorul furtului, iar dosarul a fost înaintat parchetului unde se fac cercetări.
CURTEA
Constată că la prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, contestatoarea a chemat în judecată intimata Press -Sucursala P, solicitând anularea dispoziției nr.7/15.02.2007, reintegrarea în funcția avută anterior, aceea de vânzător-gestionar, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi, reactualizate, de care a fost lipsită pe perioada suspendării contractului de muncă, obligarea intimatei la plata salariilor restante de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa în funcție, obligarea intimatei la plata tuturor contribuțiilor datorate statului în calitate de angajator și la completarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat de către contestatoare că a lucrat la intimată în calitate de vânzător - gestionar în perioada mai 2004 - 30.11.2004, când contractul de muncă a fost suspendat ca urmare a plângerii penale formulată împotriva sa pentru infracțiunea prevăzută de art.2151Cod penal.
În urma cercetărilor efectuate Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteștia dispus scoaterea sa de sub urmărire penală prin rezoluția din 25.09.2006, situație în care ar fi trebuit nu numai să-și reia activitatea anterioară, ci și să-i fie plătită o despăgubire egală cu salariul, precum și celelalte drepturi de care a fost lipsită în perioada suspendării contractului de muncă. În schimb, intimata a dispus concedierea sa în baza art.61 lit.a Codul muncii, abaterea reținută fiind "lipsă gestiune".
Mai mult, în carnetul de muncă au fost menționate 583 de zile ca fiind absențe nemotivate în perioada 30.11.2004-15.02.2007, perioadă în care contractul său fusese suspendat în baza acelei plângeri penale.
S-a mai susținut de către contestatoare că nu are cunoștință despre existența vreunei cercetări disciplinare prealabile, întrucât nu a fost convocată în acest sens, iar decizia de concediere nu i-a fost comunicată nici până în prezent, aplicarea sancțiunii apărând ca prescrisă, iar decizia de desfacere a contractului de muncă fiind tardivă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, susținând că a luat cunoștință de decizia de concediere la data de 19.02.2007, iar contestația la decizia de concediere a fost formulată în data de 2.04.2007, în afara termenului legal prevăzut de Legea nr. 168/1999.
Pe fondul contestației intimata a solicitat respingerea acesteia, arătând că, urmare a operațiunilor de inventariere a bunurilor din gestiunea contestatoarei, s-au constatat lipsuri însemnate care nu au putut fi justificate de către aceasta, fapt ce a determinat intimata să înainteze o plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. S-a început urmărirea penală împotriva acesteia, însă prin rezoluția 4734/25.09.2006 s-a dispus scoaterea acesteia de sub urmărire penală, motivându-se că expertiza contabilă nu a lămurit modalitatea în care a fost creat prejudiciul și că cele "două constatări tehnico-științifice grafice au concluzionat că scrisul ce completează cele două contracte individuale de muncă, decizia nr.86/2004, fișa postului vânzător - gestionar și cele 5 fișe de inventar întocmite în perioada martie - iulie 2004, nu a fost executat de. Ca atare, chiar dacă pentru fapta pentru care s-a formulat plângere penală nu a fost angajată răspunderea penală a acesteia, crearea lipsurilor în gestiune constituie abatere disciplinară.
La data de 25.01.2007 contestatoarea s-a prezentat la societate, prilej cu care i-a fost înmânată convocarea în vederea cercetării disciplinare prealabile, însă aceasta nu s-a prezentat la data și locul menționate în această convocare.
Intimata a formulat și cerere reconvențională împotriva contestatoarei solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 38.729,42 lei, reprezentând prejudiciul cauzat societății în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale s-a susținut de către intimata-reclamantă că s-a stabilit o lipsă în gestiune în cuantum de 24.422,29 lei cu prilejul operațiunilor de inventariere desfășurate în data de 24.08.2004 în prezența contestatoarei-pârâte. Urmare a celor constatate s-a dispus efectuarea unui nou inventar în data de 19.11.2004 prilej cu care s-a constatat că lipsa în gestiune era în valoare de 38.729,42 lei.
Contestatoarea-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională solicitând respingerea acesteia ca nefondată, cu motivarea că fișele de inventar întocmite în perioada martie - noiembrie 2004, prin care s-a stabilit lipsa în gestiune nu sunt semnate de ea, că monetarele întocmite zilnic care reflectau încasările nu sunt semnate și de ea, ci numai de casierul primitor și că conducerea societății nu a asigurat păstrarea integrității gestiunii, în spațiul de păstrare a bunurilor gestionate având posibilitatea de a intra și alte persoane.
Prin sentința civilă nr.757/CM/14 noiembrie 2007 a fost respinsă contestația formulată de contestatoare și a fost admisă cererea reconvențională formulată de intimata-reclamantă Press A fost obligată contestatoarea să plătească intimatei suma de 38.729,42 lei reprezentând prejudiciul cauzat intimatei. A fost respinsă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că din data de 1.05.2004 contestatoarea a devenit salariatul intimatei, îndeplinind funcția de vânzător-gestionar, acest fapt reieșind din copia carnetului de muncă al contestatoarei de la fila 7.
La data de 10.11.2004 reprezentantul legal al intimatei a formulat o plângere penală împotriva contestatoarei pentru un prejudiciu în sumă de 133.560.708 lei ROL, sumă pe care și-ar fi însușit-o în mod necuvenit.
În baza acestei plângeri penale, intimata a comunicat Inspectoratului Teritorial d e Muncă A că a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 9.11.2004.
Ulterior, prin rezoluția din data de 25.09.2006 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în dosarul nr.4734/P/2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatoarei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 2151Cod penal, motivat de faptul că nu au existat probe suficiente pentru dovedirea vinovăției acesteia.
La data de 15.02.2007 intimata a emis decizia nr.7 prin care s-a dispus ca, începând cu data de 15.02.2007, să înceteze contractul individual de muncă al contestatoarei, în temeiul art.61 lit. a din Codul muncii.
La baza acestei decizii a stat referatul încheiat la data de 31.01.2007 în care se menționează că i s-a comunicat personal contestatoarei, la data de 25.01.2007, convocarea la efectuarea cercetării disciplinare, însă aceasta a refuzat să semneze de luare la cunoștință și nici nu s-a prezentat la locul și ora indicate în convocare (respectiv în data de 29.01.2007, la sediul intimatei).
A mai reținut instanța de fond că din declarația martorului a reieșit că la chioșcul de ziare unde contestatoarea își desfășura activitatea existau trei rânduri de chei, două fiind în posesia contestatoarei, iar al treilea în posesia sa, întrucât în fiecare dimineață aproviziona chioșcul la ora 5.00 dimineața, când contestatoarea nu era niciodată prezentă. S-a mai menționat de către martor că într-o dimineață a găsit lacătele tăiate și încuietoarea spartă, iar conținutul chioșcului afară, că a chemat organele de poliție, dar a plecat apoi pentru că avea și nu a anunțat nici conducerea societății și nici pe intimată.
Celălalt martor audiat, respectiv, care era de asemenea angajatul societății intimate, a precizat faptul că, conducerea societății nu a fost niciodată de acord ca de la aceste chioșcuri să aibă chei și alte persoane decât vânzătorii-gestionari, dar că între aceștia din urmă și șoferii care făceau aprovizionarea se convenea în acest sens.
Având în vedere aceste declarații tribunalul a apreciat că, în momentul în care contestatoarea a fost de acord ca în spațiul pe care îl avea în gestionare și pentru care răspundea să aibă acces și alte persoane, și-a asumat riscul de a avea lipsuri în gestiune. Mai mult, la inventarierea efectuată după acest moment, contestatoarea nu numai că nu a participat, dar se știa despre aceasta că ar fi plecată în Belgia.
În aceste condiții, s-a concluzionat că în mod corect i s-a reținut contestatoarei ca abatere disciplinară lipsa în gestiune, drept pentru care contestația acesteia a fost apreciată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a reținut că pentru instituirea răspunderii patrimoniale a salariatului se impune a se verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 270 alin.1 Codul muncii.
Astfel, trebuie să existe o pagubă materială adusă angajatorului, condiție care în speță este îndeplinită prin faptul că în urma inventarierii bunurilor gestionate de către contestatoarea-pârâtă s-a constatat o lipsă în gestiune în cuantum de 38.729,42 lei.
În al doilea rând trebuie ca paguba produsă de angajat să fie din vina acestuia și să aibă legătură cu munca pe care acesta o prestează în cadrul angajatorului. Și aceste condiții sunt îndeplinite din moment ce contestatoarea a permis accesul și altor persoane în spațiul ce-i fusese încredințat spre gestionare și, mai mult, nici nu a participat la efectuarea inventarierii bunurilor.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că cererea reconvențională este întemeiată și a admis-
În termen legal contestatoarea a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Decizia contestată este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor art.267 și art. 268 din Codul muncii.
Astfel, intimata nu a efectuat cercetarea prealabilă și nici nu a dovedit că a convocat-o în scris pe contestatoare în vederea efectuării acestei cercetări.
Pe de altă parte, decizia nu cuprinde descrierea faptei și nici prevederile din statutul de personal încălcate de recurent.
2. Față de prevederile art.268 alin.1 din Codul muncii, aplicarea sancțiunii este prescrisă, deoarece contractul de muncă i-a fost suspendat recurentei la 30.11.2004, iar decizia de desfacere a contractului de muncă poartă data de 15.02.2007.
3. În mod greșit prima instanță a admis cererea reconvențională, fără a avea în vedere constatările științifice și rapoartele de expertiză de la dosarul cauzei din care rezultă că intimata își desfășoară activitatea prin încălcarea mai multor norme legale și că nu se poate stabili modalitatea prin care s-ar fi creat prejudiciul în patrimoniul acesteia.
De asemenea, instanța nu a avut în vedere faptul că la data de 24.08.2004 a avut loc a avut loc o spargere a chioșcului, împrejurare dovedită prin înscrisuri și declarația martorului. În această cauză se desfășoară cercetări în dosarul nr.3799/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, însă instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, în sensul solicitării unor relații în legătură cu stadiul dosarului de urmărire penală.
În recurs reclamanta a depus înscrisuri noi: raportul de expertiză contabilă întocmit de și (188-198) și raport de constatare tehnico - științific nr.63638/18.05.2006.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este în parte fondat.
Prin decizia nr.7/15.02.2007 (5 dosar fond) emisă de intimata s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al angajatei, angajată ca vânzător gestionar în temeiul art.61 lit. a din Codul muncii, pentru lipsă din gestiune.
Fiind o sancțiunea disciplinară, ea nu poate fi dispusă decât după efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, desfășurată în conformitate cu dispozițiile art.267 din Codul muncii.
Prin decizia nr.44/25.01.2007 (22 dosar fond) a fost împuternicit numitul să efectueze cercetarea prealabilă disciplinară cu privire la lipsurile constatate în gestiunea.
Prin convocarea nr.514/25.01.2007 (24 dosar fond) contestatoarea a fost convocată să se prezinte în vederea cercetării prealabile cu privire la lipsurile din gestiune, în data de 29.01.2007, ora 12,00 la sediul societății. Contestatoarea a refuzat să semneze de primire această convocare și nu s-a prezentat la ora și locul stabilit, ceea ce dă dreptul societății să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinară prealabilă, drept prevăzut de art.267 alin.3 din Codul muncii.
Rezultă așadar că este nefondată susținerea recurentei - contestatoare privind încălcarea de către intimată a prevederilor art.267 din Codul muncii.
Este însă întemeiată susținerea recurentei în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit. b Codul muncii.
Astfel, potrivit acestui text de lege, decizia de sancționare trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, prevederile din statul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, or decizia nr.7/15.02.2007 ce face obiectul prezentului litigiu nu cuprinde astfel de mențiuni, situație în care decizia este lovită de nulitate absolută.
Pe de altă parte, mențiunea din art.268 alin.2 lit. a Codul muncii privind descrierea faptei ce constituie abateri disciplinară a fost respectată de către societatea intimată, în cuprinsul deciziei nr.7 precizându-se că angajata este vinovată de lipsă în gestiune.
Al doilea motiv de recurs este fondat.
Conform art.268 alin.1 Codul muncii aplicarea sancțiunii trebuie dispusă de angajator în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În speță, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat de către intimată la data de 30.11.2004, ca urmare a plângerii penale formulată la data de 10.11.2004 de societate împotriva contestatoarei, în vederea cercetării acesteia pentru lipsuri în gestiune.
Rezultă deci că încă din data de 10.11.2004 societatea avea cunoștință de săvârșirea de către contestatoare a faptei imputate, faptă săvârșită în perioada martie 2004 - iulie 2004, ceea ce înseamnă că au fost depășite ambele termene reglementate de dispozițiile art.268 alin.1 Codul muncii.
Al treilea motiv de recurs formulat de contestatoare este nefondat.
Contestatoarea a fost angajată de către intimată cu contract individual de muncă în data de 1.05.2004, îndeplinind funcția de vânzător - gestionar (7 dosar fond).
Chiar dacă, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico - științifică nr.63638/18.05.2006(199-205 dosar recurs), semnătura de pe contractele individuale de muncă nu au fost executate de contestatoarea, totuși aceasta a fost gestionară de fapt, situație în care operează prezumția de vinovăție, prezumție pe care gestionarul o poate răsturna, probând inexistența lipsurilor (ceea ce nu este cazul în speță, prejudiciul existând) sau existența unor cauze obiective care exclud culpa sa.
Recurenta - contestatoare nu a dovedit existența unor cauze obiective care să îi excludă vinovăția.
Astfel, deși a susținut că autorul furtului comis a fost identificat, ea nu a adus dovezi privind condamnarea presupusului autor al furtului, ci doar modul în care a fost soluționat dosarul penal nr.3799/P/2004, în care se cercetează infracțiunea de furt. Rezultă deci că nu s-a probat vinovăția altei persoane pentru prejudiciul produs intimatei, împrejurarea care ar exonera-o pe contestatoare de răspundere.
Mai mult, din declarația martorului (33 dosar fond) rezultă că dintre cele 3 chei existente la chioșcul de ziare două erau în posesia contestatoarei, iar a treia în posesia martorului care în fiecare dimineață la ora 5,00 aproviziona chioșcul, ocazie cu care contestatoarea nu era niciodată prezentă. Martorul (.32 dosar fond) a precizat că niciodată conducerea societății nu a fost de acord ca alte persoane decât vânzătorii gestionari să aibă chei de la chioșcuri, dar că în fapt între vânzători și șoferii care făceau aprovizionarea exista o convenție în acest sens.
Ca atare, așa cum corect a reținut prima instanță, în momentul în care contestatoarea a fost de acord ca în spațiul pe care îl avea în gestionare să aibă acces și alte persoane, și-a asumat riscul de a avea lipsă în gestiune.
În concluzie Curtea apreciază că recurenta nu a reușit să răstoarne prezumția de culpă prin dovedirea unor cauze obiective care să excludă vinovăția acesteia.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și 312 Cod procedură civilă și art.291 Codul muncii, va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.7/15.02.2007, cu consecința reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii și a plății drepturilor bănești aferente de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, în conformitate cu art.52 alin.2 din Codul muncii, ca urmare a constatării nevinovăției recurentei prin Rezoluția nr.47/4/P/2004 din 25.09.2004 (224 - 225 dosar recurs), aceasta este îndreptățită să primească, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, motiv pentru care intimata va fi obligată și la plata acestor drepturi bănești.
Intimata va fi obligată și la plata contribuțiilor de stat aferente drepturilor bănești de mai sus, precum și la completarea carnetului de muncă al contestatoarei în temeiul Decretului 92/1976.
Curtea va menține sentința în ceea ce privește admiterea cererii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.757/CM din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimată fiind MEDIA
Modifică în parte sentința în sensul că admite contestația și anulează decizia. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior. Obligă pe intimată să îi plătească drepturile salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și cele cuvenite pe perioada suspendării contractului individual de muncă. Obligă pe intimată la plata contribuțiilor de stat și la completarea carnetului de muncă.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./05.03.2008
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 500/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1114/2009. Curtea... → |
|---|
